Contemporanul » Poemul lunii » Poeme de Amir Or

Poeme de Amir Or

Amir Or, născut la Tel Aviv în 1956, este autorul a unsprezece volume de poezie în ebraică. Poemele sale, traduse în mai Amir-Or-photobine de patruzeci de limbi, au apărut în reviste de poezie, antologii şi cincisprezece volume în Europa şi în America. E laureat al unor premii de poezie naţionale şi internaţionale, inclusiv Pleiade (SPE 2000) pentru „contribuţia substanţială la poezia modernă universală”, Premiul Fulbright pentru scriitori, Premiul Bernstein, Premiul pentru poezie Levi Eshkol al Primului Ministru, premii la festivalurile de poezie de la Tetovo şi Struga. A tradus în ebraică opt volume de proză şi de poezie, printre care, Evanghelia lui Thomas, Povestiri din Mahabharata şi o antologie de poezie erotică din greaca veche. Pentru aceasta din urmă a primit Premiul Ministrului Culturii. În 1990, Or a întemeiat Societatea de Poezie Helicon, devenind ulterior redactor-⁠şef şi director artistic al revistei omonime. A iniţiat şi dezvoltat diverse programe, cum ar fi seria de volume de poezie de la Helicon, Festivalul Internaţional de Poezie Sha’ar, sau Şcoala de Poezie Arabo-⁠Ebraică. E membru fondator al unor societăţi internaţionale de poezie (EACWP, WPM).

Renaşterea unei limbi mici din Orientul Mijlociu

Ne-⁠am obişnuit să considerăm Biblia o scriere religioasă, tradusă în trecut în limbi europene şi citită astăzi în versiuni cu iz arhaic. Nu la fel stau lucrurile în privinţa vorbitorului de ebraică. De când a renăscut aceasta ca limbă vorbită zi de zi la începutul secolului al XX-⁠lea, s-⁠a umplut un gol de 2000 de ani. Pe de o parte, un copil israelitean poate citi şi înţelege astăzi Biblia în original, iar, pe de altă parte, de-⁠ar putea Regele David să răsfoiască o carte contemporană de poezie, limba nu i-⁠ar pune probleme.

Pe lângă conţinutul spiritual şi istoric, Biblia prezintă pentru cititorul în ebraică o moştenire culturală şi literară, de o mare valoare în ceea ce priveşte ritmul, muzica sau figurile de limbaj. Cele mai multe din cărţile Bibliei sunt poezie pură, diverse tematic şi stilistic: naraţiunile Creaţiunii şi ale patriarhilor, cântecele de iubire şi de victorie, profeţiile, imnele etc. Pe scurt, începutul Vechiului Testament e şi începutul poeziei ebraice păstrate în documente care se situează în urmă cu 4000 de ani. Cu toate acestea, poezia ebraică nu a încetat odată cu canonizarea Bibliei sau chiar după distrugerea Iudeii de către romani la începutul primului mileniu al erei noastre.

S-⁠a scris încontinuu poezie ebraică în rândurile Diasporei. Limba veche a Scripturilor nu s-⁠a mai vorbit de două milenii în viaţa de zi cu zi, dar a continuat să fie studiată şi folosită în rugăciuni chiar şi de către mireni din rândurile comunităţii ebraice. Poezie religioasă şi laică ebraică s-⁠a scris de către toate generaţiile, atât în est cât şi în vest, în ţări apropiate şi depărtate, în regiuni localizate acum în Irac, Spania, Italia, Yemen, Rusia sau Germania. De secole aşadar s-⁠a îmbogăţit tradiţia poetică ebraică cu alte tradiţii de stil, temă şi forme lirice lipsindu-⁠i, cu toate acestea, ca şi latinei, aspectul viu al vorbirii colocviale. Nu există alt exemplu în istoria omenirii de resuscitare reuşită a unei limbi nevorbite şi semi-⁠fosilizate cum era ebraica, dar lucrurile aveau să se schimbe odată cu ascensiunea Sionismului la începutul secolului şi cu întoarcerea evreilor în Israel.

Poeţii au fost prima linie a frontului ce milita pentru revenirea limbii ebraice în vorbirea curentă şi, până la mijloc de secol, operele lor erau preţuite deopotrivă pentru valoarea intrinsecă şi ca operă patriotică. Pentru poeţi imigranţi care vorbeau limbi de mare circulaţie precum germana sau rusa trecerea la această limbă marginală a însemnat un mare sacrificiu. Cei doi giganţi ai epocii, Shaul Tehernikhovski şi Hazim Nakhman Byalik, au renunţat la ceremonioasa retorică Biblică a predecesorilor care nu se potrivea realităţii naţionale şi lingvistice vii a Israelului. Scopul lor era acela de a crea un nou orizont lingvistic în care să-⁠şi afle expresie această revoluţie tinerească, naţională şi de pionierat, precum şi noi aspecte de viaţă despre care abia de se scrisese în poezia ebraică anterioară.

Contribuţia lor a imprimat o direcţie, continuată şi după ei, fiecare generaţie încercând să o întreacă pe precedenta, răspunzând noilor provocări ale epocii lor şi aruncând tot mai multe poduri între viaţa modernă şi expresia ei artistică. În timpul celui de al cincilea deceniu, Nathan Alterman şi Abraham Shlonski au condus al doilea val, care a recomandat evitarea surplusului metaforic, arhaisme şi conotaţii religioase străine spiritului timpului (Zeitgeist). Corifeii celei de-⁠a treia şi ultima schimbare radicală din anii cincizeci au fost Zehuda Amihai, Nathan Sach şi David Avidan, a căror generaţie a fost influenţată de curente americane şi engleze mai curând decât europene. Ei au cerut o limbă poetică mai simplă, care să servească drept instrument comunicării de zi cu zi, expresiilor colocviale şi poeziei experimentale.

Zelul revoluţionar care a caracterizat cele trei generaţii de imigranţi a lâncezit o vreme în anii şaizeci şi şaptezeci, murind cu totul atunci când s-⁠au impus ideile postmodernismului. Într-⁠o analiză retrospectivă a poeziei ebraice moderne, cele trei mişcări au avut un caracter radical din pricina împrejurărilor istorice, dar făceau de fapt parte dintr-⁠un proces de normalizare a limbajului poetic într-⁠o societate nou-⁠creată, vorbitoare de ebraică. Astăzi, deşi imigrarea în Israel are încă loc pe scară largă, majoritatea scriitorilor din Israel sunt născuţi aici şi vorbesc ebraica. În ultimele două decenii ale secolului trecut, fervoarea ideologiei şi disputelor politice a lăsat loc unei explorări mult mai puţin vehemente a limbii şi culturii ebraice. Poezia contemporană din Israel se simte într-⁠adevăr acum liberă să îmbrăţişeze şi chiar să combine o mare varietate de stiluri şi forme, deopotrivă tradiţionale şi moderne, pentru a răspunde cerinţelor de temă şi atmosferă. Ea a devenit tot mai locală, deşi şi ca atare a trebuit să facă faţă unor noi provocări.

Într-⁠o mare măsură poeţii imigranţi au trebuit să adapteze modele europene pentru a crea poezie în ebraică. Cu toate acestea, pentru poetul ebraic „nativ” al următoarelor generaţii, realitatea din Israel şi unicele posibilităţi şi limitări rămân fără îndoială condiţia de bază. De exemplu, după un somn de două milenii, ebraica nu are un vocabular bogat şi, spre deosebire de limbile indo-⁠europene, ea se bizuie mai mult pe cuvântul autonom decât pe sintaxă şi frază. Fiecare cuvânt are câteva înţelesuri în funcţie de context. Aceasta înseamnă că nu are tendinţa de a specifica sau categoriza, atunci când e vorba de ştiinţă şi tehnologie, fiind silită să împrumute cuvinte străine sau să creeze altele noi. Nu e însă cazul poeziei în ebraică, căci aici trăsăturile lingvistice au creat un alt fel de bogăţie încă din vremuri biblice. Un cuvânt are diverse înţelesuri, legate între ele mai curând prin logica simbolului şi metaforei decât în raport cu fapte empirice. Lunga istorie a literaturii ebraice mai adaugă şi ea fiecărui cuvânt numeroase conotaţii şi aluzii, astfel încât un vers poate oferi cititorului lecturi paralele, a căror relaţie poate fi o artă în sine, constând în conexiuni inverse, complementare sau paradoxale.

Poeţii imigranţi au avut uriaşa menire de a umple golul dintre poezia tradiţională şi cea modernă, explorând versul liber, metrul tonal etc. şi făcându-⁠le parte organică a versului ebraic. Ceea ce a fost terra incognita în vremea lor azi e moştenirea noastră, şi în această continuă activitate creatoare a poeţilor din Israel, limbii i se înlătură vălul prin expresie poetică.

Înflorire

Când morţii îşi plănuiesc următoarea naştere,
Cimitirele miros a primăvară.

Vin mai aproape decât visele
călătorindu-⁠se din lumile lor pentru a muri în aceasta.

Dintr-⁠o dată îi observi, trupul ţi se-⁠nfioară
când merg mai departe trecând pe lângă tine,
de parcă ai fi un spectru.

Cupola ta, un cer albastru, cu câţiva nori alburii
sunt o draperie subţire, fără puterea de a te ocroti.

Sunete de clopote şi scoici de mare ţi se-⁠apropie de urechi,
Fiecare respiraţie înseamnă prezenţă.

Primăvara se revelează totul în materie din nou.
Oglinzi sclipitoare atârnă în vânt,
ochii dau pretutindeni în floare.

Vidul

În fine, vidul.
Nici măcar o pană n-⁠a mai rămas pe
Aripile lumii.

Zic unii

Zic unii că viaţa continuă la o bifurcare;
zic unii – izbândă; alţii întind un semn de egal

între viaţă şi absenţa ei; iar unii zic că viaţa
ne-⁠a fost dată să îi servim pe-⁠aceea a căror viaţă

nu este viaţă. Zic eu: tu.
Şi-⁠aceasta se explică cu uşurinţă: încă o dată noaptea îmbracă

ceea ce se poate vedea. Acasă se aprind lămpile
Iar în lumină nu-⁠i nici o privire
exceptând-⁠o pe cea din oglindă, nimic exceptând ceea ce mă vede pe mine

văzându-⁠l; şi nu aduce aceasta eliberare ci dorinţă, nu moarte
ci viaţă. Iar eu iau din această privire căldura şi
frigul – noaptea
îmbracă totul.

Şi mi-⁠e dor de cel ce mă vede prin pipăit,
Iar eu nu-⁠mi amintesc nimic. Aceasta doar.

Traducere şi prezentare de Maria-⁠Ana Tupan

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest