Contemporanul » Lecturi » Mihaela Roşu Bînă: Tratat despre iubire, credinţă şi mântuire

Mihaela Roşu Bînă: Tratat despre iubire, credinţă şi mântuire

Drumul către sine este drumul către fiinţele dragi şi, mai ales, către marele Univers cu ale cărui ritmuri învaţă să rezoneze. Cartea a patra a tetralogiei, născută din tentativa autoarei de a-⁠şi înţelege locul şi menirea, poate fi abordată ca un Tratat despre iubire, sacrificiu, credinţă şi mântuire

Apariţia ultimului volum transformă proiectul romanesc iniţial într-⁠o tetralogie a vârstelor şi ipostazelor feminităţii: copilăria-⁠fiică, adolescenţa-⁠soţie, tinereţea-⁠mamă, maturitatea-bunică. Inegale ca ritm şi densitate epică, cele patru cărţi sunt unite de sinceritatea nudă a conştiinţei feminine ce se dezvăluie, fără false pudori şi artificii estetice. Vârstele şi etapele devenirii, eşecurile şi izbânzile sunt asumate cu aceeaşi voluptate, pentru că fiecare, în parte, reprezintă un capitol din cartea unei existenţe. Căutând sensul propriei vieţi, eroina descoperă traseul spre izbăvire. Despre proiectul cu care Elena-⁠Maria Cernăianu debutează în proza română contemporană, Eu nu ascult de nimeni!, ne-⁠am exprimat la momentul apariţiei sale, în urmă cu doi ani în articolul Viaţa ca un roman sau romanul unei vieţi, remarcând sublimarea artistică a unui bogat material autobiografic, proiectarea lui într-⁠o dimensiune romanescă ficţională, cu inerentele dificultăţi generate de actul în sine al detaşării, în procesul creaţiei artistice, de propria existenţă.

Scriitoarea reeditează romanul la Editura Astralis în trei volume distincte: Cărările vântului, Cine-⁠a rupt din lună…, Crăciun la Zürich. A patra carte, Îngerul de cristal, creaţia ultimilor ani, transformă întregul ciclu într-⁠o tetralogie cu acelaşi titlu generic Eu nu ascult de nimeni!.

Nu e deloc facil demersul obiectivării sinelui, sondarea adâncimilor de nepătruns ale conştiinţei, în sensul aproape psihanalitic al cuvântului şi apoi eliberarea cathartică, tot prin cuvânt, de sentimentul acut al eşecului în cele mai dificile şi mai frumoase meniri date femeii: ca soţie şi apoi ca mamă. Rememorând anii copilăriei, din perspectiva Nucăi, eroina propriului roman, scriitoarea caută sursa rupturii, incongruenţa devastatoare şi aproape fatală a sinelui cu lumea şi cu fiinţele dragi câteva decenii mai târziu: tatăl Claudiei, Claudia, al doilea soţ. Miracolul apariţiei unei noi vieţi, micuţul Kyle, deschide în sufletul proaspetei bunicii ferestre spre noi orizonturi de speranţă şi vis, dar, după cum se va dovedi în scurt timp, de spaime şi griji ridicate la pătrat. Cartea a treia ar putea să închidă, prin evenimentul tragic şi brutal al dispariţiei fiicei, ciclul, deşi parte din întrebările esenţiale aşteaptă unul sau mai multe răspunsuri. 18 decembrie 2008 este titlul unui capitol sfâşietor prin transcrierea aproape halucinată a faptului brutal, decupat din intensitatea paroxistică a trăirii momentului: „Răul din mine s-⁠a dizolvat într-⁠o baie de adrenalină care îmi dădea putere din ce în ce mai multă şi, în acelaşi timp, în interiorul fiinţei mele întreaga dezordine se ordona… se aşezau toate la locul lor, mânate de necesitatea unei deliberări.” Germenii ultimului volum, Îngerul de cristal, pot fi identificaţi cu destulă uşurinţă în substanţa tulburătoare a acestei părţi a penultimului roman, într-⁠o frântură de gând, redat aproape instantaneu cu înregistrarea teribilei veşti: „Amândoi copiii mei aveau mare nevoie de mine! – nu era timp de altceva”. Adriana-⁠Claudia îşi încheie misiunea din această lume, dar pentru mama ei, atentă la lumea văzutelor şi, mai ales, a nevăzutelor, plecarea este una temporară; lipsind din planul concret, Claudia trăieşte deplin în cel al visului, al amintirii, al memoriei şi al scriiturii, fapt dovedit de ultimul volum, Îngerul de cristal. Dispariţia prematură şi violentă a unei fiinţe perturbă grav echilibrul cosmic. Ca toţi cei care aprobă cosmosul, eroina are despre lume o concepţie totalitară, rotundă, o viziune armonioasă în care totul îşi are nu numai raţiunea, ci şi locul. Toate gesturile sale, actele şi întreprinderile ritualice au o certă finalitate: restabilirea ordinii universale tulburate. Rugăciunile, pomenirile, slujbele şi pomenile împlinite cu stricteţe la Braşov sau la Zürich sunt menite să aşeze sufletul fetei în locul cuvenit şi să redea coerenţă lumii.

Totuşi, între cele două cărţi amintite există diferenţe sensibile, schimbări de ritm epic, de atitudine. Dacă în volumul al treilea, personajul-narator nu emite sfaturi şi învăţături, ci doar glosează pe marginea întâmplărilor, după aceste experienţe-⁠limită, eroina se limpezeşte interior, trage concluzii abia după ce caută în marile cărţi de înţelepciune sensul şi semnificaţia acestora. Universul care o înconjoară se umple de semnele prezenţei fiicei. Durerea purifică, iluminează şi recompune fiinţa în articulaţiile sale cele mai intime. În tot acest hăţiş de gânduri, sentimente contradictorii, ea parcurge un traseu de iniţiere, recunoscânu-⁠şi de multe ori înfrângerile, căderile, nesiguranţa. Deloc întâmplător, titlul primului capitol al Îngerului de cristal este Transparenţe. Astfel, termenii „cristal”, „transparenţe” intră în ecuaţie, fiind într-⁠o relaţie logic-⁠determinativă. Inserarea în incipit a intermezzo-⁠ului lirico-filosofic, deloc străin autoarei (Elena-⁠Maria Cernăianu debutează în proză după ce a publicat anterior trei volume de poezie) are menirea de a realiza conexiunea cu volumul precedent. Este prelungirea firească a consideraţiilor onirico-revelatorii de la finalul celui de-⁠al treilea volum.

Contemplarea tabloului lui Kyle „punte de legătură între cele trecute şi cele viitoare” dezvăluie un anume desen al noii întreprinderi romaneşti, prefigurează trama şi anticipează prin prezenţa îngerului de cristal, dincolo de intuiţiile creatoarei înseşi, finalul: „Oare, îngerul de cristal pe care-⁠l presimţeam cuibărit în desen era acelaşi cu cel pe care-⁠l adunasem ciob cu ciob, după ce se făcuse ţăndări, şi-⁠l claustrasem între zidurile nevăzute ale sufletului meu?”. Cartea a patra continuă seria, transformând-⁠o într-⁠o tetralogie, care este dedicată aproape în întregime nepotului. Termenul care denumeşte această relaţie familială, unicul, de altfel în limba română, pare să devină impropriu din perspectiva romanului. Mult mai potrivit în esenţă pare a fi cel pe care, subtil, îl sugerează autoarea însăşi (cu orice prilej, în nenumăratele scrisori, mesaje sau emailuri ea semnează simplu, Mama Elena) de fiu al fiicei. E vorba deci, în subtext, de dragoste necondiţionată, multiplicată la infinit, împărtăşită, de multe ori reprimată, respinsă sau chiar refuzată. Scriitoarea ordonează bogatul material biografic pe ani, îl struneşte şi îl disciplinează, atentă mereu la detalii şi semne ale căror sensuri se străduieşte să le înţeleagă.

Volumul îşi trage seva din devoţiunea absolută a Elenei ce se revarsă acum asupra nepotului, Kyle, pentru că el este prezentul viu şi viitorul, chiar dacă trecutul irumpe cu aceeaşi dureroasă intensitate în vis sau în involuntarele jocuri ale memoriei afective. Derularea epică propriu-⁠zisă începe cu 4 octombrie 2009, data la care tânărul de 15 ani vine în vizită la bunica sa din Braşov, după tragicele evenimente trăite de fiecare cu aceaşi intensitate, dar în registre diferite. Spaţiul în care trăieşte şi învaţă fiul „elveţian” al Claudiei i se pare bunicii rece şi ostil. Copilul e reţinut, închis, destul de puţin comunicativ. Educaţia austeră, lipsită de efuziuni sentimentale din Pestalozzihaus pare să-⁠şi fi pus amprenta asupra comportamentului său. Bunica îl copleşeşte cu surprize, cu mici atenţii şi drăgălăşenii, aşteptând reacţii spontane, răspunsuri în aceeaşi cheie camaraderesc-⁠poznaşă. Care întârzie sau nu vin niciodată! În adolescenţa conformă şi bine dresată, acum de familia adoptivă a mătuşii paterne, Kyle pare să acorde prea puţină importanţă comunicării cu bunica din România, care aşteaptă… Mesajele sunt scurte, laconice sau lipsesc cu desăvârşire. Romanul dobândeşte un cu totul alt suflu epic după primele 30 de pagini. Autoarea exploatează original raportul dintre rostire şi tăcere, trăind minute, ore, zile pline de angoasă. Mai mult, găseşte calea de a umple aceste tăceri, adunând trudnic sfaturi, pilde, învăţăminte şi învăţături. Pe alocuri pedante, uneori excesive, toate izvorâte dintr-⁠un preaplin de iubire, cu speranţa că vor ajunge cândva la sufletul nepotului. Textele confesive, notaţiile precise ale stărilor de neagră descurajare alternează cu meditaţii optimiste, cu proiecţiile luminoase ale unor promisiuni pentru mai târziu. Încearcă ea însăşi să se iniţieze, culegând din cărţile Marilor Maeştri, rezumând, trecând prin filtrul propriei înţelegeri paragrafe, tomuri întregi, cu sârguinţa unei şcolăriţe. Veştile de la Kyle, prin telefon, email sau SMS sunt tot atâtea prilejuri de sărbătoare. Zilele care urmează interludiilor de lumină şi binecuvântare sunt urmate de lungi scrisori din care nu lipsesc sfaturile practice, consideraţiile morale şi etice, toate „ambalate” într-⁠o delicată atenţie faţă de posibilele orgolii ale adolescentului sau ale familiei de adopţie. În acest punct, romanul poate fi tratat ca o culegere de repere morale, uşor de dislocat din învelişul epic al cărţii; la îndemâna părinţilor, a bunicilor, dar şi a copiilor, arc peste cinci secole şi pereche a Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Pentru că de la această întreprindere renascentistă, niciun alt scriitor nu a oferit urmaşilor un ghid de comportament atât de complet şi atât de vizibil marcat de sentimentul iubirii părinteşti.

Bănuiala că nimeni nu-⁠i urmăreşte dezvoltarea şi nu îl controlează îi dă fiori. Eroina se cufundă în infernul propriilor spaime, certificate de vizita la Zürich, cu prilejul majoratului nepotului. Mercantilismul Nicolei, mătuşa, indiferenţa bunicilor paterni aproape că o dezarmează. Paginile care descriu masa la restaurant, tratate în registru comico-⁠ironic, nu pot ascunde penibilul situaţiei în care se simte prinsă şi căreia nu ştie cum să îi facă faţă. Francheţea cu care îşi comunică impresiile într-⁠o lungă scrisoare pe care o redactează „la rece”, după ce analizează lucid toate impresiile, deranjează sensibilităţile (putem vorbi de aşa ceva?) „elveţienilor” şi, paradoxal, pe Kyle. Paginile care urmează sunt ale suferinţei, ale aşteptărilor şi, mai grav, ale unei încăpăţânate tăceri. Fapte, evenimente cotidiene, pierderi ale unor prieteni dragi par a trece în planul secund, neînsemnând altceva decît supravieţuire. Dincolo de ele o nelinişte fără sfârşit. Se pare, însă, că realitatea bate ficţiunea şi finalul romanului vine de la sine, odată cu ultima călătorie a Elenei la Zürich pentru comemorarea celor şapte ani (un ciclu complet, ar spune iniţiaţii!) de la plecarea Claudiei. În scena vizitei la Kyle spaţiul evocării înseşi pare să se umple de prezenţa multinvocatului înger şi a mesagerilor săi. De pe ultima bolgie a tenebrelor personale, susţinută de angelica reprezentare, eroina pare să întrezărească, la finalul întâlnirii, Empireul. „Îngerul de cristal jubila şi se aşezase să stălucească la intersecţia de pe zid, să-⁠mi dea de veste că era prezent, să-⁠mi dea de ştire că şi eu mă aflam într-⁠o mare răscruce de înţelesuri.”

Aripile fragile ale îngerului de cristal veghează destinul unei femei dintr-⁠un colţ de Europă, frământată de neputinţele unei istorii capricioase şi neaşezate. Fiecare experienţă de viaţă, tragică sau fericită, devine prilejul unor limpeziri şi iluminări interioare. Drumul către sine este drumul către fiinţele dragi şi, mai ales, către marele Univers cu ale cărui ritmuri învaţă să rezoneze. Cartea a patra a tetralogiei, născută din tentativa autoarei de a-⁠şi înţelege locul şi menirea, poate fi abordată ca un Tratat despre iubire, sacrificiu, credinţă şi mântuire.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest