Contemporanul » Românii de pretutindeni » Dana Oprica în dialog cu Diego Vadillo Brâncuşi, Tzara şi… aniversările românilor pe meleaguri cervanteşti

Dana Oprica în dialog cu Diego Vadillo Brâncuşi, Tzara şi… aniversările românilor pe meleaguri cervanteşti

În luna mai a acestui an aniversar al sculptorului din Hobiţa (140 de ani de la naştere), în Universitatea Complutense din Madrid, a răsunat numele lui Brâncuşi şi al lucrărilor sale, graţie tezei doctorale a profesorului Diego Vadillo López, sub îndrumarea decanei Facultăţii de Arte Frumoase din cadrulDiego-Vadillo universităţii sus-menţionate, artista Elena Blanch González, a cărei temă a fost el artista obrero [artistul muncitor].

Diego Vadillo este scriitor, critic literar şi analist de artă. În plus, face parte din consiliul editorial al Editurii Mundibook în cadrul căruia coordonează colecţia academică, fiind în contact şi cu profesori universitari din România. Este autorul unui roman care îl are pe Tzara ca figură centrală, de la a cărui naştere s-⁠au împlinit în aprilie anul acesta 120 de ani, şi al unor meşteşugite articole despre Brâncuşi, apărute în reviste de specialitate din Spania.

Ne-⁠am bucurat să-⁠l intervievăm pe domnul Diego Vadillo pe care îl vedem ca un generator de punţi sincronice şi diacronice între Spania, Portugalia, Statele Unite şi România, între artiştii moderni ai secolului trecut şi ai timpurilor de azi. Cu orgoliu trebuie să spunem că motorul acestui generator spaniol se alimentează cu sevă artistică românească: Brâncuşi, Cioran, Eliade, Eminescu, Sebas­tian, Tzara.

Dana Oprica: De când aţi început să vă orientaţi către România? Ce v-⁠a atras?

Diego Vadillo: În primul rând, faptul ca este o ţară care, în termeni generali, are un mare interes pentru cultură (şi de aceea o naţiune cultă), şi nu doar pentru propria cultură, ci pentru cea universală. Am putut constata acest lucru din discuţii cu români, care fac parte sau nu din mediul artistic şi literar. Aceste conversaţii mi-⁠au stârnit curiozitatea.

Eu citisem câteva opere ale unor autori români cum ar fi Tzara, Ionesco şi Cioran, dar cunoştinţele mele legate de cultura română erau destul de superficiale. Din 2009 aproximativ, am început să mă documentez şi am asistat la conferinţe legate de cultura română. Îmi amintesc că a fost o perioadă în care citeam în general cărţi ale autorilor români. Am fost atras în special de literatura română din perioada interbelică. Aş vrea să îl menţionez pe Mihail Sebastian, care, din nefericire, în Spania nu este cunoscut de publicul larg. Jurnalul lui Sebastian şi Jurnalul portughez al lui Mircea Eliade sunt cărţile care m-⁠au impresionat cel mai mult. În opinia mea, aceste lucrări au o valoare inestimabilă nu doar din punct literar, ci şi istoric, deoarece sunt mărturii ale unei perioade zbuciumate şi fascinante în acelaşi timp ale istoriei universale. În timpul cercetărilor mele, am intrat în contact cu alţi critici de artă şi literari spanioli, specializaţi în cultura Europei de Est şi cred că a fost o colaborare care m-⁠a îmbogăţit foarte mult.

Am realizat un studiu amănunţit al operei lui Brâncuşi, artist care a revoluţionat arta universală. În prezent, România are mulţi artişti valoroşi, cu o pregătire academică excelentă.

Faceţi parte din consiliul editorial al Editurii Mundi Book unde coordonaţi colecţia academică. Aţi reuşit să contactaţi profesori universitari din România?

Sunt coordonatorul colecţiei academice, la care lucrăm de aproximativ un an. Iniţial, colecţia a fost concepută pentru a introduce în Spania lucrări semnate de profesori de la universităţi prestigioase din Statele Unite, precum Harvard, Standford, Boston, etc. Apoi au fost incluşi în proiect cercetători de la Universitatea Complutense Madrid, cu care avem o colaborare bogată şi continuă. În urmă cu câteva luni, editura a decis să se deschidă către comunitatea academică din România. Suntem în contact cu mai mulţi profesori români şi conţinutul lucrărilor pe care le-⁠au trimis editurii spre evaluare este de o calitate extraordinară. Pentru noi, controlul calităţii este foarte important şi, de aceea, fiecare manuscris este evaluat de doi specialişti. Evaluarea se face de formă anonimă, mai concret, profesorii care citesc lucrările nu cunosc numele autorului, pentru a evita să fie influenţaţi de traiectoria profesională a acestuia sau de alţi factori. Lucrările se publică doar atunci când ambii specialişti consideră că manuscrisul este de calitate. Profesorii români sunt foarte bine pregătiţi şi mi se pare important ca cercetările lor să fie cunoscute în Europa. Lansările cărţilor academice se fac la universităţi din Comunidad de Madrid, cum ar fi Complutense, Autonoma şi Alcalá de Henares, cu participarea profesorilor spanioli.

Colaborarea cu autorii din colecţia academică nu se termină odată cu publicarea lucrărilor. Unul dintre obiectivele pe care le avem este de a stabili legături între comunităţile academice din diferite ţări. Este un proiect ambiţios, care presupune foarte mult efort din partea întregii echipe care lucrează la această colecţie.

Cum răzbat apariţiile editoriale în lumea această tot mai modernă? V-⁠aţi gândit să internaţionalizaţi editura ca să folosesc un termen din economia actuală?

Încercăm să ne adaptăm. De exemplu, eram destul de reticenţi în ceea ce priveşte versiunea e-⁠book, dar cum vă spuneam trebuie să ne adaptăm, în special la noile tehnologii. În prezent, lucrăm la veriunile e-⁠book şi sperăm să le publicăm până la sfârşitul anului.

Recent, editura a organizat primele lansări de carte în Portugalia. Au fost prezentate ediţii bilingve, spaniolă-⁠portugheză, şi în luna septembrie vom organiza prima lansare de carte în limba engleză, în Statele Unite, la University of Pacific.

Ajung cărţile publicate de editura dumneavoastră şi la români?

Deocamdată colecţia academică este destinată cititorilor din Spania şi Statele Unite. Începând de anul viitor, vom publica şi ediţii bilingve spaniolă-⁠română, în format clasic şi e-⁠book, pe care cititorii din toate ţările le pot comanda editurii. În planul editorial nu erau prevăzute ediţii în limba română. Această propunere a venit din partea mai multor profesori români şi consiliul editorial a considerat că este mai mult decât oportună, deoarece ne putem adresa cititorilor în limba română, nu numai din România, ci şi din Spania. După cum ştiţi, comunitatea română din Spania este numeroasă şi universităţile spaniole au foarte mulţi profesori şi studenţi români.

Sunteţi şi scriitor. Vă întreb şi eu precum Sartre în 1948, în Qu’est-⁠ce que la littérature?: cărui public vă adresaţi?

Îmi place foarte mult literatura de caracter absurd, în stilul lui Ionesco sau Boris Vian, şi cea barocă, dat fiind că sunt inspirat de clasicii literaturii spaniole, cum ar fi Gongora sau Quevedo, de aceea operele mele sunt o îmbinare a celor două stiluri. Cred că romanele mele au conexiuni cu operele avangardiste şi de aceea sunt destinate cititorilor cărora le plac jocurile de cuvinte, dublul şi triplul înţeles şi metaforele dificile.

De ce romanul De compras en Tzara [La cumpărături în Tzara], al cărui titlu pare că ne trimite cu gândul la cunoscutele magazine ubicue Zara, rod al iscusinţei în ale croitoriei, designului, cromaticii, vânzărilor – modei în general şi sub toate aspectele –, a cunoscutului om de afaceri spaniol Amancio Ortega, sărbătorit şi el anul acesta în oraşul-⁠sediu Arteixo (A Coruña), în luna martie, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de viaţă? Preferă publicul spaniol dadaiştii?

Tzara îmi este simpatic, la fel şi Duchamp, deoarece nici unul, nici celalalt nu au renunţat la nici cea mai gratuită şi haioasă rebeliune, primul în stilul lui Diogene, iar cel de-⁠al doilea în genul lui Pirron.

Am dat acest titlu romanului meu, deoarece îl are ca figură centrală pe scriitorul român, dar şi pentru că una dintre acţiunile principale se desfăşoară într-⁠un centru comercial. Am vrut să propun cititorilor un joc de cuvinte care să îi determine să îşi imagineze cum ar fi să intre într-⁠un magazin dadaist, condus de Tristan şi alţi dadişti.

Manuscrisul a primit un premiu, dar nu s-⁠a ajuns la un acord cu editura respectivă pentru a fi publicat. În prezent, negociez cu o altă editură interesată în publicarea cărţii şi se pare că va vedea curând lumina tiparului.

Aţi scris şi articole despre Brâncuşi. E cunoscut sculptorul român în Spania sau îl prezentaţi dumneavoastră?

Brâncuşi este cunoscut nu numai de intelectualii din Spania, ci şi de persoanele cu un nivel mediu de cultură. Eu cunoşteam superficial opera lui, însă am început să studiez profund lucrările lui în urma unor discuţii avute cu mai mulţi intelectuali români, care mi-⁠au povestit lucruri mai puţin cunoscute despre artist. Pe parcursul cercetărilor a fost necesar să apelez la ajutorul câtorva traducători pentru a avea acces la cărţi care sunt inedite în limba spaniolă, la testamentul artistului şi alte documente indispensabile.

De ce aţi ales un doctorat centrat pe artistul muncitor?

În zilele noastre, figura artistului s-⁠a dispersat în nenumărate categorii, de la cea artizanală până la cea conceptuală. Trebuie să ţinem seama însă că, iniţial, artistul era un muncitor care crea şi pe măsură ce, de-⁠a lungul secolelor, forţa creaţiei s-⁠a suprapus simplei îndemânări artizanale, acesta s-⁠a separat de meşterul artizan. Se asemănau, atunci ca şi acum, sub aspectul capacităţii de a manipula manual materia, dar se diferenţiau clar în ceea ce priveşte talentul imaginativ.

Brâncuşi, pe care îl propun ca exemplu principal în teza de doctorat, s-⁠a lăudat cu componenta artizanală pe care o conţine practica lui artistică, o componentă pe care ⁠a învăluit-o într-⁠o aură poetică. Rezumând, m-⁠a interesat această temă deoarece, în prezent, conceptul de artist plastic s-⁠a diluat, dacă putem să spunem aşa, în nenumărate noi figuri artistice.

Lucrarea a fost dirijată de Prof. Dr. Elena Blanch, decana Facultăţii de Arte Frumoase de la Universitatea Complutense, care este o mare cunoscătoare a operei lui Brâncuşi şi care a avut amabilitatea de a mă îndruma în cercetările pe care le-⁠am realizat. Pe lângă munca pe care o desfăşoară în cadrul facultăţii, este o foarte bună artistă şi una dintre seriile sale de sculptură este inspirată de lucrările artistului român. Stilul sculpturilor Elenei Blanch coinicide cu parametrii lui Constantin Brâncuşi. La fel ca artistul român, sculptoriţa spaniolă încearcă să ajungă la esenţa lucrurilor, printr-⁠un exerciţiu de abstracţie. Un alt punct pe care îl au în comun este că ambii pun în valoare în aceeaşi măsură poetica şi componenta artizanală şi le plăzmuiesc în operele lor.

Ce alte personalităţi din peisajul românesc vă impresionează?

Emil Cioran, pentru felul emotiv şi emoţionant în care a interpretat existenţa, în majoritatea aspectelor sale. De asemenea, Mihai Eminescu mi se pare fascinant. După cum ştiţi, multe dintre poemele sale au fost traduse în limba spaniolă şi am avut posibilitatea de a le citi.

Mihail Sebastian şi Mircea Eliade sunt în viziunea mea doi scriitori de referinţă. Am avut acces la două lucrări practic necunoscute ale lui Mircea Eliade. Am fost martorul unei întâmplări interesante, pe care îmi face plăcere să o împărtăşesc cu dumneavoastră. În urmă cu câteva luni, luam cina cu câţiva profesori de la Facultatea de Ştiinţe Politice şi am început să vorbim despre istoria religiilor şi, inevitabil, despre Eliade. Unul dintre profesorii care erau prezenţi mi-⁠a spus că are o piesă de teatru inedită scrisă de Eliade, un manuscris. El este un mare colecţionar de ziare vechi şi a găsit manuscrisul în paginile unui ziar pe care l-⁠a cumpărat într-⁠un târg de antichităţi. La cină era prezentă şi o colegă de la editură, care găsise într-⁠un anticariat o carte publicată de scriitor în Portugalia. Lucrarea este practic necunoscută şi a trecut neobservată chiar şi de biografii lui Eliade. Mi-⁠a atras atenţia că după nenumărate studii realizate în jurul figurii celui mai important istoric al religiilor, Eliade ne surprinde şi ne stârneşte curiozitatea în continuare.

Ce părere aveţi despre preocupările culturale de astăzi: sunt aceleaşi peste tot? Este un curent general care ne face pe toţi, oriunde ne-⁠am afla, să gustăm acelaşi gen de artă? E ca şi cum ne-⁠am îmbrăca toţi la fel, că tot l-⁠am amintit mai devreme pe cel al cărui nume se confundă cu moda prin magazinele sale?

Tot mai mult, datorită globalizării. În zilele noastre, informaţiile circulă extrem de rapid şi oamenii din diferite părţi ale globului sunt în contact mai mult ca oricând. De aceea, gusturile tind să se omogenizeze, deoarece există strategii globale de comunicaţie şi marketing.

Planurile de viitor sunt legate de România, Spania sau de ambele, pe principiul distanţelor care scad treptat.

În măsura posibilităţilor şi a timpului de care dispun, voi termina proiecte legate de ambele ţări. Spania şi România sunt ţări care au o cultură bogată şi care încearcă să se cunoască una pe cealaltă tot mai mult. Deocamdată, această cunoaştere este superficială. Din punctul meu de vedere, contactul, în special cel cultural, reprezintă o oportunitate magnifică de a stabili legături atât între intelectualii, cât şi între cercetătorii din ambele ţări.

 

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest