Contemporanul » Lecturi » Constantina Raveca Buleu: Regimul insular al utopiei

Constantina Raveca Buleu: Regimul insular al utopiei

Ultima fază a călătoriei iniţiatice se consumă în Andropoli, quintesenţă a cuceririle civilizaţiei umane în toate domeniile: politică, medicină, divertisment, ştiinţă etc.

Regimul insular al utopiei se prelungeşte şi în experienţa tehnologică a protagoniştilor, consecutivă celei politice şi încărcată de valoarea pedagogic-⁠iniţiatică similară. Aşa cum Paolo şi Maria vizitează diferite sisteme de organizare politică, ei iau contact cu fazele dezvoltării ştiinţei şi tehnicii, experienţa cumulativă demonstrând aportul decisiv al ştiinţei şi tehnicii la evoluţia societăţii umane. Pe Insula Dinamo-⁠ului (isola di Dinamo) sunt expuse toate inovaţiile tehnice, culminând cu pandinamo-⁠ul (pandynamo), sursă ecologică de energie, inventat pe la mijlocul mileniului trei de către Macstrong, fiecare dintre ele contribuind la înlocuirea religiei cu ştiinţa. Pe scurt, noua morală se creează în laborator.

Ultima fază a călătoriei iniţiatice se consumă în Andropoli, quintesenţă a cuceririle civilizaţiei umane în toate domeniile: politică, medicină, divertisment, ştiinţă etc. Aici se află diferite maşini electrice, instrumente de comunicare în timp real, hrană sintetică, prefabricate, medicamente şi politici eugenice ce permit prelungirea vieţii şi îmbunătăţirea sănătăţii, inclusiv a celei de natură psihică. Guvernarea laxă este asigurată de delegaţii tuturor regiunilor planetare care se întrunesc o dată pe an şi aleg un Pancrator (Pancrate), care nu poate fi reales şi care prezidează un Consiliu executiv.

Utopia finală a lui Mantegazza înseamnă o societate globală descentralizată, cu accent pe responsabilitatea individuală, lipsită de birocraţie, guvernată de libertate religioasă, o societate în care inclusiv femeile au drept de vot, iar divorţul, avortul şi euthanasia încetează să mai fie fenomene ostracizante. Mai înseamnă o societate dominată de dialog, adică de o transparenţă care duce la eradicarea crimei şi, implicit, la dispariţia instituţiilor responsabile de administrarea delincvenţei, poliţia şi ministerul justiţiei. Plăpânda delincvenţă existentă este la latitudinea unei instituţii disciplinare corective, al cărei obiectiv este educarea delincventului (minor, oricum), nu pedepsirea lui.

„Omul – scrie Mantegazza în Le estasi umane (lucrare definită explicit ca „bătălie” şi concepută ca pandant spiritual, concentrat asupra fenomenelor psihice, la lucrările despre sexualitate) – nu a creat lumea şi nu a asistat la crearea ei; dar a făcut un lucru terţ, diferit de aceste două. A creat creaţia.” Iar pentru savantul italian, extazele creaţiei se încarnează în Moise şi în Darwin, dar se savurează individual în faţa creaţiei multiple, de ordin secund, a creaturilor. Poate că asta explică autismul utopiştilor, capacitatea lor de a ignora premeditat o evidenţă reiterată de exegeză: în comparaţie cu cea mai simplă manifestare de viaţă spontană, orice utopie este, aproape prin definiţie, un deşert steril, nepotrivit pentru locuire umană. Pe această logică, o sumă de utopii create în condiţii de laborator după reţete ideologice precise, multe cu finalităţi distopice, ar reprezenta demonstraţia supremă a acestei sterilităţi. Spectacularizarea acestor experimente şi integrarea lor într-⁠o ritualistică de iniţiere trans-⁠sistemică sugerează calitatea lor instrumentală şi potenţează caracterul steril. În acelaşi timp, condiţiile de laborator şi expunerea spectacularizată şi intranzitivă protejează utopiile secundare ale lui Mantegazza de contaminare. Ceea ce înseamnă că ele îi afectează pedagogic şi iniţiatic pe vizitatori, fără a suporta vreo influenţă din partea acestora.

Spre deosebire de călătorul utopiei clasice, străin prin definiţie, călătorii din Anul 3000 nu sunt simpli mediatori între lumea veche şi lumea nouă. Ei sunt parte din lumea nouă. Rolul lor relaţional se joacă, pe de o parte, în interiorul imperativelor iniţiatice ale noii societăţi globale, chiar şi atunci când evolulează tras-⁠sistemic, experimentând diferite utopii, iar, pe de altă parte, în pedagogia antropologică ce umple spaţiile goale ale istoriei noii ordini globale.

În viziunea lui Mantegazza, cercetarea antropologică devine cercetarea şi construcţia unei societăţi alternative, utopice. Pe logica inversă, fundamentul incursiunii utopice este studiul antropologic, Anul 3000 beneficiind de foarte multe lecţii de antropologie intarsiate aproape catedratic în discursul omului de ştiinţă Paolo Fortunati. Fireşte, omonimia nu este nici ea gratuită, personajul ficţional masculin fiind „clona autorului megaloman”, în vreme ce contraponderea feminină poartă numele celei de a doua soţii, contesa Maria Fantoni, căreia, de altfel, îi este dedicată cartea.

În economia utopiei, discursul pedagogic face parte din arsenalul lui Paolo, beneficiarul fiind perechea lui feminină, Maria, distribuţia rolurilor reconfirmând dominanţa bărbatului în ecuaţia iubirii şi ipostazierea masculinului ca instanţă menită să eleveze femininul. Şi asta, pentru că dincolo de campaniile lui Mantegazza pentru anumite drepturi ale femeii, esenţială este convingerea sa că femeia este destinată unei inevitabile inferiorităţi fizice şi intelectuale în raport cu bărbatul. (Progresist, dar cu măsură, în ciuda unei unei condiţionări materne feministe; mama sa, Laura Solera, a fost o patrioată italiană extrem de activă în unificarea Italiei, ea luptând alături de Garibaldi!).

Ce aflăm din aceste lecţii?

Mai întâi, istoria devenirii acestei lumi în care utopia plurală, de laborator, este cu putinţă, mai ales că ea conservă in nuce formele istorice ale civilizaţiei umane. Din ea face parte un război extrem de violent (previziune izbitoare a Primului Război Mondial), încheiat prin instaurarea unei federaţii europene, extinsă ulterior la nivel planetar, cu capitala, Andropoli, situată la poalele munţilor Himalaya, în zona în care acum este Darjeeling. Conotarea Indiei ca leagăn al civilizaţiei demonstrează faptul că Mantegazza nu este imun la ideile filologice şi mitologice din epocă. Mai mult chiar, utopia constituie abia reflexul secund al acestei influenţe, documentul călătoriei sale reale în India (Studi sulla etnologia dell’India) fiind infuzat romantic nu numai de teoriile indoeuropenismului, ci şi de percepţia unei Indii ireale, magice, extravagante şi misterioase, adică tot ceea ce imaginarul occidental atribuie Orientului. Ceea ce înseamnă că, locul de unde vine Speranţa, leagănul civilizaţiei şi centrul noii ordini planetare poate fi în Orient (la poalele munţilor Himalaya), atâta timp cât soluţia pacifică vine dinspre Europa. Această ordine planetară condusă de o oligarhie de oameni înţelepţi şi cinstiţi a reuşit performanţa de a aboli diferenţele culturale, problemele economice, rivalităţile teritoriale şi de a suprima durerea fizică.

Istoria societăţii utopice înregistrează şi eşecul răsunător al experimentului socialist, experiment datorat generozităţii unui rege al Italiei, care a renunţat spontan la tron şi a declanşat era socialistă. Eră de scurtă durată, din moment ce, după doar patru generaţii, oamenii au realizat că au suprimat individul şi libertatea, că au înlocuit tirania regelui cu tirania unui mecanism artificial care, pentru a proteja colectivul anonim, sufocă orice iniţiativă individuală şi sterilizează orice relief existenţial. Intervenţia sociologilor şi biologilor duce la substituirea guvernământului „majorităţii stupide” prin cel al unei minorităţi înţelepte. Modelul este cât se poate de darwinist, Mantegazza precizând că în această nouă ordine ideală, „aristocraţia naturii a fost copiată de oameni”.

Aflăm şi că societatea globală a lui Mantegazza comportă o nivelare reductivă, întrupată în noul om, produs al pierderii mărcilor de rasă şi de etnie, dar nu şi de intelect. Fireşte, cu condiţia ca intelectul să nu atenteze la normele şi proiectele sistemului. Ingerinţa conglomeratului putere-ştiinţă se asigură de crearea acestui om nou, un rol important dovedindu-⁠se în final a avea şi Paolo, răsplătit la capătul voiajului său nu numai cu dreptul de a procrea, ci şi cu un premiu decenal acordat de Academia de Ştiinţă pentru inventarea unui aparat capabil să citească gândurile, creierul uman, în fond, (psicoscopio), extrem de folositor, ni se spune, nu numai în vindecarea bolilor mentale şi în educaţie, ci pentru progresul moral al omenirii, deoarece ar duce la instaurarea unei noi ere de moralitate şi sinceritate. Potrivit Academiei, un asemenea instrument ar permite realizarea visului tuturor epocilor, prin anihilarea contradicţiilor între gând şi acţiune. Fiorul distopic al acestui happy-⁠end a fost cu certitudine străin autorului, cu toate că înregistrează dezaprobator reacţiile negative ale unora dintre personajele secundare ale utopiei sale, unul dintre ei chiar strigând „profanare”. Dar, în definitiv, libertatea se dovedeşte a fi oricum inutilă în utopie, „inutilitatea” fiind, în cel mai bun caz, escamotată de raţionamente amăgitoare.

Dar prea multă uniformitate este totuşi incompatibilă cu un spirit subversiv şi excentric precum Mantegazza. Astfel că găsim diversitate în multe alte aspecte ale utopiei, arhitectura (cea mai utopică dintre arte, în mod normal) fiind prima afectată. Casele şi locurile publice din Andropoli au stiluri diferite, sunt construite din materiale diferite şi, mai presus de orice, fiecare reflectă gustul personal al locatarului.

Diversitatea înseamnă opţiuni multiple, impecabil ilustrate în multi-⁠teatrul (mai mult de cincizeci de teatre) din Andropoli, Panopticon. Putem specula, fireşte, asupra apropierii dintre divertisment şi disciplinare socială, excelent teoretizată de Michel Foucault în cadrele închisorii gândite de Jeremy Bentham, numită Panopticon. Prin urmare, diversitate în divertisment, dar, mai ales, disciplinare prin divertisment. Speculaţia capătă greutate când adăugăm ecuaţiei un dispozitiv, estensiometru, recomandat spectatorilor pentru reglarea sensibilităţii, a senzaţiilor vizuale, auditive şi chiar olfactive resimţite în timpul vizionării spectacolelor. Din fericire, folosirea lui este opţională.

Probabil, Mantegazza a ignorat calitatea peiorativă, înscrisă în natura utopiei, care în cazul său se leagă nu numai de himera imaginată, ci şi de sexualitatea încorporată ca fenomen şi ca limbaj, în general, discursul lui având o încărcătură senzuală accentuată. Şi mai sunt apoi opiniile sale despre căsătorie, majoritatea amplu tratate în Fiziologia iubirii. Sunt idei care se regăsesc şi în utopia lui Mantegazza. Interesant este că la palierul sexualităţii, relaxarea viziunii utopice în raport cu exigenţele societăţii monogame şi religioase, se realizase în secolul al XVIII-⁠lea. Comparativ cu utopiile acestui secol (De Sade, Restif de la Bretonne), conduita sexuală a eroilor utopici ai lui Paolo Mantegazza pare oarecum îmblânzită, mai apropiată de convenţii şi de ipoteze eugenice. Dar în cazul său intervine inevitabil faima datorată unei vieţi aventuroase, cu preocupări şi bătălii subversive, cu un entuziasm nestăvilit şi cu un succes prea mare pentru a nu stârni animozităţi!

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantina Raveca Buleu

Constantina Raveca Buleu s-a nascut la 16 martie 1979 la Bistrita. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea limba si literatura româna – limba si literatura germana (2002), apoi masteratul Istoria imaginilor – istoria ideilor din cadrul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest