Contemporanul » Lecturi » Constantina Raveca Buleu: Dinspre Basarabia, în parabole şi istorii fragmentate

Constantina Raveca Buleu: Dinspre Basarabia, în parabole şi istorii fragmentate

Instituţiile autohtone prin care este perindat Iisus, odată ajuns pe pământ, nu sunt interesate decât de identitatea sa umană, legiferată şi demonstrată printr-⁠un act. Inexistenţa acestui act îl plasează automat în sfera suspiciunii, a probabilităţii delincvente, clinic schizoide sau monahal apostate

Tensiunea generată de interferenţele spirituale în opacitatea lumii desa­cralizate ocupă centrul unor nenumărate scenarii mitologice, filosofice, teologice sau literare. Este şi cazul volumului de proză semnat de Margarita Bogdan, Avocatul lui Iisus, apărut în 2016 la Editura Lex, în paginile căruia dihotomia sacru – profan se manifestă într-⁠un interesant amestec de memorialistă analitică şi imaginar exersat ludic.

Exerciţiu ludic configurat ca replică la ipoteza dezvoltată cinematografic în Avocatul diavolului, proza care dă titlul volumului, Avocatul lui Iisus, exploatează în regim grotesc fantezia extremă a unui avocat – aceea de a pleda în poate cel mai cunoscut proces din istorie, cel al lui Iisus, „cel mai controversat personaj al omenirii”, potrivit discursului personajului Margaritei Bogdan. Naraţiunea păstrează incongruenţa clasică dintre figura christică şi umanitatea viciată, dar inserează compensativ posibilitatea credinţei, înmagazinată în spiritualitatea emergentă a avocatului. Imaginând o a doua coborâre a lui Iisus în lume, mai precis, în România contemporană, povestirea nu exploatează necredinţa vreunui Mare Inchizitor, ci carenţa de tranzitivitate sacrală a unei lumi definite prin interese meschine, pasiuni deloc înălţătoare şi mai cu seamă prin supracondiţionare birocratică.

Instituţiile autohtone prin care este perindat Iisus, odată ajuns pe pământ, nu sunt interesate decât de identitatea sa umană, legiferată şi demonstrată printr-⁠un act. Inexistenţa acestui act îl plasează automat în sfera suspiciunii, a probabilităţii delincvente, clinic schizoide sau monahal apostate. În grila şefului de birou, de pildă, „psihologia şi fizionomia infractorului” nu-⁠l validează ca delincvent, dar nici ca entitate sacră, deoarece, potrivit logicii sale, „nici o fiinţă nu coboară din ceruri, ci numai urcă…”. Periplul christic cuprinde poliţia, tribunal, azilul de nebuni şi episcopia, fiecare experienţă revelând disfuncţionalităţile sistemului şi tarele sale umane, înregistrate cu ironie într-⁠o frescă de sistem concentrată, ce tinde să ocupe, critic, prim-⁠planul. Este fresca unei lumi în cadrele căreia sintagma „ce mai conta” accentuează repetitiv relativitatea valorilor, iar recunoaşterea divinităţii sfârşeşte, anticlimactic, în soluţii mundane, uşor de acceptat.

Instinctul ludic se manifestă prin reconstituirea în registru absurd a unor scene biblice, prin retorică, suprasaturată uneori de termeni dogmatici, prin calchierea şi denaturarea unor simboluri sau prin substituţiile operate în formule şi sintagme uzuale, precum „toţi sunt sfinţi până la proba contrarie”. Gesturile biblice funcţionează însă şi anamnetic la palierul credinţei, fie că este vorba despre recunoaşterea lui Iisus de către tâlharii din închisoare (reiterare a secvenţei răstignirii) sau despre gestul sărutării picioarelor, transferat în experienţa avocatului, „de parcă ar fi fost însuşi Iisus”. In extremis, întreaga serie de dublete evanghelice distorsionate şi de reacţii la asemănarea dintre figura lui Iisus şi chipul consacrat din icoane sugerează potenţialul de permeabilitate spirirituală al lumii.

Apetenţa ludică a autoarei explodează apoi în parodia intitulată Summit în rai, construită la mijlocul distanţei dintre utopia post mortem atribuită lui Machiavelli şi un banc politic. Actanţii întrevederii politice celeste, inspirate de terestrul summit NATO, sunt cei mai importanţi oameni politici ai omenirii, distribuiţi în două blocuri de putere, recognoscibili graţie minuţiozităţii cu care sunt recreate pattern-⁠urile lor discursive şi dominantele lor ideologice.

Prima secţiune a volumului, Iisus Hristos, se închide cu o schimbare drastică de regim narativ şi tonalitate, fiindcă Lumina Sfântă de la Ierusalim reprezintă exerciţiul memorialistic al unei iniţieri personale, declanşate de experienţa trăită de către autoare de Paşti, la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Mărturia consemnează atât momentul de graţie, cât şi estomparea consecutivă sub presiunea cotidianului, şi accentuează importanţa reziduală a unei asemenea experienţe: „dar Lumina aceea sfântă de la Ierusalim încă îmi mai apare în faţa ochilor, încă mai văd cu ochii minţii, parcă, acel fulger globular plutind în jurul meu, mărturie a faptului că El există şi că fiecare dintre noi urmează, în felul său, drumul spre Lumină, spre mântuire, spre Dumnezeu”.

Sfera memoriei ocupă partea secundă a volumului, intitulată Portrete basarabene, consacrată spaţiului de origine al Margaritei Bogdan şi figurilor care au jucat un rol esenţial în devenirea personală a autoarei. Dincolo de tablourile genealogice, Portretele basarabene configurează un tablou afectiv complex, cel al Basarabiei ca spaţiu readus în coordonate reale, fără prejudecăţi şi repudieri alogene. Povestind, de pildă, în Basarabia mea (În amintirea bunicii mele Nădiţa), istoria bunicii Nădiţa, autoarea proiectează pe fundal istoria Basarabiei, într-⁠un amestec de afectivitate şi refuz al oricăror generalizări şi stereotipii resentimentare. Astfel, ea simte nevoia să disocieze repetitiv între ruşii ca neam şi anumiţi conducători ai săi, între cultura rusă şi excesele ideologice ivite în sânul ei, motivaţia absolut firească fiind că „Nu vreau să pun în spatele unui întreg popor deciziile nefericite ale unor conducători mediocri şi chiar diabolici”.

Ecoul civilizational al acestei precizări apare şi-⁠ntr-⁠un alt portret, Tata: „Dar aveau ruşii ceva ce nu am întâlnit în altă parte: o conştiinţă a unui popor imens, puternic, victorios, care oferea siguranţă şi multă grandomanie cetăţeanului sovietic…” Seria portretelor furnizează nu numai experienţe personale care justifică această propensiune corectivă, ci şi o explicaţie organică, cu tentă moralizatoare: „Cu regret trebuie să recunosc că eu sunt mai curând o fiinţă tributară trecutului şi foarte nostalgică după el, decât adaptată la noile realităţi şi schimbări […] Nu sunt reticentă la schimbare, sunt reticentă la schimbarea în sens prost”.

Acest prim portret recuperează, în tonalităţi ce amintesc de Ion Creangă, nu numai harurile unei fiinţe iubite – „Şi avea bunica o înţelepciune pe care eu nu o am nici după ani întregi de studiu, pentru că înţelepciunea nu se învaţă…” –, ci şi şotiile copilăriei Margaritei Bogdan. Elogiul bunicii încorporează şi fascinaţia autoarei faţă de limbaj, faţă de de polisemia unui cuvânt precum „război” – „singurul «război» pe care bunica îl iubea” fiind cel de ţesut –, sau faţă de încărcătura afectivă a unor sintagme precum „biete suflete” sau „cotlon”, parte din culoarea discursului bunicii.

Concentrat şi închis simetric în tuşe scurte („Ţăran basarabean. Colhoznic, mai precis. Muncea în colhoz. Era căruţaş. Avea 2 iepe. Ale colhozului…”), portretul lui Nanu, fratele bunicii, face trecerea spre reconstituirea imaginii tatălui, concepută ca „un omagiu adus românismului”, profund ancorat în idealul lui de o viaţă, unirea Basarabiei cu România. Ateu, dar credincios literaturii („religia lui tacă-⁠meu era literatura”), tatăl reprezintă figura cu acea pregnantă condiţionare genealogică în destinul autoarei, în obsesiile lui fiind ancorate atât literatura, cât şi dreptul, exersate de aceasta mai târziu. Aceeaşi forţă de condiţionare generează şi sentimentul ratării şi axul său existenţial: „Nu am ştiut să fiu niciodată femeia puternică şi influentă, aşa cum mă vedea şi mă vroia tata. Am vrut doar să cunosc şi am pus cunoaşterea mai presus de toate, am trăit, ca orice om de artă, în vis, cu picioarele puţin pe lângă realitate şi viaţa socială, trebuie să recunosc asta”. Dacă istoria bunicii se suprapune peste istoria Basarabiei, portretizarea tatălui înseamnă definirea importanţei personale a acestui spaţiu, singurul în care scriitoarea se poate reenergetiza şi poate reface conexiunile spiritual: „unde mă simt întotdeauna de parcă cerurile se deschid şi Dumnezeu mă ia în braţe”.

În relaţia scriitoarei cu textul său intervin uneori glisări înspre lateralele naraţiunii, neutralizate de o voce corectivă care le justifică abandonul, „deoarece aceste lucruri cu siguranţă nu fac parte din subiectul actualei scrieri şi nu vom afla niciodată adevărul”, alteori scenarii intertextuale eşuate, motivate de fascinaţia pentru o idee. De pildă, în Duluţă, unul dintre portretele basarabene, imersiunea în trecut beneficiază de o dublă introducere, citarea din Ion Creangă fiind urmată de o parafrază elaborată, ce fixează atenţia lectorului asupra vremurilor şi oamenilor din Basarabia copilăriei. În Vlad Ţepeş, din ultima secţiune a volumului, Amintiri din studenţie, construită pe ideea obsesivă a importanţei unui maestru, referinţa ludică este romanul lui Bulgakov: „El era Maestrul, eu eram Margarita, dar Dumnezeu nu a hărăzit un destin bulgakovian poveştii noastre”.

Volumul Margaritei Bogdan reprezintă produsul unui joc transformator ce angrenează, pe de o parte, cultura teologică şi educaţia juridică – amândouă importante în economia existenţială a autoarei –, iar, pe de altă parte, o spiritualitate emergentă şi o sensibilitate acută la lumea în care trăim, respect pentru limbă şi o reverenţă profundă faţă de istoria şi oamenii Basarabiei.

Salvează

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Constantina Raveca Buleu

Constantina Raveca Buleu s-a nascut la 16 martie 1979 la Bistrita. A absolvit Facultatea de Litere a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca, specializarea limba si literatura româna – limba si literatura germana (2002), apoi masteratul Istoria imaginilor – istoria ideilor din cadrul [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest