Articole din

Revista Contemporanul nr. 06 Iunie 2017 – Supliment Aura Christi, Din infern, cu dragoste

Revista Contemporanul nr. 06 Iunie 2017 Aura Christi, Din infern, cu dragoste Supliment al revistei Contemporanul pentru toți cititorii Editorial Nicolae Breban ● Cea de-a doua viaţă/ 3 Ca un fel de şarpe uman mi-am părăsit prima piele pe care urma să o regăsesc abia după câţiva ani, descoperind-o, în fapt, deoarece se pare că aşa se petrec lucrurile cu ...

citește »

Nicolae Breban: Cea de-⁠a doua viaţă

Ca un fel de şarpe uman mi-⁠am părăsit prima piele pe care urma să o regăsesc abia după câţiva ani, descoperind-⁠o, în fapt, deoarece se pare că aşa se petrec lucrurile cu ceea ce numim procesele sau evenimentele noastre psihice Atacând cea de-⁠a doua viaţă a mea, cea de creator lucid şi autentic, am lăsat în urmă multe peisagii, multe ...

citește »

Bogdan Creţu: Ce poate face literatura

Acest text este scris, uneori fără nici un plan deliberat, ca o formă a aşteptării. El trebuie să dea o formă încordării, tensiunii. Scriind, transformând deruta sufletească în text, aceasta capătă nu doar un contur acceptabil, suportabil, ci mai ales sens. A scrie înseamnă a nu renunţa Cel care cheamă câinii este un „ro­man autobiografic”, cum îl defineşte de mai ...

citește »

Horia Vicenţiu Pătraşcu: Cavalerul orizontului stilistic

Pentru Breban scrisul nu este doar o ocupaţie – este felul său de a da seamă de viaţa sa, de lumea în care trăieşte, de bucata de istorie pe care a trebuit (a vrut?) să o parcurgă. De aceea întâlnim în această carte scrisul său amestecat în toate dimensiunile vieţii sale: afectivă (nu se simte capabil să fie un soţ ...

citește »

Marian Victor Buciu: Poetica lui Dumitru Ţepeneag

De la o limită, ignoratul devine prezenţă centrală, alienarea îl transformă, îl prăbuşeşte. Funcţionarul nu mai e atent la calcule, apoi nici nu mai vine la slujbă. Naratorul îl găseşte bolnav şi singur După aplauze, scrisă „în jurul anului 1960”, la persoana întâi, genul, evident, masculin… Locutorul acesta, aflat într-⁠un lift, este un angajat într-⁠o lucrare, unul – recunoaştem categoria ...

citește »

Dan Berindei: Academia Română (1866-2016)

Odată cu formarea statului naţional, problema creării unei societăţi academice s-⁠a impus cu acuitate opiniei publice din Principate. Înfiinţarea – era evident – nu mai putea întârzia. De data aceasta nu mai avem de-⁠a face, ca în deceniile precedente, cu propuneri disparate ale unor personalităţi clarvăzătoare, ci acum se asistă la o adevărată avalanşă de propuneri. Academia Română se confundă ...

citește »

Aura Christi: Galeria subteraniştilor

Fiodor Mihailovici a intuit, probabil, bogăţia materialului aşezat în cartea unei firi umane dedublate şi, ulterior, a abordat motivul dublului din alte unghiuri, lăsându-şi grifa inconfundabilă în trezoreria acestei tipologii şi creând, pe urmele ei, noţiunea de Subterană. Din păcate, romancierul nu ne lasă o mărturie teoretică asupra acestui concept Galeria subteraniştilor pare îmbelşugată; arborele lor genealogic parcă ar conţine ...

citește »

Mircea Platon: Prin preajma lui Eminescu

Acolo unde profesorul oferă elevilor săi o viziune deformată, schematică, pătrăţoasă, evident falsă (deci, modernă!) a lui Eminescu, Mircea Cărtărescu se zbate într-⁠un naturalism blănos care are pretenţia că ne înfăţişează adevărul. Ca şi cum, conform epistemologiei postmoderne, ar exista un adevăr. Ca şi cum nu ar conta numai unghiul. Şi spontaneitatea Sunt din ce în ce mai sceptic în ...

citește »

Geo Vasile: Eminescu: visul poetic şi esenţa formei

Poeziile sale de dragoste, a căror geneză se poate regăsi uneori în prea puţin fericite experienţe personale, capătă accentele adoraţiei nemărginite, suprafireşti, ca de pildă îndrăgostiţii cu un picior în realitatea tangibilă, cu celălalt în decolarea onirică, în magia cosmică, în vârsta de aur Poezia şi proza tânărului Eminescu constituie tot atâtea proiecţii, măşti, avataruri lirico-⁠dramatice şi filosofice ale autorului ...

citește »

Iulian Boldea: E. Lovinescu şi modernismul

Conceptul de modernism primeşte, în accepţia lui Lovinescu, evidente accente noi, care nu pot fi delimitate şi explicitate fără recursul la alte teze lovinesciene. Mai întâi, acest concept trebuie să fie corelat cu teoria sincronismului Metoda critică lovinesciană este, în esenţa ei, una care se revendică de la şcoala critică franceză, situându-⁠se, aşadar, în descendenţa lui Lemaître (în viziunea acestuia, ...

citește »
Anticariat online

Pin It on Pinterest