Contemporanul » Antologiile Conte » Iosif Brodski (1940–1996)

Iosif Brodski (1940–1996)

Născut în Leningrad. În anul 1958, ziarul „Vecernii Leningrad” („Leningradul de Seară”) publică foiletonul „Un trântor de la periferia literaturii”, după care începe o perioadă de urmărire a poetului. În februarie 1964, Iosif Brodski este arestat. În urma unui proces aranjat, este trimis la o expertiză medicală, apoi internat la psihiatrie. În iunie 1964, este condamnat „pentru parazitism social”, deportat temporar în regiunea Arhanghelsk. În 1972 emigrează în Austria, în acelaşi an stabilindu‑se în SUA. A predat la universităţi americane şi britanice. În anul 1977 i se acordă cetăţenie americană. În anul următor este operat pe cord deschis.

În 1987 a fost distins cu Premiul Nobel, iar în 1991 i s‑a acordat titlul de poet laureat al SUA.
Iniţial este înmormântat în cimitirul de pe lângă biserica Sfânta Treime din New York, pe malul Hudsonului, apoi, în iunie 1997, reînhumat la cimitirul San Michele din Veneţia.

Postscriptum

Păcat e că ce‑a devenit pentru mine
existenţa ta nu a fost să devină pentru tine
existenţa mea. …A câta oară
în pustietatea nopţii
eu las să‑nghită cosmosul telefonic
bănuţul meu de‑aramă, încoronat de herb,
în disperata tentativă de‑a apropia
momentul unirii noastre… Dar, vai,
celui ce nu‑i în stare a schimba
propria sa lume, de obicei nu‑i rămâne
decât a roti discul ştirb al telefonului,
ca masa la şedinţe de spiritism,
până spiritul nu ar răspunde a ecou
ultimului ton bocit în receptor.
1967

Trezit de telefon, mă bărbieresc…

Trezit de telefon, mă bărbieresc,
mă spăl de dinţi, hârcâi, mă ghilosesc,
mă şterg meticulos, mănânc ou fiert, în pace.
Odată ce ai faţă, dimineaţa ai ce face.
Seara târziu, el îi spune prietenei sale, surd,
că, iarna, cel mai bine e undeva la sud;
ea, prinzându‑şi ciorapul sau făcându‑i nod,
se uită‑n pod.
În acest an, februarie e geros, câinos.
Un ţipăt de pasăre, săgetat până la os,
îngustează Podul laminatorilor
ca unghiu‑n echer.
Sus, norul,
e ca – aparte, singuratic – un creier.
1968

Ah, ispita de‑a o tot ţine în rime!…

Ah, ispita de‑a o tot ţine în rime!…
Parţial, ar fi răzbun, dar mai mult e linguşirea
sufletului de către minte:
aluzie, că şi el, şi ea, în doi
sunt în câştig
din câte‑a fost să îndure
strâmbătăţi, nevoi…
1970

Din „Cântec de leagăn pentru Cape Cod”
(„Capul Batogului”)

IX
Omul meditează la propria sa viaţă, ca noaptea cu gândul la lampă.
Într‑un anumit moment ideile trec dincolo de ramele
celor două emisfere ale creierului şi,
alunecând ca plapuma, pe duşumele,
dezvelesc ceva, parcă cotul; fără îndoială,
noaptea e grea, dar şi mai grea ar putea fi,

însă nu atât de nesfârşită, ca să ajungă exact pentru doi.
Cu încetul, a creierului africă, asie,
europă, plus alte părţi şi picături aglomerate
în marea populată, ce scârţâie din osie,
se întoarce cu obrazul său boţit
către o barză de electricitate.

Hei, priveşte: Aladin rosteşte „sesam” – şi apare‑o grămadă de aur,
Cezar rătăceşte prin forul adormit, strigându‑l pe Brutus,
privighetoarea trădează dragostea Bogdo Khan‑ului din foişor; gol, imatur,
un papuaş bate cu picioarele ritmuri de bughi vughi
pe nisipul întins de la răsărit
la apus.

Năduf. Trezindu‑te din somn şi boldind cu genunchiul răbegit întunericul,
chiar cât te mai afli în pat înţelegi – asta duce la căsnicie: undeva
peste nouă măr şi nouă ţări, ba chiar şi ceva, s‑a întors pe‑o coastă
un corp cu care de un noian de vreme nu ai avea
nimic în comun, decât adâncul oceanului
şi obiceiul, sălbaticul,

goliciunii. Dar asta nu înseamnă că vă puteţi trezi în acelaşi timp,
deoarece, pe când acolo e lumină, în emisfera ta
a întuneric. Altfel spus,
un singur soare nu e de ajuns
pentru două corpuri. Deci, se poate constata
că globul pământesc e meşterit,
cum Dumnezeu a binevoit.
Şi nu e de ajuns pentru a vă găsi, a vă împreuna.

X

Închizând pleoapele, eu văd marginea
pânzei şi a cotului la‑ncheietură.
Meleagul unde mă aflu e rai, – dar poţi afla
că raiul e locul neputinţei. Fiindcă
aceasta e una din planetele pe care
lipseşte perspectiva.

Atinge cu degetul vârful peniţei,
colţul mesei: vei vedea
că asta trezeşte durere. Unde lucru‑i ascuţit,
chiar acolo se află raiul obiectului;
raiul dat în viaţă doar prin faptul
că obiectul nu poate fi extins la infinit.

Locul unde mă aflu e un vârf de munte,
se poate spune. Mai departe – doar văzduhul, Cronos.
Păstrează acest gând; pentru că raiul e fundac,
drum frânt.
Promontoriu ce intră în mare. Con stâncos.
Prora unei corăbii de fier.
Dar nu se cade să strigi „Pământ!”

Poţi spune doar ce oră e.
Făcând asta, nu‑ţi rămâne decât
să urmăreşti mişcarea acului pe cadran. Şi ochiul
se‑neacă neauzit în faţa blidului plat,
deoarece orologiile care în rai
nu perturbă confortul
nu bat.

Ceea ce nu există, tu înmulţeşte la doi:
suma îţi va da ideea locului unde te afli.
De altfel, odată ce ele‑s cuvinte‑n permanentă constanţă,
înseamnă că pe‑aici cifrele nu contează mai mult
decât un gest care se topeşte fără urmă
ca o aşchie de gheaţă.
1975

Decembrie în Florenţa

II

Afundându‑se în umezeala amurgului, ochiul, clipind,
ca pe nişte pastile de memorie înghite felinarele. Şi
casa scărilor ce ţi‑i la două minute de mers până la Signoria,
coborând pleoapele, face aluzie, surd, la motivul exilului tău:
în apropierea vulcanului ar fi imposibil traiul
fără a‑ţi arăta din când în când pumnul; dar
nici nu se poate să‑l desfaci, în faţa morţii, zic eu,
deoarece moartea totdeauna nu e decât o a doua
Florenţă cu arhitectura pe care o are doar Raiul.

VII

Expirând aburi, inspirând aer, în Florenţa
bat uşile, se‑nchid‑deschid. De e să trăieşti o viaţă,
două, în dependenţă de ce‑ţi încredinţează credinţa,
în prima seară a‑i a pricepe: nu‑i adevărat că iubirea
mişcă sori şi stele (iar luna – nici atât), pentru că ea
toate lucrurile le împarte la doi – până şi banii, în vis.
Chiar şi în ore de odihnă, gândul la moarte nu iartă.
Iar dacă stelele sudului chiar ar fi mişcate de ea, –
doar pentru ca una să se îndepărteze de cealaltă.

IX

Există oraşe în care nu mai e întoarcere. Soarele
bate în geamurile lor ca în oglinzi netede. Adică
în ele nici pentru munţi de aur nu poţi pătrunde. Acolo
totdeauna curge un râu pe sub şase poduri grele.
Acolo există locuri în care mi‑am atins buzele
de alte buze şi pana o atinsei de hârtie. Acolo
îţi tremură văzul de atâtea colonade, arcade‑n agregat,
sperietori de fontă; acolo, asaltând uşa tramvaiului,
mulţimea vorbeşte pe limba omului care de mult a plecat.
1976

Supravieţuieşte‑le tuturor

Supravieţuieşte‑le tuturor
Supravieţuieşte‑le din nou,
De parcă ei ar fi omătul din nori,
A viselor zăpadă‑halo.
Supravieţuieşte ungherelor.
Supravieţuieşte în unghi.
Încrustează răboj, leagă noduri
Între bine şi rău.
Dar supravieţuieşte clipa.
Veacului îi supravieţuieşte.
Supravieţuieşte strigătul
Râsul hohotit îl supravieţuieşte.

Supravieţuieşte versului sonor

Supravieţuieşte‑le tuturor.

Discurs la Sorbona

Să studiezi filosofia se cade, în cele mai bun caz, după vârsta
de cincizeci de ani. Iar a elabora un model al societăţii –
şi mai târziu. Mai întâi trebuie să înveţi a găti o supă,
să prăjeşti – dacă nu şi să prinzi – peştele,
să prepari o cafea bună. În caz contrar,
legităţile morale miros a centura tatălui
sau aduc a traduceri făcute din germană.
Mai trebuie să înveţi a pierde, decât a câştiga,
să te urăşti de moarte mai mult pe tine însuţi,
decât pe tiran: ani în şir, pentru plata chiriei,
să pui deoparte o jumătate din salariul mizer – înainte
de a filosofa despre domnia dreptăţii. Care, de altfel,
vine cu o întârziere de cel puţin jumătate de secol.

A studia opera filosofului e necesar să o faci prin prisma 
experienţei sau – cu şi prin ochelari (ceea ce, aproximativ,
e acelaşi lucru), când literele se contopesc
şi când o muiere goală într‑un aşternut boţit din nou
pentru tine nu e decât o fotografie
sau o reproducere după tabloul vreunui pictor.
Dragostea adevărată, faţă de înţelepciune, nu insistă
asupra reciprocităţii şi finalizează nu cu căsnicia
în forma editării la Göttingen a unui volum‑cărămidă,
ci cu indiferenţa faţă de tine însuţi,
cu culoarea ruşinii, uneori – cu cea a elegiei.

(Undeva se aude tramvaiul, pleoapele se lipesc,
soldaţii se întorc cu cântec de la bordel,
plouă – unicul lucru ce aminteşte de Hegel.)

Adevărul constă în faptul că adevărul
nu există. Asta însă nu te eliberează de responsabilitate,
ci exact invers: etica e şi ea vacuum, umplut – practic
permanent – cu comportament uman;
la fel e şi cu, dacă doriţi, cosmosul.
Iar zeii iubesc binele nu de dragul ochilor acestuia,
ci din considerentul că,
de nu ar exista binele, nici ei, zeii, nu ar exista.
La rândul lor, şi dânşii umplu vacuumul.
Posibil chiar mai sistematic decât noi,
deoarece pe noi nu se poate conta.
Chiar dacă suntem cu mult mai mulţi, decât oricând
altădată, noi nu suntem în Grecia:
pe noi ne urgiseşte înnourarea joasă şi,
cum spunem mai sus, – ploaia.

Să studiaţi filosofia e cazul, când
nu aveţi nevoie de filosofie. Când vă daţi în fine seama
că scaunele din sufragerie şi Calea Lactee
sunt legate între ele, şi chiar mai strâns
decât cauzele şi efectele, decât voi înşivă
cu rudele voastre. Iar ceea ce au în comun
constelaţiile cu scaunele sunt insensibilitatea
şi inumanitatea. Aşa ceva înrudeşte mai mult chiar
decât împreunarea sexuală sau sângele!
Bineînţeles, nu trebuie să tindem spre
asemănarea cu obiectele. Pe de altă parte,
când eşti bolnav, nu e obligatoriu că te însănătoşeşti
şi să tot cazi în nervozităţi din cauza felului în care arăţi.
Iată ce ştiu oamenii după cincizeci de ani de viaţă.
Iată de ce, uneori, privindu‑se în oglindă,
dânşii confundă între ele estetica şi metafizica.
1989

Traducere şi prezentare de Leo BUTNARU

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest

Subscribe To Our Newsletter
Get the latest business resources on the market delivered to your inbox.
Subscribe Now