Contemporanul » Lecturi » O reeditare

O reeditare

În peregrinările mele prin Occident am întâlnit, în general, două categorii de emigranţi români. Pentru cei din prima categorie, România „se termină” la scara avionului sau pe peronul gării de unde îşi iau „zborul”: nu mai vor să privească îndărăt, îşi reprimă amintirile, nostalgiile, pentru ei România e o bornă „moartă”, de unde începe un alt drum. Dimpotrivă, pentru cei din categoria a doua, România continuă să rămână o obsesie.

Prozatoarea ANAMARIA BELIGAN (fiica actorului Radu Beligan, emigrată în Australia) e o optzecistă tardivă dacă ţinem cont de vârstă – s-⁠a născut în 1958 – şi o nouăzecistă uşor trecuţică dacă ne gândim tipologic sau la faptul că şi-⁠a scris şi publicat prima nuvelă în 1994, venind dinspre un domeniu – inca-un-minut-cu-monica-vittimicrocinematografia comercială, pragmatică – din perspectiva căreia literatura i s-⁠a părut a fi o „eliberare”. Un interviu, pe alocuri iritat, alteori doar nervos, dat lui Ilie Rad (în România literară nr. 41/2009) caută să spulbere (nu integral plauzibil) stereotipizările inerente în siajul cărora unii încearcă să o plaseze pe autoare, cea a copilăriei privilegiate şi a supraeului patern protector fiind dominante. Se simte şi în acest interviu – aşa cum fenomenul e perceptibil şi în volumele de proză – că autoarea încearcă să recupereze o libertate de care în realitate nu dispune, din cauza prea multor determinaţii care o restricţionează. Dacă înţeleg bine, şi fuga din ţară, din 1982 – a unui adolescent care putea călători liber în Occident, pe motivul cauţionării oferite de familie şi de (re)nume – se datorează unei voinţe de eliberare şi de singularizare prin intermediul desprinderii de tată, la care se adaugă trauma subsidiară de a-⁠şi trăi viaţa într-⁠un regim politic din ce în ce mai grotesc, dar ale cărui vicisitudini ajungeau la ea – e de presupus – în forme gata vătuite, cariera profesională de cineast la început de drum fiindu-⁠i, şi ea, gata jalonată, măcar prin faptul că tatăl – actor celebru – era director al Teatrului Naţional şi membru în Comitetul Central al partidului. Un mic complex freudian se va strecura, în această privinţă, în biografia liberă şi în cea literară a Anamariei Beligan, prozele sale prezentând, aproape fără excepţie, feminităţi foarte puternice, dominatoare, în contrast cu masculinităţi submisive, confuze sau de-⁠a dreptul debile. Antiteza e atât de pregnantă, încât ea ajunge la suprafaţă şi-⁠n discursul publicistic – repet: foarte nervos, tranşant – din interviul, deja amintit, luat de Rad, unde exilata în Ţara Cangurilor vorbeşte cu iubire de mamă şi iritat de tată, amintind totodată, legat de mamabena.com (cartea din 2005), de prezenţa obsesivă a unui „Godfather feminin”, tratat în textul cu pricina – dedicat exilului şi exilaţilor – în regim tragicomic.

Fuga din 1982 e urmată de 7 luni într-⁠o tabără de refugiaţi din Germania şi apoi de sosirea în Australia, muza literară prinzând-⁠o din urmă pe fugară abia în 1994, cu o nuvelă – Mai mult ca perfectul subjonctiv – scrisă în engleză, pentru a fi tradusă ulterior în vederea pregătirii pentru tipar a volumului cu care Anamaria Beligan va debuta în româneşte, Încă un minut cu Monica Vitti, apărut la Editura Polirom în 1998, după ce Editura Fundaţiei Culurale Române va fi tergiversat trimiterea la tipar a manuscrisului timp de doi ani, textul fiind ridicat de Mircea Mihăieş şi reorientat spre Iaşi. De a doua ediţie a acestui volum, apărută la Editura Limes a lui Mircea Petean în 2014, ne vom ocupa în cronica de faţă, nu înainte de a menţiona autorii traducerii – Anamaria Beligan împreună cu mama ei, Dana Lovinescu – şi de a enumera celelalte volume publicate de către autoare până în momentul de faţă: Windermere – dragoste la a doua vedere (Limes, 2009), Scrisori către Mona Lisa (două ediţii, în 1999 şi 2012, ultima tot la Limes), Dragostea e un Trabant (2003) şi mamabena.com (2005), ambele la Curtea Veche.

Critici autohtoni prestigioşi au pus scrisul Anamariei Beligan în proximitatea lui Julio Cortazar, E. A. Poe sau Graham Greene; aşa cum bine se ştie, în spaţiul nostru carpato-danubiano-pontic săritul peste mârţoagă e un sport naţional, motiv pentru care impetuozităţile se cer câteodată temperate. Autoarea se află la limita de sus a scriitorului neprofesionist, dar nu mai departe. Nu i se poate contesta sinceritatea, complexul ei motivaţional – scrisul ca descoperire a libertăţii, obturate până atunci de rutina cotidiană – este în mod evident autentic, hărnicia de asemenea; însă, în dese cazuri, ea se grăbeşte, nu are harul şlefuirii, nu „scrie cu sânge”, trudind ascetic până când carbonul se transformă în diamant. Pe de altă parte, are fobii, transformate câteodată în „artă poetică”: nu-⁠i plac, de pildă, peisajele. Câteva obsesii, legate de alchimia grotescă a regimului Ceauşescu sunt oportune, cred, pentru dinamica de autolegitimare a fugarului dintr-⁠o fostă ţară comunistă, dar devin anacronice, obosite atunci când ele sunt puse să servească drept eşafodaj literar. De pildă, două dintre nuvele – Te-⁠am pupat, Laura şi Bilet pentru Ninive – evocă fastidios „acţiuni subversive” la adresa regimului totalitar. În prima dintre ele, doi tineri pătrund, la adăpostul nopţii, în „inima unui sanctuar roşu”, în care sunt „expuse cele mai prestigioase dintre tributurile artistice închinate lui Ceauşescu, purtând semnătura celor mai aleşi tovarăşi-⁠artişti” şi… se uşurează catharctic peste exponate (fostul ministru al învăţământului Mircea Miclea a relatat ceva similar în memoriile sale tip duplex, cam răsuflate, cu deosebirea că obiectul punitiv era o hartă). În cea de a doua, o fată se scaldă goală, tot la adăpostul nopţii, în… containerele unei lăptării rezervate CC-⁠ului şi protipendadei, unde se umplu şi canistrele familiei Ceauşescu. La 25 de ani după Revoluţie, asemenea escapade sunt cel mult anecdotice, banale; a le transforma în pretext literar şi a le folosi drept prilejuri „voyeuristice” revanşarde e, cel mult, o naivitate.

În peregrinările mele prin Occident am întâlnit, în general, două categorii de emigranţi români. Pentru cei din prima categorie, România „se termină” la scara avionului sau pe peronul gării de unde îşi iau „zborul”: nu mai vor să privească îndărăt, îşi reprimă amintirile, nostalgiile, pentru ei România e o bornă „moartă”, de unde începe un alt drum. Dimpotrivă, pentru cei din categoria a doua, România continuă să rămână o obsesie şi după stabilirea pe alte meleaguri, una fie pozitivă (nostalgică), fie negativă (incriminatoare), în funcţie de structură. Aceştia se întorc mereu spre ţara lor de origine, fie pe calea iubirii, fie pe aceea a urii pătimaşe; esenţial este că ei nu închid definitiv poarta, ci o lasă întredeschisă, deşi jocul se dovedeşte a fi periculos, fiindcă sunt şi mulţi pe care nostalgia îi ucide. Lucrurile se complică atunci când analizezi ambivalenţa din perspectiva experienţei de viaţă, asociată unor valori ca spontaneitate, bucurie sau fericire. Emigrând, devii captivul unei eficienţe socio-⁠eco­nomice constrângătoare: dispar multe lucruri „fireşti” (timp liber, prieteni, ieşiri la iarbă verde, lecturi pe îndelete etc.) cu care erai obişnuit de acasă. Aşa se face că în economia psihică a multor emigranţi – la scriitori, unii celebri, acest aspect se vede cel mai bine… –, „experienţele existenţiale revelatorii”, „formatoare” sunt cele de acasă, de dinainte de emigrare, noua viaţă neîngăduindu-⁠ţi „luxul” de a experimenta viaţa şi altfel decât ca slujbaş al „benzii rulante” în continuă macerare, mereu înregimentat, mereu pus pe fugă pentru bani, pentru subzistenţă etc.

Faceţi abstracţie de ultima parte a frazei de mai sus pentru a vedea că – din punct de vedere strict literar şi artistic – situaţia Anamariei Beligan e aceasta din urmă, toate prozele sale prezentând retroactivări, întoarceri spre trecut, predeterminări evenimenţiale sau genetice. Micul său bagaj psihanalitic (acolo unde nu e doar psihiatric) indică, şi el, o asemenea direcţie, majoritatea nuvelelor din Încă un minut cu Monica Vitti fiind analize motivaţionale cu tendinţă retroactivantă. În Te-⁠am pupat, Laura!, doctorul de succes – în Australia – Andrew Newman, fost împiedicatul Nino în faza sa bucureşteană, e „bântuit” de spectrul reîntâlnirii cu prietena sa din adolescenţă, căreia îi datorează cam toate evenimentele formatoare ale biografiei sale, de altfel indolente. În Încă un minut cu Monica Vitti, un SNAG clasic (Sensitive New Age Guy) e terorizat de pilozităţile masivei sale iubite, Hermina van der Walde, în condiţiile în care el a încercat o viaţă întreagă să refacă „experienţa relevatoare” (inclusiv sub aspect erotic!) pe care a trăit-⁠o într-⁠un moment formativ la Bucureşti, vizionând clandestin superba, serafica goliciune a Monicăi Vitti din L’Avventura lui Antonioni (1960). Mai mult ca perfectul subjonctiv se întoarce, ca euristică detraumatizantă, la o neverosimilă profesoară de franceză de acasă, Cântec de leagăn pe ritm de csárdás o recuperează, tot din trecut, pe Reghina, arhetip al servitoarelor maghiare din Bucureştii de odinioară etc. Desgemănare se dovedeşte a fi, din acest nucleu tipologic, nuvela cea mai bine realizată, deşi ne este furnizată sub formă epistolară: Lenny, fată din Vrancea ajunsă la Antipozi, decide să fugă de sora sa geamănă, Penny, care n-⁠a făcut până atunci decât s-⁠o vampirizeze existenţial, trăind totul în locul ei. Lenny decade, se ofileşte; Penny e, de fapt, bunica ei, de o vitalitate monstruoasă, paradoxală, capabilă să absoarbă până şi cel mai subţire firicel din bazinul hidrografic al existenţei.

Desgemănare se construieşte, şi ea, pe logica feminităţii remarcabile, dominatoare, care, cum spuneam, e emblematică pentru subconştientul Anamariei Beligan, constituind, de altfel, şi cea mai viabilă promisiune pe care literatura ei o conţine.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Ştefan Borbély

Ştefan Borbély (n. 31 oct. 1953, în Făgăraş) este profesor universitar la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, în cadrul Catedrei de literatură universală şi comparată. Doctorat în literatură comparată (1999). Echinoxist ca formaţie, a debutat editorial în 1995, cu volumul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest