Actualități - Comunicate

Academia Română – Ştiri – Evenimente – Cărţi

Măştile răului

Îndeobşte, răul nu-⁠şi arată nicicând chipul hâd care, fireşte, ar îndepărta pe oricine şi, perfid prin fire, se ascunde viclean în spatele binelui, care acceptă pentru că, oricum, biruinţa definitacademie-stiri-1ivă este a adevărului şi dreptăţii, congenere lui, chiar dacă ceva mai tardivă. O face spre învăţătură şi îndemn, care ne duc cu gândul la cuvintele Mântuitorului: „În lume necazuri veţi avea. Dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. Or, biruinţa asupra lumii este una asupra răului ce o bântuie din clipa în care neascultarea l-⁠a izgonit în spaţiul amestecului dintre bine şi rău cu o evoluţie entropică. Autorul răului este diavolul (de la diabolon), cel care desparte, separă, duşmăneşte şi cum nu o poate spune deschis, pe faţă, foloseşte nenumărate măşti care de care mai seducătoare. Este, ce-⁠i drept, destul de inventiv, dar nu creativ, şi asta este marea lui slăbiciune care face ca biruinţa să-⁠i fie efemeră şi spre înfrângere. Radu Ciuceanu l-⁠a întâlnit în temniţele comuniste, i-⁠a smuls masca şi-⁠i arată chipul aşa cum este în toată hidoşenia lui. Mai precis, aşa cum s-⁠a înfăţişat în temniţele comuniste prin care a trecut de-⁠a lungul celor aproape cincisprezece ani într-⁠un adevărat letopiseţ al grozăviilor greu de imaginat pentru mulţi dintre cei de astăzi. Periplul prin aceste vămi ale diavolului a început îndată după căderea Mişcării Naţionale de Rezistenţă-⁠Oltenia, organizaţie din care făcea parte, şi are ca repere de tristă evocare închisorile de la Piteşti, Gherla, Dej, Jilava, Văcăreşti. Răspunzând unei întrebări puse de un alt fost deţinut politic, Constantin Pompilian, despre duşmanii cei mai cumpliţi, Radu Ciuceanu a răspuns spre înţeleaptă învăţătură şi neuitare: „Din interior, indiferenţii, iar din exterior ideologii! Primii ne-⁠au trădat prin nepăsare, ceilalţi prin teroare şi crimă.” Din indiferenţa primilor, din teroarea şi crima suportate cu credinţa în Dumnezeu s-⁠au născut cinci cărţi pe care este necesar şi util să le cunoaştem spre o mai temeinică înţelegere a istoriei recente şi, de ce nu, a firii noastre umane îndeosebi când e nevoită să vieţuiască în condiţii duşmănoase până la omucidere. În ordinea apariţiei, menţionăm „Intrarea în tunel”, „Potcoava fără noroc”, „Pecetea diavolului”, „Prea mult întuneric, Doamne”. Citind acest al cincilea volum, cu gândul la povestirile altor foşti deţinuţi politici (între ei şi tatăl meu) capătă transparenţă faptul că atât de „neutra” indiferenţă este primul pas spre răutate şi duşmănie, forme predilecte de manifestare ale diavolului, mereu în căutarea „tainei” omului, un autentic „călcâi al lui Ahile” spre a-⁠l distruge. Semnificative în cel mai înalt grad sunt cuvintele unui preot, şi el supus rigorilor din închisorile comuniste, care regreta sincer de fiecare dată când trecea câte o zi fără să facă un rău. E cu mult mai mult decât o simplă împărţire între călăi şi victime şi tâlcurile ce se pot desprinde se structurează într-⁠o adevărată anatomie şi fiziologie a sistemului concentraţionar de la noi. Consecinţele lor se pot repera şi astăzi, fireşte, disimulate, îmbrăcate în straiele demagogiei de tranziţie. Înfăţişând plastic o adevărată frescă a infernului românesc, memorialistul o face deopotrivă cu rigoarea istoricului şi cu înţelepciunea cugetătorului ce descoperă cum între alb şi negru, purtând amprenta lor de specificitate, nuanţele de gri duc povara întunericului şi a celor mai înspăimântătoare ameninţări. Închisorile comuniste, spaţiu al „reeducării”, s-⁠au constituit ca parte bine integrată într-⁠un laborator de modelare a celebrului „om nou”, deprins să acţioneze neabătut după principiul „cine nu e cu noi, este împotriva noastră”. Toate se desfăşoară în siajul neuitatei întru dezumanizare satanică „pax sovietica”, din care a apărut şi „gulagul” românesc.

Piteştiul a fost prima şi, neîndoielnic, cea mai „înaltă” şcoală de reeducare, concepută după principiile pedagogice ale lui Macarenko iar „beneficiarii” direcţi trebuiau să fie mai cu seamă tinerii intelectuali. Odată formaţi în spiritul ideologiei comuniste, ei ar fi trebuit să ducă mai departe „idealurile”, dar mai ales principiile pedagogice. „Magiştrii” greu de întrecut erau Th. Georgescu, Al. Nicolschi, pe numele său adevărat Boris Grünberg, un adevărat Scaraoţchi, dar şi Pantelei Bodnareko, Constantin Avădanei şi alţii. Peste toţi şi toate, se distanţează legendarul Ţurcanu, „geniu al răului”, altfel, la început şi pentru puţin timp fost membru al Gărzii de fier. Comportamentul lui plin de ură înverşunată şi sadism aproape patologic întrece cu mult capacitatea de exprimare a oricărui cuvânt. Era un monstru ieşit dintr-⁠un academie-stiriadevărat „bestiariu” care, într-⁠o logică întristătoare, a fost şi spaţiu de martiraj, de exprimare deschisă a unor idealuri care păstrează nealterat conceptul demnităţii omului ca „homo sapiens”. Se practicau cele mai cumplite torturi încununate cu acea „reeducare totală” în care tortura nu mai era doar mijloc pentru spălarea creierelor, ci era aproape un „scop” în sine, mergând până acolo încât deţinuţii erau siliţi să se tortureze reciproc. Simbolică este personalitatea colonelului Vais înmănunchind atributele obligatorii pentru un membru al „partidului unic”, dar ascunzând un trecut incompatibil cu această calitate. La Piteşti tânărul Radu Ciuceanu a stat destul de puţin, dar experienţa trăirilor rămâne una crucială ce i-⁠a marcat întreaga viaţă. O constantă de-⁠a lungul acestor ani a fost rugăciunea „Dă-⁠mi Doamne să nu-⁠mi pierd credinţa”. Mutatis mutandis au fost şi celelalte închisori care, în timp, au făcut ca România să fie un fel de închisoare. În aceste locuri ale groazei se putea detecta geneza unei lumi aparte, în care relaţiile interumane urmau un joc sinistru prin care transpare patern-⁠ul clasic ce perpetuează tradiţii care îi menţin sensul şi face să nu-⁠şi piardă rostul. Nimic din ce-⁠i uman nu lipseşte din această cronografie care îşi rotunjeşte atipic unitatea şi unde tot ce este uman se construieşte după regulile unei absurde anamorfoze. Nu lipsesc nici luminile, chiar dacă mai puţine şi menţionăm portrete cum sunt cele ale lui Ernest Bernea, Ştefan Neniţescu sau Emil Lăzărescu ş.a. care dau un plus de culoare şi căldură acestei fresce a unui timp al cărui spectru încă mai persistă în viaţa noastră socială şi politică.

Cartea este şi o invitaţie la reflecţie asupra unui timp ce nu l-⁠am dori retrăit, dar pe care avem datoria a-⁠l cunoaşte aşa cum a fost şi este amprentat în mentalul nostru. Dincolo de farmecul mărturisirii, de stilul alert al scriiturii ce trimite cu gândul la un posibil scenariu de film, remarcabil este spiritul de nobilă demnitate în care e scrisă cartea. Nu e loc pentru nicio lamentaţie, niciun resentiment şi totul se conformează cu înţelepciune legilor nescrise ale unei seninătăţi senioriale care şi-⁠a însuşit măiestria de a converti suferinţa în înţelepciune.

Seminarul Internaţional
„Penser l’Europe”

Aula Academiei Române a găzduit în zilele de 2-⁠4 octombrie cea de a XIV ediţie a seminarului internaţional „Penser l’Europe” cu tema „Este ştiinţa o dimensiune a identităţii europene?”. Manifestarea ce se configurează deja ca o tradiţie a fost organizată de Academia Română şi Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA), Banca Naţională a României, Institutul Francez, Institutul Fracademie-stiri-afisancez pentru Relaţii Internaţionale, Academia Regală de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia, Academia Regală de Ştiinţe Economice şi Financiare din Spania şi Academia Regală a Doctorilor din Spania. Despre importanţa acestei manifestări şi relevanţa teoretică a temei puse în discuţie au vorbit, în şedinţa de deschidere moderată de acad. Eugen Simion, preşedinte FNSA, acad. Ionel-⁠Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române; Sergiu Nistor, consilier al preşedintelui României; Ionuţ Vulpescu, ministrul Culturii; ES François Saint-⁠Paul, ambasadorul Franţei la Bucureşti; prof. Thierry de Montbrial, fondator, preşedinte al Institutului Francez de Relaţii Internaţionale; acad. Jaime Aluja, preşedintele Academiei Regale de Ştiinţe Economice şi Financiare din Barcelona; acad. Jacques de Decker, secretar permanent al Academiei Regale de Limbă şi literatură Franceză din Belgia; acad. Eugen Simion, preşedintele FNA. Au participat personalităţi proeminente ale vieţii ştiinţifice şi culturale din Franţa, Belgia, Spania, Italia, Austria, Grecia, Serbia, Algeria, Israel şi, fireşte, România. Lucrările seminarului s-⁠au desfăşurat pe patru secţiuni tematice: „Europa culturii. Ştiinţă, învăţământ, cercetare, şanse egale”, „Cultura ştiinţifică în Europa noastră”, „Identitate europeană – ştiinţă universală” şi „Poate salva ştiinţa identitatea europeană”.

Comunicările şi discuţiile care au urmat se pot aşeza sub semnul principiului după care adevărurile ştiinţei nu au patrie, însă oamenii de ştiinţă au patrie. Un moment special al Seminarului l-⁠a constituit lansarea volumului „La pensée et l’action” semnat de Thierry de Montbrial apărută la Editura Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă. Despre valoarea acestei noi apariţii editoriale au vorbit acad. Eugen Simion, care semnează şi prefaţa, Monseniorul Ioan Robu, membru de onoare al Academiei Române, prof. univ. Mircea Dumitru, rectorul Universităţii din Bucureşti, membru corespondent al Academiei Române. În încheiere a luat cuvântul Thierry de Montbrial care a spus că între cei care cred că nimic nu are sens şi totul are un sens, el se află între cei din urmă şi că din această poziţionare memoria poate fi asimilată cu identitatea.

Pagină realizată de
Elena Solunca Moise

Total 0 Votes
0

Contemporanul

Revista Contemporanul, înființată în 1881, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent cu aparițiile editoriale, inclusiv ale editurii Contemporanul, care vă pune la dispoziție un portofoliu variat de cărți de calitate, atât romane și cărți de beletristică, cât și volume de filosofie, eseu, poezie și artă.
Contemporanul promovează cultura, democrația și libertatea de exprimare.

The Contemporanul, founded in 1881, is a national journal for culture, politics and science, including reports on ongoing Romanian and international cultural, social and political events, as well as on quality books brought out by the Contemporanul Publishing in the fields of literature, philosophy, essay, poetry and art.

The Contemporanul Journal promotes culture, democracy and freedom of speech.

www.contemporanul.ro

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button