Contemporanul » Lecturi » Eu demitizez, tu demitizezi…

Eu demitizez, tu demitizezi…

În cultura română demitizarea tinde să devină o modă. Istorici, filosofi, critici literari, politologi, devin peste noapte interesanţi identificând, denunţând ca neadevărate (!) şi persiflând diverse mituri. Mari scriitori români, de la Eminescu la Nichita Stănescu, de la Lucian Blaga la Grigore Vieru, de la Mircea Eliade la Marin Preda sunt supuşi periodic unui ritual al iconoclastiei.

În cultura română demitizarea tinde să devină o modă. Istorici, filosofi, critici literari, politologi, devin peste noapte interesanţi identificând, denunţând ca neadevărate (!) şi persiflând diverse mituri. Mari scriitori români, de la Eminescu la Nichita Stănescu, de la Lucian Blaga la Grigore Vieru, de la Mircea Eliade la Marin Preda sunt supuşi periodic unui ritual al iconoclastiei. Nu demult, Mircea Mihăieş, a încercat să împrăştie, ca pe un rotocol de fum de ţigară, aureola pe care o are încântătorul roman Craii de Curtea-⁠Veche de Mateiu Caragiale.

Odată descoperită (redescoperită) această jucărie, este foarte probabil că tot mai mulţi publicişti vor dori să se joace cu ea, ca să-⁠şi facă repede un nume sau pur şi simplu ca să se amuze. Aşa stând lucrurile, n-⁠ar Alex-art-nr12-2014strica să existe şi unele instrucţiuni de folosire. Pentru că, deocamdată, nimeni nu respectă nicio regulă, şi se practică o improvizaţie voioasă, specifică, de altfel, publicisticii noastre de azi.

În primul rând, se constată o extindere hazardată a noţiunii de mit. Mulţi eseişti demitizează nu numai mituri propriu-⁠zise, ci şi prejudecăţi, clişee de gândire, sloganuri propagandistice, ritualuri, ceremonii, moravuri, practici curente, proverbe, aforisme, superstiţii, obsesii, preferinţe artistice etc. etc. Nu va trece mult timp şi vom citi eseuri demitizatoare despre eficacitatea băilor de nămol, hărnicia furnicii şi lenea greierului, grandoarea stejarului, calitatea superioară a pantofilor Guban, obiceiul de a ţine furculiţa în stânga şi cuţitul în dreapta sau obligaţia acoperirii gurii cu palma în timpul căscatului.

În al doilea rând ar merita să reflectăm – eventual cu sarcasmul unor moralişti – asupra grijii demitizatorilor de a se referi exclusiv la convingerile celor dinaintea lor, în conformitate cu o logică a „progresului” (mit marxist!), conform căreia prezentul este automat superior trecutului. Eseiştii de azi ridiculizează „miturile” de ieri, fără să ia vreodată în considerare propriile lor „mituri”, cum ar fi OZN-⁠urile, fenomenele paranormale, zodiile, medicina homeopatică sau talk-⁠show-⁠urile. Ideea că Ştefan cel Mare a rămas neînvins în luptele cu turcii li se pare comică, dar teoria vindecării de orice boală prin caraghioasa gesticulaţie făcută de „bioenergeticieni” li se înfăţişează ca fiind de o maximă seriozitate.

Lăsând acum la o parte toate aceste efecte secundare ale modei demitizării, să ne întoarcem la tratamentul aplicat miturilor propriu-⁠zise sau acelor simboluri culturale care merită măcar în parte numele de mituri. În procesul examinării şi contestării lor se face o confuzie de planuri, compromiţătoare pentru un intelectual. Şi anume planul mitic este confundat cu planul ştiinţific. O ficţiune colectivă sau, cel puţin, susţinută afectiv de o colectivitate devine un obiect al polemicii, asemenea unei relatări prozaice şi inexacte a unui eveniment.

Mitul nu este un document (deşi poate avea valoarea unui document, dacă îl judecăm dintr-⁠un unghi revelator; dar cine mai judecă astfel astăzi?). De altfel, nici nu există mituri-⁠text, uşor analizabile, ci numai mituri-⁠trăire, greu de analizat.

Elanurile fiecărei noi generaţii alimentează şi întreţin mitul care nu există decât datorită acestor elanuri. A-⁠l desprinde din context fie şi numai pentru a-⁠l contempla este similar cu a lua acasă jerba de apă a unei fântâni arteziene.

Pe mine, de pildă, nu mă impresionează niciodată „curajul” cuiva de a demonstra neadevărul unui mit. Bineînţeles că mitul este neadevărat privit din afară, în absenţa oricărei participări sufleteşti. Adevărul lui este de altă natură decât adevărul non-⁠fiction. De altfel, asupra acestei reguli am „convenit” cu toţii, încă din vremea (mitică) a creării primelor mituri. Ne-⁠am înţeles, atunci, ca miturile să reprezinte o formă de lirism colectiv, pe care să o alimentăm şi să o întreţinem cu entuziasmul nostru. Este ridicol să vină acum cineva şi să ne anunţe, cu aerul că face o mare descoperire, că ne iluzionăm. Dar tocmai aceasta ne-⁠am „propus”, să ne iluzionăm!

Când mergem la teatru şi, aşezaţi cuminţi în scaune, urmărim spectacolul, ştim bine ce facem. Nu avem nevoie de cineva care să aprindă lumina şi să strige:
– Opriţi-⁠vă! Este o înşelătorie! Oamenii pe care îi vedeţi pe scenă nu sunt ceea ce pretind că sunt. Sunt actori!

Exact aşa mi-⁠l închipui pe un demitizator. Ca pe un trouble-⁠fête puţin ţicnit care întrerupe vraja comunicării dintre artişti şi public, în timpul unui spectacol, contestând realitatea a ceea ce se petrece pe scenă. Dar înainte de intervenţia lui, viaţa de pe scenă era reală, mai reală chiar decât realitatea, fiind esenţă de viaţă.

Unitatea milenară a românilor din vestul şi estul curburii Carpaţilor este un asemenea mit. Specialiştii în istorie pot aduce sute de dovezi că între provinciile româneşti au existat divergenţe sau chiar războaie (aşa cum pot aduce şi sute de dovezi că în orice epocă s-⁠a manifestat un sentiment al coeziunii etnice). Dar tot acest demers ştiinţific nu are nicio legătură cu mitul, care captează realităţi fulgurante, amintiri, nostalgii, aspiraţii. Din punct de vedere mitic, suntem, într-⁠adevăr, daco-⁠romani, înfruntăm împreună istoria, avem o misiune în această lume şi nu ne poate învinge nimeni. Naivităţile trăite cu ardoare nu mai sunt naivităţi.

Ce este fals în ideea că un bărbat se căsătoreşte nu cu o femeie oarecare, ci cu unica femeie de pe Pământ destinată lui? Totul – desigur – este fals. Dacă ne gândim că bărbatul respectiv a avut o arie de selecţie restrânsă, cunoscând până la căsătorie doar douăzeci-⁠treizeci de femei, falsitatea ideii devine şi mai evidentă. EsteAlex-art-2-nr12-2014 foarte probabil că femeia ideală pentru el se afla printre celelalte femei, necunoscute lui, în număr de trei miliarde. Dar, din punct de vedere mitic, nu exista nicio fiinţă pe lume mai potrivită ca soţie pentru bărbatul în cauză. Este şi acesta un adevăr, de altă natură decât adevărul practic, dar este un adevăr.

S-⁠ar putea crede că modul acesta de a înţelege şi a apăra mitul ţine de trecut, de o gândire patriarhală, de o sensibilitate inoperantă în vremea noastră. Complet greşit! În realitate existenţa modernă se bazează în continuare pe mituri, chiar dacă este vorba de mituri de dată recentă. Civilizaţia occidentală însăşi nu ar funcţiona dacă beneficiarii ei nu ar colabora, cu generozitate, la susţinerea unor ficţiuni, cum este, să zicem, aceea a importanţei fiecărei fiinţe omeneşti. În ideologia „drepturilor omului”, omul nu figurează ca simplu individ, ci ca persoană, tocmai pentru a i se proclama imunitatea, valoarea apriorică, egalitatea cu semenii săi. Din punct de vedere ştiinţific se poate oricând demonstra că oamenii nu sunt egali între ei, că unii prezintă importanţă pentru colectivitate, iar alţii nu, că există oameni inferiori din punct de vedere moral până şi unor câini ş.a.m.d. Dar din punctul de vedere al „drepturilor omului”, deci al mitului, fiecare fiinţă omenească prezintă importanţă şi anume o maximă importanţă, justificând orice efort făcut pentru protejarea şi, la nevoie, pentru salvarea ei.

Crezând în mituri nu abdicăm de la luciditate, ci, dimpotrivă, cu luciditate ne situăm în regimul lui ca şi cum. Ştim că noi, oamenii, nu suntem toţi la fel de importanţi, dar ne purtăm ca şi cum am fi. Ne lăsăm cuprinşi de reveria unei sacralităţi a fiinţei omeneşti, despărţindu-⁠ne decis, prin asumarea unui mit, de animalitatea noastră originară. Triumful deplin al acţiunii de demitizare ar însemna recăderea în animalitate.
*

P.S. În ceea ce-⁠l priveşte pe Eminescu, mai gravă decât demitizarea lui este înstrăinarea multora dintre noi de opera extraordinară pe care ne-⁠a lăsat-⁠o. Lipsa de entuziasm şi chiar ostilitatea manifestate faţă de ediţia anastatică a manuscriselor sale, realizată din iniţiativa lui Eugen Simion, ilustrează această înstrăinare.

M-⁠am întrebat adeseori ce s-⁠ar putea face pentru relansarea operei lui Eminescu. Există o soluţie, din nefericire, destul de greu de pus în aplicare. Ar trebui ca noi, românii, să ne schimbăm radical modul de viaţă. Să ne cultivăm, să ne emancipăm, să trăim mai frumos. Să ne ridicăm, din nou, la înălţimea poeziei eminesciene.

S-⁠au făcut auzite în ultima vreme voci care susţin că această poezie s-⁠a demodat. Nimic mai fals. De fapt, noi suntem depăşiţi de această poezie. Pe verticală. Ea a rămas la aceeaşi înălţime, în timp ce pe noi comunismul ne-⁠a doborât, scufundându-⁠ne în prozaism şi promiscuitate.

Cei care contestă poezia lui Eminescu sunt un fel de copii ai străzii, urâţiţi de o foame culturală cronică, intoxicaţi de aurolacul falsei sensibilităţi promovate de „tovarăşi de la tineret” sau „de la propagandă”, ca Ion Iliescu. Ei se apropie de această poezie ca de o vitrină cu obiecte de vis, intangibile; iar unghiile lor de multă vreme netăiate zgârie geamul neputincioase.

Nu este suficient, deci, să vorbim la aniversări despre Eminescu. Nu este suficient nici măcar să-⁠l citim. Trebuie să ajungem să avem o altă stare de spirit, ca în vremurile noastre bune. Abia după ce ne vom reconstitui civilizaţia distrusă de comunism vom redeveni cititori ai poeziei lui.
Când tinerii, intrând în librării, vor cere poeziile lui Eminescu (şi aceasta nu pentru a îndeplini o obligaţie şcolară), vom putea considera că în România a început din nou să se trăiască normal.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest