Contemporanul » Românii de pretutindeni » Mircea Gheorghe: Francofonia literară canadiană

Mircea Gheorghe: Francofonia literară canadiană

Primele texte în care literatura quebecheză din zilele noastre îşi caută strămoşii, premerg cu mult identitatea canadiană şi cu atât mai mult identitatea quebecheză. Din acest motiv, în raport cu „problema naţională”, extrem de importantă mai târziu, ele pot fi considerate ca facând parte dintr-⁠o preistorie

Când ne gândim la francofonia literară canadiană referinţa principală este Quebecul. Nu doar fiindcă este provincia în care este concentrată majoritatea populaţiei francofone (peste 6 milioane de persoane) ci şi, mai ales, pentru că literatura şi viaţa sa literară sunt complexe, cu o istorie de peste trei sute cincizeci de ani şi bine marcată de etape. Dar dincolo de Quebec există, de asemenea, francofonia literară din provinciile Nouveau Brunswick, Nouvelle Écosse şi Île-du-Prince-⁠Édoaurd, expresie a unor comunităţi însumând aproape 300 de mii de persoane (acadienii) şi, de asemenea, cea din provincia Ontario, unde trăiesc peste 550 de mii de vorbitori de limba franceză.

Dispersaţi, există circa 150 de mii de francofoni şi în celelalte provincii, dar ei nu reprezintă o masă critică minim necesară pentru apariţia şi dezvoltarea unei vieţi culturale specifice, cu instituţii şi structuri funcţionale, ca în cazul comunităţilor quebecheză, acadiană şi ontariană.

Între aceste trei comunităţi există deosebiri notabile redevabile istoriei. Quebecul, cu o identitate dominată de consecinţele conflictului istoric cu englezii, trăieşte periodic puseuri de febră naţionalistă care reactualizează problema desprinderii de Canada. Acadienii, reconciliaţi cu anglofonii, au drept liant identitar un eveniment tragic din 1755 (o deportare colectivă, o „epurare etnică” am spune astăzi) datorită căreia au devenit ireversibil minoritari în provinciile în care se află, iar ontarienii sunt întrutotul federalişti şi pentru ei problema identităţii este rezolvată. Ei sunt canadieni pur şi simplu, şi problemele pe care şi le pun sunt strict culturale. Federaţia canadiană este scrupuloasă în privinţa drepturilor acordate minorităţilor, aşa încât francofonii din Ontario beneficiază de instituţiile şi structurile care le îngăduie să supravieţuiască identitar în mijlocul unei majorităţi anglofone.

Aceste poziţionări diferite pe eşichierul canadian se reflectă şi în literatură. Literatura quebecheză este considerată de către istoricii literari quebechezi în pofida maturităţii şi bogăţiei sale o literatură mică. De aici, rezultă şi modul în care se defineşte şi se scrie istoria ei. Cercetătorul este obligat să ţină seama nu doar de genurile canonice (poezie, roman, teatru etc.), ci şi de celelalte (cronici, corespondenţă) care, în anumite perioade formează însăşi „armătura” obiectului de studiu: „E clar că nu scriem istoria literară a Quebecului cum am scrie istoria literară a Franţei, Rusiei sau Angliei. În aceste tradiţii (sic) influente, structurate în jurul unor opere recunoscute pe plan universal, istoria literară pare să curgă de la sine. Literatura se bucură de o asemenea strălucire, încât ea se constitue ca o lume autonomă, având propria sa istorie. Nu e la fel în ceea ce Franz Kafka numeşte în jurnalul său micile literaturi precum literatura idiş sau literatura cehă unde problema naţională devine determinantă. Printre micile literaturi francofone, literatura quebecheză pare să ilustreze acest fenomen într-⁠un mod exemplar (1)”. Ne aflăm, aşadar, în contextul mic despre care vorbea Milan Kundera într-⁠unul din eseurile sale, opus contextului mare care nu se raportează la istoria naţională, ci la istoria artei. Romanele lui Joyce, Proust şi Kafka însuşi nu sunt importante prin tematica naţională, ci prin originalitătea formulei lor literare care a influenţat profund felul de a scrie literatură în secolul al XX-⁠lea.
*
Primele texte în care literatura quebecheză din zilele noastre îşi caută strămoşii, premerg cu mult identitatea canadiană şi cu atât mai mult identitatea quebecheză. Din acest motiv, în raport cu „problema naţională”, extrem de importantă mai târziu, ele pot fi considerate ca facând parte dintr-⁠o preistorie care se întinde între 1534 şi 1763. Sunt consemnate pentru această perioadă circa cincizeci de corpusuri de texte şi citabile sunt jurnalele de călătorie ale unor exploratori francezi (Jacques Cartier, Samuel Champlain, Gabriel Sagard), rapoarte şi relatări despre viaţa religioasă din Noua Franţă (Les Relations jésuites care însumează peste două mii cinci sute de pagini), corespondenţa vastă şi jurnalul mistic al unei călugăriţe Marie de l’Incarnation (Marie Guyard, 1599-⁠1672) precum şi o istorie a Noii Franţe publicată în 1617-⁠1618 de un erudit Marc Lescarbot care introduce în ea şi producţii literare proprii.

A doua jumătate a secolului al XVII-⁠lea marchează începutul regimului englez, instaurat după încheierea războiului de şapte ani (1756-⁠1763), câştigat de Anglia. Se produce acum o dublă ruptură faţă de trecut. Apar, mai întâi, o ameninţare din partea englezilor, la adresa reperelor identitare ale majorităţii franceze şi, în al doilea rând, o altă destinaţie pentru ceea ce se scrie. Scopul primilor scriitori canadieni-⁠francezi este să prezerve limba maternă şi să scrie pentru cititorii canadieni, nu pentru cei din Franţa.(2) Proiectul naţional acum se naşte, ca un efort de atingere a ambelor obiective: de salvgardare a tradiţiilor culturale proprii şi de constituire a unei literaturi naţionale.

Câteva nume sunt importante: François-Xavier Garneau (1809-⁠1866), istoric şi poet, autor al unei bine apreciate istorii a Noii Franţe, Philippe-Aubert de Gaspé tatăl (1786-⁠1872), autorul primului roman de succes din literatura quebecheză, Les anciens Canadiens, Octave Crémazie (1827-⁠1879), poet influenţat de francezii Lamartine, Musset şi Gérard de Nerval, Louis-⁠Honoré Frechette (1838-⁠1909), poet prolific, dramaturg şi memorialist, un fel de Vasile Alecsandri al locului, autor al unui poem amplu, reeditat de mai multe ori La légende d’un peuple (1887) etc.

Anul 1895 este anul în care apare gruparea cunoscută sub numele de École littéraire de Montréal, un fel de societate literară în activitatea căreia, miracol al unui lanţ de coincidenţe, regăsim spiritul şi atmosfera Junimii noastre. Prin ea se marchează trecerea la o nouă etapă, de modernizare literară în acord cu actualitatea parnasiană şi simbolistă din Franţa şi, totodată – printr-⁠o mişcare inversă –, cultivare a naţionalismului local. Societatea ţine prelegeri publice din 1898, este respectuoasă faţă de hugolianul Louis-Honoré Frechette, încurajează şi susţine un tânăr poet de geniu, Emile Nelligan. Acesta se prăbuşeşte însă într-⁠o nevroză ireversibilă la 19 ani, în 1899 şi este internat în spital unde va rămâne până la moarte (1941). Opera lui Nelligan va fi revelată marelui public de criticul Louis Dantin care în 1904 publică o primă ediţie din poeziile lui precedată de un studiu, Emile Nelligan et son oeuvre. De atunci începând, Emile Nelligan a devenit poetul emblematic al literaturii quebecheze.

Din 1909, École littéraire de Montréal publică o revistă Le Terroir unde se schiţează un recul. Se revine la tradiţie şi la datoria intelectualilor de „a regăsi sufletul poporului”. Textele publicate aici sunt patriotice şi celebrează universul rural. E o tendinţă însă în spiritul timpului. Un scriitor francez Louis Hémon care şi-⁠a petrecut ultimii doi ani de viaţă în Canada (1911-⁠1913) scrie romanul de inspiraţie rurală, Maria Chapdelaine, publicat postum mai întâi în Franţa unde din 1921 are un mare succes, prelungit durabil şi în Quebec. Romanul, cu două sute cincizeci de ediţii până azi, este considerat prima operă clasică a literaturii quebecheze.

Maria Chapdelaine continuă o tradiţie literară cu începuturile în prima jumătate a secolului al XIX-⁠lea care fusese însă ilustrată de romane puţin semnificative artisticeşte. Maria Chapdelaine, mult superior acestora, axat pe patru valori tradiţionale fundamentale – familia, pământul, religia, limba – inaugurează o modă care va continua până în anii ‘40 ai secolului trecut, marcată de câteva romane valoroase: Claude-⁠Henri Grignon, Un homme et son péché, 1933, Félix-⁠Antoine Savard, Menaud, maître-⁠draveur, 1937, Germaine Guèvremont, Le Survenant, 1945.

Dar deschiderea în faţa modernităţii promovată de Ecole littéraire de Montréal în prima perioadă a activităţii sale (încheiată în 1933) a favorizat şi ascensiunea lui Alain Grandbois (1900-⁠1975), primul poet modern important al literaturii (volume de poezii: Îles de la nuit, 1944, Poèmes 1963 etc.)

După 1945, literatura canadian-⁠franceză din Quebec se desprinde total de influenţa franceză. Semnificativă pentru această emancipare este disputa din 1946 între Louis Aragon, Jean Cassou, André Billy etc., pe de o parte, şi scriitorii quebechezi Robert Charbonneau şi Berthold Brunet, pe de alta, pe marginea unor probleme ideologice, literare şi economice (2). Robert Charbonneau revendică printre sursele posibile ale literaturii din Quebec pe lângă cele canadiene şi europene în general (Kafka, Joyce) şi pe cele americane (Dos Passos, Faulkner). Aşadar, Franţa şi literatura ei nu mai deţin privilegiul de exclusivitate a modelelor canonice. În cursul disputei, intervine, printre alţii, filosoful francez Etienne Gilson care argumentează sugestiv că ramura tăiată din arborele francez, abandonată în nordul continentului american, a prins rădăcini prin propiile-⁠i eforturi şi s-⁠a transformat ea însăşi în arbore. Gilson sugera astfel că aerul de superioritate al francezilor metropolitani nu mai este îndreptăţit (3).

Disputa cu scriitorii francezi care în epocă a înfierbântat spiritele din Quebec şi a apărut ca o dispută cu cultura franceză în ansamblu se producea într-⁠un context politic dominat de figura prim-ministrului naţionalist şi conservator Maurice Dupplessis, venit la putere de un an. El conduce Quebecul cu mână de fier încă paisprezece ani, până la moarte şi perioada aceasta va rămâne în istorie sub numele de la grande noirceur. În literatură, cele mai proeminente sunt personalităţile a două scriitoare: Gabrielle Roy, autoarea romanului Bonheur d’occasion şi Anne Hébert, romancieră şi poetă, autoare printre altele a romanelor Kamouraska şi Les fous de Bassan.

Anii ’60 reprezintă o epocă de cotitură în istoria politică, socială şi culturală a Quebecului. Sunt ani marii mişcări de reforme structurale în toate domeniile cunoscută sub numele de Revoluţia liniştită. Locuitorii Quebecului nu mai sunt canadieni-francezi, ci quebecoezi, iar literatura lor este, fireşte, quebecoasă. Aceasta se sincronizează cu toate mişcările înnoitoare de la suprarealism la post-⁠modernism. Lista scriitorilor interesanţi este impozantă şi valoarea unora dintre ei, precum Marie-⁠Claire Blais, autoare a unui ciclu de romane fastuoase, Soifs, nu mai este debitoare contextului mic, al problemei naţionale. Lor li se adaugă un mare număr de scriitori imigranţi de la chinezoiaca Ying Cheng la haitianul Danny Laferrière care îmbogãţesc substanţial şi tematic şi artistic literatura quebecheză.
*
Trecând acum la literatura celorlalte două comunităţi francofone importante din Canada, acadienii şi ontarienii, trebuie observat că ele nu au dezvoltat nicicând o relaţie privilegiată cu literatura franceză. Sunt de altfel şi foarte recente în sensul că de o identitate a lor aparte nu se poate vorbi decât de câteva decenii.

Pentru acadieni, problema naţională se limitează la păstrarea memoriei tragicului eveniment din 1755 şi primul document literar cu care ei s-⁠au identificat aparţine unui poet american: Henry Wadsworth Longfellow, autor al poemului Evangeline. A Tale of Acadia, publicat în 1847, care vorbeşte despre tragedia acadienilor în contextul unei romantice poveşti de dragoste, plasată în anii deportării acadienilor.

În ultimele decenii, au apărut edituri care promovează şi publică literatura scrisă de scriitori care se consideră acadieni prin filiaţie sau prin simpatie pentru cauza renaşterii culturale acadiene.

Cea mai importantă scriitoare acadiană este Antonine Maillet al cărei roman Pélagie-la-charrette consacrat şi el deportării acadienilor, a fost distins cu Premiul Goncourt în 1979. Alături de Antonine Maillet, mai sunt şi alţi scriitori precum Hermenegilde Chiasson, poet, dramaturg şi pictor sau Gérald Leblanc, poet.

Evident, literatura acadiană este mult mai puţin structurată decât literatura quebecoasă. În­tr-⁠o situaţie asemănătoare se află şi literatura fran­co-⁠ontarienilor. Ei au edituri, o asociaţie a scriitorilor, jurnale, dar le lipseşte o marcă specifică, un proiect comun care să-⁠i diferenţieze de scriitorii anglofoni. Ei sunt cu adevărat scriitori canadieni-francezi sau franco-⁠ontarieni, dacă vrem să-⁠i definim mai precis. Cu toate acestea unul dintre ei, Michel Bock a scris o lucrare al cărui titlu este Comment un peuple oublie son nom. La Crise identitaire franco-ontarienne et la presse française (2001). Alte nume notabile sunt Andrée Christensen, poetă, Patrice Desbiens, poet şi Danielo Marchildon, romancier.

Este cât se poate de normal faptul că scriitorii franco-⁠ontarieni nu au nici pasiunea naţionalistă a multora dintre confraţii lor din Quebec şi nici obsesia unei tragedii fondatoare de identitate istorică, precum scriitorii acadieni. Ei îşi păstrează tradiţiile şi limba trăind în armonie cu anglofonii şi trecutul a încetat de mult să mai fie o obsesie pentru ei.

■ Note:
1. Michel Biron, François Dumont, Élisabeth Nardout-Lafarge, Histoire de la littérature québécoise, Boréal, 2007, p.12.
2. Robert Dion. „La France et nous après la deuxième guerre mondiale. Analyse d’une crise. În: Voix et Images, vol. 13, n° 2, (38) 1988, p. 292. Vezi şi: http://www.erudit.org/ revue/vi/1988/v13/n2/200711ar.pdf
3. Ibidem, pe. 297. r

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest