Contemporanul » Românii de pretutindeni » Dana Oprica: Români din Madrid

Dana Oprica: Români din Madrid

Vorbind despre romanul Dumnezeu s-⁠a născut în exil, scris în limba franceză, o studentă l-⁠a întrebat câte limbi cunoaşte. Cu modestie a răspuns: doar una. Latina. Era baza limbilor pe care le vorbea: româna, spaniola, italiana, franceza, germana.

După cel de-⁠al Doilea Război Mondial, românii s-⁠au remarcat în Spania în domenii precum lite­ra­tura, lingvistica, filosofia, socio­logia sau ştiinţele politice. Au ocupat catedre la numeroase facultăţi şi nu puţini sunt spaniolii din anii ‘50 care şi-⁠au construit o imagine a poporului român prin prisma profesorilor români pe care i-⁠au avut. În prezent, această imagiMadrid-Alfonso-fotone e înlocuită de alta, care a avut timp să fie întipărită în mentalul colectiv printr-⁠o avalanşă de ştiri nefavorabile difuzate ani de-⁠a rândul. Aceste ştiri au dispărut, însă românii sunt văzuţi în continuare cu compasiune: cetăţeni veniţi dintr-⁠o ţară săracă. Sunt totuşi apreciaţi ca fiind muncitori şi, de multe ori, surclasează specialiştii pe acelaşi profil de alte naţionalităţi, fiind solicitaţi de foarte multe ori pentru reparaţii sau îmbunătăţiri domestice. Pe de altă parte, sunt mulţi spaniolii care s-⁠au împrietenit şi caută compania românilor pentru că sunt mai veseli, pentru că se distrează mai bine, pentru că nunţile durează trei zile, pentru că botezurile se termină şi ele cu festin, pentru că viaţa pentru români e o emoţie continuă care se răspândeşte în jur, impregnându-⁠i pe toţi cu bucurie. Tocmai pentru că au prieteni români, mulţi spanioli studiază limba română şi vor să cunoască cât mai multe despre cultura lor. Văduviţi în cunoaşterea, în timpul şcolii, în amănunt, a istoriei locurilor noastre, aceştia se interesează de cărţi de gen, în spaniolă, care să le prezinte filmul luptelor şi miracolul rezistenţei românilor pe acele melea­guri binecuvântate. O remarcă a unui spaniol la vederea reţelei hidrografice a României îmi răsună mereu: dacă Spania ar avea o cincime din apele ţării voastre, am fi cea mai bogată ţară din lume!

După 1945 mulţi intelectuali au ajuns în Spania unde au format o elită românească şi unde au lăsat o marcă în rândul valorilor universale. Sunt mulţi, toţi dispăruţi în istorie şi în conti­nuare îi voi aminti pe câţiva dintre ei.

Alexandru Busuioceanu (1896-⁠1961) a fost critic de artă şi literatură, diplomat, eseist, istoric, poet, scriitor şi traducător român. În 1942, a fundat departamentul de Limbă şi literatură română la una din cele mai prestigioase universităţi din Madrid (dacă nu cea mai prestigioasă), Universitatea Complutense, unde a fost titular până la moartea sa, în 1961. El este cel care a reuşit să introducă, la acea epocă, studiul limbii şi literaturii romăne în şapte universităţi din Spania. Nu a renunţat niciodată la cetăţenia română; periodic îşi prelungea permisul de rezidenţă. Alexandru Busuioceanu s-⁠a dedicat promovării limbii şi literaturii române publicând articole, susţinând conferinţe şi traducând scriitori români. Este recunoscut de critici şi specialişti ca un remarcabil poet.

În 1952, R. Larrieu şi R. Thomas, profesori de spaniolă la un liceu din Paris, l-⁠au introdus într-⁠o Histoire illustrée de la littérature espagnole (manual pentru licee şi universitate) la capitolul consacrat poeziei moderne („Bouquet final”), alături de Rubén Dario, Miguel de Unamuno, Antonio Machado, Juan Ramón Jiménez, Federico García Lorca, Rafael Alberti, J. Guillón, Pedro Salinas, Luis Cernuda, Vicente Aleixandre, Luis Felipe Vivanco, Dionisio Ridruejo şi Pío Baroja. (Manolescu, 2010: 107).

Cu un doctorat obţinut la Sorbona cu L’Arioste în Franţa, lector de limbă şi literatură română la Universitatea din Lyon, cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique, Alexandru Ciorănescu (1911-⁠1999) a fost profesor de limba şi literatura franceză între 1948 şi 1979, la Universitatea din La Laguna (Tenerife, Insulele Canare), unde a mai predat cursuri de literatură italiană şi portugheză, limba română şi literatură comparată. A întocmit singurul dicţionar etimologic complet al limbii române, la mulţi kilometri depărtare de o bibliotecă românească, cum avea să afirme el însuşi în prefaţă (Manolescu, 2010: 173). A tradus Divina Comedia în limba franceză, considerând că „poemul nu poate fi tradus, dar trebuie tradus”. A abordat şi tratat cu uşurinţă multe domenii de artă şi ştiinţă, după cum îl prezintă Mircea Popescu, critic literar, exilat în Italia, într-⁠o recenzie din 1965: „Dacă am afla că domnul Alexandru Ciorănescu, ale cărui studii de istorie şi de istorie literară le cunoşteam din ţară, iar lucrarea-⁠i fundamentală, de curând retipărită, «Ariosto în Franţa» e şi astăzi un model de literatură comparată, pregăteşte un tratat de matematică ori scrie o simfonie, nu ne-⁠am mira câtuşi de puţin: omul e capabil de orice. Lăsând gluma la o parte, trebuie să mărturisim îndată admiraţia şi uimirea pe care ne-⁠o trezeşte orice studiu al profesorului de la Universidad de la Laguna, care, în decurs de numai câţiva ani, ne-⁠a dăruit: un dicţionar etimologic al limbii române, o monografie în limba spaniolă asupra barocului, o ediţie completă a operelor lui Cristofor Columb, o exemplară bibliografie a literaturii franceze din sec. XVI, un roman în limba franceză şi o sumedenie de alte mărunţişuri de mare valoare…” (Manolescu, 2010: 172). În prezent, numele său spaniol, Alejandro Cioranescu, a devenit numele unei străzi şi al unei biblioteci publice din Tenerife.

Scriitorul Vintilă Horia (1915-⁠1992) a ajuns în Spania în 1953 după o perioadă de 5 ani în Argentina, unde a predat la Universitatea din Buenos Aires. În Madrid a deţinut catedra de profesor la Facultatea de Ştiinţe ale Informaţiei (jurnalistică) a Universităţii Complutense din Madrid şi profesor de literatură universală la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Alcalá de Henares, Madrid.

Unii dintre elevii spanioli al căror profesor a fost, îl descriu ca fiind un om elegant care le vorbea politicos, într-⁠un moment când era la modă tutuitul. Cursurile lui depăşeau limitele literaturii ca să străbată domenii ale ştiinţei precum fizica cuantică, domenii de graniţă precum relaţiile între roman şi ştiinţă sau între actuala societate şi politică. Vorbind despre romanul Dumnezeu s-⁠a născut în exil, scris în limba franceză, o studentă l-⁠a întrebat câte limbi cunoaşte. Cu modestie a răspuns: doar una. Latina. Era baza limbilor pe care le vorbea: româna, spaniola, italiana, franceza, germana. A ales franceza pentru a scrie romanul care a câştigat premiul Goncourt la care a renunţat, deoarece era limba care exprima ceea ce dorea. Tema romanului este exilul şi modalitatea de a converti tristeţea care îi stăpâneşte pe cei care trăiesc departe de ţară în bucurie. Vintilă Horia vorbeşte prin poetul roman Ovidiu care afirma că Roma nu se află la răscrucea tuturor drumurilor de pe acest pământ, ci la capătul unui altfel de drum şi că Dumnezeu s-⁠a născut în exil.
Mulţumită lui Aurel Răuţă (1912-⁠1995), docent de filologie romanică, inclusiv limba română, la Universitatea din Salamanca, spani­olii se bucură de existenţa unei gramatici complete a limbii române cu explicaţii necesare în spaniolă. Lucrarea conţine o antologie de opere literare româneşti semnate de Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Barbu, Lucian Blaga, Demostene Botez, Ion Luca Caragiale, Aron Cotruş, Barbu Delavrancea, Ovid Densusianu, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Costache Negruzzi, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, Vasile Voiculescu, un discurs a lui Mihail Kogălniceanu, rugăciunea Tatăl nostru şi Crezul, literatură populară, texte dialectale macedoromâne, meglonoromâne şi istroromâne etc. Din iniţiativa lui, Eugen Coşeriu şi Vintilă Horia au susţinut cursuri şi conferinţe la Universitatea din Salamanca.

Din 1971, la Universitatea Complutense din Madrid, profesor titular la departamentul de Teorie a culturii şi estetică generală este George Uscătescu (1919-⁠1995), filosof, istoric şi eseist. În cele peste trei mii de articole şi eseuri despre politică şi actualitatea culturală şi în cele peste 80 de volume publicate în spaniolă, franceză, italiană, germană, engleză, română, portugheză şi greacă, a tratat teme de filosofie pură, filosofia şi istoria culturii, estetică şi teorie politică. A obţinut Premiul Naţional al Literaturii „Menéndez Pelayo” în 1970 pentru lucrarea Erasmus şi Premiul pentru Unitate Europeană „Alfonso Vittorio Giardini” în 1964, la Roma, pentru lucrarea Profets of Europe.

Alţi scriitori care au trăit o perioadă în Spania sunt Alexandru Gregorian, Horia Stamatu, Pamfil Şeicaru. Fiind departe de ţară şi având aceleaşi preocupări, între ei s-⁠au stabilit relaţii puternice de prietenie. Aceste sentimente i-⁠au animat, pe o parte din cei amintiţi mai sus, ca în 1983 să fundeze o instituţie culturală, Fundaţia Culturală Română, cu sediul la Madrid al cărei scop era să păstreze „esenţele pure ale creaţiei culturale române, în plină libertate” (Manolescu, 2010: 333).

O personalitate a timpurilor recente este Valeriu Lazarov (1935-⁠2009), al cărui nume este legat de televiziune. În 1968, directorul Televizi­unii Spaniole a vrut să dea un nou impuls programelor de televiziune şi astfel a decis să-⁠l contacteze pe tânărul Lazarov pe care îl considera inovator şi avangardist. În august, Lazarov era deja instalat în Spania şi considerat unul dintre cei mai importanţi producători de televiziune, prin introducerea unei noi reţete de filmare, necunoscute încă în Spania: jocul cu planurile, prin zoom, un procedeu care, conform descrierii realizatorului român, „ne face să ameţim în aceeaşi măsură sau chiar mai mult decât dacă am fi într-⁠o montagne russe”.

De câtva timp, graţie eforturilor multor instituţii din ţară, catedrele de limba şi literatura română ale universităţilor din Barcelona, Granada, Madrid, Salamanca şi Sevilla sunt ocupate de profesori nativi. Mulţi alţi profesori români predau limbi străine la facultăţi din Alicante şi Salamanca sau la şcoli superioare din Madrid. Avem deci toate motivele să considerăm că suntem pe drumul cel bun şi să continuăm să ne remarcăm în aceleaşi domenii în care au strălucit cei dinaintea noastră.

Bibliografie
Horia. Vintilă. (1991). Dumnezeu s-a născut în exil. Craiova. Editura Europa.
Manolescu, Florin. (2001). Enciclopedia exilului literar românesc. 1945-1989. Scriitori, reviste, instituţii, organizaţii, ediţia a doua revăzută şi adăugită. Bucureşti. Editura Compania

Sitografie
Los planos de Valerio Lazarov, https://www.youtube. com/ watch?v=T7zRVoZuImI
Interviuri realizate la Radio Collado Villalba fostei studente a scriitorului Vintilă Horia, Adoración Álvarez Peña, de către Dana Oprica
http://www.ivoox.com/programa-progenitores-parte-2-rumania-audios-mp3_rf_2816255_1.html
http://www.ivoox.com/programa-progenitores-13-07-2014-parte-2-audios-mp3_rf_3312286_1.html r

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest