Contemporanul » Lecturi » Bogdan Creţu: Cum a devenit Bacovia clasic

Bogdan Creţu: Cum a devenit Bacovia clasic

Pe Bacovia tocmai vasalitatea faţă de model îl face inimitabil. Nici măcar el nu se mai poate imita la nesfârşit şi simte nevoia să se dez-⁠⁠adapateze, să iasă din propria formulă. Să se de-⁠⁠bacovianizeze

Este extrem de interesantă „postumitatea” lui Bacovia, pe care marii critici ai vremii nu l-⁠⁠au aşezat pe lista scurtă a certitudinilor. Era nevoie, se pare, de o nouă sensibilitate, de o doză considerabilă de familiarizare cu experimentalismul, de o avansare a poeticităţii, dar şi de o distanţare faţă de simbolism pentru ca Bacovia să devină cu adevărat Bacovia. La 100 de ani de la debutul cu Plumb, el este cel mai „actual” dintre poeţii interbelici, autorul frecventat cu asiduitate, a cărui influenţă vie se simte cel mai acut în poezia de după 1970. În mai mare măsură decât Blaga, Arghezi, Barbu, Pillat, Bacovia este, astăzi, perceput drept poetul-⁠⁠reper al modernităţii noastre.

„În poeme de Plumb, acolo sunt de neîntrecut…”, scrie el însuşi în Divagări utile. Statutul de clasic Bacovia l-⁠⁠a câştigat în special după apariţia seriei de poeţi de la finele anilor 1960. După ce, în prima perioadă a dezgheţului ideologic, foarte mulţi dintre tinerii poeţi se orientaseră către Blaga, asumându-⁠⁠şi ca pe un blazon descendenţa din marele scriitor interzis până atunci (să-⁠⁠i amintesc pe Ion Gheorghe, Ioan Alexandru, Gheorghe Pituţ, un pic mai târziu Marin Mincu în primele volume de versuri), dacă Arghezi sau Blaga sunt dificil de imitat fără o auto-⁠con­damnare la epigonism minor, Bacovia a început să creeze emulaţie odată cu apariţia unor poeţi precum Mircea Ivănescu, Ileana Mălăncioiu, Cezar Ivănescu sau Dan Laurenţiu, despre al căror bacovianism critica a scris în mod repetat. Recitită prin prisma acestor noi poetici, s-⁠⁠a întâmplat ceva foarte important cu poezia Bacovia: a fost recuperată fără modelul care părea să îi fi dat, în interbelic, identitatea: simbolismul. Or, această dezlipire de simbolism, care era de mult un moment datat al poeziei, a creat prilejul unei lecturi mai atente, a intuirii personalităţii stranii a acestei opere fără a mai căuta cu tot dinadinsul afectările mimetice, pastişele, pozele, înscenările sinestezice ş.a.m.d. Cum între timp, odată cu anii ‘70, şi poezia se orientase către cotidian, către concret, către ludic, către biografism, tocmai ceea ce îi deranja ca „artificiu” pe criticii interbelici a ajuns să câştige entuziasmul cititorilor şi mai ales al poeţilor postbelici. Bacovia a devenit, în numai un deceniu, un mare poet – statut pe care contemporanii nu i l-⁠⁠au acordat decât convenţional. Din acest punct de vedere, mi se pare potrivit să evoc aici atitudinea unui contemporan al poetului, Mircea Eliade, care, într-⁠⁠un interviu acordat în 1971 lui Adrian Păunescu, nu ezita să îşi mărturisească „surprinderea” stârnită de faptul că noua generaţie de poeţi găsea un mare poet şi chiar un model în Bacovia. Faptul că Eliade fusese rupt de modul în care poezia autohtonă se prefăcuse are şi el semnificaţia lui. Oricum, prin intermediul său putem fi martori la confruntarea între două momente diferite ale receptării. „Mi-⁠⁠e greu să concep literatura română fără un Sadoveanu ori un Arghezi, permanenţi. Pe când un Bacovia, pe care noi îl consideram un poet minor, foarte autentic, dar minor…”1 După care încearcă să-⁠⁠şi explice această modificare de percepţie: „El cânta sau revela anumite aspecte modeste, «provinciale», ale existenţei. Astăzi – după ce-⁠⁠am trecut prin tot ce-⁠⁠am trecut – Bacovia pare mult mai adânc, mai semnificativ şi mai plin de mesagii pe care atunci noi nu le vedeam, nu eram pregătiţi să le vedem.”2 Prin urmare, Eliade pune ascensiunea poeziei lui Bacovia pe seama unei… bacovianizări a lumii. A lumii traumatizate de cel de-al Doilea Război Mondial, dar în special a celei comuniste, sugerează. Citit cu o sensibilitate iritată, dintr-⁠⁠o lume închisă, gri, repetitivă, dezarticulată, Bacovia ar fi devenit un autor „actual”…

Cartea lui Daniel Dimitriu, Bacovia (1981) vine după alte câteva studii, realizate de Mihail Petroveanu (1969), Gheorghe Grigurcu (1974), Ion Caraion (1977), Dinu Flămând (1979), dar şi după exegeze pe care critici precum Ion Negoiţescu, Nicolae Manolescu, Al. George, Ştefan Aug, Doinaş ori Ion Pop le realizaseră. Dintre toate aceste interpretări, cred că a lu Daniel Dimitriu are ceva special: ea articulează cel mai bine modul discret, paradoxal, în care autorul Plumbului reuşeşte să devină un poet frapant de original sfidând nu numai ceea ce în mod tradiţional ar trebui să fie o carieră literară, dar şi strategiile de afirmare a propriei opere. La Bacovia totul este diferit. Poetul afirmă, în mai multe interviuri, că scrie doar pentru el însuşi. Nu insistă, nu epatează, dar o repetă. Daniel Dimitriu îl ia în serios şi bine face. „Creaţiei i se găseşte, aşadar, comentează el, loc printre gesturile umile ale existenţei şi e considerată o chestiune particulară”. Opera ar fi, prin urmare, un fel de „veleitarism paşnic”. Dar, mult mai important, criticul îşi potriveşte lupa şi interpretează poezia lui Bacovia, cel puţin cea din prima etapă, pornind de la ceea ce el numeşte „caracterul fundamental privat” al acesteia. Prin urmare, Bacovia poetul scrie pentru Bacovia cititorul: „Cel dintâi trebuie să facă faţă teribilelor exigenţe ale celuilalt”. Această dedublare „determină extraordinara supraveghere a cuvântului, de unde disciplina lui drastică, chiar şi atunci când face auzite vaiete şi surpări catastrofale”. Poemele sale nu sunt confesiuni neelaborate, ci estompate. Cititorul îl determină pe poet să fie discret, iar această discreţie nu se poate manifesta decât prin convenţie. Paradoxal, autorul Plumbului este, afirmă criticul, „nu numai cel mai profund poet interbelic, dar şi cel mai convenţional”. Cu atât mai profund, cu atât mai original, cu cât îşi impune să rămână cât mai ataşat de convenţie. Din această strictă supraveghere, din această cenzură iese caracterul eminamente estetic al poeziei bacoviene: ea nu are nici o legătură cu materia brută a vieţii, ci caută să contureze un artefact plauzibil în ordine estetică. Prn urmare, nu „sinceritatea”, nu „autenticitatea” confesiunii sunt urmărite. „Creaţia e o deviaţie, o îndepărtare de o realitate genetică, pe care aspiră însă să o desăvârşească.” Artificiul e, deci, nu un defect al poeziei, ci chiar condiţia ei. „Bacovia scrie, afirmă Daniel Dimitriu, o poezie ocazională”. Mai departe: „El nu meditează asupra unei întâmplări, ci o transcrie”.

Caracterul auster, repetitiv, redundanţa, apatia, blazarea, descurajarea sunt trăsăturile atitudinii lirice a acestei opere. Sare în ochi densitatea de clişee pe care Bacovia le reciclează fără patos. El recreează, de fapt, aceeaşi şi aceeaşi atmosferă, acelaşi univers închis, în fiecare poem. O ia permanent de la capăt, amnezic parcă. Nu ţine să îşi manifeste în vreun fel personalitatea, nu ţine să mişte deloc conturul prestabilit al lumii, pe care o înfăţişează aşa cum a citit-⁠⁠o în poezia simboliştilor francezi sau belgieni. Ce îl desparte atunci de aceştia? Ce îl face să fie mult mai mult decât un simplu imitator? Faptul că duce până la capăt poza. Cultivă la nesfârşit insignifianţa lumii, până ce aceasta devine obsedantă, până ce capătă adâncime, semnificaţie. Dacă totul este anodin, eul poetic este la rândul lui parte şi mai nesemnificativă a acestei realităţi de o banalitate crâncenă. Eul care se manifestă în poezia lui Bacovia este unul fără consecinţe. Daniel Dimitriu observă bine: „Atunci când spune eu, Bacovia pune în circuitul derizoriului o identitate minimă, asimilată tuturor celorlalte lucruri anodine”. Eul este, prin excelenţă, unul anonim.

Tot pozând în învins, Bacovia ajunge un mare învingător. (Despre Bacovia „învingătorul” Daniel Dimitriu scrie înaintea lui Lucian Raicu. Nu că asta ar conta…) Interesant e că exact aceasta este metoda prin care poezia sa îşi croieşte drumul către sine, către propria identitate frapantă. Către singularitate, de fapt. Autorul nu este tentat să pară altfel, să încerce altceva; nu forţează deloc originalitatea, nu are această ambiţie. Dimpotrivă, rămâne mereu în marginea unei poetici familiare, cea simbolistă. În urma unor competente comparaţii cu poeţi precum Baudelaire, Verlaine, Rollinat, Georges Rodenbach, Daniel Dimtriu ajunge la concluzia că, în absenţa acestui model, Bacovia nu ar fi scris, dar că tocmai simbolismul îl conduce la criză. Treptat însă, „ingredientele din reţeta simbolistă şi-⁠⁠au pierdut funcţiile consacrate, devenind ideograme într-⁠⁠o scriere nouă”. Bacovia ajunge, altfel spus, să imite simbolismul; mai corect formulat: să-⁠⁠l mimeze. O face mai ales pentru că îi convine convenţia la care aceasta îl obligă. Pentru că, procedând astfel, este constrâns la artificiu. Or, comentează inspirat Daniel Dimitriu, „artificiul anunţă procesul de mortificare defintivă a substanţei biologice, fiind în acelaşi timp tiparul care menţine rigoarea expresiei”.

Viziunea bacoviană se iscă, deci, din imitaţie, din cultivarea unor locuri comune, din disciplina mimetică. Pe oricare alt poet, astfel de procedee îl condamnă la minorat inevitabil. Dar pe Bacovia tocmai vasalitatea faţă de model îl face inimitabil. Nici măcar el nu se mai poate imita la nesfârşit şi simte nevoia să se dez-⁠adap-ateze, să iasă din propria formulă. Să se de-⁠baco-vianizeze.

Note:1. Mircea Eliade, „Scriu în limba română, limbă în care visez”, în vol. Adrian Păunescu, Sub semnul întrebării, ediţia a II-⁠⁠a, adăugită, Bucureşti, editura Cartea Românească, 1979, p. 260.
2. Ibidem.

■ Fragmente din prefaţa la volumul lui Daniel Dimitriu,
Bacovia şi Bacovia, studiu introductiv şi notă asupra
ediţiei de Bogdan Creţu, Editura Junimea, Iaşi, 2017

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Bogdan Creţu

Bogdan Creţu (născut la 21 ianuarie 1978, în judeţul Constanţa) este conferențiar doctor la Catedra de Literatură română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale, Editura [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest