Contemporanul » Românii de pretutindeni » Constantin Lupeanu: Energia cosmică şi iubirea

Constantin Lupeanu: Energia cosmică şi iubirea

În aceste momente ale anului, atenţia se concentrează aici pe iubirea atotbiruitoare. În timpurile străvechi, iubirea dintre împăratul Xuan Zong al Dinastiei Tang şi tânăra de douăzeci şi doi de ani Yuan Inel de Jad este considerată a fi fără egal.

Parcul – club. Templul antic prefăcut grădină publică primeşte, între orele 6 şi 9 dimineaţa mai cu seamă, dimensiunile unui club, ale unei imen­se săli de fitness, redevine templu strămoşesc, doar că nu oficiază călugări taoişti, ci maeştri ai artelor marţiale, antrenori, artişti. În capitala Chinei, întâlneşti la tot pasul asemenea locuri cu verdeaţă abundentă, unde trepidaţia metropolei dispare. Impunătoare sunt templele închinate Pământului şi Cerului, Soarelui şi Lunii, dispuse la nord şi la sud, est şi vest de Palatul Imperial, astăzi punct de reper fiind Piaţa Tiananmen, Tihna Celestă, care îşi trage numele de la poarta sudică a palatului.

Templul Soarelui, aflat peste drum de reşedinţa noastră, a fost gândit, proiectat şi construit în forma păstrată până astăzi în anul 1530. Intrăm pe latura estică în aria rectangulară de mai multe hectare, în mijloc cu cercul solar, delimitat de un zid înalt de doi metri şi terminat cu olane lăcuite pentru a reflecta razele din înalt, şi întregit cu palate, pavilioane, grădini. Altarul pentru ofrande se află în centrul zidului Lup-0523_1circular, orientat către apus. Din loc în loc, protejaţi prin încercuire cu balustrade din lemn şi inscripţii, pini vechi de peste un mileniu, copaci bătrâni cu trunchiul viguros, abia dacă pot să-⁠i cuprindă doi sau trei oameni, cu crengile cât bustul unui om răsucite spre înalt, coroanele unora cât un bloc înalt, semn că acum cinci sute de ani templul a fost ridicat pe o osatură taoistă străveche.

În zori, la ora şase, când îşi deschide porţile (noaptea este închis şi păzit de intervenţii nesăbuite), templul – parcă devine pentru câteva ore un club al sănătăţii şi vigorii, al veseliei, al bucuriei de a trăi în paradisul pământean. Pista pentru jogging, circulară şi ea, lungă de vreo opt li, abundă de alergători de toate vârstele. Imaginea stenică din urmă cu decenii, când străzile erau înţesate cu milioane de biciclişti, a fost înlocuită cu autoturisme de toate tipurile şi dimensiunile, fier poluant, în schimb, locuitorii cei adevăraţi ai Capitalei de Nord s-⁠au translat în grădinile publice. Minunile dimineţii încep imediat după ce depăşim pista de alergare.

Chinezii, ca toţi asiaticii, se trezesc foarte devreme. Imediat după ora şase, parcul se umple. Pe grupuri, de la cinci-⁠şase persoane la câteva zeci, cu câte un shifu师傅, să-⁠i zicem: maestru de ceremonii, tineri şi vârstnici exersează taiqiquan太极拳, qigong气功 şi alte arte marţiale sau forme de yoga, în scopul revigorării. Cel mai simplu exerciţiu, aflăm, este lovirea cu palmele pe piept, umeri, coapse, fund, braţe şi picioare, de câte treizeci şi şase de ori, exerciţiul încheindu-⁠se cu un strigăt lung aaa啊啊啊, gen Tarzan, pentru a elimina din capul pieptului aerul stătut, nociv, strâns peste noapte şi a înlesni respiraţia, circulaţia sanguină şi a detensiona punctele de acupunctură legate între ele printr-⁠un sistem invizibil de canale subtile, esenţiale fiind: creştetul capului baihui百会, burta dantian丹田, jos huiyin会阴 şi spate qianyin, houyin前阴后阴。

Devenim repede parte a unui grup condus de maestra Wang Guangdi王光迪,economist la primăria de sector, în orele dimineţii antrenor al mişcărilor de bază taiji太极. Exersăm pe un perimetru mic. În faţă teren deschis, iLup-0523_4arbă şi flori, în spate un zid, închipuind muntele care nu lasă să se pieardă qi-⁠ul, esenţa vitală, energia primară din cosmos, în dreapta unul dintre arborii milenari, un pin sub coroana căruia nu ne atinge ploaia, când se dezlănţuie pe nepregătite. Învăţăm mişcările, de la cele lente, în care privirea şi gândul şi respiraţia se suprapun pe mişcarea ca unduirea brizei a braţelor, la trimiteri iuţi, sportive, în sus şi în jos. Concentrarea nu lipseşte niciunde, şi înţelegem de ce grupurile pot rămâne atât de aproape fără să se supere. Fiecare trăieşte în universul său. Când nici noi nu vom mai auzi muzica stridentă de alături şi nu îi vom mai vedea pe trecători, ni se spune, înseamnă că am atins concentrarea deplină.

Duan Jinfu 段金福stă ca un cocostârc într-⁠un picior, minute în şir, fără să se unduiască. O coloană de granit. Din timp în timp îşi schimbă picioarele. Talpa piciorului ridicat este cu o şchioapă deasupra capului. Are şaptezeci şi şapte de ani. Ne-⁠a văzut exersând taiji.

Nu, nu am fost gimnast, ni se destăinuie. Eu am fost muncitor şi am început să exersez după ce m-⁠am pensionat. Exersez zilnic, nu numai aici, ci şi acasă, dimineaţa şi după-amiaza, câteva ore bune. Stilul meu se numeşte moliciune, ruangong. Tu faci taiji, este o.k. Este ca şi cum am mânca legume. Nu contează ce legume mâncăm, toate sunt la fel de folositoare. Fiecare exerciţiu este bun şi dă rezultate, cu condiţia să-⁠l practici zilnic, ani la rând. Binefacerile se văd în câteva luni. Decât să mergi la spital şi să înfuleci hapuri, mai degrabă faci aceste exerciţii. După trei ani, organismul cunoaşte o a doua tinereţe.

Ne arată un şpagat, pentru care l-⁠ar pizmui sportivii: vârfurile picioarelor şi şezutul fac o linie dreaptă. Îl rugăm să repete statul într-⁠un picior. Ridică piciorul stâng până la genunchi, apoi îl conduce în sus, drept, cu ambele mâini; mai că nu este o prelungire a piciorului celuilalt, rămas înfipt îm pământ! Mâna stângă ţine călcâiul, braţul drept se desprinde şi este înălţat în sus. Culup-0523_6 degetele, schiţează semnul victoriei. Priveşte înainte, concentrat. Încet, se desprinde de parc, de noi. Este în lumi astrale, trupul doar a rămas pe pământ, ca un stâlp. Noi, privitorii, nu putem rămâne noi înşine mult timp nemişcaţi. N-⁠am învăţat să ne controlăm.

Alături, unii se mişcă pe incantaţii buddhiste. În partea opusă, la patru-⁠cinci metri depărtare, se dansează pe muzică modernă. Mai departe, un profesor predă dans latino. Sub un platan uriaş, în mână cu evantaie mari şi săbii minuscule, grupuri de femei şi bărbaţi exersează cu graţie dansul clasic chinezesc.

Lecţii de canto, operă italiană, operă de Beijing şi yueju, unde bărbaţii interpretează şi rolurile feminine. Într-⁠o parte, unii joacă şah, internaţional şi chinezesc, alţii joacă (nu pe bani) cărţi.

Sunt alei anume cu pavaj denivelat, unde se face presopunctură dacă păşeşti desculţ. Se ştie că pe tălpile picioarelor sunt puncte de acupunctură corelate cu toate organele noastre interne.

N-⁠am reuşit niciodată să numărăm grupurile strânse unele în altele sau separate de ronduri cu flori, de pâlcuri de copaci, de pavilioane, de cele două mari porţi cu zid gros, medieval, păstrate la intrările de nord, vest şi de sud.

În locuri anume, pe nişte plăci patrate de un cot, se caligrafiază. La orele dimineţii, caligrafia este cel mai spiritual şi mai eficace exerciţiu de respiraţie şi gând, antrenând memoria. Cu pensule mari, ca nişte mături sau şomoioage, se trasează cu apă pe ciment caractere chinezeşti, de regulă poeme vechi, iar caligrafia aceasta rezistă cât o respiraţie prelungă, absorbită de cald şi de frig deopotrivă.

Să nu-⁠i uităm pe alpiniştii care se caţără pe munţii de beton construiţi anume pentru ei, unul înalt doar de zece metri, pentru copii, şi celălalt cât Ceahlăul. Şi nici pe jucătorii de badminton, nu puţini. Şi pe atâţia alţii. Numai în cercul soarelui nu pătrunde nimeni. Oricât de moderni am fi, locul este socotit sacru!

Două-⁠trei ore, Parcul Soarelui este clubul tinereţii de spirit. Oamenii sunt aceiaşi? Sunt alţii? Vin pentru o oră, mai puţin sau mai mult, se încarcă cu energie şi pleacă la slujbele care le ocupă toată ziua, viaţa. Grupurile se succed cu siguranţă. Nouă parcă ni se par aceiaşi, dar te asigur, prietene, că se predă o ştafetă nevăzută, şiLup-0523_5 cel de la ora şase nu este cel pe care îl vedem acum, la opt şi jumătate, în calea mea spre sediul Institutului.

Pe drum, îmbogăţiţi cu energia cosmică, ne amintim ce le spunea Confucius discipolilor săi: Viaţa este simplă, doar oamenii o complică inutil. Învăţătorul evidenţia trei calităţi morale ale unui om: înţelepciunea, bunătatea şi curajul, în altă abordare: spiritul drept, simţul onoarei, respectul. Să nu uităm că el era nu numai cel mai erudit om al epocii sale, ci şi maestru în artele marţiale! Practicarea iubirii şi virtuţii nu fac nici un rău nimănui, zicea! În scrierea chineză, caracterul iubire, ai愛, exprimă deopotrivă, prin părţile care îl compun, devoţiune, blândeţe, bucurie, plăcere, pasiune, în componenţa sa intrând însemnele: inimă, a respira, mişcare rafinată. Putem concluziona că iubirea dă energie inimii şi presupune acţiune plină de graţie.

Vara aceasta, prietene, ca o inimă grijulie de mamă, s-⁠a instalat cu străşnicie în viaţa noastră, îi simţim căldura şi ne supunem ei, o ascultăm. Vremea caldă apare brusc în Beijing, imediat după cele două săptămâni ale celebrării primăverii. Se duce o luptă atunci, prin Martie, între cerul cald şi cel posomorât, subjugat încă de îngheţul siberian. Sunt zile când aceste două puteri ale naturii, fierbintele şi îngheţul, vin la putere pe rând şi înving, aşa cum ştim, binele şi confortabilul, iar când căldura atinge punctul maxim şi se ajunge la exces, însă după legea filosifică a schimbării yijing, se transformă în contrariul său.

În aceste momente ale anului, atenţia se concentrează aici pe iubirea atotbiruitoare. În timpurile străvechi, iubirea dintre împăratul Xuan Zong al Dinastiei Tang şi tânăra de douăzeci şi doi de ani Yuan Inel de Jad este considerată a fi fără egal. Poetul patriot Lu You din dinastia Song, cărturarul Sima Xiangru din Dinastia Han au rămas în istorie şi prin iubirile adevărate pe care le-⁠au trăit şi cărora le-⁠au închinat pagini literare de valoare. Liang Shanpo şi Zhu Yingtai este o poveste romantică, ei sunt Romeo şi Julieta Chinei; împiedicaţi de părinţi şi de clan să se căsătorească, îşi pun capăt zilelor şi se transformă în doi fluturi care retrăiesc în fiecare primăvară iubirea încheiată atât de repede şi de tragic. Iubirea pură.

Iunie 2015, de la
Templul Soarelui,
Beijing, China

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest