Contemporanul » Poemul lunii » Poeme de Flore Pop

Poeme de Flore Pop

este născut la 5 ianuarie 1958, în Bichigiu, Bistriţa-⁠Năsăud. Este membru al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj şi al Societăţii Scriitorilor Bistriţa-⁠Năsăud. A fost secretar de redacţie şi secretar responsabil de redacţie la revista Echinox (1980-⁠1983), debut în Familia (1980), concomitent în Echinox şi Napoca Universitară (1980), debut editorial în volumul colectiv Alpha’85 la Editura Dacia cu grupajul de versuri Instigare la incantaţie (1985). După un periplu de studii la Paris, s-⁠a repatriat în 1999 şi a publicat volumele: Steaua de veghe, Editura Echinox, 2000; Odih-na scării, Editura Echinox, 2011; Trezvia, Editura Eikon, 2012; Demonul amiezii şi alte poeme, Editura Şcoala Ardeleană, 2016. A publicat poeme în mai multe antologiiâ , precum şi în reviste literare din Transilvania. Premiul „Andrei Mureşanu”, pentru poezie, al Societăţii Scriitorilor Bistriţa-⁠Năsăud (2012 şi 2017) şi premiul „Valeriu Anania”, pentru cartea anului de poezie, al Uniunii Scriitorilor, filiala Cluj (2017).

E noapte în Paradis

E seară în Purgatoriu, dar nimeni nu plânge.
Sub cer e întâlnirea dintre cei proscrişi.
Pe pământul veşted n-⁠au putut strânge
Comori prea multe pentru a fi admişi.

Ei aşteaptă cu răbdare alte ocazii,
Când sfântul Petru le va deschide uşa.
Fac milostenie şi se pregătesc de razii,
Sub cerul unde poterele scormonesc şi cenuşa.

E beznă în Paradis, dar nimeni nu e trist.
Cei de sub cer aşteaptă minunea,
Citind la lumânare psaltirea… şi câte-⁠un acatist.
Se închide pământul şi se deschide genunea

…cu părelnice lumini, în iad, pentru nevrednici şi fameni.
Pentru cei căzuţi şi pentru îngerii trişti.
Nedecişi…, revoltaţi ori deveniţi anticrişti.
Sau doar întârziaţi şi rătăciţi printre oameni!

Caritate

Se trezesc la viaţă sentimente vechi, scoase la mezat ori ieşite
la pensie, şi-⁠mi bănuiesc tot mai des sufletul de bancrută frauduloasă:
cum… necum… pune din nou preţ pe lucruri care au valoare doar
în vremuri grele, de război sau de ciumă. În rest sunt lăsate de izbelişte.
Ca toate efectele benefice ale păcii.

Efesianul şi suspinele hidrologilor

Drumul nostru spre mare, mare… doar pentru că adună minut
de minut toate pâraiele, şi ce mai rămâne acum din râuri,
acolo unde sub orizontul albastru ţărmul se arată inconstant
ca o muchie suptă a vechii plaje de nisip ori de piatră,
voluptatea te cuprinde îndeobşte cu o fină indiferenţă, ca să
te câştige jucând neutru, acolo doar vântul îţi propune o
tresărire de orgoliu printre atâtea lucruri noi, nedesăvârşite,
se-⁠nţelege, sau rele da cappo, dar care cabrează valurile tot
ca-⁠n vremea studiosului Heraclit, care stătea ore întregi ca să
surprindă o apă nouă, o altă apă – zicea el, ori erau doar… alte valuri…
Aşa suspină şi efesienii noştri, pe bietele râuri… desecate. Moarte.

Rousseau. În literă, ca şi în spirit

Am renunţat la provocarea… cu liberţii (nu e vorba de sclavi, ci mai degrabă de stăpânii lor),
Căci banii aceia de plastic păreau amari,
nu prea aveau sâmbure… cu sămânţă… în ei, parcă suna… a sec
într-⁠înşii… Am pus astfel capăt angoasei şi m-⁠am aruncat
spre o altă direcţie, sper mai sănătoasă. Căci sănătatea fără bani
e net mai bună decât banii fără sănătate. Credeţi-⁠mă,
e cât se poate de adevărat. În literă, ca şi în spirit.
A spus-⁠o… unul… Jean-⁠Jacques Rousseau, pe la jumătatea vieţii,
când scria mai bine…

Până la noi ordine

Nu m-⁠am înscris în competiţie, mi se părea fără rost
în vremurile acestea de cumpănă, de criză, şi spre miezul nopţii
am preferat
să mă dedau la farmecele unui concurs de… linişte. Da, chiar aşa.
Să nu mai fac zgomot până la noi ordine. Deloc… Dacă se
poate. Sau puţin de tot, aşa… cumva, ca un pui de şoarece flămând, dimineaţa,
pe o arie secerată…, fără nimeni în preajmă…
…ronţăind la grăunţele de aur risipite… Ghiftuindu-⁠se!

…cel mai frumos cadou

Năvalnică şi capricioasă e viaţa trăită pe culmi.
Nu-⁠ţi dă voie nici să respiri. Te invadează, pur şi simplu!
Ori acesta, poate, e cel mai frumos cadou primit vreodată de către
un muritor. Să te invadeze ceva, sau cineva…
Şi să ai cum să-⁠i întorci şi tu moneda… Cu faţa ta ascunsă! Hm! Aşa ceva, da…

„Odă în metru…” clujean

Cu sentimentele te joci… Eşti ultralogic, dar pătat cu viermuială.
Fiorul nu-⁠ţi mai place azi, cum îi plăcea lui… Goethe, însă te pripeşti
la socoteală. Vrei dor şi simţăminte… fine, în ură, ca şi în iubire… Caută întâi de toate la cine eşti,
şi Dorul însuşi îţi va aduce-⁠n cale alte voci. O altă uşă-⁠ţi vor deschide elementele.
Gândeşte fără sentimente, dacă poţi, dar cât trăieşti le ia în seamă. De nu vrei pacoste
nu te gândi la pacoste, şi nimeni nu ţi-⁠o va aduce-⁠n cale.

Parcă tot mai bine era…

Când eram copil aşteptam cu nerăbdare să mă fac mare,
să conduc destine, să comand armate, „să dau cu tifla destinului”. Acum că-⁠s mai mult un trunchi slăbănogit şi bătrân, cu scoarţa crăpată pe laturi şi cu sevele uscate pe la colţul ochilor
mă uit în urmă
şi regret – nu timpul – ci mana pierdută. Parcă tot mai bine era când aşteptam în fiecare dimineaţă
să se întâmple ceva frumos… Cu voi!…, cu noi… Cu toţi ceilalţi!
Numai să fiu şi eu prin preajmă… Să vă gâdil la tălpi…, să vă dau un ghiont în coaste.
Ori să vă trag câte-⁠o scatoalcă!

Nu e puţin lucru

E un prilej fericit de a celebra ceva, o ocazie simplă a vieţii,
un cerc cu pcioarele goale prin brumă, ori făcut cu elitrele de un bondar rătăcit, pe o floare de pepene verde,
poate chiar o urmă de furnică ce se chinue să care un butoi cu pulbere (…la scară, desigur)
pe o frunză de leuştean. Sau… urmele de pietriş şi tină aduse după o
furtună de pârâul din apropiere. Nu e puţin lucru! Când te bagă cineva în seamă! Fie şi o furtună.
Pentru că şi cea mai mică gâlceavă a lumii semnifică ceva. Abia acum vedem cum totul se mişcă în jurul nostru…
Până şi soarele, tatăl nostru, cum credea bătrânul, ilustrisimul Platon…
Între timp am înţeles că vitregim lumea de taine, mereu fără rost.

Iisus nu i-⁠a răspuns

Pilat din Pont a întrebat chiar aşa: Ce e Adevărul?
Isus nu i-⁠a răspuns, l-⁠a lăsat să caute, să se lămurească, i-⁠a dat liber la reflecţie. Nu i-⁠a interzis nimic. Chiar nimic. Deşi avea la dispoziţie ceva mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri…

Cerul, la purtător

Gândul meu fuge în căutarea
unei ţinte, minunea de fiecare zi:
limpezimea albastrului.

Întemeiere

Purcede la căutare în marele larg şi vei afla.
Nu te teme de furtună, nu îngenunchea unde nu e loc sfânt.
Dormi. Întinde-⁠te pe rogojina ta spinoasă, tare. Dormi. Iar la trezire,
în suflul de argint al dimineţii, dă bineţe trecătorilor.
Cine nu va vedea asta cu ochi buni e demn de vărsatul de vânt.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest