Contemporanul » Revista revistelor » C. Stănescu: Amintiri de la Cultura…

C. Stănescu: Amintiri de la Cultura…

Unii cred – cu mari şanse de a fi crezuţi – că dispariţia Bibliotecii (a culturii scrise) vine din „cultura internetului”, un căpcăun din basme care înghite totul pe nemestecate, altfel spus, fără să discrimineze între valoare şi nonvaloare: „căpcăunul” este simbolul democratizării fără ţărmuri a culturii

După 1990 când era senator de Iaşi, spune istoricul Răzvan Theodorescu într-⁠un interviu recent, „am văzut lista bibliotecilor săteşti de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX: fiecare sat avea o bibliotecă. Atunci s-⁠a creat o intelectualitate în care îşi are sursele şi Academia Română. Această lurevista-presei-reprezen-nr-05-2014me dispare acum”. Optimist incurabil, ca puţini intelectuali de azi, eminentul istoric al culturii prevede totuşi că „vor râmâne nişte elite cultivate şi o masă amorfă de oameni care se vor bucura de binefacerile civilizaţiei, tehnologiei şi economiei”. Dispariţia unei lumi – nu a Lumii! – despre care vorbeşte academicianul e însoţită şi adâncită de epifenomene ce atacă mortal tradiţia culturii scrise din care se constituiau „bibliotecile” amintite, de unde izvora şi Academia Română. Elita care „rămâne” e una din ce în ce mai retrasă într-⁠o rezervaţie: ca o grădină aflată între zidurile unei închisori. Unii cred – cu mari şanse de a fi crezuţi – că dispariţia Bibliotecii (a culturii scrise) vine din „cultura internetului”, un căpcăun din basme care înghite totul pe nemestecate, altfel spus, fără să discrimineze între valoare şi nonvaloare: „căpcăunul” este simbolul democratizării fără ţărmuri a culturii. Partea bună a acestui rău inevitabil constă între altele în măsurarea mai realistă a dezastrului pe care, neinstruită, libertatea fără graniţe îl poate provoca în mintea şi în faptele unei populaţii ce n-⁠are la îndemână şi mijloacele de a-⁠şi administra raţional, spiritual şi profesional, independenţa absolută pe care libertatea i-⁠o dăruieşte. Internetul poate fi o „bombă cu ceas” pusă în mâna unui analfabet. Consecinţele unui beneficiu ca acesta sunt imprevizibile, chiar dacă bănuibile. Dispariţia revistelor – hrană tradiţională a bibliotecilor – e doar un simptom al lumii care dispare acum şi pe care o anunţă istoricul. Dispariţia revistei cu numele Cultura poate fi un simbol elocvent al acestui proces ireversibil sintetizat excelent într-⁠o singură frază de acad. Răzvan Theodorescu… Când în urmă cu zece ani dl Augustin Buzura m-⁠a onorat, propunându-⁠mi să scriu despre reviste în revista Cultura, memoria m-⁠a tras brusc înapoi, într-⁠unul din anii „deceniului satanic” numit aşa de regretatul Mircea Zaciu. Lucram atunci în redacţia Scânteii, responsabil al secţiei de cultură. Cum se prea ştie, ziarul partidului făcea din când în când din oamenii muncii, cititorii Scânteii, critici literari: le cerea opinia despre unele din noile apariţii. Apăruse Drumul cenuşii de Augustin Buzura, roman din ciclul antitotalitar al prozatorului care aborda subiectul în stil realist, iar nu parabolic precum, de pildă, proceda Alexandru Ivasiuc în excelentul său roman Racul, a cărui acţiune se petrecea undeva departe, prin America Latină şi printre dictatorii ei de atunci. Drumul cenuşii pusese pe jar cenzura. Apăruse, în sfârşit, şi trebuia supus unui „botez al focului”, dezbaterii conţinutului său de către oamenii muncii. Aceştia s-⁠au pus pe scris şi ziarul a publicat scrisorile cu opiniile lor. Numai că aceste „opinii” nu erau chiar ale lor, ci ale unor comitete judeţene de partid care „colaborau” cu cititorii fără ca aceştia să ştie. Scrisorile (opiniile) lor apăreau în ziar cu cenzura gata făcută. S-⁠a întâmplat ca una dinte aceste opinii venind dintr-⁠un judeţ al Moldovei să aparţină unei doctoriţe al cărei părinte fusese coleg de facultate cu prozatorul în anii în care acesta urmase medicina. Simţindu-⁠se lezată de cenzurarea opiniei sale, doctoriţa şi-⁠a manifestat dezaprobarea, scriitorul a aflat şi a dezavuat faptul într-⁠o şedinţă de Consiliu a Uniunii Scriitorilor. Eram într-⁠una din acele zile la „coadă” la dl Bătrâneanu, casierul Uniunii. Mai era acolo, la „coadă”, şi Nicolae Manolescu. Eminentul critic mi-⁠a făcut un semn şi mi-⁠a spus, confidenţial, că „Buzura e supărat” şi că şi-⁠a exprimat revolta în şedinţa Consiliului. L-⁠am asigurat pe critic că dacă faptul e adevărat corespondentul oficial al ziarului, care mijlocise cenzura va suporta consecinţele abuzului său. Ceea ce, după o vreme, s-⁠a şi întâmplat: corespondentul Scânteii cu excesul său de zel nu era, totuşi, decât un „acar Păun”, căci nu puteam pretinde demiterea unui comitet judeţean de partid şi a primului său secretar ori chiar mai mult decât atât! A suferit demiterea „acarul Păun” din respectivul judeţ al Moldovei. Fapta a trecut neobservată, a rămas supărarea şi revolta justificată a autorului Drumului cenuşii, dar şi culpa, imposibil de uitat şi de şters, a oamenilor de la ziar chiar dacă unii dintre ei habar n-⁠aveau de „istoria” textului pentru ziar al doctoriţei din Moldova. Vremea a trecut. N-⁠am discutat cu Aug. Buzura acest „incident”, nu mi-⁠a reproşat nimic, niciodată. Iar acum, după ’90, m-⁠am trezit cu un telefon de la Augustin Buzura prin care îmi propunea să colaborez la Cultura, după directoratul său strălucit la ICR. Am resimţit invitaţia sa ca pe un prea delicat reproş târziu în urma „incidentului” relatat mai înainte. Ce puteam face?! Am colaborat zece ani cu mare plăcere la Cultura – o plăcere „întinată” cum ar spune cineva! – de cele petrecute de mult, înainte de ’89. Faptul a contribuit în felul lui la disciplina cu care fostul „colaboraţionist” fără voie s-⁠a străduit să colaboreze în deplină libertate de mişcare cu excelenta revistă Cultura, o revistă atât de generoasă – uneori poate prea generoasă! – cu opţiunile şi deschiderile ideologice atât de diversificate ale redactorilor şi colaboratorilor săi. „Colaboraţionist” prin vocaţie, voi continua să colaborez cât voi mai putea între limitele acelei „stângi sociale” despre care scria undeva admirabilul profesor şi teoretician Ion Ianoşi: „Stânga” dacă nu va fi şi socială, nu va mai fi deloc. E, desigur, o iluzie, dar acea iluzie care l-⁠a făcut pe nemuritorul Ghidale (ştiţi, acela din Armata de cavalerie a lui Isaac Babel!) să viseze la o „Internaţională a oamenilor buni”. O „prostie”! Aş fi fost curios să ştiu ce spun despre această „prostie” cât secolul de mare colaboratorii revistei Dilema veche care, într-⁠un număr dinaintea Crăciunului 2015, răspund la o anchetă într-⁠un „dosar” alcătuit de Matei Pleşu pe tema Prostia.

Câteva repere. Generoasă cu prostia, Dilema acordă temei nu mai puţin decât 8 (opt) pagini, carevasăzică a treia parte din preţioasa cotă de hârtie a numărului respectiv! Poate avea prostia „repere”?! Deloc prost, cititorul inteligent va sesiza cu siguranţă şi subtila stilistică parodică din titlul anchetei, un titlu similar cu o prelegere academică de Kant, Hegel sau Schopenhauer. Cititorii sunt informaţi în plus că „tema acestui număr va fi discutată” şi la Radio France Internationale în emisiunea Punerea pe gânduri. Găsesc că în loc de o paradă a inteligenţilor care despică în patru firul prostiei de când lumea, câteva schiţe de Caragiale sau poveşti ale lui Creangă lămuresc mai bine „tema”, altminteri elucidată de mult de alde Păcală şi Tândală din snoavele şi poveştile româneşti. Într-⁠unul din ultimele numere ale revistei care nu mai e am putut să aflu că prostia cu prejudecăţile care o întreţin şi o propagă este de mult elucidată de… Einstein! Ascultaţi: „Einstein a formulat destul de elocvent acest handicap cognitiv când a spus că mai degrabă este posibilă dezintegrarea unui atom decât spulberarea unei prejudecăţi”. Iar psihologul Alcock oferă „explicaţia biochimică a prostiei: informaţia colectată de simţuri este dirijată prin talamus către scoarţa senzorială care decide ce pondere să-⁠i dea. În această ecuaţie neurologică intră şi excitaţia olfactivă care urmează căi mai vechi din cursul evolutiv pentru a ajunge la scoarţă. Informaţia ajunge în cele din urmă în amigdalele cerebrale ori lobi temporali care au un rol major în patologia emoţională” ş.a.m.d. E clar, nu? După alţii, prostia, cadou divin, ar veni de la… zei. Nu găsesc zeul respectiv în preţiosul Dicţionar mitologic al Ancăi Balaci (Editura Ştiinţifiă, 1966), dar aflu din Argumentul la dosarul Dilemei că „Erasmus din Rotterdam descrie în Elogiul nebuniei farmecele Prostiei, «căreia latinii îi zic Sultitia, iar grecii Moria»: o tânără zeiţă alintată, frumoasă, jovială, care «încetineşte scurgerea tinereţii şi alungă nesuferita bătrâneţe»… seducţia prostiei derivă din promisiunea fericirii pământeşti, a bucuriei imediate a lui «aici şi acum», scutită de perspectiva gravă a transcendenţei sau a obligaţiei morale”. Şi dl Gabriel Liiceanu se ocupă de „prostie” şi stabileşte peremptoriu că din punct de vedere filosofic „problema prostiei e problema inteligentului, de vreme ce prostul nu-⁠şi pune niciodată problema prostiei lui”.

Ucenicul lui Noica se vede însă contrazis de înţeleptul prieten al lui Noica, Alexandru Paleologu care, cu paradoxalul său bun simţ, spunea: „Aţi observat că de câte ori se vorbeşte despre prostie, aşa, în general, se supără foarte multă lume? E greşit a crede că proştii nu-⁠şi dau seama că sunt proşti. Ştiu foarte bine că sunt şi au un instinct infailibil în a detecta inteligenţa şi în a se mobiliza împotriva ei, spontan şi organic, sistematic şi înverşunat. De aceea există la noi, manifestată fie direct, fie disimulată, dar tenace, atâta ostilitate faţă de Caragiale, abisalul Caragiale, geniul inteligenţei radicale, cel mai eficient dintre marii români demascatori ai prostiei”. Şi tot acest strălucit urmaş al lui Caragiale vine cu o contribuţie fundamentală la „temă”, tema prostiei nemuritoare pe care Zeus sau Dumnezeu, în marea lor milă, au distribuit-⁠o democratic, fără deosebire de rasă şi clasă, chiar şi celor mai inteligenţi şi mai iubiţi dintre pământeni: „Contrariul prostiei, constat cu mirare, nu e inteligenţa. Altfel cum ar fi posibil să vedem, în atâtea cazuri, o inteligenţă nu rareori excepţională, oferind cele mai crase probe de prostie, ca suficienţa, infatuarea, vanitatea, snobismul, egocentrismul, ambiţiile mărunte sau, din contră, excesive, încăpăţânarea (care nu exclude inconsecvenţele deseori flagrante), intoleranţa şi multe altele ce viciază atât înţelegerea şi cunoaşterea, cât şi comportarea. Orice s-⁠ar spune, nici indelicateţea şi grosolănia nu ar trebui, în principiu, să fie compatibile cu inteligenţa; cred că se înţelege; dar de fapt sunt totuşi foarte des. Dacă, aşadar, inteligenţa nu e incompatibilă cu prostia, ce altă însuşire o exclude şi o exonerează de ea? (…) Care să fie acea mântuitoare însuşire? Sigur că nu geniul: prostiile geniilor nu sunt puţine… Cred că de fapt contrariul prostiei e bunul simţ. Bunul simţ nu tolerează acele triste slăbiciuni pe care le enumeram la început şi cenzurează aberaţiile, oricât de briliante sau ingenioase, ale inteligenţei singure”.

Constat cu stupefacţie că înainte de a parcurge contribuţiile propriu-⁠zise la „temă” din revistă m-⁠am lăsat „prostit” şi am copiat conştiincios „citatele” pe care Dilema le împrăştie cu tact şi bun-⁠simţ între articolele şi dizertaţiile celor ce răspund la ofertanta temă: mă tem că prin contribuţiile unor Erasmus din Rotterdam, Iaroslav Hašek, Robert Musil, Carlo M. Cipolla, Alexandru Paleologu, G. Liiceanu şi în fine Ecleziastul I., 15 („Numărul proştilor este nesfârşit”) am epuizat tema (inepuizabilă), lăsând Dosarul la o parte, comiţând astfel o prostie impardonabilă… Mă consolez citindu-⁠l pe dl Andrei Pleşu într-⁠o frumoasă Imagine la pahar – contribuţie publicitară valoroasă la „imaginea României în lume” oglindită în… vinurile româneşti care izbutesc să ajungă în străinătate. Dl Andrei Pleşu scrie cu fineţe şi competenţă invidiabilă despre „o frumoasă carte-⁠album, destinată să prezinte publicului european 50 de vinuri «de top» din România. Apărută sub patronajul Ambasadei noastre de la Roma, dar cu sprijin şi comentarii din partea mai multor experţi italieni şi români, cartea e, între altele, o remarcabilă reuşită grafică: fotografii superbe, paginaţie inteligentă, strategie vizuală eficientă”. Cartea e semnată de „o româncă mutată de mai multă vreme în Italia, doamna Marinela Vasilica Ardelean”. E o carte despre vinurile româneşti. Dl Pleşu descoperă şi e flatat să recunoască „în selecţia vinurilor din carte câteva din propriile mele opţiuni (Recaş, Oprişor, Basilescu, Bauer, Avincis, Davino, Prince Ştirbey, Vinarte), dar şi multe «noutăţi», pe care voi fi bucuros să le «verific»”. Agent publicitar de elită, dl Pleşu scrie fermecător şi ne îmbată cu licoarea patriotică din „imaginea la pahar” despre care scrie cu vizibilă nostalgie. Îşi încheie eseul publicitar cu „Umbra lui Istrate Dabija Voievod”, sublimul poem mai puţin cunoscut al poetului naţional care, pe vremuri, a cunoscut un neglorios moment de „glorie” chiar în revista Dilema cu echipa sa de nonconformişti de atunci. Ne permitem să adaugăm la bibliografia articolului publicitar al dlui Pleşu câteva repere: neapărat Păstorel Teodoreanu, apoi Constantin Prisnea cu Ţara vinurilor, Răzvan Voncu, autorul unei cărţi fermecătoare despre vinuri în literatură şi, nu în ultimul rând, tratatele vinicole ale academicianului Valeriu D. Cotea, un adevărat patriarh al oenologiei româneşti şi europene…

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest