„Letum non omnia finit./ Cu moartea nu se sfârşeşte totul.”
[Inscripţie pe piatra tombală a poetului rus, înmormântat pe insula San Michele, în apropierea lui Ezra Pound – n.n.]
Propertius
„Только пепел знает…”/ „Numai cenuşa ştie…”
Iosif Brodski
Toamna e în zenit; iată-mă, Doamne,
în murmurul ierbii care adoarme
pe muchia urbei încolţite de frig
şi lupii prin care tristeţile-mi strig.
Singur, sub iederă, duhul mi-atrag
bezne-nzidite în sarcofag,
de secoli umbrit de pini, unde-ascult
tăcerea dând rod în distihul pierdut.
Totul e cum s-a scris în carte.
Din psalmi, războaie, istorii moarte,
prin milenii, hrisoave, curge şi curge
privirea ta, uşor, demiurge.
Tu eşti ca marea, tu eşti ca focul,
tu eşti ca cerul purtat de norocul,
în care lucrăm – duh în duh –
pământuri, ochi, temple, văzduh,
abur, mireasmă; totul prin tine
devine rotund, fără pată. Cine
răstoarnă duhu-n eroare
şi văzduhul în pasărea mare?
Mă ridic din pietre, melancolie.
În amurgul zeilor, toamna ştie:
din infern, cu dragoste cântă
frumuseţea ctitorită să mintă.
Sora mea, moartea, pe toate le ştie.
Peste culmile albe, în liniştea vie,
un ultim surâs în cartea vieţii
înfloreşte în umbra tristeţii…
De tine mi-e dor, Doamne. E frig,
prin furtuni şi lagune tristeţea o strig.
În acest poem îşi fac cuib albatroşii
de sub pleoapa trandafirilor roşii.
În acest poem, singur, prin tine
apun, luminez, mă întunec,
răsar, iubesc, mă sting în oricine
şi-n iarba învinsă lunec.
Octombrie, 2015
