Contemporanul » Lecturi » Ramona Ardelean: O dereglare a epocii noastre: privatizarea spaţiului interior

Ramona Ardelean: O dereglare a epocii noastre: privatizarea spaţiului interior

În descoperirea acestui spaţiu interior rezidă marea nebunie a omului. Căci ce nebunie mai mare poate exista decât aceea de a te opune, cu ajutorul spaţiului interior, entropiei, sub toate formele ei, în încercarea de a o depăşi?

Nu ştiu dacă am meditat îndeajuns asupra marelui privilegiu al omului, acela de a avea un spaţiu interior în care să poată evada, să se poată retrage sau sustrage fluctuaţiilor exteriorului, „locuind” în linişte, în neperturbare şi chiar în atemporalitate.

Posibilitatea de a avea un spaţiu interior care ne protejează de coruperea sau stricăciunea lumii exterioare, conservându-⁠ne intactă lumea interioară, dăinuind-⁠o şi facilitându-⁠ne astfel  accesul la propria nemurire, ne-⁠a dat un acut şi extraordinar simţ al veşniciei, salvându-⁠ne de la marele înec al fiinţei. Căci atunci când omul a descoperit că poate salva cursul timpului, schimbându-⁠i direcţia dinspre exterior spre interior, imprimându-⁠i o altă mişcare, o altă curgere, una în sens contrar acelor de ceasornic, acelor timpului distrugător, efemer şi coroziv, el a descoperit punctul arhimedic al spaţiului interior, veritabilul colac de salvare al individului şi, implicit, al omenirii de la distrugere, moarte sau entropie.

În descoperirea acestui spaţiu interior rezidă marea nebunie a omului. Căci ce nebunie mai mare poate exista decât aceea de a te opune, cu ajutorul spaţiului interior, entropiei, sub toate formele ei, în încercarea de a o depăşi?

La Gabriel Liiceanu, nebunia descoperirii interiorităţii ia forma unui veritabil salt existenţial, posibil printr-⁠o ruptură de nivel care survine atunci când omul „stă” (pur şi simplu) pe gânduri, adică are o „pauză”, un „răgaz” sau un „rapt” de gândire, care îl scoate din fluxul sau „vânzoleala” perturbării şi devenirii continue, respectiv din sfera lui negotium, pentru a-⁠l instala în sfera „etern-⁠durabilă” a lui otium, „într-⁠o lume care a lăsat în urmă lumea perturbărilor continue, unde trăim în majoritatea timpului.”

Opus spaţiului exterior şi cantitativ al lui negotium, care te alienează prin îmbăierea în apele comune ale unei gândiri străine, din care derivă nebunia de a gândi cu mintea altuia, spaţiul interior şi calitativ al lui otium, pentru care pledează Liiceanu, te purifică, prin „scufundarea” în vastul şi indeterminatul sine, de toate impurităţile gândirii comune, devenind spaţiul prin excelenţă al libertăţii sau al „nebuniei de a gândi cu mintea ta”.

Or, chiar acest spaţiu interior, specific gândirii oţioase, care a văzut lumina zilei în  Occident, îşi vede azi atacate premisele tocmai în spaţiul care a făcut-⁠o posibilă. Spaţiul interior al gândirii oţioase a suferit, spune Gabriel Liiceanu, în noul context al expansiunii tehnologiei, precum şi al noii ideologii a „corectitudinii politice”, o subminare fără precedent, care a dus în cele din urmă la „dereglarea sufletului occidental”.

Eu aş merge şi mai departe, extinzând problematica supusă interogaţiei de filosoful român, pentru a arăta că spaţiul interior a suferit nu doar o subminare sau o mutilare, ci chiar o mutaţie, el metamorfozându-⁠se, graţie excesivelor reglementări şi instrumentalizări ale noii ideologii a „corectitudinii politice” în mult mai îngustul şi sărăcăciosul spaţiu privat, ca substitut al spaţiului interior.

Pentru a înţelege mai bine semnificativa diferenţă dintre spaţiul interior şi spaţiul privat, putem apela la distincţia noiciană dintre „sine” şi „eu”, această diferenţă fiind similară celei dintre spaţiul interior şi spaţiul privat. Într-⁠adevăr, spune Noica, „sinele nu este eul şi conştiinţa de sine nu e conştiinţa de mine. Sinele reprezintă desprinderea de eu, sau mai degrabă prinderea acestuia în ceva mai vast (…) Nu cine eşti interesează, ci care-⁠ţi este sinele. Căci sinele tău e mai vast decât tine şi adevărul tău devine, într-⁠un sens, dezminţirea ta. Iar sinele care a rupt cercul eului, este totdeauna susceptibil de lărgire, ca fiind orizontul mişcărilor în care te adevereşti în adânc.” Analog, spaţiul interior, echivalent sinelui, e  la fel de diferit de spaţiul privat, echivalent eului, pe cât de diferită e lărgimea de strâmtime, vastitatea de puţinătate, adâncimea de suprafaţă sau bogăţia de sărăcie.

Cu toate acestea, spaţiul interior a ajuns să fie luat, în opinia mea, drept spaţiu privat pe baza operării unei confuzii: aceea dintre conţinutul spaţiului interior, dat de tradiţie, valori, cultură, comunitate, trecut, sacru, şi forma spaţiului privat, dată de pronumele posesiv „al meu”, care nefiind decât seria de identificări cu ceva din afara sau exteriorul „meu”, reiese limpede că spaţiul privat nu e nici măcar „privat”, ci întotdeauna, paradoxal, public şi exterior. Adică o formă deghizată a spaţiului public, a spaţiului exterior şi prin urmare o gândire străină, alterată şi „dereglată” care a ajuns să-⁠şi alieneze sau ex-⁠proprieze propriul simţ, propria funcţie internă sau propriul boulesis.

Nebunia de a gândi cu mintea ta devine în acest context replica dată de Gabriel Liiceanu celeilalte nebunii, aceea de a gândi cu mintea altuia, ale cărei efecte devastatoare nu încetează să ne perplexeze. Situată la antipodul logicii sau gândirii private, care a dus la apariţia egoismului „drepturilor” sau a „dreptului” fiecăruia de a gândi după bunul plac sau după cum îl „taie” capul, Nebunia de a gândi cu mintea ta este, dimpotrivă, o incursiune la izvoarele gândirii, tradiţiei şi valorilor cu majusculă, trecând dincolo de graniţele artificiale ale gândirii private, responsabilă de toate capriciile, aberaţiile, falsele distincţii şi discriminări de tip minoritar, pentru a se instala undeva mai adânc, în spaţiul interior, acolo unde pulsează inima întregii umanităţii.
A gândi, deci, cu mintea ta nu înseamnă a gândi de capul tău, după bunul capriciu şi plac, ori în marginea formulării unei opinii sau a unui fleac privat, ci înseamnă a gândi mai curând în interiorul, în intimitatea sau în prelungirea ta, adică în matricea unui spaţiu care nu e „privat”, ci natural, acest spaţiu fiind, prin excelenţă, unul al continuităţii, adică al unei tradiţii de gândire, simţire şi valori pe care, adâncindu-⁠le, le duci mai departe, împletind astfel albia ta cu albia umanităţii.

A gândi cu mintea ta înseamnă, simplu, a gândi natural, organic, dilatându-⁠te, integrând, asimilând şi metabolizând lumea, umanitatea. Or, tocmai această naturaleţe şi organicitate a gândirii este azi, mai mult ca oricând, de-⁠reglată. Tocmai această respiraţie amplă, profundă şi universală a gândirii, în spiritul continuităţii, a tradiţiei, a valorilor, a familiei, a comunităţilor naturale sau de apartenenţă afectivă şi spirituală, pe scurt, tocmai această continuitate a spaţiului interior este azi subminată şi socotită nerezonabilă de ideologii corectitudinii politice.

Aceştia, extrăgând rădăcina trecutului, a tradiţiei sau a identităţii culturale, precum extragi un dinte, nu neapărat bolnav, ci preventiv, să nu te doară, au numit spaţiul acelui „să nu te  doară” (în care au pus noul implant din care a fost „extirpat” nervul durerii) spaţiu privat, grăbindu-⁠se să-⁠i dea o serie de „garanţii” sau „drepturi”, cel mai important fiind dreptul de a nu suferi, iar apoi, mândri de succesul obţinut, au trecut la implantarea noii ordini, cea a protezei sociale, însufleţiţi de „umanismul” ştergerii sau nivelării oricăror diferenţe cu potenţial discriminator care ar putea leza spaţiul privat, respectiv spaţiul artificial al dreptului de a nu suferi.

Toate cele „şase dereglări ale sufletului occidental”, identificate cu claritate şi luciditate de Gabriel Liiceanu: dereglarea în raport cu valorile sau principiile etice universale (relativismul moral), dereglarea în raport cu tradiţia (evacuarea trecutului), dereglarea în raport cu valoarea individuală (egalitarismul), dereglarea privind relaţia dintre sexe, dereglarea în raport cu centralitatea cuvântului şi, în fine, dereglarea în raport cu tehnica pot fi văzute ca tot atâtea subminări ale spaţiului interior, degenerat, în opinia mea, în spaţiu privat.

Iar toate aceste „dereglări”, echivalente uriaşului proces de subminare a trecutului sau a identităţii culturale şi spirituale, stau sub semnul noului „umanism” al eradicării diferenţelor care ar putea aduce vătămare spaţiului privat sau dreptului de a nu suferi, ceea ce creează un fals echilibru, în care lipsa diferenţelor, tensiunilor şi polarităţilor împiedică practic posibilitatea oricărui „schimb”. Iar atunci când „schimbul”, dat de diferenţă, dispare, entropia, ca uniformizare, clişeizare, apare.

Marea „dereglare” a sufletului occidental ar putea fi văzută tocmai în această tendinţă entropică de nivelare şi uniformizare a diferenţelor care ar putea „leza” spaţiul privat, ceea ce l-⁠a făcut pe Liiceanu, cu toată binecunoscuta admiraţie pentru cultura noastră, să vorbească despre „tentaţia suicidară a Occidentului”. Iar această tentaţie autodistructivă e semnul unei sufocări sau îngustări excesive a spaţiului interior, metamorfozat în spaţiu privat, care a dus la o privatizare fără precedent a gândirii şi la căderea ei în minorat – prin ruperea punţilor, legăturilor, conex­iunilor şi „schimbului” cu întregul.

Iată de ce „nebunia de a gândi cu mintea ta” devine nebunia de a gândi cu întregul minţii tale, câtă vreme, potrivit lui Aristotel şi mecanicii cuantice, întregul e logic şi ontologic anterior părţii. Această „nebunie” e singura care ne poate salva, deoarece e singura care se opune atomizării sau privatizării spaţiului interior.

■ Gabriel Liiceanu, Nebunia de a gândi cu mintea ta, Editura Humanitas, 2016, 240 p.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest