Contemporanul » Modele » Etica memoriei Augustin Buzura (22 septembrie 1938 – 10 iulie 2017)

Etica memoriei Augustin Buzura (22 septembrie 1938 – 10 iulie 2017)

Angela Martin
Rămas-⁠bun, Augustin Buzura!

„Greu e totul, timpul, pasul, Grea-⁠i purcederea, popasul, Grele-⁠s umbrele şi duhul, Greu pe umeri chiar văzduhul. Greul cel mai greu, mai mare, Fi-⁠va capătul de cale.”

Recita deseori aceste versuri din „Greieruşa” lui Lucian Blaga, în drum spre redacţie când urca treptele la Casa Academiei. Le urca anevoie, clătinându-⁠se de cele mai multe ori, dar îşi păstra, cu toate acestea, seninătatea. Părea c-⁠ar vrea să-⁠mi spună că era deja pregătit, dar pe urmă, grăbindu-⁠se să preîntâmpine fie şi cea mai mică umbră de îngrijorare îmi povestea că dacă ar fi să-⁠l mai îngăduie Cel de Sus, şi-⁠ar dori să scrie încă două romane şi să se mai bucure o vreme de nepoţi: de Lara şi de Cristian. Se vede însă că Cel de Sus a rânduit altfel lucrurile şi l-⁠a chemat la El neîntârziat. Oricum, după prea multe boli, după operaţii grele şi îndelungate suferinţe, rămăsese printr-⁠un miracol în viaţă. Un supravieţuitor. După spusa lui „nici învins, nici învingător”. Dar omul a fost toată viaţa credincios, nu se răzvrătea, primea totul cu împăcare, nu judeca niciodată voia Domnului şi îi mulţumea Lui, chiar şi atunci când avea enorm de suferit. Cu semenii se purta la fel, era de o bunăvoinţă extremă, exagerat de înţelegător de multe ori. E posibil ca în ciuda forţei morale şi a instinctului de luptător, Augustin Buzura să fi fost un mare timid. Nu am înţeles prea bine dacă modestia era la el o formă de timiditate ori timiditatea însăşi îl obliga la modestie în exces. Modestia a fost, de altfel, singurul exces pe care pare-⁠se că nu şi l-⁠a controlat niciodată. Inamicii i-⁠au descoperit prin aceasta o vulnerabilitate şi s-⁠au folosit de ea din plin. Alt­minteri, pe Augustin Buzura lipsa de măsură îl crispa. Avea nevoie de un anume echilibru, de o poziţie corectă faţă de sine – cum spunea – pentru a se simţi confortabil şi a se manifesta liber cu adevărat. Iubea oamenii: era sociabil şi prietenos, dar se simţea în largul său numai în singurătate. Retragerea în sine îi asigura acea linişte necesară profundei sale devoţiuni pentru literatură: o misiune pe care a înţeles să şi-⁠o asume în folos obştesc. Iubea viaţa cu tăria celui care ştia cât valorează ea. Când se întâmpla să-⁠şi piardă vreun prieten suferea, dar evita să-⁠l petreacă pe ultimul drum: nu se menaja, pur şi simplu detesta înmormântările. Îi repugnau spectacolul, fastul funebru, discursurile. L-⁠am auzit nu o dată spunând în redacţie că nu va merge decât la propria înmormântare. Părea o glumă, dar el ştia probabil că era o obligaţie de care se va achita mai curând decât puteam noi bănui. Din păcate, a avut dreptate, iar acum se ţine de cuvânt. Să-⁠l lăsăm, aşadar, să-⁠şi urmeze calea către Domnul despre care mărturisea că s-⁠a simţit fără contenire călăuzit şi vegheat. Îndureraţi, neconsolaţi, îl vom petrece de astă-⁠dată într-⁠o profundă şi pioasă tăcere doar cu gândul. Cuvintele vor izbucni, fără îndoială, şi ele, mai apoi, cândva. Toate, cuvinte de mulţumire pentru şansa pe care ne-⁠a dat-⁠o de a-⁠l cunoaşte, de a-⁠l iubi şi de a-⁠l purta pentru totdeauna de azi înainte în sufletele noastre. Dumnezeu să-⁠l ierte şi să-⁠l odihnească în pace pe Augustin Buzura!

Recita deseori aceste versuri din „Greieruşa” lui Lucian Blaga, în drum spre redacţie când urca treptele la Casa Academiei. Le urca anevoie, clătinându-⁠se de cele mai multe ori, dar îşi păstra, cu toate acestea, seninătatea. Părea c-⁠ar vrea să-⁠mi spună că era deja pregătit, dar pe urmă, grăbindu-⁠se să preîntâmpine fie şi cea mai mică umbră de îngrijorare îmi povestea că dacă ar fi să-⁠l mai îngăduie Cel de Sus, şi-⁠ar dori să scrie încă două romane şi să se mai bucure o vreme de nepoţi: de Lara şi de Cristian. Se vede însă că Cel de Sus a rânduit altfel lucrurile şi l-⁠a chemat la El neîntârziat. Oricum, după prea multe boli, după operaţii grele şi îndelungate suferinţe, rămăsese printr-⁠un miracol în viaţă. Un supravieţuitor. După spusa lui „nici învins, nici învingător”. Dar omul a fost toată viaţa credincios, nu se răzvrătea, primea totul cu împăcare, nu judeca niciodată voia Domnului şi îi mulţumea Lui, chiar şi atunci când avea enorm de suferit. Cu semenii se purta la fel, era de o bunăvoinţă extremă, exagerat de înţelegător de multe ori. E posibil ca în ciuda forţei morale şi a instinctului de luptător, Augustin Buzura să fi fost un mare timid. Nu am înţeles prea bine dacă modestia era la el o formă de timiditate ori timiditatea însăşi îl obliga la modestie în exces. Modestia a fost, de altfel, singurul exces pe care pare-⁠se că nu şi l-⁠a controlat niciodată. Inamicii i-⁠au descoperit prin aceasta o vulnerabilitate şi s-⁠au folosit de ea din plin. Alt­minteri, pe Augustin Buzura lipsa de măsură îl crispa. Avea nevoie de un anume echilibru, de o poziţie corectă faţă de sine – cum spunea – pentru a se simţi confortabil şi a se manifesta liber cu adevărat. Iubea oamenii: era sociabil şi prietenos, dar se simţea în largul său numai în singurătate. Retragerea în sine îi asigura acea linişte necesară profundei sale devoţiuni pentru literatură: o misiune pe care a înţeles să şi-⁠o asume în folos obştesc. Iubea viaţa cu tăria celui care ştia cât valorează ea. Când se întâmpla să-⁠şi piardă vreun prieten suferea, dar evita să-⁠l petreacă pe ultimul drum: nu se menaja, pur şi simplu detesta înmormântările. Îi repugnau spectacolul, fastul funebru, discursurile. L-⁠am auzit nu o dată spunând în redacţie că nu va merge decât la propria înmormântare. Părea o glumă, dar el ştia probabil că era o obligaţie de care se va achita mai curând decât puteam noi bănui. Din păcate, a avut dreptate, iar acum se ţine de cuvânt. Să-⁠l lăsăm, aşadar, să-⁠şi urmeze calea către Domnul despre care mărturisea că s-⁠a simţit fără contenire călăuzit şi vegheat. Îndureraţi, neconsolaţi, îl vom petrece de astă-⁠dată într-⁠o profundă şi pioasă tăcere doar cu gândul. Cuvintele vor izbucni, fără îndoială, şi ele, mai apoi, cândva. Toate, cuvinte de mulţumire pentru şansa pe care ne-⁠a dat-⁠o de a-⁠l cunoaşte, de a-⁠l iubi şi de a-⁠l purta pentru totdeauna de azi înainte în sufletele noastre. Dumnezeu să-⁠l ierte şi să-⁠l odihnească în pace pe Augustin Buzura!

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest