Contemporanul » Românii de pretutindeni » Constantin Lupeanu: În trenul rapid de Hangzhou

Constantin Lupeanu: În trenul rapid de Hangzhou

Sunt un trimis al Măritului Rege şi Împărat Burebista, să negociez convieţuirea paşnică a Imperiilor Dac şi Han chinez, care se învecinează pe undeva în apropiere de Marea Caspică. Eu am bătut primul Drum al mătăsii – o centură, un drum, cum a fost lansat în China de curând!

În trenul rapid de Hangzhou, cinci ore din Capitala de Nord a Chinei, când la trap, când la galop, peste o mie şi ceva de kilometri! Totul nou. Întâi, viteza. Zburăm mai tot timpul cu tlup-3rei sute opt kmh şi ne gândim acasă. Ce se întâmplă cu România de nu se menţine în frunte, ca întotdeauna. Foarte noi sunt şinele, locomotivele, vagoanele. Personalul însoţitor se poartă ca stewarzii din avioanele moderne. Primim ceai, cafea, fructe şi îngheţată, cu toate că vremea caldă abia se face simţită. Mâncarea vine şi ea la ora mesei, în caserole din carton. Din timp în timp, vagonul este traversat de cineva care ne invită să punem gunoaiele într-⁠o pungă cât desaga lui Moş Crăciun. Avem aer condiţionat şi tot confortul.

Vecinii noştri sunt din Ningbo, oraş din nord-⁠estul provinciei Zhejiang, unul dintre cele mai vechi oraşe ale Chinei şi port al lumii, azi foarte frecventat. Ningbo宁波 înseamnă Valuri Calme, oricine poate desluşi aceste două caractere; primul demonstrează liniştea vieţii sub un acoperiş obişnuit, iar al doilea sugerează scurgerea apei.

I-⁠am cunoscut de la începutul călătoriei. Aveam bilete pe acelaşi rând, noi ocupam pe dreapta două din trei locuri alăturate. Ei erau trei, o familie: tatăl, mama şi un băiat de zece ani; aveau cele două locuri din stânga şi locul de lângă noi. Ne-⁠au întrebat cu deferenţă dacă putem face schimb. Am acceptat, cu condiţia ca la următoarea vizită la Beijing să meargă la sediul Institutului Cultural Român, să fie părtaşi la evenimentele culturale din acel moment. S-⁠au arătat entuziasmaţi. Tatăl băieţelului este compozitor, are studioul propriu de înregistrare, iar pe parcurs am ascultat muzică de bună calitate, transmisă pe nouă pe wechat. Noi le-⁠am întors, tot pe mărinimosul Wechat, în chineză: weixin微信, ce tocmai introdusesem, pentru a ne folosi în vizita de lucru la Hangzhou, Rapsodia română şi Vox maris de George Enescu, Ciocârlia a trei interpreţi: George Enescu, Gheorghe Zamfir, Marius Mihalache etc. Noii prieteni ne-⁠au amintit că abia douăzeci la sută din produsul intern brut aparţine întreprinderilor de stat, restul este privat. Oraşul vechi est bine conservat printre zgâ-rie-⁠norii prezentului, graţie zonelor de dezvoltare şi de comerţ liber şi desigur politicii lui Deng Xiaoping începând din ultimele două decenii ale secolului XX, lup-1de deschidere a Chinei care stătea de prea multă vreme în amorţire. Temple, cetăţi străvechi, muzee, rezervaţii naturale. Călătoria următoare va fi la Ningbo, credem, cu un proiect muzical românesc.

La Hangzhou, Paradisul pe Pământ, ajungem pe-⁠nserat. Oraşul este în reconstrucţie. Peste câteva luni, pe 4-⁠5 Septembrie 2016, va găzdui Cel de-⁠al unsprezecelea Summit G 20! Acest subiect avea să fie abordat de mai toţi interlocutorii, în timpul vizitei noastre, toţi mândri de a avea oaspeţi de ţinută. Ca toate marile oraşe ale Chinei, Hangzhou, capitala provinciei Zhejiang, este de nerecunoscut pentru cine l-⁠a vizitat în urmă cu două decenii, fiindcă tocmai în anii aceştia şi-⁠a schimbat rapid şi radical înfăţişarea. Hangzhou, patria ceaiului, a peştelui, a textilelor şi mai cu seamă a mătăsii. Şi poate mai presus de orice, Hangzhou, una dintre cele şapte capitale străvechi ale Chinei, este tărâmul propice turismului, graţie peisajului natural, pagodelor şi altarelor, a Lacului Apusului, Xi Hu西湖, amenajat acum mai bine de o mie de ani, succesiv de doi mari poeţi ai Chinei, ajunşi guvernatori, Bai Juyi白居易 (772 – 846) şi Su Dongbo苏东波 (1037 – 1101). Fluviul Qiantang,钱塘江,Îndiguirea Banilor, care tra-versează oraşul, este cunoscut pentru cea mai înaltă maree din lume, înaltă de doisprezece metri! Expresii celebre:
Sus este Cerul, jos Suzhou şi Hangzhou, Paradisul pe pământ.

Să te naşti în Suzhou苏州 (oraş cu oamenii cei mai amabili din lume), să trăieşti în Hangzhou杭州 (pentru frumuseţea locurilor), să mănânci în Guangzhou广州 (sau Canton, mâncărurile cele mai rafinate), să mori în Liuzhou柳州 (unde sicriul se face din lemn de camfor).

Important pentru noi este că oraşul Hangzhou va găzdui în luna mai 2016 o expoziţie de sculptură şi de pictură în ulei (Panaite Chifu, Vasilica Chifu), în Iunie, un taraf oltenesc şi pe rapsodul Ion Creţeanu, o orchestră simfonică românească în a doua parte a anului, iar anul viitor autorităţile culturale ne-⁠au solicitat şi aşteaptă cu nerăbdare o expoziţie reprezentativă Corneliu Baba, maestru român la şcoala căruia s-⁠au format generaţii de aritşti plastici chinezi în a doua parte a secolului trecut. Oraşul este înfrăţit cu şaisprezece oraşe ale lumii, dintre care trei din SUA şi patru din Europa – Anglia, Franţa, Olanda, Germania şi Ungaria. Este aşteptat cu bucurie şi un oraş românesc, ni se spune. Poate că un primar sigur pe sine va trece la acţiune cât de curând! Este de semnalat că, în secolele şaisprezece şi şaptesprezece, Hangzhoul a fost un centru important al comunităţii evreieşti, au existat două sinagogi, din nefericire dispărute fără urmă, iar la mijlocul secolului al optsprezecelea a fost bastionul islamului în China, cu nenumărate moschei, unele dăinuind până astăzi. Oraşul propriu-⁠zis are peste zece milioane de locuitori, douăzeci cu întrega suprafaţă administrativ metropolitană.

De la etajul al optulea al Pagodei Liuhe六和塔, Pagoda Celor Şase Armonii, construită în anul 1165, admirăm una dintre cele nouă privelişti renumite ale Lacului Apusului. Înaltă de şaizeci de metri, pagoda a fost construită ca altar al unui templu buddhist, pentru a domoli furia Fluviului Qiantang, într-⁠o primă formă în secolul al patrulea. Reprezentativă pentru arhitectura chineză religioasă veche, nouă ne apare mai degrabă o armonie a luminii şi umbrei, un far veghind apele şi vegetaţia bogată de la piciorul muntelui pe care a fost clădită.

Închid ochii. Mă regăsesc în vremea de demult, poate că sunt chiar Marco Polo, am venit să veghez la armonia vieţii supuşilor Marelui Han Kubilai. Am călătorit cu barca pe Marele Canal Beijing – Hangzhou, 1776 km, cinci zile pe apă (predecesorul drum al trenului rapid de azi), am mâncat peşte şi paste pregătite de mine însumi. Sunt îmbrăcat într-⁠o robă dăruită de împărat, îmi voi croi una nouă, din mătase, la Hangzhou. Abia aştept să schimb barca pe o litieră, pe un cal, pe unul înaripat chiar, să pot zbura peste Lacul Apusului. Nu sunt singur. Curând, mă trezesc înconjurat de literaţi, bărbaţi inspiraţi. Bem băutură din orez, recităm poeme, admirăm luna care ne veghează cu pacienţă. În punctul numit三潭印月, Trei Recipiente de oglindire a exploziei luminii lunii, ne bucurăm nu de una, ci de trei luni răsturnate în apa lacului, bem şi hotărâm să-⁠i dedicăm fiecare dintre noi câte o poezie. Privesc cele trei luni, beau, recit un prim vers, beau, şi drept recompensă, toate iau înfăţişarea unor femei, una mai frumoasă decât alta. Încerc să sar în apă, pentru conversaţie, ca odinioară poetul Li Bai李白(701 – 762). lupEzit, iar până să mă hotărăsc, femeile îmbrăcate precum cele de la Grotele Donghuang dispar, sunt surprins de o licărire de fulger, bubuie şi ploaia ne înconjoară, curată. Literaţii cu care eram s-⁠au făcut nevăzuţi. Nu m-⁠am mirat, asemenea minuni se petrec frecvent pe pământul Împăratului Galben. Ei cu siguranţă că au urcat la cer şi au devenit nemuritori.

Singur. Sunt un trimis al Măritului Rege şi Împărat Burebista, să negociez convieţuirea paşnică a Imperiilor Dac şi Han chinez, care se învecinează pe undeva în apropiere de Marea Caspică. Eu am bătut primul Drum al mătăsii – o centură, un drum, cum a fost lansat în China de curând! Când se va găsi un istoric tânăr, român sau chinez, care să cerceteze arhivele existente în China şi să demonstreze lumii, fără putinţă de tăgadă, vechimea de peste cinci mii de ani a românilor?

Urmând acest exemplu, peste vreo trei seco­le de la primul contact, Împăratul Justinian al Bizanţului a trimis în China, în anul 166 după Hristos, pe acelaşi drum bătătorit de tălpi de dac, o solie de pace. Aşa a ajuns mătasea din Hangzhou o ţesătură la modă în imperiul roman şi în Europa. Soli, negustori, meşteşugari şi bărbaţi destoinici şi îndrăzneţi au multiplicat acest schimb între seminţii, religii şi culturi diferite, dovedind adevărul celor declarate cu mult înainte de Conficius孔子: 四海之内皆兄弟, Toţi oamenii sunt fraţi.

Rămas în Hangzhou, invit bogăţia bujorilor să-⁠mi lumineze calea, ca nişte lanterne magice.

De Sfintele Paşti 2016, de la Templul Soarelui, Beijing, China.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest