Contemporanul » Lecturi » Alex Ştefănescu: Un nume nou: Diana Farca

Alex Ştefănescu: Un nume nou: Diana Farca

Treptat între bătrânul tratat de ceilalţi copii ca un nebun şi Albert se leagă o prietenie frumoasă, descrisă nuanţat de prozatoare.

Judecând după numărul celor care citesc, literatura pare să nu-⁠i mai intereseze pe oamenii de azi. Judecând după numărul celor care scriu, ea pare să fie redescoperită cu entuziaDiana-Farca-fotosm. Ar fi nevoie de un studiu de sociologia culturii care să explice acest paradox. În ceea ce mă priveşte doar semnalez fenomenul, straniu şi impresionant prin amploare.

Printre nou-⁠veniţii în rândurile autorilor de cărţi de literatură se numără, iată, Diana Farca, o tânără frumoasă şi inteligentă, care nu trăieşte din scris (având o carieră demnă de respect în domeniul bancar). Se şi află, de altfel, la prima carte, pe care, înainte de-⁠a o tipări, mi-⁠a trimis-⁠o şi mie, prin e-⁠mail, în format electronic.

Am început să o citesc, sceptic, rulând cu mouse-⁠ul pagină după pagină. Dar, în scurtă vreme, lectura m-⁠a captivat. Romanul La limită, are o construcţie care datorează mult spontaneităţii şi instinctului artistic. Autoarea foloseşte o tehnică narativă la care a recurs, cu succes, şi Şeherazada: să-⁠l cucereşti pe cititor (pe calif), să-⁠i menţii mereu trează atenţia, prin orice mijloace. Este nevoie de personaje înduioşătoare? Creează asemenea personaje! Trebuie să dai impresia că totul s-⁠a întâmplat cu adevărat? Fă orice ca să întreţii această iluzie! Cititorul vrea, în adâncul sufletului lui, şi puţină melodramă? Oferă-⁠i!

Diana Farca are o remarcabilă intuiţie a aşteptărilor cititorului. Istorisirea ei nu trenează nici o clipă, deşi din roman nu lipsesc portretele, descrierile de natură, analizele psihologice. Acestea sunt însă strict funcţionale, nu devin niciodată un scop sine. Ritmul naraţiunii rămâne mereu alert, fără să se ajungă însă vreodată la acel stil precipitat şi eliptic care face de necitit cărţile altor autori din generaţia Dianei Farca.

Protagoniştii romanului sunt aristocratica (deşi săraca) doamnă Maria Popescu, copilul ei, Alexandru, pe care ea îl creşte singură şi bătrânul neamţ Albert von Guttenberg, considerat de cei din jur „un bătrân ţăcănit, urâcios şi singuratic”. Maria şi Alexandru se mută într-⁠un sat uitat de lume în care trăieşte, într-⁠un conac părăginit, şi Albert. Astfel, copilul, sensibil (visează să devină pianist), are şansa să-⁠l cunoască pe un un om interesant, pe care o întâmplare tragică (moartea neaşteptată a soţiei şi fiicei lui pentru care el simţea un fel de adoraţie mistică) l-⁠a făcut să se prăbuşească moral şi să nu mai vrea să trăiască. Albert, de altfel, îl vizitează neanunţat tocmai când bătrânul încearcă să se sinucidă şi în felul acesta îi salvează viaţa.

Treptat între bătrânul tratat de ceilalţi copii ca un nebun şi Albert se leagă o prietenie frumoasă, descrisă nuanţat de prozatoare. Această prietenie, deloc idealizată, îi oferă lui Albert ocazia de a mai trăi o dată un sentiment de dragoste paternă, iar lui Albert – posibilitatea de a face paşi mari şi repezi în devenirea lui ca artist. La sfârşitul romanului aflăm că Albert a ajuns în cele din urmă, aşa cum şi-⁠a dorit, un mare pianist.

Sunt şi alte personaje care animă romanul. Pitoresc-⁠amuzant este „nea Gheorghe”, muncitorul îndrăgostit în taină de distinsa şi pentru el inaccesibila doamnă Maria Popescu, căreia îi face la nesfârşit servicii, ca un paj credincios, sperând s-⁠o cucerească într-⁠un viitor nebulos.

O atenţie aparte merită din partea cititorului şi Lucia, adusă în prim-⁠plan în momentele în care Albert îşi retrla-limita-diana-falca-copăieşte povestea de dragoste. Este un personaj enigmatic ca Otilia lui G. Călinescu şi de o demnitate statuară ca doamna T. a lui Camil Petrescu. Împrejurările nu le-⁠au fost favorabile celor doi, dar după tot felul de amânări dureroase, provocate de intrigile celor din jur, bărbatul şi femeia, destinaţi parcă unul altuia, s-⁠au căsătorit. Fetiţa care li s-⁠a născut părea încununarea iubirii lor. Tocmai de aceea moartea soţiei şi fetiţei lui Albert, într-⁠un accident de maşină, are ceva zguduitor. Deşi un spirit educat şi un caracter puternic, Albert nu poate să-⁠şi continue viaţa de unul singur, izgonit din paradisul unei vieţi de familie fericite. Ca printr-⁠un miracol, când totul părea pierdut, el redevine, la figurat, tată, dându-⁠i lecţii de pian lui Albert şi contribuind la formarea lui.

Multe secvenţe din roman sunt emoţionante şi greu de uitat. Printre ele aceea în care îl vedem pe bătrânul nefericit mergând cu flori la mormântul soţiei şi fiicei lui şi trăind un moment de comunicare ocultă cu ele.

Am spus „îl vedem” pentru că romanul se caracterizează înainte de toate prin vizualitate. După încheierea lecturii ai impresia că ai văzut un film, nu că ai citit un roman. N-⁠am nici o îndoială că textul, scris cu evident talent literar de Diana Farca, va fi remarcat de cineaşti şi ecranizat.

Până atunci, mă bucur că mă număr printre primii cititorii ai acestei cărţi, care aduce o adiere de aer proaspăt în proza noastră de azi. Bine ai venit în literatura română, Diana Farca!

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Alex Ştefănescu

Alex Ștefănescu născut la 6 noiembrie 1947 la Lugoj (unde părinții săi, amândoi din nordul Moldovei, s-au aflat temporar). Școala primară și liceul – la Suceava, între 1954-1965. Licențiat al Facultății de Limba și Literatura Română a Universității din București, în [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest