Contemporanul » Poemul lunii » Poeme de Ignatie Grecu

Poeme de Ignatie Grecu

PASTORALĂ

Oile pasc liniştite, domol,
în umbra copacilor verzi.
Caprele în două picioare
culeg frunza direct de pe crengi.ignatie-grecu-foto

Păstorul sprijinit în toiag
cântă din fluier avan,
preafrumos şi intraductibil
ca privighetoarea.

Un ied alb, cel mai iubit dintre toţi,
vine tăcut lângă păstor,
îl împunge cu mugurii fragezi
ai corniţelor,
parcă i-ar zice:
– Scoală, bădie, să mergem, e seară!

 

CÂNTÂND BIRUITOARE

Plutea în aer un fel  de presimţire.
Ceva nelămurit ca o înserare.
Avea să vină cântând biruitoare
Peste înverziri şi peste înflorire.

Lopeţile s-au înălţat apoi pe rând
Din lacul împurpurat, atât de grele.
Şi pietrele-n adânc visau încoronând
Văzduhul apei cu sclipiri de stele.

 

COPILĂRIA

Se îndepărtează din ce în ce mai mult
ca o insulă de corali
prin mătasea de aur a serii.
ignatie-grecu
Stau pe ţărm privind în depărtare
şi parcă văd,
sau mi se năzare,
un turn alb înălţându-se din ape,
la orizont,
şi în vârf,
sus de tot,
soare dulce înverzind,
copilăria mea.

 

E ORA ÎNALTĂ

Aura înfloririi s-a extins,
multiplicându-se,
a cuprins toată grădina.

Acum toţi pomii
sunt slujitori
ai aceluiaşi mister.

E ora înaltă
a prefacerii în fruct.

 

CÂND EA ÎNCEPU SĂ  CÂNTE

„Cerul deschizându-şi porţile,
strălucea în frumuseţe…”
când ea începu să cânte,
rar la început,
abia auzit,
apoi mai tare,
mult prea iscusit,
chiar minunat.

Încât să ne dăm seama,
până în sfârşit,
că nu trăim în zadar,
că nu suntem pe acest pământ
atât de fragil şi neînsemnat,
trecători.

 

SMERIT SĂ FII

Smerit să fii ca iarba,
care aşteaptă în tăcere,
zi  de zi, ceas de ceas,
să vină oile blânde
s-o atingă cu botul lor umed,
catifelat,
şi, sărutând-o, s-o pască.

Apoi, mai fragedă şi mai nouă,
să crească-n lumină,
încununată cu luceferi de rouă.

 

ADUCERE CU DRAG AMINTE

Aducere cu drag aminte adeseori
De nopţile înstelate de demult,
(Păduri sub lună, farmec şi tumult)
De tainicele, divinele privighetori.

De raiul cel alb al caişilor în floare
Sub cerul îmbătat de sacre lumini.
Un înger poposea ades la izvoare,
Veşmântu-i strălucea sfâşiat între spini.

De drumeagul străjuit pe margini de scai
Şerpuind printre lanuri, alb şi tăcut.
De dealul cel gârbov, înzăpezit în mai
De pâlcuri de oi cu miei la păscut.

De biserica în mijlocul satului, cuminte,
Strălucind printre cădelniţări de tei.
Sub care dorm visând vechi oseminte,
Ale străbunilor străbunilor mei.

 

CU TĂLPILE GOALE

Cu tălpile goale prin pulberea drumului
ca Rimbaud
Am călătorit multe seri la rând,
Ca un hoinar pe sub copacii cântând,
Câte iubiri n-am visat în singurătate, oho!

Îmbătat de vinul nopţilor constelate
M-am rostogolit cu capul în iarba plină
de rouă
Şi-am adormit visând cum plouă
Torenţial asupră-mi luceferi, păuni cu
cozi lungi, înfoiate.

Luna sub cap ca pe-o pernă mi-am pus.
Întunericul se sfărâma dulce în gene
Când fumam ţigări rare, halucinogene,
Şi murmuram fără să ştiu cuvinte de nespus.

Aşa, fără să-mi dau seama, tinereţea-mi
s-a dus.
Marea sufletului adânc zbuciumată
Ridica valuri mari de entuziasm până sus
Şi nu se lăsa cu nici un chip mângâiată
Decât de tălpile goale şi mici ale lui Iisus
Care venea în taină şi o traversa
luminând-o!

 

SABIE ASCUŢITĂ

O sabie ascuţită stă între noi,
fie că trăim, fie că murim.

În pădurea umbrită de lună
privighetorile nu vor să tacă.

Deşi respirăm acelaşi soare
şi ne bucurăm de el împreună

Şi pe umerii noştri sprijină cerul
acelaşi înalt şi sublim,

O sabie ascuţită stă între noi
gata să iasă din teacă.

 

ÎMBRĂŢIŞATĂ, LĂUTA ŞI PLÂNSUL

Cântând o mierlă, mi-am adus aminte
De cântecul pe care eu odinioară
îl cântam
Din râvnă pentru Domnul. Şi eram
Atât de fericit, prea blând şi prea cuminte.

Şi nu ştiam ce-i răul, nici ura,
nici păcatul.
Toate păreau cu iscusinţă întocmite
Strălucind frumos în lumină. În
lumina Ta, Doamne,
Ca-n raiul ceresc, pierdut de demult.

Acum nu mi-a mai rămas decât lăuta.
Atinse, corzile, de lacrimi, singure sună.
Ca ramurile copacilor, goale, când raze
de lună
Trec printre nori şi le mângâie grea
singurătatea.

Dintre toate cele mai scumpe sufletului
mi-au mai rămas
Îmbrăţişată, lăuta şi plânsul ca să-i dau
durerii nemângâiate glas.

 

ERAU ACOLO PIETRE

Mic paznic al grădinii un greier trist,
stingher,
Umplea grădina toată de farmec şi mister.

Izvorul în penumbră lăsa subţire, rar,
Să cadă-n alabastru, grăunţi de chihlimbar.

Erau acolo pietre de lună strălucind
În iarba abia cosită de greieri ţârâind.

Şi nici un drum prin mijloc sau vreo
cărare
Cu urme-ntipărite de om în preumblare.

Ci doar mişcate aripi uşoare ca o boare
Săltau încet veşmântul copacilor bătrâni.

Un înger cu o carte de rugăciuni în mâini
Citea în şoaptă psalmi în umbra lor, se pare…

Din stele picura în loc de binecuvântare
O pace-adâncă-n suflet ca luna în fântâni…

 

TÂRZIU, CÂND LUNA

Târziu, când luna se ridică încet din ape
Şi-o stea dădu în muguri pe-o creangă
în văzduh,
O pasăre minunată începu să cânte.
Aproape
Era raiul  şi noi păşeam prin el, senini.

Cuvintele pe buze muriseră de mult.
Mireasmă-n
Suflet, noaptea, şi părul tău lăsa
o dungă
Ce lumina ca luna, melodios,
răsfrântă
În lacrimile noastre care au început
să curgă.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest