Contemporanul » Lecturi » Maladiile lui Eminescu

Maladiile lui Eminescu

Volumul Maladiile lui Eminescu şi maladiile imaginare ale eminescologilor, editat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, care prezintă o abordare nouă a maladiilor şi morţii lui Mihai Eminescu, a fost lansat cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, în sala Theodor Pallady a Academiei Române. Volumul este o restituire morală a adevărului medical privind maladiile lui Eminescu şi ultimii săi ani de viaţă, realizat într-⁠o perspectivă interdisciplinară şi inedită în 10 articole complementare semnate de specialişti de prestigiu din medicina românească actuală – Irinel Popescu, Ioan Aurel Pop, Cecilia Cârjă, Ioana Bonda,p-8-bref-chenar-jos Victor A. Voicu, Octavian Buda, Dan Prelipceanu, Călin Giurcăneanu, Bogdan O. Popescu, Eduard Apetrei, Codruţ Sarafoleanu, Vladimir Beliş – precedate de un Argument, de Eugen Simion.

Din perspectiva diferitelor specialităţi medicale, este desfiinţat mitul privind moartea poetului în urma unei lovituri, precum şi diagnosticul de sifilis care i-⁠a fost atribuit lui Eminescu, din cauza căruia şi-⁠a petrecut ultimii ani de viaţă în instituţia doctorului Şuţu, se mai arată în comunicatul citat. Astfel, articolul academicianului Victor A. Voicu („A contribuit intoxicaţia iatrogenă cu mercur la patografia lui Eminescu?”) arată că, pe fondul unei afecţiuni de tip bipolar care nu a fost corect diagnosticată, Mihai Eminescu a primit diagnosticul eronat de sifilis, generând un tratament, standard la vremea respectivă, cu mercur. Din păcate, administrarea de lungă durată şi în mod repetat a generat agravarea stării de sănătate a lui Eminescu şi a contribuit la sfârşitul lui prematur. De asemenea, Dan Prelipceanu aduce o serie de „Argumente din perspectiva psihiatriei actuale”, în timp ce Eduard Apetrei oferă o serie de „Date privind patologia cardiovasculară la Eminescu”.

Cu ocazia lansării volumului, autorii au prezentat succint contribuţia personală din cadrul cărţii.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 16 noiembrie 2010, un proiect de lege, iniţiat de aproximativ 50 de parlamentari, prin care ziua de naştere a poetului Mihai Eminescu – 15 ianuarie – a devenit Ziua Culturii Naţionale.

Mediafax

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest