Contemporanul » Polemice » Dan Voiculescu: O nouă abordare a valorilor umane

Dan Voiculescu: O nouă abordare a valorilor umane

Nevoia de prosperitate socială nu exclude bunăstarea individuală, nici viceversa. Nevoia de securitate nu ar trebui să presupună renunţarea la libertăţi.

Bucuria de a fi propriul tău stăpân!

Devine tot mai dificil, astăzi, de explicat ce sau cine se află la originea transformărilor sociale cărora le suntem, de cele mai multe ori, doar martori. Să fie voinţa popoarelor, a uriaşei majorităţi a cetăţenilor cea care este forţa mDan-Voiculescuotrice a acestor prefaceri, acţionând agregat, ca o unică voinţă sau să fie vorba, de fapt, despre o sumă a aspiraţiilor şi nevoilor individuale? E o întrebare la fel de valabilă ca şi aceea care încearcă să afle în ce măsură binele individual este congruent cu binele societăţii, în ansamblu.

Avem la dispoziţie două abordări: fie plecăm de la definirea binelui social, tratând interesul ansamblului societăţii ca prioritar, iar abia apoi, în funcţie de asta încercăm o definire a binelui individual, fie facem drumul invers şi pornim de la binele individual şi apoi încercăm să conturăm portretul binelui social.

Aş porni de la identificarea nevoilor. În general numim nevoi de bază: hrană, adăpost, sănătate şi respect.

Dacă în ceea ce priveşte primele trei nevoi, lucrurile sunt evidente, în ceea ce priveşte respectul este bine să dezvoltăm. Respectul se referă la modul în care suntem trataţi de ceilalţi, dar şi la modul în care ne referim la noi, caz în care aş opta pentru un alt termen: demnitate. Societatea modernă a inclus în categoria nevoilor esenţiale şi nevoia de respect, de demnitate. Declaraţia de independenţă a Statelor Unite a Americii face un pas temerar, mergând şi mai departe, vorbind despre dreptul oamenilor de a-⁠şi căuta fericirea! „We hold these truths to be self-⁠evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.” Cred că, prin textul citat mai sus, Thomas Jefferson a dat umanităţii una dintre cele mai frumoase şi, totodată, cele mai puternice fraze scrise vreodată.

Prin acte succesive, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, din 1948, mergând până la Declaraţia de la Rio, din 1992, au fost consacrate trei generaţii de drepturi ale omului. Dacă iniţial, prin Declaraţia din 1948, erau statuate tocmai acele drepturi care asigurau nevoile fundamentale despre care vorbeam, reflectând aspiraţii istorice, datând încă de la Magna Carta, din 1205, iată că documentele mai recente introduc în discuţie nu doar nevoile şi drepturile individuale, dar şi nevoile şi drepturile colective (dreptul la un mediu sănătos este doar un exemplu). Toate aceste declaraţii succesive nu fac altceva decât să vorbească despre nevoile fundamentale ale omului, iar dacă e ceva care transpare în mod constant din toate aceste documente este tocmai preocuparea faţă de chestiunea demnităţii fiinţei umane şi dreptul acesteia de a-⁠şi găsi fericirea, cum atât de frumos spusese Jefferson.

Încă de la începuturi a existat o preocupare a grupurilor sociale faţă de lipsa de dreptate sau faţă de inegalitate, boli care au măcinat vreme de veacuri umanitatea şi care nici acum nu au fost eradicate. Multă vreme, cei mai mulţi au ales resemnarea în faţa nedreptăţilor. Cei mai mulţi, dar nu toţi.

Societatea modernă, tot mai grăbită, construită pe o permanentă şi sufocantă competiţie pentru orice, a adăugat presiunea psihică, stresul, varii forme de anxietate. Asta a atras atenţia asupra apariţiei unui nou set de nevoi, pe care le-⁠aş numi nevoi umane: nevoia de acceptare a valorilor individuale, de recunoaştere, de prestigiu.

Pentru a completa acest inventar trebuie să pomenesc aici valorile organizaţionale. Aici vorbim de scopuri, mijloace de atingere a scopurilor, rezultate. Toate au în vedere elemente existenţiale. E o realitate de neignorat. Organizaţiile, fie că vorbim de cele politice, sindicale sau de afaceri (corporaţiile) devin entităţi esenţiale, în societatea modernă, iar în multe situaţii, discutabil dacă legitim sau nu, intereselor lor le sunt subordonate aspiraţiile individuale. În unele situaţii, e o realitate pe care nu o putem omite, se naşte o veritabilă competiţie între interesele acestora şi cele individuale, ale cetăţenilor.

Aici ne aflăm. Există gânditori contemporani care vorbesc despre o criză a umanităţii, alţii îşi exprimă îngrijorarea faţă de o posibilă deturnare a sensului evoluţiei societăţii. Se vorbeşte despre implicarea prea profundă a statului, în acelaşi timp se reproşează implicarea prea redusă a aceluiaşi stat. E invocată nevoia de prosperitate individuală şi i se răspunde cu argumentul nevoii de securitate şi/ sau prosperitate colectivă. Se reclamă nevoia de o mai intensivă exploatare a resurselor, ca fundament pentru asigurarea creşterii economice, dar se opune imperativul de a acorda o protecţie sporită mediului înconjurător.

Considerăm că planeta a ajuns la momentul în care trebuie să pună accent pe creativitate, pe capacitatea omului de a deveni propriul său stăpân.

Orice invenţie implică un factor de risc, motiv pentru care, în prezent, omenirea dispune de forţă de muncă, de capital financiar, dar mai puţin de creativitate aplicată. Mă încumet să afirm (şi o fac din postura de specialist în economie!) că forţa fundamentală a progresului umanităţii nu a fost niciodată reprezentată de capital sau de forţa de muncă, deşi acestea au fost şi sunt, indiscutabil, elemente esenţiale, dar elemente esenţiale puse în slujba a ceea ce cred că a reprezentat întotdeauna acea forţă fundamentală: ideea. Sau îi putem spune viziune.

Perioada modernă lucrează cu percepţii, proiecţii, cosmetică, făcând ca realitatea de multe ori să nu mai fie percepută ca atare. Există colosale maşinării de construit imagine, mecanisme sofisticate care nu fac altceva decât să lucreze cu percepţia. Oamenii sunt din ce în ce mai păcăliţi în mod deliberat din interese adverse, iar o complexă industrie e pusă în mişcare pentru a altera percepţia, pentru a crea imagine, pentru a redefini realitatea în termeni convenabili cine ştie cui. Totul se bazează pe ideea că lumea pe care o percepem este lumea în care trăim!

A devenit deja un lucru acceptat că recompensa, promovarea, ascensiunea socială nu are la bază meritul, ci tocmai percepţia. Iar cei mai mulţi dintre oameni par grăbiţi să se adapteze acestei realităţi.

Aflăm frecvent despre gesturile pe care le fac diverse personalităţi publice, vedete ale lumii spectacolului implicate în acţiuni de caritate, personalităţi publice care îşi arată solidaritatea cu vreo cauză, oameni politici mângâind copii pe creştet sau vreo vedetă de film vizitând un spital. O fac pentru că le pasă sau pentru că încearcă să proiecteze o anume imagine despre sine, pentru că încearcă să obţină un consistent pachet de bunăvoinţă publică? Fără a contesta intenţiile cu adevărat generoase, cred că în cele mai multe situaţii este vorba, mai degrabă, tocmai despre imagine.

Am pornit de la nevoile de bază şi iată unde am ajuns. Iar călătoria nu se opreşte aici. Admiţând că însăşi realitatea încetează să mai fie o certitudine, o constantă la care cu toţii să ne putem raporta în siguranţă, că aceasta e, într-⁠o tot mai mare măsură, confecţionată artificial din suma percepţiilor subiective, iar un complicat angrenaj se ocupă tocmai cu modelarea acestor percepţii subiective, se naşte o întrebare, care poate părea surprinzătoare: credeţi că o persoană paranoică va putea interpreta în mod logic realitatea sau o va analiza în conformitate cu paranoia sa? Am putea răspunde, cu siguranţă, că percepţiile respective sunt serios alterate de afecţiunea despre care vorbeam. Şi admitem că alterarea percepţiilor reprezintă simptomul unei regretabile afecţiuni psihice. Nu devine, atunci, obligatorie şi scrutarea unei societăţi în care alterarea percepţiei pare să fi devenit o regulă?

Se poate pune întrebarea: pot fi, cu adevărat, modelate percepţiile? Există o serie de elemente care determină răspunsul. În principiu da, dar depinde de cât de consolidate sunt, de cât timp se dispune pentru modelare, strategia de image-⁠reverse etc. Cuvântul pe care îl evităm când vorbim despre acest subiect este manipulare, dar în mod fundamental despre asta este vorba. Încercările de influenţare, modelare sau chiar construcţie a percepţiei sunt, în cele din urmă, tocmai nişte încercări de manipulare, iar eficienţa lor depinde într-⁠o uriaşă măsură de disponibilitatea celor vizaţi. Am întâlnit opinii care susţin că cei care se arată mai disponibili manipulării o fac pentru că asta i-⁠ar face, într-⁠o anume măsură, mai fericiţi. Mă îndoiesc că asta avea în minte Jefferson atunci când vorbea despre „pursuit of Happiness”. O astfel de fericire nu avea nevoie de majuscula pe care Thomas Jefferson a socotit-⁠o obligatorie acolo.

Am plecat de la identificarea nevoilor fundamentale şi, iată, am ajuns la o succintă discuţie despre percepţii. Am început prin a vorbi despre nevoia de demnitate şi, iată, am ajuns la căutarea fericirii. Nimic nu e întâmplător. Alegerile pe care le facem, individual, definesc nu doar destinaţia pe care vrem să o atingem în acest scurt drum prin viaţă, ci vorbesc şi despre direcţia pe care o propunem ca societate, influenţând şi drumul prin viaţă al generaţiilor care ne vor urma. Şi, poate, şi destinaţiile acestora.

Opţiunile pe care le avem, individual sau ca grup, reflectă fidel sistemul de valori la care alegem să ne raportăm, care ne defineşte ca societate. Putem proclama, în generoase enunţuri, dreptul la viaţă, la libertate, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil sau un mediu sănătos, dacă, mai departe, nu adoptăm, în sistemul nostru real de valori, principiile corespunzătoare, care să transforme aceste simple enunţuri în valori fundamentale, atunci „the pursuit of Happiness” nu va înceta să fie decât un nesfârşit drum prin labirint.

Pentru mai multă concreteţe, propun câteva întrebări, la care fiecare dintre noi îşi poate căuta propriul răspuns. E o retorică necesară.

Ce este mai important? Sănătatea dumneavoastră sau plăcerile dumneavoastră?

Ce este mai important? Cum arătaţi acum sau cum veţi arăta peste 30 de ani?

Ce este mai important? Reputaţia dumneavoastră sau succesul dumneavoastră?

Şi acum,

Dacă ştiţi că fumatul este nociv, de ce fumaţi?

Dacă vreţi să arătaţi „bine” peste 30 de ani, de ce nu aveţi grijă de dumneavoastră acum?

Orice succes asigură o bună reputaţie?

Răspunsurile, tind să cred, pun în evidenţă conflictul dintre valorile pe care afirmăm că le susţinem şi propriile noastre opţiuni individuale. Între valori există conflicte. Avem conflicte între valorile personale şi valorile semenilor sau ale societăţii. Există conflict între valorile morale şi valorile materiale. Nu toate valorile sunt egale. Sunt valori pe care le numim „solide” şi valori numite „puternice”. Sinonimia, în acest caz, e înşelătoare. Valorile solide sunt valorile atractive, semnificative pe care merită să le avem în vedere. Valorile puternice sunt valorile mai importante care aparţin sferei existenţei umane.

Pe scurt, ideal ar fi să trăim bizuindu-⁠ne pe valorile puternice şi să ne comportăm ţinând seama de valorile solide. Nevoia de prosperitate socială nu exclude bunăstarea individuală, nici viceversa. Nevoia de securitate nu ar trebui să presupună renunţarea la libertăţi. Opţiunile noastre fac ca aceste nevoi să pară că se află într-⁠o competiţie.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest