Contemporanul » Antologiile Conte » O sută una de poezii

O sută una de poezii

Îndepărtarea cititorului de poezie – sau invers, depinzând de poziţia pe care ne situăm – nu este doar un fenomen al zilelor noatre. O constatare similară s‑a putut întâlni şi atunci când avangarda a devenit mai insistentă, deci în perioada aflată la intersecţia interbelicului cu cele aproape cinci decenii de comunism, apoi – cu o altă argumentaţie – şi pe durata acestora din urmă, dar continuată – şi din nou cu alte desprinderi atitudinale – până în actualitatea care a provocat şi rândurile de faţă. De fapt, scurta şi nu prea numeroasa grupare suprarealistă, începând cu încifrarea ermetică a lui Ion Barbu. În fond, autorul Jocului secund a ştiut să ralieze esenţele la forme aparent închise în sine şi, sfârşind cu episodul oarecum mai fragil din menţionatul moment al tranziţiei, îşi crease spaţiul, sperând că receptarea se va sprijini pe un plus de pregătire intelectuală, după ce incursiunea unui teoretician de talia lui Tudor Vianu oferise cheile de intrare în excursul poetic al scriitorului, până şi azi menţionabile. Doar că, la obiect, nu putem uita excesul, aproape rebarbativ, care depăşise, la un moment dat, până şi iluzia unei expresivităţi enigmatice, când, bunăoară, Nina Cassian inventase, sub denumirea de „şpargă”, o limbă inexistentă. Iar în perioada comunistă, contragerea poeziei pe platforma ideologicului şi a politicului era simţită ca gesticulaţie falsă, reacţia lectorului fiind dirijată atât spre nivelul refuzului, cât mai ales înspre căutarea evaziunii, fie intuind accentele opoziţiei în aluzivul risipit în detalii, care, după un timp, a fost privită ca „practică schizoidă”, explicând, de pildă, voga poeziei lui Adrian Păunescu, dar şi excluderea din viaţa culturală, chiar dacă intenţia era numai bănuită, ca în situaţia Anei Blandiana cu banalul Motan Arpagic. Iar odată cu postmodernitatea, îndeosebi după 1989, concentrată pe un apăsat decalc al realului, forţând până şi timidele limite, tulburi, ale dicţionarului, s‑a instalat indiferenţa faţă de reproducerea simplă, banală a cotidianului, a inutilităţii lucrului deja ştiut: cultivarea unui atare realism, căruia am putea să‑i spunem „mecanicist”, deşi pare mai adecvat câmpului intelectual actual, acesta marcat de eşecurile frecventelor „reforme” ale sistemului educaţional, dar păstrând efectul de durată.

Contextual, cel puţin două compartimente ale literaturii se arată a fi mai puternic afectate. E cazul dramaturgiei, când extrem de puţine texte sunt publicate şi rar cuprinse în repertoriile instituţiilor de profil, care preferă „experimentele”. Iar poezia, greu vandabilă, atrage prea puţin interesul editorilor, exceptând cazurile în care autorii suportă ei costurile tipăririi, ridicând cea mai mare parte a tirajului, oferit prietenilor şi cunoscuţilor. Situaţia a fost considerată de critica literară drept paradoxală: deşi puţin citită, poezia este frecvent editată, aducând în scenă numeroşi autori, mulţi aflaţi în semi‑anonimat, iar cartea având un circuit mult prea confidenţial. Într‑un asemenea cadru, nici critica de întâmpinare nu poate avea un parcurs firesc când intră în joc ocazionalul şi când întregul teritoriu este aproximat, fără a mai discuta despre relativitatea funcţionării filtrului evaluator, în condiţiile în care procesul se desfăşoară sub semnul întâmplării.

Pe acest fundal, în care cursorul libertăţii se poate mişca fără limite, atât pe verticala, cât şi pe orizontala actelor, când imposibilul nu mai funcţionează dacă unele apariţii pot fi întâmpinate cu întrebarea: „Dar unde e literatura?” – dezinteresul are coloratura firescului, dar în acelaşi timp şi pe cea a pericolului generalizării sub semnul demisiei culturale, care ar putea afecta şi creaţia autentică din zilele noastre.

Cu aceste gânduri am întâmpinat, iniţial, provocarea pe care mi‑o lansa, prin 2016, într‑o discuţie, Directorul general al Editurii Academiei Române, Acad. Dumitru Radu Popescu. Îmi spunea că iniţiase o colecţie, cuprinzând poezia română de la începuturile acesteia până în prezent, intitulată „O sută una de poezii”, din care apăruseră deja două sau trei titluri. Structural, fiecare volum avea patru compartimente: studiul introductiv, note biobibliografice, antologia de versuri şi o selecţie de referinţe critice. Editura ar putea asigura tipărirea volumelor, dar nu era în măsură a acorda şi alte „drepturi de autor” decât 30 de exemplare, sperând că din vânzarea restului din tiraj să se acopere costul următoarei apariţii. Văzându‑mă sceptic, mi‑a mai spus că începuturile poeziei noastre nu mai sunt cunoscute decât vechilor dascăli, că poezia secolelor al XIX‑lea şi al XX‑lea, rar sau deloc reeditată, e deja aproape acoperită de uitare şi că poezia actuală e strânsă în cercurile înguste care‑şi conţin şi poeţii. I‑am răspuns că primul gând m‑a dus spre intenţia refacerii canonului poeziei româneşti, dar mai apoi am văzut pusă în mişcare o „integrală”, o extinsă „panoramă” a acesteia. Mi‑a mărturisit că aşa gândise şi el, dar că mai aşteaptă, de la mine, ceva mai mult: să realizez eu antologia dedicată lui Şt. Aug. Doinaş, să‑i asigur autori pentru creaţia lui Radu Stanca, A. E. Baconsky şi Nichita Stănescu şi să caut alţi colaboratori la acest proiect, devenind astfel, alături de el şi de dna Magdalena Bedrosian, coordonator al colecţiei în cauză.

Pe măsură ce continuam discuţia, apărea tot mai clar ideea că nu este vorba despre o selecţie a poeţilor, ci a poeziilor acestora, efectuată prin parcurgerea, volum după volum, a întregii creaţii a fiecărui poet în parte, fără a conturba ordinea valorică, deja dată de imaginea venită pe canalele istoriei literaturii fiindcă, dacă acceptăm că orice epocă, perioadă sau moment al poeziei, prin delimitările deja efectuate, îşi are canonul deja constituit, iar acesta poate fi privit ca o structură piramidală, atunci peisajul şi climatul rezultat nu se dezvoltă sprijinit doar pe câteva, puţine prezenţe aparţinând excelenţei, notorietăţii, ci, extensiv, de ansamblul celor care au trăit şi au edificat tensiunile specifice timpului şi spaţiului. Logic, nu se punea nici problema practicilor eşuate, deci a celor care nu intraseră în orizontul literaturii, nici a celor care – în actualitate – se află la început de drum, aşadar, având în faţă o activitate imprevizibilă. Şi, cu toate acestea, lista poeţilor care urmau a fi antologaţi devenea impresionantă, deoarece alcătuirea piramidală a structurii care se contura nu cobora până la nivelul semi‑cultural al bazei.

A fost uşor să duc la îndeplinire prima parte a solicitării directorului editurii, fiindcă ştiam cine dintre apropiaţi poate realiza fără dificultate antologiile respective şi, astfel, volumele consacrate lui Radu Stanca, A. E. Baconsky, Şt. Aug. Doinaş şi Nichita Stănescu au apărut, primele trei, în acelaşi an, ultima a apărut la începutul anului următor. Surpriza a apărut atunci când, contactate fiind cadre didactice universitare, critici şi istorici literari, foşti doctoranzi care înţeleseseră că studiul literaturii se împlineşte prin continuitate, urmare firească a adâncirii specializării, au înţeles uşor, nu fără entuziasm, sensul profund edificator al proiectului, cu atât mai mult cu cât finalizarea acestuia prevedea reproducerea studiilor introductive în unul sau două volume, urmând cronologia poeţilor antologaţi, ceea ce aducea apropierea demersului de a se constitui, pe de o parte, ca dicţionar naţional al poeţilor aflaţi, până cum, în zona expresivităţii, deopotrivă personale şi a momentului în care au creat, dar şi, pe de altă parte, ca o istorie a poeziei naţionale, pe temeiul unei abordări marcate inclusiv – prin prezenţa unor tineri cercetători – şi de o proiecţie a ceea ce se petrece, ca mentalitate cultural‑artistică, în imediatul nostru. Cu cheltuieli minime, în parte acoperite şi de faptul că numeroşi alcătuitori de antologii au achiziţionat exemplare peste numărul celor celor primite ca „drept de autor”, şi din puţina difuzare pe piaţă a volumelor (deşi nici bibliotecile publice, universitare şi şcolare n‑au reacţionat pe măsura aşteptărilor şi a importanţei colecţiei), astăzi sunt editate peste 100 de titluri, aproximativ 15 se află sub tipar, 40 se află în lucru, cu termene de predare, iar alte peste 50 îşi aşteaptă realizatorii.

Pornit sub egida Academiei Române, cu sprijinul editurii acesteia, „O sută una de poezii” îşi arată, deja, adevărata însemnătate ca act cultural exemplar într‑o realitate în care cultura parcurge un anotimp nefertil. Nu puţine publicaţii cultural‑literare au relevat calitatea unor volume apărute, dar şi perspectiva deschisă prin continuarea editării. Pe măsura rolului pe care Academia Română şi l‑a asumat de‑a lungul timpului de a genera valoarea, dar şi de a crea spaţiul necesar stimulării acesteia pe suprafaţa platformei culturii naţionale, colecţia impresionează şi prin dimensiunea ei, premisă a unei ample cuprinderi. Şi, după cum ne arată timpul, poezia de la noi a reuşit, prin majoritatea celor prinşi în mirajul ei, să păstreze ritualul înconjurării existenţei cu notele înalte ale expresiei prin care simţirea ne explică pe noi, vecinătatea noastră cu impalpabilul construcţiilor gândului, al ideilor, al fiinţării de aici, de odinioară, de acum şi de ce va mai fi.

■ Profesor, eseist, critic, teoretician şi istoric literar

Mircea Braga

1

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest