Polemice

Magda Ursache: Războiul imaginii

Sechelele propagandei comuniste se văd la tot pasul: din şcoală până-⁠n Parlament. Ultima ultragiere a rezistenţei anticomuniste, autor: senator Şerban Nicolae. „Doar sclavii, scrie Mircea Platon, nu îşi cunosc istoria, oamenii liberi au rădăcini”

Sentimentul demn patriotic, firesc, în numele normalităţii nu presupune nici ură şi violenţă faţă de alt neam, nici trâmbiţe şi tobe, nici lătrături ideologice,de felul celor cu care ne asurzeau în fiece ianuarie, de zilele Ceauşeştilor, activiştii intraţi în delirul „adeziunilor”.

Cu patriotismul critic (Horia Vicenţiu Pătraşcu), da, sunt de acord, dar cu condiţia „să nu ucidă speranţa colectivă” (acad. Ioan-⁠Aurel Pop). Cu sintagma maioresciană „observări critice”, da, însă nu cu dispreţul faţă de naţiunea-⁠rădăcină. Şi nu, categoric, cu scopul de a de-⁠mitiza, de a crea românilor o imagine rea, deloc onorantă: România, ţară defectă, cu un popor (numit, abreviat, popo), defect. Câţi intelighenţi nu se declară sâcâiţi de etnie, gata să-⁠şi dea demisia din ea, convinşi că nu mai avem soluţii naţionale, ci transnaţionale. În zilele noastre, intelighenţii preferă să fie transetnici, adaptaţi la vechile/noile comandamente internaţionaliste. Naţional terminal, titrează TRU, europarlamentarul băsesc. Adică finish? De aici până la întrebarea istoricului L. Boia n-⁠a mai fost decât un lat de discurs: „Mai sunt românii o naţiune?” N-⁠or să mai fie dacă renunţă să mai fie, dacă se lasă cuprinşi de amorţeală etică şi etnică, de nepăsare, de akedía.

Cu zel distructiv, se umblă la criteriile care identifică naţiunea: origini, cruce, limbă. Alt criteriu de identificare a unei naţiuni: realizări în cultură şi civilizaţie. Or, „noi n-⁠avem”, necontând cine ştie ce Brâncuşi, Enescu, Eliade… Ni se spune că solul românesc nu-⁠i productiv spiritual, negându-⁠se excelenţa românească. Cantemir, Hasdeu, Eminescu, Maiorescu, Iorga, Pârvan, Gh.I. Brătianu, Blaga nu înseamnă nimic?

Nu ajută deloc la dezvoltarea calităţii civice negarea continuă a ce înseamnă a fi român, mai ales a fi bun român. O spun fără să mă tem de miştocănii (tip Andrei Cornea) despre „vâna naţională” şi iţarii în vine. În pragul Centenarului, se dau palme celor obsedaţi, pasămite, de identitate, ca fiind înapoiaţi, încremeniţi în proiectul României Mari, când naţiunile sunt deja în metastază. Şi nu ne intră odată în mintea noastră ne-⁠deschisă că avem o identitate neconturată, adică n-⁠avem; că existenţa conştiinţei de neam a fost baznă, de scos din capul elevilor. La 10 ani de la Unire, în 1929, au venit la sărbătorire 300.000 de români. E cifra cea mai mică, alte ziare estimând prezenţa a patru-⁠cinci sute de mii. Şi nu numai la Alba Iulia au fost serbări, ci şi în Bucureşti şi-⁠n alte părţi. În 20 mai, ‘29, la Alba, au defilat arcaşii Bucovinei, cortegii etno din toate provinciile. Lângă Iuliu Maniu, prim ministru din noiembrie ‘28, au stat Alexandru Vaida-⁠Voevod, Ştefan Cicio Pop, Aurel Vlad, Ion Mihalache, Iorga, generalul Constantin Prezan…

E bine ştiut faptul că, prin program, o naţiune unită n-⁠a plăcut kominterniştilor, că Internaţionala a 3-⁠a s-⁠a opus României Mari. Iar protoglobalizatorii Marx-⁠Engels-⁠Lenin-⁠Stalin, cu „învăţătura” lor, stau la baza neo-internaţionalismului numit globalizare. Anul 2016 a fost declarat în Rusia, de Partidul Comunist, Anul Stalin; oare PSD va declara 2018 Anul Brucan, care, în „Scânteia” din 1947, cerea „osândă” pentru „capii PNŢ”, Maniu şi Coposu, „învechiţi în rele”? Profetologul Brucan, învechit în bune, ar trebui recuperat ca… avangardist globalizator?

Sechelele propagandei comuniste se văd la tot pasul: din şcoală până-⁠n Parlament. Ultima ultragiere a rezistenţei anticomuniste, autor: senator Şerban Nicolae. „Doar sclavii, scrie Mircea Platon, nu îşi cunosc istoria, oamenii liberi au rădăcini”.

Cicerone Ioniţoiu estimează că victimele Tribunalului Poporului însumează cam 25 de milioane de ani de temniţă grea. N-⁠a fost de ajuns? Dacă-⁠n şcoli şi facultăţi (măcar de Istorie) s-⁠ar preda cursuri de martiriologie şi – de ce nu? – de monumentologie, n-⁠ar mai fi eroii de război îngropaţi în cutii de carton. Şi nu s-⁠ar mai afirma că numai nişte astupaţi la minte se pot sacrifica pentru statul-⁠naţiune, formă obsoletă. În alte cuvinte, stat etnic nu, partid etnic (UDMR), da. Iată de ce este imperios necesar să rememorăm, spre învăţătură, drama unioniştilor, dar şi a generalilor deveniţi „criminali de război”, vârâţi în puşcăriile comuniste pe „loturi”.

Iuliu Maniu, arestat la 75 de ani, condamnat la închisoare pe viaţă, mort la Sighet în ‘53, târât de gardieni pe scări, într-⁠un sac şi zvârlit la groapa comună. Iar doamna Rodica Palade (GDS) afirmă că a-⁠i căuta oasele e „act blasfemiatoriu”, nicidecum creştinesc.

Cardinalul Iuliu Hossu a primit 20 de ani de închisoare, Domiciliu Obligatoriu la Ciorogârla, apoi la Căldăruşani; citise, la Alba Iulia, Declaraţia de Unire cu ţara.

Istoricul acad. Silviu Dragomir, arestat în ‘49, eliberat în ‘55; a murit la Cluj, în ‘62.

Istoricul Ioan Lupaş, arestat în ‘50, eliberat în ‘55.

Istoricul Ion Nistor, rectorul Universităţii Cernăuţi, a redactat Actul Unirii; arestat în ‘50, eliberat în ‘55.
Ion Mihalache, arestat după înscenarea de la Tămădău, în 14 iulie ‘47, închis la Râmnicu Sărat şi mort acolo, la 81 de ani, în 1963.

Dr. Grigore Grigorovschi, militant pentru unirea Bucovinei cu România, mort la Văcăreşti, în 1950.

Ion Pelivan a murit la Sighet, lângă Gh. Brătianu şi Iuliu Maniu. Iar noi spunem că patriotismul e ridicol, deşi Iorga a folosit vocabula în alt context, avertizând: „Suntem un popor ridicol şi criminal de tolerant” (subl.mele). Toleraţi, toleraţi, poate rămâne ceva! Acceptăm să fim umiliţi de Csibi Barna, refugiat în Ungaria: „Să se rupă România precum steagul din mâna mea”, blestema în iulie 2015. Şi-⁠n decembrie 2015, Kelemen Hunor glăsuia: „Poate ar trebui altă zi naţională”. Poate şi alt imn: al Ungariei! Acelaşi Hunor îndemnase, în 2014: „Să aducem Catalonia şi Tirolul în Ardeal”. Expresiv îndemn, nu-⁠i aşa? Doar a fost ministru al Culturii din România. De altfel, „regina independenţei”, cum o numeşte presa catalană pe doamna Marcela Topor-Puigdemont din Vaslui, a fost studentă la „Cuza”. Oare ce-⁠o crede despre Unirea Mică? Parte a istoricilor ieşeni ştiu ce cred, de vreme ce virusează necontenit fiinţa naţională, ghilimetând-⁠o aşa cum ghilimetează şi voinţa colectivă majoritară. Minoritatea dă tonul şi face muzica!

Oare 16 ani de Regiune Autonomă Maghiară, impusă de Iosif Vissarionovici, nu ne-⁠au ajuns? Regiunea Autonomă Maghiară, vecină cu Oraşul Stalin. Se mai văd pe Tâmpa urme din literele formate prin copaci plantaţi anume pentru a da numele tătucului: STALIN. Acum, în Vrancea, B1Tv spune că se exploatează păduri întregi, copacii fiind marcaţi în culorile steagului suedez.

Lamentabilul ins Al. Florian ne trage pe dreapta, susţinând că politica naţională e nefastă, rasistă, extremistă, colorată în gri nazi sau în verdele Legiunii. Să nu-⁠l discriminăm ca fiu de comunist pur-⁠sânge? Eu l-⁠aş „discrimina” puţintel, tăindu-⁠i sălăriuţul oferit de statul român. Stat pe care îl trage de urechi Kelemen Hunor, cu „Steaua României” în piept şi cu Catalonia în inimă. Cică românii ar pune pumnul în gura minorităţilor. De unde o spune? Din Parlamentul României! Soluţia ar fi, după UDMR, să se micşoreze pragul de vorbitori de limbă maghiară, pentru a fi angajaţi la primării translatori pentru necunoscătorii de limbă română. O ţară de translatori, asta dorim? Un cetăţean român de etnie maghiară vine la interviu pentru un post, cu translatorul la purtător.

Da, se insistă pe altă limbă decât româna, pentru că limba comună e alt criteriu de identificare a unei naţiuni. De ce presează ucrainenii, care au ucrainizat numele românilor: Buzatu – Buzatenko; Cherdevară – Kerdevarenko; Sandu – Sandulenko? Simplu: ca minoritatea românească să nu aibă drept la şcoală în româneşte. Iar informările lui Tökes, mergând cu pâra la Poartă, la Bruxelles, sunt dezechilibrate. Europarlamentarul, votat de români, i-⁠a cerut lui Viktor Orban „protectorat pentru Transilvania”, cu „Steaua României” la rever (atunci o avea, cred), uitând că în Ardealul celor trei naţiuni, unguri, secui, saşi, nu existau ca naţiune tocmai românii majoritari. Iar în Constituţia Dietei ungureşti, articolul 18, sta scris că era pedepsit cu 4 ani de închisoare cine vorbea ceva contra naţiunii ungare. I s-⁠o fi replicat pastorului că mai rău decât maghiarii o duc în Harghita-⁠Covasna, acum, minoritarii români?

Premierul din vecini, Viktor Orban, l-⁠a liniştit pe Tökes: „Viitorul o să fie în limba maghiară”, viziune la fel de aberantă ca aceea cum că Iisus ar fi fost ungur. Iar un preşedinte al Parlamentului Ungariei susţinea că autonomia Transilvaniei e „porunca lui Dumnezeu”. Îţi pune Dumnezeu mâna-⁠n cap? Mă îndoiesc, dacă n-⁠are pe ce pune mâna. Naţiunea română e jignită pe teritoriul nostru. Nu mai există persona non grata? Sau adevărul gol-⁠goluţ este că Orban ne jigneşte pentru că ne jignim noi înşine? N-⁠a mai rămas unionist să nu fie hulit, dispreţuit, ironizat. Cuza? Un „ofiţeraş muieratic”. Ne întrebăm ce-⁠am fi fost fără nemţi, fără dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, fără Carol. Dar regele întâiu a avut inteligenţa să continue ce a început Cuza, reformele lui: legea agrară, a instrucţiunii, codurile penale…

Oare de ce sigla UAIC este preferată primei universităţi române, Universitatea „Al.I. Cuza”? Abreviem, abreviem, până nu mai rămâne nimic! Leii Regulamentului Organic, puşi pe treptele UAIC de un rector neinspirat, rânjesc la trecători. Şi nu sunt deloc edentaţi în România edentaţilor, a celor cu „guri ştirbe”. Oare G. Liiceanu crede că N. Carandino avea zâmbet Colgate când a ieşit din temniţă? Cum, când i-⁠au scos toţi dinţii în bătăi? Nici Alexandru Ivasiuc nu-⁠i mai avea.

Rusia nu va abandona nicicând politica expansionistă, în timp ce noi pledăm pentru imi­grare în defavoarea interesului etnic. Cum au procedat sovieticii? Aşa: dislocând populaţia românească,deportând-⁠o.

Total 3 Votes
0

Magda Ursache

Magda Ursache s-a născut la Bucureşti, la 20 decembrie 1943. A absolvit Colegiul „B.P. Hasdeu” din Buzău şi Facultatea de filologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi, cu diplomă de merit, în 1967.
A lucrat în redacţia revistei „Cronica” (redactor, Secţia Poezie) şi la Universitatea „Al.I. Cuza” (asistent la Catedra de limba română).
Membră a Uniunii Scriitorilor din România.

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button