Contemporanul » Românii de pretutindeni » Roxana Pavnotescu: Incursiuni în a treia dimensiune

Roxana Pavnotescu: Incursiuni în a treia dimensiune

Ce reuşeşte Bogdan Burileanu cu deplinătate în acest roman este să te ţină cu sufletul la gură

Romanul A treia dimensiune a lui Bogdan Burileanu, publicat la Editura Curtea Veche în 2004, propune o frescă socială în racursi, pornind de la personaje şi evenimente reale. Martin Eissler, elveţian, chirurg, participă activ la opera de restaurare a României în cadrul Operaţiunii Satele Româneşti din perioada post-revoluţionară. Beneficiarul este Urzica Mică, un sat oltenesc înfrăţit cu comuna sa elveţiană, al cărei stil de viaţă şi civilizaţie se impune ca model satului troglodit şi insalubru. În subsidiar, Martin îşi caută iubirea (Ariana-⁠Magdalena) întâlnită în timpul unui schimb de experienţă într-⁠o clinică din Târgu-⁠Mureş. a-treia-dimensiune-copHărţuită de securitate, Ariana devine soţia ofiţerului de securitate (Dragu Şerban) desemnat să-⁠i urmărească corespondenţa cu tânărul Martin. Romanul pregăteşte reîntâlnirea după zece ani a celor doi îndrăgostiţi facilitată chiar de soţul iubitei.

Cititorul este invitat alături de Martin Eissler la o incursiune în a treia dimensiune. Dimensiunea a treia e viaţa însăşi, dincolo de proiecţie şi reprezentare. A intra în a treia dimensiune înseamnă a pătrunde în miezul lucrurilor şi în final a face un efort de înţelegere. Este o cunoaştere în perspectivă ce deschide o coordonată a îndoielii, a interpretării, a incertitudinii. Din spatele unui ecran, al unui parbriz, sau al foii de hârtie, lumea se vede altfel: o felie de viaţă deformată, înşelătoare asemenea imaginii din oglindă, un joc secund, decantat de realitate. Călătoria eroului la bordul unui Volvo oferă deschideri către dimensiunea a treia şi în acelaşi timp realizează o distanţare de obiectul iubit; creează un spaţiu tampon protector ce îngăduie mai mult timp pentru analiză şi meditaţie.

Romanul este un studiu sociologic în evantai ce reuneşte mai multe perspective-⁠disertaţii prin care răzbate în surdină vocea autorului: străinul entuziast şi caritabil – Martin Eissler, Paul – şoferul filosof, Alex – ziaristul pesimist şi caustic, Şerban – securistul, „greu” om de afaceri, Nona – anticăreasa frumoasă. Autorul se autoproiectează în aceste personaje, deschizând o polemică în care până şi Şerban, securistul venal şi inteligent, îşi are glosa lui. Şerban aduce nefericirea demiurgului rău ce-⁠şi dispreţuieşte propria creaţie. Magdalena e produsul lui, el a modelat-⁠o exploatând anumite vicii profitabile ale caracterului ei; ea este urmărită şi manipulată din umbră ca o păpuşă cu sforile destul de lungi să creeze iluzia independenţei şi să dea curs frivolităţii. Paul, filosoful ratat, este o porte voix a autorului, el teoretizează, declamă, analizează şi îşi confirmă teoriile din spatele parbrizului, eşuând din când în când în dimensiunea a treia pentru exemplificare. Eissler reprezintă acea postură discretă a autorului, ce se opune portretelor defetiste, cinice şi ironice ale celorlalte personaje. El ascunde perspectiva de iubire, de patriotism pentru acest popor năpăstuit de propriile lui tare, pentru spaţiul lui geografic generos şi sublim. Singurul personaj care nu participă manifest la acest studiu sociologic este Magdalena-⁠Ariana, iubita neamţului. Ea trăieşte în mod esenţial sub semnul iubirii pierdute. Personalitatea scindată a Magdalenei-⁠Ariana, (motiv pentru care poartă două nume) aduce un amestec controversat de feminitate, mondenitate, superficialitate şi puritate. Magdalena este o victimă a fostului securist devenit om de afaceri oneroase cu acoperiri caritabile. Ariana nu mai crede în recuperarea iubirii după ultima scrisoare de despărţire, confecţionată cu perversitate de securistul în misiune, aspirant la graţiile ei. Ea suferă decepţie după decepţie: exmatricularea din facultate, închisoarea, pierderea iubitului, eşecul conjugal, dezamăgirea cu amantul-⁠popă‚ regele boschetarilor (cum îl numeşte Şerban). Iubirile Magdalenei sunt false închipuiri, proiecţii nereuşite ale lui Martin. Magdalena nu se întâlneşte (textual) cu Ariana decât în finalul romanului când cei doi iubiţi se regăsesc în apartamentul conjugal, într-⁠o sesiune de afaceri, pregătită temeinic de soţul-⁠demiurg.

Vocea auctorială se diversifică pe două planuri: planul narativ-⁠descriptiv realizat cinematografic cu trimiteri livreşti moromeţiene şi planul interior, socio-⁠filosofic, în care microfonul se oferă pe rând protagoniştilor. Paul filosofează cu clientul său, Martin, de la volanul unui Volvo. Dragu se află într-⁠un permanent dialog interior cu acea parte creativă a lui care născoceşte, proiectează şi prevede demiurgic mişcările victimelor sale. Portretele şarjate în jurul celor de care se foloseşte abuziv şi dictatorial le vizează slăbiciunile şi polarizează ridicolul. Afirmarea naivităţii abominabile a eroilor e graţios transferată de la autor în cugetul mârşav al executorului de inimi în suferinţă. Glasul interior ipostaziat de Dragu nu suferă vreo deghizare: aceeaşi ironie debordantă, impudică şi insidioasă se instituie cu fervoarea pe care o simţim în tonul autorului din planul narativ-⁠descriptiv.

Martin este îndrăgostit de expresiile, proverbele şi sintagmele româneşti. Expresia „Mă descurc”, devine un laitmotiv. Principiul descurcărelii se declară ca metodă naţională de-⁠a ieşi dintr-⁠o situaţie critică. Până şi Martin o foloseşte ironic când vrea să-⁠şi scoată din impas interlocutorul. Descurcăreţul zâmbeşte hoţeşte şi admite că s-⁠a descurcat scuzându-⁠şi mijloacele – merge şi aşa – pe baza altui principiu îndrăgit de Martin: la noi totul e posibil. Dilema existenţială în loc să fie rezolvată, e doar foarte bine explicată, cons­tată Eissler, erijându-⁠se ironic în poziţia românului care s-⁠a născut filosof: D-⁠voastră, românii, nu duceţi niciodată lipsă de explicaţii sau scuzele ţin loc de soluţii. Se născocesc cuvinte hibride, sugestive care definesc noua orânduire: democratura (democraţie+dictatură) – utopie în care se munceşte ca în socialism dar se pretind salarii la standardele capitaliste.

Profilul naţional se reliefează şi din discuţia cu cinicul jurnalist Alex. Fatalismul, ca trăsătură ancestrală a spiritului românesc, este un amestec de scepticism şi resemnare materializat în pasivitate agresivă, deconstructivă. Românul este persecutat de natură, istorie, vecini şi chiar de D-⁠zeu însuşi: istoria n-⁠a prea vrut nici ea, să fie darnică cu noi. În accepţia lui Alex, fatalismul e rudă apropiată cu neputinţa, el nu ţine de înţelepciunea populară. Tonul relatării trădează un consens filosofic între autor şi ziaristul a cărui rubrică se cheamă Fără anestezie. El trimite la filmul lui Andrzej Wajda, unde camera întoarsă spre interior autosurprinde intim rana sângerândă de pe faţa artistului. Ca şi Wajda, Alex se auto-flagelează defetist, scrisul fără menajamente este în acelaşi timp şi fără de speranţă. Se evocă episodul cu vecinul căruia îi ia casa foc şi nu face nici un demers să-⁠l stingă; înşfacă carnetul de CEC şi contemplă de la distanţă soarta. A sta cu mâinile în sân şi a aştepta să se coboare D-⁠zeu printre boi, în aceeaşi idee a sofianismul lui Blaga, defineşte un fatalism optimist a cărui ultimă speranţă e credinţa.

Planul narativ-⁠descriptiv surprinde periplul călătoriei spre Urzica Mică. Abatorul de animale bolnave se defineşte în dimensiuni apocaliptice prin imagini groteşti ce trimit la tablourile lui Goya. Metamorfozarea fiinţei umane, ce devine ea însăşi un animal bolnav, e surprinsă de la producător la consumator: de la cei ce transformă suferinţa animalelor agonizante în perpetuarea şi răspândirea bolii, până la devoratorii neştiutori sau dispuşi să accepte acest produs ce emană miasme terifiante. Itinerariul ce coteşte în vintrele acestui obor odios constituie un moment emblematic de intruziune în dimensiunea a treia. Imaginile vizează estetica urâtului, ele se aşază în conştiinţa cititorului ca un documentar naturalist cu efecte expresioniste.

Episoadele lui Martin pe teritoriul Urzicii Mici sunt relatate cu un umor de tip moromeţian, în palete colorate pe anotimpuri. Mizeria estivală aduce un univers troglodit: găinile înnoptează prin pomi, nimeni nu se osteneşte cu munca câmpului. Elveţienii harnici sunt calificaţi drept pârdalnicii musafiri, ce se spetesc pentru nimic. Natura afişează o ireconciliabilă stare de spleen şi tristeţe prin imagini de o poezie frustă, dar care încearcă o linie zveltă cu tentă impresionist-minimalistă: universul e mărunt – siluete în ceaţă, o fâneaţă necosită. Prin opoziţie, următoarea tranşă ce soseşte în zodia frigului e întâmpinată cu mare entuziasm. Omătul purificator a acoperit cu totul mizeria, creând un tablou expresiv cu garduri putrezite şi crăci uscate, căruia i se adaugă efervescenţa zglobie a sătenilor ieşiţi cu toţii să-⁠i întâmpine pe elveţieni – o lume breugheliană (aşa cum o defineşte însuşi autorul). Câteva personaje sunt aduse în plin plan; procedeul e caricatura şi crochiul. Şeful de post salută milităreşte cu mâna la chipiu într-⁠o postură marţială şi cu cealaltă se sprijină să nu cadă, verifică cu o severitate încruntată paşapoartele agenţilor infiltraţi pe teritoriul patriei. Primăritul Postolea apare în pragul edificiului în costum naţional cu cioareci, brâu şi bundiţă peste care atârnă cocarda tricoloră. Precum Moromete care-⁠şi ceartă fiii că lenevesc toată ziua, Postolea îşi înjură fetele că stau la televizor în loc să hrănească găinile. Numele sunt de extracţie inferioară: Caşcarade, ale cărui singure realizări medicale sunt certificatele de deces, a lu’ Boşcodeală care profitase, măgarul! să intre pe gratis la spectacolul de semistriptis, unde se dezbrăca o amărâtă din Caracal până la sutien şi chiloţi. Doar până acolo a hotărât primarul că era „peremptoriu” (îi plăcuse cum sună cuvântul!). Când Urzica mică va ajunge mare, localnicii îi vor putea vedea ţâţele şi fofoloanca.

Ţara tuturor posibilităţilor oferă prilejul unor istorii cu caracter anecdotic ce frizează absurdul. Fabulos este episodul cu mecanicul de locomotivă amator de prune, care opreşte trenul în câmp şi trimite un copil ce păzea oile să-⁠i aducă fructul fatidic. Pentru că acesta refuză, conductorul părăseşte postul şi se suie în copac de unde printr-⁠o neglijenţă cade mort. Călătorii rămân perplecşi în plin câmp pentru restul zilei; un maratonist soseşte în prima gară mică să anunţe incidentul.

Ce reuşeşte Bogdan Burileanu cu deplinătate în acest roman este să te ţină cu sufletul la gură; o vrie de construcţii narative, un colaj năprasnic de idei, sentimente şi trăiri la limita grotescului, absurdului şi sublimului. Textul îţi revine în minte după o vreme în coordonate vizuale şi auditive, ca şi cum ai fi urmărit un film din care nu prea-⁠ţi mai aminteşti actorii, dar atmosfera rămâne vie, ameţitoare şi actuală. Iar pelicula – textul convertit subliminal în imagine – îţi pare un film semnat de Mircea Daneliuc. La limita dintre livresc (prin discursul intens moralizator) şi cinematografic, scriitura e când dezinvoltă, colorată şi zburdalnică, când lapidară şi sentenţioasă. Un dar remarcabil al povestirii, un portretist şi un peisagist veritabil, Bogdan Burileanu realizează un roman autentic cu o arhitectură clasicizantă, desfăşurat într-⁠o vrie de timp şi de haos ce vizează o lume în dezagregare. Se evocă acel timp moromeţian care n-⁠a mai avut răbdare – din care ţăranul a fost eradicat de mult şi însuşi omul e pe cale de dispariţie.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest