Contemporanul » Lecturi » Iulian Boldea: Ion Ianoşi şi fragmente de istorie trăită

Iulian Boldea: Ion Ianoşi şi fragmente de istorie trăită

Ion Ianoşi ne oferă fragmente de istorie trăită, extrăgând, din aluviunile trecutului, o frescă amplă, cu desen bine conturat, al unei întregi epoci, cu relieful ei inconfundabil, cu dramele şi tragismul ei, cu laşităţile şi demisiile sale morale, într-⁠un stil alert, sugestiv şi plastic

Ion Ianoşi a fost atras de mărturia autobiografică în mai multe volume, în Secolul nostru cel de toate zilele (1980), dar şi în alte două cărţi, în care spectrul confesiunii e dominant – Opţiuni (1989) şi Idei inoportune (1995). O carte de memorialistică atipică e Internaţionala mea, apărută anul trecut la Editura Polirom. Atipică prin structură, prin viziune, prin finalitate şi prin articularea inedită a faptelor livrate de Ion-ianosimeandrele memoriei. Eludarea verdictelor, a aserţiunilor concluzive e asumată programatic: „Util îmi pare să urmăresc pe firul vremii, cu precădere, fapte, întâmplări, situaţii şi destine. Consemnându-⁠le, le comentez doar rareori. Evit, pe cât pot, enunţurile apodictice. Las verdictele în seama materialului probator”. Ceea ce surprinde, înainte de toate, în această masivă întreprindere este voinţa de autentificare a unor date, fapte, întâmplări, circumstanţe şi contexte, legitimarea memoriei prin documente (certificate, referinţe bibliografice, însemnări mai vechi, repere bibliografice) care au darul de a conferi textului obiectivitate şi echidistanţă. Avatarurile biografice sunt marcate de condiţia multiplu minoritară a autorului („Prin meseriile pe care le-⁠am practicat, limba folosită ar trebui să-⁠mi definească identitatea. În fapt, continui să fiu – în grade diferite – un outsider. Cu atât mai mult cu cât am rămas ataşat utopiei, tipic minoritare, a egalităţii atât sociale, cât şi etnice”). În Cuvânt înainte, autorul îşi motivează demersul, nuanţându-⁠şi concepţia asupra necesităţii reconstituirii cu acuitate a unor evenimente, date, personaje istorice („Cu rare excepţii, morţii din ultimele decenii au dus în mormânt şi experienţele trăite. Ori n-⁠au putut, ori n-⁠au vrut să le dea în vileag. Amneziei i s-⁠a adăugat manipularea. Astfel, trecutul a fost şi este prezentat în mod ciuntit, alternativ frustrat de alte şi alte componente, diverse şi inverse. Învingătorii în războaie, revoluţii, restauraţii îşi reglează, ca întotdeauna, conturile cu cei învinşi”).

Reconstituirea propriului destin are, aşadar, aparenţele unui demers articulat ştiinţific, bazat pe dovezi, fundamentat pe probe, cu motivaţii mai degrabă implicite, cu situaţii statistice şi inventarierea unor bibliografii, fără asumarea directă a unei ţinute problematizante, a unei reflecţii aprofundate asupra propriilor opţiuni filosofice sau etice. Cronică a unei vieţi şi a unei epoci, cartea lui Ion Ianoşi reţine atenţia prin aglomerarea de date documentare privitoare la aparatul birocratic comunist, la mutaţiile ideologice şi politice, la genealogiile activiştilor etc. Portretele sunt adesea sumare, iar tuşele autoportretistice beneficiază, dincolo de echilibrul şi onestitatea reprezentării, de reflexe ironice şi autoironice. Originea autorului, care poate explica, dincolo de opţiunile sale marxiste, titlul cărţii (Internaţionala mea) îşi pune amprenta asupra destinului său de timpuriu, condiţia de „metec” fiind resimţită cu acuitate („Bunicii şi Breban-Ianosi-Janina-Ianosi-Balotapărinţii mei au fost evrei de provenienţă austro-⁠ungară. Vorbeau maghiara şi, ajutător, germana. În copilărie, adolescenţă, tinereţe, am fost un metec, un alogen, un multiplu minoritar pentru majoritarii dimprejur. Limba mea maternă era maghiara, ştiam germana şi, defectuos, româna; am învăţat rusa. Janina, bucureşteancă prin naştere şi destin, mi-⁠a schimbat traiectoria. Am optat pentru limba română: la universitate, în publicistică, în propria-⁠mi familie, cu prietenii”). Opţiunile politice de stânga, reperele etice ale cărturarului derivă, s-⁠ar putea spune, şi din această fatalitate genealogică, iar acceptarea integrării în aparatul comunist, timp de aproape nouă ani (la Secţia de Ştiinţă şi Cultură din cadrul Direcţiei de Propagandă şi Cultură a Comitetului Central), este fără reţineri sau rezerve („Am acceptat. Nu aveam încă reţineri faţă de funcţiile politice. Oricum, îmi mângâia orgoliul chemarea în «Sfânta Sfintelor», fie şi printre instructorii de rând. Receptam oferta ca pe o ştergere a blamului care planase asupra mea din cauza «originii burgheze»”). Faptul că, alături de activişti cu o conformaţie malefică netă (Mihai Dulea sau Eugen Florescu) au existat şi activişti de tipul Ion Ianoşi, care au căutat să faciliteze accesul actului de cultură autentic, valoros la lumina tiparului sau a rampei este cât se poate de elocvent. Este, acesta, cum sublinia într-⁠un comentariu G. Dimisianu, un „bine relativ, într-⁠ade­văr, un bine insular în noianul de rău care covârşea epoca. Un bine obţinut, e adevărat, prin concesii, prin compromisuri făcute şi de o parte şi de cealaltă”.

Desigur, în anii în care a fost activist, Ion Ianoşi a fost martorul persecuţiei intelectualilor români, martorul unor epurări sau excluderi pe care pagina memorialistică le înregistrează cu minuţie, subliniind neimplicarea celor de la „sectorul de literatură” („Cei din Sectorul de literatură am avut vreun rol in aceste ruşinoase procese ideologice ori penale? Nici unul. Urmăream din izolarea noastră execuţiile intelectualilor bucureşteni. Nu am fost consultaţi în legătură cu vreuna dintre ele. Nu ne-⁠am numărat printre «aleşii» trimişi la şedinţele publice de la Teatrul CCS sau Facultatea de Drept. Personal am parcurs numai «dosarul Földes» şi am asistat la excluderea lui din partid de la Cluj. Eram funcţionarii unui «Castel» kafkian. Ne făceam apariţia în «satul» de la poalele castelului, ne întâlneam cu câte un locuitor, îl primeam de regulă la Informaţii, câteodată în incinta ferecata sub şapte lăcate. Habar n-⁠aveam însă despre ce se petrece în sferele înalte ale CC (adică în cabinetele de la etajele inferioare), cine ce ordine emite, spre a fi prompt executate. Înţelegeam motivele pentru care 1956 a născut sângeroasele replici în 1958-⁠1960. Detaliile lor le aflam însă indirect şi vag, în măsura în care se strecurau în presă, erau pomenite în reuniuni, ni le relatau unii martori oculari. Şansa de a nu fi fost angrenat în acest tăvălug nu mă scutea de angoase; mulţi vor crede că nici de responsabilităţi”).

Cartea lui Ion Ianoşi îşi asumă, de la bun început, o finalitate preponderent documentară, renunţând la multe explicaţii, abreviind evaluările, suprimând divagaţiile şi deplasând accentul naraţiunii autobiografice asupra situaţiilor, contextelor, evenimentelor şi oamenilor angrenaţi în mecanismele malefice ale comunismului. Desi­gur, din multitudinea de detalii, din noianul de factologie ce alcătuieşte această carte de bilanţ al unei vieţi şi al unui destin nu lipsesc opţiunile fundamentale ale autorului, strâns legate de formula sa identitară plurală (opţiunea pentru stânga, pentru cultura română, pentru marxism, pentru filosofie şi estetică, pentru un cult al valorii şi performanţei etc.). Chiar dacă răzbate mai puţin în această cronică autobiografică, pasiunea ideilor este, mai peste tot, presupusă, implicită şi implicată. Memorialistul nu poate fi bănuit de amnezie mai mult sau mai puţin vinovată, sau de manipulare a propriei memorii. Considerând că „amintirile sunt personale” şi că nu are cum să nu fie subiectiv, autorul nutreşte speranţa „ca mozaicul alcătuit să corespundă lumii” pe care a cunoscut-⁠o. Dar mai susţine şi că e nevoie de „omul de stânga (…) inclusiv printre intelectuali, ca să menţină acea stare de fertilă nemulţumire în afara căreia s-⁠ar trezi cam însinguraţi apologeţii dreptei, ai capitalismului, ai liberei concurenţe, ai acumulării nelimitate de proprietăţi”, memorialistul dovedind un anumit maniheism în judecarea şi cântărirea celor două paliere politice: dreapta şi stânga. Propunându-⁠şi să reconstituie fapte, întâmplări, personaje, contexte istorice, destine umane, fără a le comenta apodictic, fără a profera verdicte morale, Ion Ianoşi ne oferă fragmente de istorie trăită, extrăgând, din aluviunile trecutului, o frescă amplă, cu desen bine conturat, al unei întregi epoci, cu relieful ei inconfundabil, cu dramele şi tragismul ei, cu laşităţile şi demisiile sale morale, într-⁠un stil alert, sugestiv şi plastic.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Iulian Boldea

Iulian Boldea s-a nascut la 2 martie 1963, in orasul Ludus, judetul Mures. A absolvit Liceul teoretic „Al. Papiu-Ilarian” si Facultatea de Filologie din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. Debut absolut in anul 1983. Intre anii 1985-1989 a fost redactor [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest