Contemporanul » Teatru » Aura Christi: Teatrul creştin al Anei Calciu

Aura Christi: Teatrul creştin al Anei Calciu

Cei iniţiaţi ştiu: e nevoie de câteva, obligatorii, condiţii, pentru ca miracolul să elibereze rădăcini în pământul a ceea ce numim ezitant realitate: să fii tu însuţi, să-⁠ţi păstrezi inima trează, liberă, calmă şi curată, să priveşti până vezi, să asculţi până auzi, să veghezi focul lăuntric – aşa cum preotesele din Templul zeiţei Vesta păstrau focul sacru! – şi să continui să visezi cu toată fiinţa, cu toată inima, cu tot cugetul, urmându-⁠ţi Vocaţia, rămânând fidel chemării, rostului tău pe pământ. Încet, treptat, vei constata uimit că ceea ce faci, fără voia ta parcă, se reduce la esenţa tuturor esenţelor

Am urmărit-⁠o pentru prima dată într-⁠un spectacol, susţinut pe domeniile princiare, în preajma Palatului Mogoşoaia. Spectacolul se numeşte Vorbind cu tine, Doamne! şi e construit în aburul volumului de rugăciuni ale Sfântului Nicolae Velimirovici, scrise în anii 1920-⁠1921 şi adunate între copertele unei cărţi frumoase, intitulată Rugăciuni pe malul lacului.

Era o seară de toamnă. O toamnă dumnezeiască. Claritatea fără cusur se revărsa peste tot, anunţând împlinirea şi întârziind harul îndelung vestitor în copii, în frunze, iarbă, pini, stejari, brazi, alei, lebede albe, lebede negre, pescăruşi, ape şi cai pitici din rasa Falabella. După-⁠amiezile şi serile de toamnă adună nu puţină lume pe domeniile princiare, mai ales, pentru a urmări spectacolele împlinirii şi ale frumuseţii în natură, oferite, aici, pretutindeni; am câteva locuri favorite pe malul lacului turnat în albia legendei – unul numit Pentagonul şi altul Trianon – descrise în poemele mele, al căror ritm îl încerc, iarăşi şi iarăşi, pe aleile parcului uriaş, vegheat, de secole, de Biserica Mogoşoaia, ctitorită de Domnitorul Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu la 1688. La începutul spectacolului, se adunaseră câteva zeci de iubitori de teatru. Pe la jumătatea acestuia cred că numărul celor care urmăreau cei trei actori pe scenă a depăşit cifra de două sute. Erau pretutindeni. Numărul scaunelor s-⁠a dovedit departe de a fi suficient. Stăteau în picioare, în preajma scenei, pe aleile din vecinătatea Palatului renovat de principesa Martha Bibescu, lucrările de renovare, începute la 1912 şi curmate de Primul Război Mondial, fiind continuate până aproape de Cel de-⁠al Doilea Război din drepturile de autor, obţinute de această mare doamnă pentru cărţile ei, apreciate de Marcel Proust.

Mulţi dintre spectatori, prinşi de magia vocii puternice curgând spre cer din miezul scenei, se legănau discret. Cei îndrăgostiţi de culorile toamnei, alegeau, aşadar, să urmărească acea făptură gracilă, suferindă şi puternică, aflată în centrul scenei teatrului de vară. Pe măsură ce înainta pe terenul inefabil al murmurului rugăciunilor Sfântului Nicolae Velimirovici, asistată de alţi doi artişti – Alexandru Nistoreanu şi Andrada Dumitrache – acea voce, incredibil, se transforma sub ochii noştri, devenind tot mai puternică, punând stăpânire pe vacarmul din jur, în cele din urmă, diminuat şi redus la tăcere, şi lăsând versetele acelor mătănii să se răsucească în sufletele adunate în faţa scenei. E o experienţă unică, prilejuită de un artist cu har, care propune – într-⁠o lume, o parte a căreia se înstrăinează de valorile fondatoare, înstrăinându-⁠se de ea însăşi – un teatru altfel. E vorba de un om-⁠spectacol, care cucereşte prin autenticitate, lumină, simplitate, iubire. De fapt, ceea ce numim îndeobşte spectacol nu-⁠şi găseşte ecoul în firea acestui ghem de om puţin la trup, ascunzând însă o forţă venită din adâncurile fiinţei, cu rădăcina în credinţă.

Ana Calciu este numele acestui om, care – la o răscruce a destinului, frământată de probleme ultimative – a văzut în teatru o şcoală a reumanizării omenirii într-⁠o lume în care o seamă de lucruri sunt gândite şi construite pentru a smulge omul din om, adică pentru a-⁠l dezumaniza. În opinia acestui artist remarcabil, teatrul e un pretext de a învia omul înlăuntrul omului, de a-⁠l întoarce cu faţa spre el însuşi, de a-⁠l face să se oprească din vârtejurile cotidianităţii şi, adunându-⁠se în sine însuşi, să cadă pe gânduri. Ana Calciu e un om revigorant de frumos, care a învăţat să-⁠şi hrănească sufletul la rădăcini, alegând zi de zi să rămână el însuşi. Un om drept, solar, care străluceşte şi dăruieşte linişte, generozitate şi iubire, răspândind o stranie lumină, de o intensitate neobişnuită, aşa cum sunt trimise peste noi noianele, valurile, tornadele de miresme în miezul primăverii, când, brusc, conştientizezi faptul că te afli pe un Ostrov al Înverii şi te rogi din adâncul inimii ca înaintarea pe acest pământ divin, paradisiac, locuit de un foc mistuitor, să nu se mai sfârşească. Formată în siajul unor uriaşi maeştri, ca, de pildă, Andrei Tarkovski şi Nikita Mihalkov – sunt primele nume, care mi-⁠au venit în minte, urmărind acel spectacol ieşit din comun pe malul lacului Mogoşoaia, care mi-⁠a dăruit mai târziu, după Naşterea Domnului, un prieten – Ana Calciu visează un teatru creştin. Îi doresc din adâncul inimii ca visul ei să intre, uşor, încet, treptat, în acel văzduh rarefiat, de care sunt înconjurate lucrurile rotunde, pline, întoarse cu faţa spre setea de desăvârşire.

Cei iniţiaţi ştiu: e nevoie de câteva, obligatorii, condiţii, pentru ca miracolul să elibereze rădăcini în pământul a ceea ce numim ezitant realitate: să fii tu însuţi, să-⁠ţi păstrezi inima trează, liberă, calmă şi curată, să priveşti până vezi, să asculţi până auzi, să veghezi focul lăuntric – aşa cum preotesele din Templul zeiţei Vesta păstrau focul sacru! – şi să continui să visezi cu toată fiinţa, cu toată inima, cu tot cugetul, urmându-⁠ţi Vocaţia, rămânând fidel chemării, rostului tău pe pământ. Încet, treptat, vei constata uimit că ceea ce faci, fără voia ta parcă, se reduce la esenţa tuturor esenţelor: tu, clipă de clipă, te laşi în Voia Domnului. Cred că aceasta este forma cea mai profundă a înţelepciunii înţelepciunilor, a iubirii de înţelepciune – în greaca veche: philosophia – de care te apropie, în opinia Sfântului Augustin, şapte trepte; şapte trepte, la care presimt că vom reveni. Atunci, un miracol ivit în existenţa ta lunecă pe urmele altui miracol. Iar tu, vrăjit de tot ce ţi se întâmplă, învins ireparabil de forţa care te stăpâneşte, urmezi firul poveştii, contemplând într-⁠o linişte de început de lume aburul acela de o intensitate care te face să risipeşti din tezaurul adunat de generaţii înlăuntrul tău cât mai mult, cât mai definitiv, din tot ce ţi s-⁠a dăruit şi din tot ce ţi se oferă în mirabila trecere pe aici, recunoscător până în rărunchii inimii, ascultând rugăciunile spuse prin duhul tău şi păstrând smerenia în faţa lucrurilor despre care eziţi să spui ceva, cu o excepţie, şi anume: atunci când amfora sufletului, plină de iubire, se eliberează, prin recursul la metaforă, în poezie – una dintre cele mai profunde rugăciuni ale inimii. Da, eziţi să susuri cuvinte, alegând să le eliberezi în majoritatea cazurilor în raza tăcerii, care ştie de când lumea totul.

Cine să fi spus că „viaţa este un neostenit miracol, şi nu ceea ce vreţi voi să fie”? De un timp, aud, zi de zi, aceste cuvinte repetându-⁠se înlăuntrul meu. Aud reiterându-⁠se şi acea definiţie tarkovskiană a artistului – o definiţie de neegalat – în care uriaşul cineast vede „un slujitor al unei idei măreţe, al unui ideal comun, gata oricând să-⁠şi răscumpere înmiit darul cu care a fost înzestrat”. Câţi dintre noi, oare, mai văd aceleaşi adevăruri când vorbim, urmărim sau ascultăm un artist? Câţi dintre noi mai sunt în posesia artei de a fi el însuşi, de a auzi, de a vedea, de a contempla lucid, conştient şi de a exprima cum se cuvine arta de a fi tu însuţi, arta de a auzi, arta de a vedea, arta de a contempla, adică arta de a trăi frumos – ars vivendi – şi arta de a muri – ars moriendi – la timp? Pentru cine dintre noi între viaţă şi artă figurează un imposibil de clintit semn de egalitate?

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Aura Christi

Aura Christi, poet, romancier, eseist și traducător român. S-a născut la Chişinău (Republica Moldova), la 12 ianuarie 1967. Este absolventă a Liceului teoretic român-francez „Gh. Asachi” din Chişinău (1984) şi a Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Stat (1990). Debut [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest