Contemporanul » Poemul lunii » Poeme de Rodica Braga

Poeme de Rodica Braga

* * *

sunt un cântec nenăscut
în guşa păsării rănite,
sunt sângele nevărsat
al cuvintelor intrate
în grevă,
sunt icnetul dureros
al pământului care naşte
firul de iarbă,
sunt faţa nevăzută a lunii,
cu lacrimile de argint
îngheţate,
sunt raza incandescentă
a soarelui nescăpată încă
din rotirea lui obsesivă,
sunt apa evaporată
în văzduh ce va fi carnea
norului întunecat al furtunii,
sunt toate acestea
şi vidul
ce-şi prăseşte în mine
ecourile asurzitoare ale vieţii.
sunt un trup ce şi-a pierdut
marginile şi epiderma,
mă vărs în toate
şi am gust pişcăcios
ca piperul.

 

* * *

rană
veşnic deschisă în mine,
timpul.
nici o cicatrice care să-i stăvilească
sângerarea.
fiecare secundă infestându-mă,
fiecare oră adăugându-şi
puroiul ei auriu.
iubesc acest suiş dureros
– trepte abrupte spre templul
de nicăieri, presimţit doar,
râvnit din toate puterile
Fiinţei –
iubesc aceste căderi
în copca vremelnicului,
unde totul
pare că stagnează, dar
lucrurile se precipită în ritmul
lor ascuns.
iubesc linia sinuoasă a vieţii
strecurată în palmă
şi-n celulele însemnate,
dintru început,
de suflarea caldă
a ziditorului,
cum iubesc, dar mă şi tem,
de ultima clipire
în care voi cuprinde toată
frumuseţea lumii acesteia.
sau înţelesul?

 

* * *

tulbure inimă
ca vinul
pe terminate-n butoi,
gust acru-amar în celule,
drojdiile mi-au încărcat
încheieturile.
sunt în sevraj, îmi lipseşte,
acut, drogul vieţii,
rătăcit
printre îndeletniciri
netrebuincioase.
totul tremură
în mine, nu-şi află locul,
nu mai sunt decît hârtia
de calc pusă strâmb
peste ceea ce am fost;
curând, tot desenul se va şterge
şi voi fi liberă
şi neîncepută, ca gândul
unui arhitect care
nu s-a născut încă.

* * *
sunt o mică zgârietură
pe epiderma vieţii,
un neg apărut intempestiv
şi pentru scurtă durată.
voi colora locul
cu vinul roşu al sângelui meu
şi voi tulbura, neînsemnat,
pacea divină
cu întâmplările vieţii mele
de protuberanţă aleatorie.
la timpul cuvenit,
când voi fi stoarsă
de ultimul strop de energie,
mă voi resorbi în adâncuri
ca şi cum n-aş fi fost.
mă voi pierde în monotonia
numărării secundelor
care mi-au fost arondate
de mărinimia indiferentă
a unui univers inclement,
reluând numărătoarea,
nedusă niciodată la capăt.

 

* * *
mi-am descoperit bătăile
inimii
când umbra ta
s-a aplecat asupra mea.
moleculele emoţiei
mi-au perlat dintr-odată
trupul
cu mierea lor translucidă
în care tu, ca un olar,
ai modelat noua mea
fiinţă.
mi-ai iscat, întâi,
umerii, sfioşi şi tremurători
ca nişte mlădiţe,
apoi, mi-ai descoperit,
mie însămi,
buzele prin care te-am gustat
ca pe un must ameţitor;
mi-ai desţelenit privirea,
în ea ai încăput tu,
cu toată zburdălnicia ta.
mi-ai dăltuit braţele
ce au luat forma gâtului tău
aromat şi tandru.
aplecat asupra mea,
ca un cititor orb,
mi-ai dăruit un trup
în care sufletul îşi căuta hrana
cea fără de început
şi fără de sfârşit.

 

* * *

un frig astral mi s-a înfipt în coaste
ca glonţul ce nu mai poate
fi extras.
tu îmi spui că va trece,
ca toate senzaţiile rapide
şi înşelătoare.
eu îţi primesc zâmbetul
ca pe o îmbărbătare
şi-l adaug frigului
care începe să mă înfierbânte.
arsura lui seamănă
cu o tăietură scăpată în carne
de un brici mânuit
de o mână care ştie ce vrea.
aştept să-mi dezvelească
expert osul,
să-l lustruiască cu sârg
şi să-l aşeze unde crede
că-i este locul.
între timp, viaţa
îmi bate la uşă, încărcată
cu toate poverile ei de frumuseţe
de care nu mă pot
rupe.
prea multă frumuseţe
ne ia minţile, nu-i aşa?
te întreb îngrijorată,
în timp ce în ochii tăi
văd pojghiţa de gheaţă
subţiindu-se şi te cred.
toate trec, îmi mai spui,
doar moartea
e statornică în noi,
dar asta e suprema frumuseţe,
să trăieşti hrănind-o
tot timpul,
întru gloria ei ultimă.

 

* * *

umbra tatălui sporind
lumina acestui Paşte.
între timp, amintirea lui
a ruginit frumos,
ca frunzele iederii ce arde
ca focul.
acelaşi aprilie duşmănos,
împăstat de ploaie
şi frig, curge peste noi,
şi ne îngheaţă răsuflarea.
lumina mocirloasă
a salonului şi tata
cerându-mi, cu ochii închişi,
o floare. Atât, o simplă
floare.
năluca mea alunecă
spre sala asistentelor,
mâna mea tremurândă
capturând firul mătăsos
de narcisă, depozitarul
extazului neaşteptat
al tatei:
aflat între lumi, îşi deda sufletul
cu moartea, în timp ce
aspira, în transă,
mirosul florii gingaşe.
afară, absenţa soarelui
îngreuna totul,
quintale de plumb revărsate,
saci de umezeală
purtaţi de trecători în spinare,
în oasele rarefiate.
înăuntru, tata îşi gusta
moartea.
îi zâmbea ca unei iubite
clandestine
şi o momea să-l ia
cu o firavă narcisă.

 

* * *

dintr-odată, m-am recunoscut
în frunza de tei,
stăteam nemişcată sub povara
de rouă ce grumazul
mi-l apăsa.
o durere vie îmi străbătea
nervurile şi mi le înviora,
o tinereţe neştiută
în trunchiul meu vegetal
se zbătea.
energii telurice,
străbătând
distanţe homerice,
se învălmăşeau spre mine,
dăruindu-mi fiinţarea
în vegetal, în verdele adânc,
ancestral şi plin de vigoare.
prin ochi, clorofila
îmi dansa, licoare a vieţii
amară, electrizantă,
înstelată de febra începuturilor
mereu reiterate.
între regnuri şi lumi
mă legănam,
pradă unei viziuni prinsă din zbor
de undiţa visului
care fiinţa îmi modela.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest