Contemporanul » Modele » Valentin Protopopescu: Freud, Jung şi Buzura

Valentin Protopopescu: Freud, Jung şi Buzura

Eveniment
Augustin Buzura, Opere complete

Ingredientul secret, folosit de-⁠a dreptul genial de acest excepţional cunoscător al sufletului omenesc care este Augustin Buzura, se numeşte, simplu, recursul la iluzie. Fără iluzia veşniciei, a eternei tinereţi, a iubirii juvenile regăsite, a purităţii aurorale, teama de moarte nu poate fi învinsă

Nu ştiu cum se face, dar Augustin Buzura reuşeşte în ultimul său roman, Raport asupra singurătăţii (Polirom, Iaşi, colecţia „Fiction Ltd.”, 2009,  reeditat în ediţie definitivă  în seria de autor la RAO, Bucureşti 2016), o straşnică performanţă, una pe care nu sunt sigur că şi-⁠a propus-⁠o, dar care cu siguranţă că defineşte involuntar condiţia marilor scriitori dintotdeauna: împăcarea contrariilor (a entităţilor aparent şi radical disjunse).

Mă refer la pacificarea retroactivă a celor doi imenşi părinţi ai psihanalizei, Freud şi Jung. Textul academicianului Buzura, unul ficţional, de o construcţie estetică fără cusur, mlădiat stilistic sub imperiul maturităţii depline, reconciliază două viziuni asupra sufletului omenesc – acerba individualitate a sinelui şi generoasa cuprindere a inconştientului colectiv.

Fireşte, departe de artist proiectul unei detensionări teoretice între pionierii psihologiei abisale, după cum e fatal că Augustin Buzura, atunci când şi-⁠a gândit şi scris romanul, n-⁠a avut nici o clipă în vedere vreo aluzie tezistă. Scriitorul nu şi-⁠a propus să demonstreze un corpus de idei sau să ilustreze vreo ideologie, oricare ar fi aceasta. Practic, este dincolo de orice îndoială că nu aşa ceva şi-⁠a propus autorul, dar e la fel de sigur că una dintre consecinţele construirii romanului Raport asupra singurătăţii este tocmai îngemănarea până la identificare totală a celor doi poli psihanalitici.

Trama narativă este arhicunoscută, nu reiau aici detaliile unui scenariu romanesc excepţional de bine articulat. Ceea ce doresc însă a sublinia este maniera în care prozatorul gândeşte analitic destinele personajelor şi intersectările lor existenţiale. Centrul freudian, raţionalist, scientist, empirist, sceptic, ateu şi cinic e reprezentat de doctorul psihiatru Cassian Robert, un vârstnic dezamăgit de futilitatea vieţii şi retras în orgolioasa solitudine a unui refugiu montan. Frustrat de o istorie ticăloasă, părăsit de prieteni şi trădat de fiul său, omul acesta care s-⁠a luat la trântă cu existenţa nu mai găseşte nici un reper şi nici o justificare în a mai persista în lumea de-⁠aici. Evadarea pe munte este, dacă vreţi, un ritual de pregătire a Marii Treceri, un preambul iniţiatic la întâlnirea cu Unicul Mister. Aproape bucuros că viaţa i s-⁠a dus, că termenul limită este aproape, Cassian Robert simte nevoia unei singurătăţi recapitulative. Bărbatul are vitală nevoie de spaţiul unei reflexive solitudini, în interiorul căreia să se reconcilieze cu sine, cu erorile, slăbiciunile şi înfrângerile trăite.

Inconştientul personal aproape că se predă, recunoscând în termeni ca şi contractuali dreptul conştientului de a analiza, integra şi reconfigura incoerenţele, laşităţile, fantasmele, complexele, mecanismele de apărare, coşmarurile şi instinctele prohibite de-⁠a lungul deceniilor. Ceea ce a fost refulat, negat şi uitat, revine cu o intensitate insuportabilă, iar inspiraţia buzuriană configurează cu puternică măiestrie literară această trăire extremă. De fapt, este ceasul autoanalizei supreme, iar pentru aceasta e nevoie de un ultim asalt al lucidităţii analitice, dar şi de o bază sintetică în măsură a generaliza fragmentele mnezice extrase cu duritate dintr-⁠un inconştient obosit să mai lupte. Când instinctele amorţesc, vine timpul sublimatoriu al povestirii. Naraţiunea înlocuieşte viaţa.

Ei bine, în romanul lui Augustin Buzura totul ar fi evoluat balzacian şi monocord pe acest tărâm al substratului de idei „psi”, dacă nu şi-⁠ar fi strecurat (fericit!) coada umbra, „demonul sociabilităţii” şi, de ce nu, poate chiar frica (perfect legitimă!) de Supremul Necunoscut. (În fond, moartea, ca şi naşterea, sunt ceremonialuri ale comunităţii în economia cărora individualitatea se cuvine a păstra tăcerea, lăsând loc solidarităţii ritualice.)

Pe scurt, solitudinea năzuită a fi ultima secvenţă dinaintea expierii se vede brusc şi masiv populată de tot felul de naraţiuni prilejuite de tânăra şi fermecătoarea Mara, fiica unui amor aproape uitat al doctorului Cassian Robert. Secvenţa solistică, clar de inspiraţie freudiană, se deschide (aparent) involuntar spre universalitatea arhetipală întemeiată de Jung. Poziţia raţională şi

cinic suicidală adoptată de erou este eruptiv integrată în paradigma inconştientului colectiv, una blândă, generoasă şi iertătoare, pregătită a uni contrariile şi a integra sub semnul bunătăţii trasnscendente toate durerile, violenţele, regretele, pierderile şi frământările generatoare de suferinţă.

Prin povestirile Marei, care intersectează naraţiunile altor personaje, inclusiv ale bătrânului doctor, şi care aglutinează planul individual în cel istoric şi naţional, făcând neîntrerupt trimitere la o cosmicitate structurată arhetipală, prin recursul la figuri tutelare, secvenţe mitice, principii alchimice şi revelaţii primare, Cassian Robert împacă la nivel teoretic freudismul şi jungismul, căci le ilustrează fără rest şi le acordează fără tensiune. Inconştientul colectiv îşi revendică entitatea individuală, iar aceasta îşi regăseşte locul, poziţia, identitatea într-⁠un tot unitar. Marea Trecere, a cărei tensiune este asumată de personajul purtat pe ultimul drum de această Antigona a romanului românesc modern, Mara, se produce blând, fără asperităţile şi incoerenţele existenţei particulare, nimic altceva decât un accident al istoriei.

Ingredientul secret, folosit de-⁠a dreptul genial de acest excepţional cunoscător al sufletului omenesc care este Augustin Buzura, se numeşte, simplu, recursul la iluzie. Fără iluzia veşniciei, a eternei tinereţi, a iubirii juvenile regăsite, a purităţii aurorale, teama de moarte nu poate fi învinsă. Iar iluzia nu este altceva decât pactul ficţional, proiecţia artistică, creaţia bine întemeiată estetic. Ultimul roman buzurian, o importantă reuşită a literaturii noastre, devine cred şi cartea cea mai ilustrativă a unei opere impozante.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest