Contemporanul » Ancheta Conte » Mircea Platon: Iaşul – capitală de război şi „închegarea neamului românesc”

Mircea Platon: Iaşul – capitală de război şi „închegarea neamului românesc”

Motto: „Un ofiţer [rus] se minuna ce mică e ţara noastră şi galant spunea:
– E ca o cutie de bomboane, iai una, iai două şi ai ajuns la fundul cutiei – făcând aluzie la oraşele noastre, care sunt atât de apropiate unele de altele.
Elena Th. Emandi, Din anii de durere, 1919

Condeele cinstite tăcuse şi la Bucureşti. Mai rămăsese însă condeele întinate şi «mitteleuropene» care torturau conştiinţele româneşti cu cugetări şi interese nemţeşti.
Eugen Lovinescu, În cumpăna vremei, 1919

Înainte de a fi Mare, România a fost Mică, din 1859, şi apoi Foarte Mică, din toamna lui 1916 până în primăvara lui 1918, când Basarabia s-⁠a unit cu România. Înfrângerile armatei române au forţat, încă din octombrie 1916, strămutarea în Moldova a mase de refugiaţi din Sudul ţării, intrat sub stăpânire germano-austriaco-maghiaro-turco-bulgară. Regele Ferdi­nand a devenit, după cum scria Eugen Lovinescu, „regele Moldovei sărace şi pustiite”. Dezastrul campaniei armatei române din toamna lui 1916 – provocat de lipsa de susţinere din partea aliaţilor, facilitat de carenţele logistice ale armatei române şi agravat de amatorismul tactic al multor generali de salon sau intendenţă, aflaţi la cârma armatei la debutul campaniei – a fost reflectat de patru tipuri de literatură memorialistică: 1. jurnalul/memoriile de front/campanie; 2. jurnalul/memoriile de prizonierat la bulgari, la nemţi, la austro-ungari; 3. jurnalul/ memoriile civililor intraţi sub ocupaţia germană în partea de sud a României şi ale civililor sau preoţilor din Transilvania şi Bucovina întemniţaţi în timpul războiului; 4. jurnalul/memoriile din refugiul în Moldova sau în Rusia. O altă, bogată, direcţie o reprezintă memoriile diplomaţilor străini şi ale membrilor misiunilor militare în România. Dintre toate, cele mai spectaculoase şi mai des editate au fost primele trei tipuri de surse. Memoriile din refugiul moldav sau din Rusia au fost mai puţin reeditate sau frecventate, deşi ele, citite cu atenţie, ne dezvăluie cu mare claritate articulaţiile statului şi ale naţiunii române de acum un veac. Refugiul moldav a marcat un episod de criză al României monarhice, episod care a declanşat şi răfuieli politice mai mult sau mai puţin isterice, dar şi genul de luciditate care dă măsura unei naţiuni şi a elitelor ei.

În noiembrie/decembrie 1916, după ocuparea Bucureştiului, la Iaşi s-⁠au strămutat Curtea, Parlamentul şi Guvernul. La începutul anului 1917, Moldova adăpostea un milion de refugiaţi civili şi un milion de soldaţi ruşi în condiţiile în care populaţia Moldovei era, în 1912, de puţin peste două milioane de locuitori. Autorităţile locale din Iaşi s-⁠au văzut puse brusc în situaţia de a trebui să asigure bunul mers al infrastructurii de conducere a Regatului în condiţiile în care populaţia oraşului ajunsese aproa­pe peste noapte de la sub o sută de mii de locuitori (la recensământul din 1899, Iaşul avea aproximativ 80000 de locuitori), la circa patru sute de mii. În Iaşul – leagăn al unirii neamului românesc. Reminiscenţe şi însemnări (Iaşi: Timpul şi Convorbiri literare, 2018), N. A. Bogdan ne redă în tuşe nemiloase atmosfera Iaşului, epicentru al rezistenţei şi al foametei româneşti: „Prin cafenele, prin cantine, restaurante şi cârciumi evreieşti, refugiaţii roiesc. Se îngrămădesc la mese cu două ceasuri înainte de-⁠a fi gata obişnuita ciorbă de fasole sau cotidiana iahnie de cartofi, de teamă ca să nu rămână nemâncaţi în ziua aceea. După acest preludiu al foametei se pot bănui vremurile care ne aşteaptă. Peste patru sute de mii de oameni s-⁠au înghesuit în acest târg sărac şi neîncăpător, şi toţi vor să mănânce”. Cartea lui Bogdan, scrisă în timpul războiului şi în anii imediat următori, a rămas în manuscris vreme de aproape un secol şi a fost publicată abia în ianuarie 2018 graţie efortului conjugat al istoricului ieşean Ion Agrigoroaiei (iniţiatorul reeditării), al lui Liviu Papuc şi al Olgăi Iordache (admirabilii editori ai manuscrisului) şi al Primăriei din Iaşi (care a inclus volumul în Programul Centenar 2017-⁠2018).

În ciuda titlului care poate suna uşor desuet/ medelenian/„ieşean”, cartea nu e una festivistă sau zaharisit-⁠sforăitoare. Nu are parfum de flori de tei. Nici ramuri de cireş înflorit. E o carte scrisă în buna şi marea tradiţie a „spiritului critic moldovenesc” întruchipat cândva de corifeii Daciei literare (Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi), României literare (Vasile Alecsandri şi Alecu Russo) şi Convorbirilor literare şi teoretizat de Garabet Ibrăileanu, de la Viaţa românească. Iaşul – leagăn al unirii neamului românesc e o carte pe măsura evenimentelor, adică scrisă cu nerv jurnalistic, cu inteligenţă istorică, cu pragmatism administrativ (Bogdan a fost ajutor de primar până în 1917, când s-⁠a pensionat) şi, mai ales, cu patriotism lucid. În multe privinţe, Bogdan îmi aduce aminte de Sketches by Boz, Illustrative of Every-⁠day Life and Every-⁠day People ale tânărului reporter Charles Dickens, care se scufunda în subteranele Londrei anilor 1833-⁠1836 pentru a scoate la lumină fabuloase peisaje antropo-logice.

De altminteri, Bogdan avea datele biografice şi intelectuale, dickensiene, pentru a scrie această carte. Născut la Iaşi în 1858 (sau 1854, după alte documente) ca rod al unei familii care altoia mica boierime cu mica preoţime, Bogdan a făcut şcoala primară cu Ion Creangă, apoi a urmat cursurile Gimnaziului Alexandru cel Bun şi ale Liceului Naţional. Rămânând orfan de ambii părinţi la vârsta de 16 ani, Bogdan abandonează cursurile liceale şi se înscrie la Conservatorul de Muzică şi Declamaţie din Iaşi, unde absolvă, ca premiant, clasa de Artă dramatică. Parcursul profesional l-⁠a purtat apoi pe Bogdan prin cele mai variate colţuri ale geografiei şi societăţii româneşti, antrenându-⁠i ochiul dickensiano-balzacian pe care îl observăm la lucru în acest volum: „Angajat de profesorul de liceu Victor Castano, ca scriitor şi traducător, m-⁠am perfecţionat în limba franceză şi alte obiecte clasice şi am fost apoi primit ca secretar la Corpul de Portărei al Curţii de Apel din Iaşi, unde am funcţionat trei ani; am fost angajat ca artist-⁠gagist la Teatrul Naţional de la Copou şi la alte teatre din ţară şi din provinciile Bucovinei şi Basarabia, înainte de reunire, un timp de circa 12 ani, în care timp am mai ocupat şi diferite posturi de colaborator, redactor sau corespondent la diferite ziare şi reviste din ţară şi din unele oraşe streine; secretar al Consiliului de Igienă, tachigraf, secretar al Primăriei, Ofiţer de Stare Civilă şi Prim-⁠Ajutor de Primar al Iaşului până în 1917, când am fost înscris ca pensionar al Comunei Iaşi”. Bogdan a scris monografii şi drame istorice, comedii, romane, nuvele, publicistică politică ori de consum. A produs, după propria mărturisire, şi literatură pornografică, inspirat de scrierile lui B. P. Hasdeu. Munca de arhivist, bibliotecar şi istoric al Iaşului l-⁠a aplecat înspre cercetarea multor biblioteci din ţară şi străinătate şi s-⁠a soldat cu obţinerea a numeroase distincţii pentru merite culturale. Printre altele, Bogdan a primit decoraţia Coroana României, în gradul de Comandor, acordată de către Regele Ferdinand I, şi, în 1925, distincţia de Officier d’Instruction publique, pentru scrieri şi servicii aduse Franţei. Bogdan a murit în 1939, în pragul dezmembrării României Mari şi al intrării ţării noastre în cel de-⁠Al Doilea Război Mondial.

În toamna lui 1916, Capitala Moldovei, scria Regina Maria, a trebuit deodată să ofere adăpost celor care îl neglijaseră şi marginalizaseră decenii la rând: „A făcut tot ce i-⁠a stat în puteri ca să ne primească, dar modestele sale resurse au fost greu puse la încercare”. I. G. Duca notează şi el „sforţările supraomeneşti” făcute de primarul George Mârzescu pentru a face faţă situaţiei create de sosirea în oraş a sute de mii de civili şi soldaţi. Duca scrie că ieşenii erau, iniţial, „foarte plictisiţi că venim să tulburăm liniştea paşnicului lor oraş” şi că în sufletele ieşenilor ”clocotea o veche ură pe munteni în beneficiul cărora se făcuse Unirea în 1859 şi în deosebi pe bucureşteni, pe Capitala care răpise Iaşului splendoarea lui de odinioară”. Conform lui Duca, „abia mai târziu, după luni întregi de convieţuire şi de suferinţe comune, raporturile au devenit mai intime, mai apropiate de ceea ce ar fi trebuit să fie de la început”. Constantin Argetoianu conchide însă că, dată fiind situaţia, ieşenii s-⁠au comportat exemplar: „S-⁠a vorbit mult şi s-⁠a scris chiar asupra lipsei de bunăvoinţă cu care am fost primiţi la Iaşi. E indiscutabil că moldovenii în general şi ieşenii în particular ne-⁠au socotit pe noi, refugiaţii din Muntenia, ca o pacoste – şi era natural să fie aşa fiindcă sosirea noastră la Iaşi, mai ales, a luat forma şi aspectele unei adevărate invazii. Nimic nu fusese pregătit, nimic nu era organizat, aşa încât puhoiul revărsat de trenuri în gară s-⁠a năpustit zile de-⁠a rândul asupra oraşului ca asupra unui loc cucerit. Printr-⁠o reacţie naturală, oamenii s-⁠au baricadat în casele şi în egoismul lor, de frică să nu fie copleşiţi şi exoflisiţi din case, tocmai în momentul când vremurile se anunţau grele şi pentru ei. Dar îndată ce puhoiul s-⁠a mai aşezat, îndată ce pericolul exproprierii s-⁠a mai calmat, ieşenii au început să ne poftească şi până la urmă au dovedit că ospitalitatea moldovenească nu era un cuvânt deşart”.

Gara din Iaşi devine pentru Bogdan imaginea unui cerc al Infernului dantesc: „Marea piaţă bazaltată a Gării semăna a un iarmaroc asurzitor, în care capetele de oameni, de animale şi bocceluţe, ori lăzile ce circulă, formează o pânză neagră – nu ca faţa Mării Moarte – ci ca acea a unei mări infernale, în care scăzând apa, i se vede fundul, populat de vietăţi stranii, ce seamănă a reptile, a zoofite – o puzderie de animale hibride, o roire, în sfârşit – numai a aglomeraţie omenească nu! Vuiete surde, răgete de animale, trâmbiţe militare sau de automobile, ţipete de vizitii sau de copii, injurii sau blesteme, chemări disperate ale unora ce-⁠şi rătăcesc în mulţime pe cei ai lor, completau haosul asurzitor şi spectacolul infernal al zvârcolirilor celor îngroziţi de urgia neaşteptată ce cădea asupra lor […] Nimeni nu ascultă, nimenea nu vrea să ştie de ordine sau pază, nimenea nu se întreabă măcar ce tren e acesta care vine, ori celălalt care pleacă… Toţi de pe peron dau năvală la porţile încă închise ale vagoanelor, toţi vor să sară într-⁠un tren sau altul, cu toate că din cel întâi nu s-⁠a scoborât încă nici un călător şi la cel de-⁠al doilea se văd toate ferestrele, uşile şi acoperămintele pline de oameni în uniforme, ori plini de cai, trăsuri, sacale şi diferite obiecte militare. Cei ce năvălesc mai întâi sunt împinşi cu uşile sau cu braţele de cei din tren şi daţi îndărăt peste cei dindărătul lor. Cei mai din urmă, ferindu-⁠se de carambol, cad şi se izbesc în cei ce urmează. Noi răniţi, noi porunci, noi sudalme, noi ţipete de oameni striviţi sub picioarele mulţimii, care nu mai impresionează totuşi pe nimene, fiecare căutându-⁠şi numai de interesul său de a se urca într-⁠un vagon cu orice preţ, fie şi cu acela al vieţii sale. O zbucnire de ţipete mai puternice într-⁠un capăt al peronului şi o mişcare mai grăbită a mulţimii se produce deodată, în momentul când convoiul trenului din faţă se pune iar în mişcare. Toată lumea amuţeşte pentru moment; mulţi vor să alerge într-⁠acolo de unde vin ţipetele mai groaznice – dar îngrămădeala nu le îngăduie. Comandantul Gării şi cu câţiva jandarmi îşi fac loc cu greu în acea parte.

– Ce e acolo? – întreabă cu putere un ofiţer zdravăn şi înalt, a cărui voce domină peste mulţimea clocotitoare.
– Nu-⁠i nimica! – răspunde un jandarm urcat pe o drezină de bagaje. O femeie, cu un copil în braţe, a căzut între roţile trenului şi au fost sfărâmaţi de istov!
– Bine, bine! răspunde Comandantul. Daţi drumul trenului tot înainte!”

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Mircea Platon

Mircea Platon (n. 23 iunie 1974, Iaşi) Redactor-șef la Convorbiri literare (Iași). Doctor în Istorie (2012), The Ohio State University at Columbus, Ohio, SUA. A publicat peste 200 de eseuri, comentarii politice și recenzii în toate marile ziare și reviste [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest