Din ultimul număr:
Contemporanul » Modele » Bogdan Creţu: Când poezia devine un document psihic

Bogdan Creţu: Când poezia devine un document psihic

Dificultatea comentării poeziei lui Cezar Ivănescu provine şi din caracterul ei redundant. Autorul rescrie acelaşi poem, adaugă încă şi încă un document psihologic unei experienţe care depăşeşte prin tonul său tragic nivelul personal. Există aici o obiectivare faţă de propria rutină existenţială. Oricum, în La Baaad, biografemele fac parte dintr-⁠⁠⁠o mitologie aparte

La Baaad (1979) reprezintă punctul de maximă intensitate dramatică a tensiunii viaţă-⁠⁠⁠eros-⁠⁠⁠moarte în poezia lui Cezar Ivănescu. O carte atipică, menită să şocheze din nou, să nedumerească. Formula lirismului elementar din Rod este dusă mai departe, textele sunt scuturate de orice inerţie literară, poezia nu mai este un discurs cu finalitate estetică, ci unul visceral, plasat în afara oricărei posibile tradiţii. Într-⁠⁠⁠un comentariu care ar marca polul plus ar receptării, Alexandru Dobrescu nota: „Cezar Ivănescu scrie parcă în afara timpului, neştiutor ori nepăsător de experienţa poetică a atâtor secole şi milenii, de prefacerile şi câştigurile poeziei moderne. Este o poezie simplă, nepermis de simplă, fără obişnuitele artificii şi convenţii, curgând firesc, prea firesc, în aparenta absenţă a oricărei regii, dar cu o putere de atracţie stranie, hipnotică, odihnitoare şi epuizantă deopotrivă, dulce ca o poveste şi răscolitoare ca un coşmar.”# Verdictul său este unul curajos, polemic, apt să irite ierarhiile vremii: „Fruct al unei sensibilităţi baroce, cristalizate în forme profund personale, La Baaad, acest discurs liric ce are forţa copleşitoare a premoniţiilor dăruitului de zei Thiresias, consacră un talent excepţional, probabil cel mai puternic din câte s-⁠⁠⁠au ivit în poezia română din jumătatea în curs a acestui secol.”# Nu e vorba de o judecată strict valorică, dat fiind că poezia lui Cezar Ivănescu depăşeşte sau refuză exclusivitatea acestui criteriu. Miza poeziei sale descărnate pare a fi una ritualică, catartică. Registrul paroxistic al textelor le conferă un regim mai curând dramatic decât unul propriu-⁠⁠⁠zis liric. Exemplar din acest punct de vedere mi se pare Corpus. Principalul procedeu care creează suspans este repetiţia: textul reia, ca într-⁠⁠⁠o rostire oraculară, în transă, câteva formule radicale, precum: „Din nimic în nimic doamne, din nimic în nimic”; „VEŞNIC MATERN SEX INCREAT AL MORŢII”. Pe de o parte, se creează impresia de cântec fără sfârşit. Înainte de a adera total la formula poeziei cantabile, de o armonie perfectă, Cezar Ivănescu a recuperat în La Baaad ceea ce el însuşi numea, într-⁠⁠⁠un dialog cu Petru Ursache, „poezia ca artă tradiţională, aşa cum a fost ea câteva mii de ani, de la Vedele indiene şi până la trubaduri”.”# Nu prin elemente prozodice, ci prin ritmul imprimat textelor prin reluări care par şi chiar devin obsesive. Pe de altă parte, poezia s-⁠⁠⁠a simplificat atât de mult, s-⁠⁠⁠a scuturat de orice efort parazitar artistic, încât a câştigat eficacitatea funcţională conativă: poetul nu mai trebuie să descrie, să construiască un sentiment, o stare, el trebuie doar, ca un pedagog crud, să arate realitatea, în toată oroarea sa. De aceea, cititorul este apostrofat violent:

PRICEPEŢI FRAŢI LINGAVI DE-⁠⁠⁠O FIINŢĂ
că iată trupul mort
şi iată trupul galben
şi alt mort alături
şi alături alt mort.
o, tu prieten mie
eşti firav şi suav
şi dulce eşti
peste putinţă
şi ca un ochi în somn vrăjit
şi eşti în viaţă
şi-⁠⁠⁠atunci pricepe
că iată trupul mort
şi iată trupul galben
şi alt mort
alături în vecini
şi alături alt mort.

Stilul este abraziv, tăios, paulin, marcat de greutatea catastrofală a mesajului care se cere transmis în regim de urgenţă. În Leviathan (fragmente), procedeul este acelaşi: textul se despovărează de orice plus stilistic, repetând cu obstinaţie, până la insuportabil, o formulă incantatorie:

e ceas prielnic morţii
şi domnului să ne rugăm
să nu ne ameninţe mai mult
cu prezenţa noastră

Efectul artistic poate şchiopăta, dat textul apasă, se înfige în conştiinţa cititorului (care deja devine mai mult un ascultător, căci poemul e cantabil, lectura devine la rândul ei act participativ într-⁠⁠⁠un ritual). Funcţia acestor texte este purgativă, catartică mai curând decât estetică: înaintea altor colegi de generaţie, Cezar Ivănescu a descoperit, sub presiunea uriaşă a marii sale teme, forţa cuvântului limitat-⁠⁠⁠denotativ, a gradului zero, a literalităţii. La Baaad cuprinde, prin urmare, variaţiuni pe aceeaşi temă majoră, reluări obsesive ale aceleiaşi situări într-⁠⁠⁠o stare agonică, într-⁠⁠⁠un punct terminus al existenţei: „! Aşteptând să vină moartea/ treaz lucrez pentru gloria ei”.

Dificultatea comentării poeziei lui Cezar Ivănescu provine şi din caracterul ei redundant. Autorul rescrie acelaşi poem, adaugă încă şi încă un document psihologic unei experienţe care depăşeşte prin tonul său tragic nivelul personal. Există aici o obiectivare faţă de propria rutină existenţială. Oricum, în La Baaad, biografemele fac parte dintr-⁠⁠⁠o mitologie aparte, în care elemente dintr-⁠⁠⁠o toponimie recognoscibilă se amestecă natural cu sugestii de spiritualitate orientală, într-⁠⁠⁠o partitură de o originalitate frapantă. Înaintarea în spirală a textului (La Baaad alcătuieşte, împreună cu cele trei Roduri, un unic, uriaş poem) este, de fapt, marea sa calitate: variaţia i-⁠⁠⁠ar dăuna, i-⁠⁠⁠ar estompa impactul. Primitivismul lirismului, dramatismul textelor intensifică angajarea existenţială şi o fac plauzibilă. Stilizarea unui sentiment situat pe muchie, la limita paroxismului l-⁠⁠⁠ar decredibiliza. Lapidaritatea (în înţelesul originar!) este condiţia vitalităţii acestor poeme, mult mai apropiate de funcţionalitatea textelor sacre ale antichităţii, decât de tradiţia modernă a lirismului. Încă prizonier al unei concepţii asupra poezei ca discurs convenţional, care articulează o sumă de procedee testate, Al. Cistelecan reproşează autorului exact principala sa calitate: „Autor al unei poezii care trăieşte din aceleaşi obsesii şi din reactivarea aceloraşi complexe (de fapt, un dereglat complex oedipian), el nu poate spune decât aceleaşi lucruri. Pe măsură ce este desfăcut, ghemul obsesional se încurcă tot mai mult în mâinile poetului. Varietatea stilistică este, astfel, singura cale de a nu bate pasul chiar pe loc. Enormele transcrieri suprarealiste şi conţinând întâmplător – inevitabil într-⁠⁠⁠un delir atât de întins – şi versuri fulgerătoare, sunt mai degrabă un monument al documentului psihic decât un monument al spiritului artistic.”# În fond, în pofida prejudecăţilor sale, Cistelecan are o foarte bună intuiţie şi îi aduce autorului un elogiu involuntar: când poezia devine un document psihic înseamnă că adevărul ei existenţial este frapant, că se impune conştiinţei celuilalt.

Note:
1. Alexandru Dobrescu, Foiletoane. 3, Editura Junimea, Iaşi, 1984, p. 25.
2. Idem, p. 28-⁠⁠⁠29.
3. Petru Ursache, Înamoraţi întru moarte. ErosPoesis la Cezar Ivănescu, Editura Timpul, Iaşi, 2004, p. 228. Tot acolo, definea conceptul: „Poezia tradiţională, poezia eternă în concepţia mea, a străbătut veacurile ca o mare artă, aliată cu muzica şi celebrând sacrul.”
4. Al. Cistelecan, Poezie şi livresc, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1987, p. 99. Temperamental, Cezar Ivănescu nu i-⁠⁠⁠a rămas dator criticului, împroşcându-⁠⁠⁠l, într-⁠⁠⁠un interviu luat de Nicolae Coande în 2003, cu acuze disproporţionate: „Trebuie să recunosc cu onestitate că în ceea ce priveşte cărţile mele de poeme, cu excepţia unui text infam al lui Al. Cistelecan (referitor la cartea mea La Baaad), infam pentru că, în epocă, a judeca o carte de literatură drept document clinic, mirosea şi-⁠⁠⁠a P.C.R. şi-⁠⁠⁠a Securitate, şi a câtorva bâlbe ale acestui antitalent P.C.R.-⁠⁠⁠ist care urăşte literatura, numit Ion Bogdan Lefter, în rest nu am ce reproşa criticii literare…” Cf. Cezar Ivănescu, Poeme şi proză, ediţie alcătuită de Mircea Coloşenco, Editura Opera Magna, Iaşi, 2008, p. 338. De fapt, repet, Al. Cistelecan sesizează marea reuşită a poeziei lui Cezar Ivănescu: spargerea codurilor culturale, transferul său de la nivelul convenţiei estetice la cel existenţial.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Bogdan Creţu

Bogdan Creţu (născut la 21 ianuarie 1978, în judeţul Constanţa) este conferențiar doctor la Catedra de Literatură română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale, Editura [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest