Contemporanul » Lecturi » A.G. Secară: O pledoarie pentru clasic

A.G. Secară: O pledoarie pentru clasic

Dinamic, Zanfir Ilie, adaptează tonul ritmului trepidant al contemporanilor, nefăcând rabat însă substanţei analitice.

Cu sobrietatea maturităţii creatoare, istoricul literar Zanfir Ilie se întoarce la una dintre pasiunile tinereţii, romanele lui Liviu Rebreanu, mobilizat, poate, şi de tendinţa contemporanilor de a trece prea repede peste opere fundamentale ale literaturii române, ancorându-⁠⁠se frivol în texte comerciale, pe care azi le „citeşti” şi seara deja le-⁠⁠ai uitat…

Dinamic, Zanfir Ilie, adaptează tonul ritmului trepidant al contemporanilor, nefăcând rabat însă substanţei azanfir-ilienalitice, confirmând aici calităţile sale de critic literar, subliniate şi de către un important critic mai mult decât consacrat, premiat de către Academie pentru opera sa, care zilele acestea împlineşte o frumoasă vârstă, Theodor Codreanu, în prefaţa intitulată „Rebreanu, homo religiosus?”, atrăgând astfel atenţia asupra a ceea ce domnia sa consideră a fi „cel mai îndrăzneţ şi mai original capitol al cărţii”, exerciţiu mai mult decât valoros de hermeneutică (spunem noi, nu numai acel capitol!), care readuce la o adevărată lumină opera unui scriitor de la a cărui trecere la cele veşnice s-⁠⁠au împlinit recent 70 de ani!

Primele două capitole tratează destinul romanului ca gen în literatura universală, dar şi în cea română, până la începutul secolului al XX-⁠⁠lea, abordându-⁠⁠se subiectul şi din perspectiva receptivităţii şi competenţei criticilor vremii, istoricul Zanfir Ilie fiind lucid şi tranşant: „Prin disponibilitatea intelectuală pentru confruntarea estetică şi etică asupra implicaţiilor teoretice din romanul clasic şi cel modern, Duiliu Zamfirescu este singular, interlocutorii săi, inclusiv Titu Maiorescu, fiind decorativi şi modeşti. Abia după trei decenii, izbucneşte marea competiţie la care se înscriu spirite critice redutabile.” (p.16). Spiritul polemic îl face să observe şi că, deseori, (p.81), „criticii şi istoricii literari consideră că una dintre îndatoririle lor importante este să aşeze autorii şi operele lor în clasificări care se vor atotcuprinzătoare – un fel de tabele mendeleevene cu menţionări de informaţii, de circumstanţe şi de caracteristici referitoare la stiluri, curente, influenţe, teme, studii, evenimente biografice revelatorii etc. De multe ori binevenite şi interesante, aceste forme de sistematizare prezintă, uneori, aspecte abuzive şi inexacte, afirmaţii confuze şi riscate…” Conştient de acestea, autorul evită inteligent astfel de capcane…

Titlul celui de-⁠⁠al treilea capitol este mai mult decât clar pentru conţinutul său: „Conceptul de roman de analiză”, capacitatea de sinteză fiind relevantă şi aici, ca şi observaţia decent-⁠⁠caustică, apropo de polemică, atunci când este cazul: „Pentru orientare în labirintul unei specii literare atât de complexe (n.n. cum este romanul), critica literară a propus diferite clasificări, impunând multiple concepte operaţionale Romanul-de-analiza-la-Liviu-Rebreanu-zanfir-iliepentru roman: realist, social, politic, satiric, erotic, alegoric, fantastic, ecleziastic, gotic, poetic etc. Între aceste noţiuni cu determinări specifice se află şi cele de roman de analiză, sau analitic, sau de analiză psihologică. De cele mai multe ori, între aceşti termeni este sinonimie perfectă, fiind folosiţi pentru a de­semna aceeaşi realitate, dar în suficiente cazuri comportă (sau li se atribuie!) nuanţe,precizări, conotaţii care vin din circumstanţe istorice, naţionale, din influenţe ideologice ori din relaţii particulare, din afinităţi personale de abordare a unor aspecte narative, culturale, artistice.” (p.17)

Opiniile lui Garabet Ibrăileanu, Albert Thibaudet, George Călinescu, Şklovski, Tomaşevski, mai detaliat sau foarte pe scurt, sunt analizate, observându-⁠⁠se că „în chestiune se pronunţă de-⁠⁠a valma, critici şi autori, profesionişti şi amatori, chemaţi şi nechemaţi, prieteni ai unora, duşmani ai altora” (p.19). Istoricul literar Zanfir Ilie nu se opreşte practic la perioada interbelică, arătând şi influenţa lui Freud ulterior, un fragment precum cel care urmează arătând plasticitatea demonstraţiei: „Scriitorul modern vine cu alt tip de comunicare, generat de dorinţa imperioasă de interogaţie la probleme de conştiinţă, reflectate în cioburile oglinzii constituite de realitatea faptelor. Altfel spus, «mărul Evei» a fost atractiv, a condus la păcatul originar, dar, dincolo de frumuseţea şi de semnificaţia mistică, din perspectivă epică, se poate să fi fost locuit de vreo fiinţă neadormită care tânjea să iasă la lumină, tocmai în sensul cunoaşterii evolutive care transfera misterul şi miza gestului în pofta muşcăturii şi a tehnicii mestecatului.”

Introducerea în problematică se face cu, probabil, cel mai bun roman românesc al tuturor timpurilor (personal, subiectiv, spuneţi cum vreţi, pe aceeaşi poziţie cu Craii de Curtea Veche), Pădurea spânzuraţilor, considerat de către specialişti „primul roman românesc de analiză” (apare în anul 1922), Zanfir Ilie identificând rapid într-⁠⁠un „crez” al lui Rebreanu năzuinţa spre absolut (şi nu este oare aceasta primul pas către Sacru al omului religios!?), citându-⁠⁠i cuvintele apărute într-⁠⁠un articol din anul 1926: „Scriitorul de azi, afară de poetul liric, trăieşte într-⁠⁠o lume atât de relativă din toate punctele de vedere, că numai identificându-⁠⁠se cu multe relativităţi izbuteşte a pătrunde şi a înfăţişa absolutul care, cel puţin în artă, rămâne năzuinţa supremă.” (p.23).

Rânduri cutremurătoare sunt scrise despre geneza romanului, inspirat, dacă nu se ştie, (sic!), de o tragedie de familie, fratele scriitorului fiind executat pentru dezertare în timpul primul război mondial, de către forţele imperiale, în armata cărora era, scriitorul fiind, în lumina mărturiilor sale, analizat şi ca un suferind temporar „de tulburări mistice”, care contribuie la schiţarea portretului omului religios, cu tensiunile şi angoasele sale, Liviu Rebreanu chiar recunoscând că este „credincios şi superstiţios” (p.24).
Una dintre concluzii este evidentă: „Factorul subiectiv al durerii face drama întrutotul credibilă în derularea ei, înviorând un univers schematizat şi valorificând posibilitatea extensiilor în plan psihologic.” (p.25). Cu amănunte asupra genezei se revine şi în capitolul „Instinctul creator şi conştiinţa estetică la Liviu Rebreanu” (p.47-⁠⁠52).

Analiza romanului continuă în capitolul următor, după o scurtă paranteză în care sunt consemnate rezervele mai mult decât discutabile ale lui Tudor Arghezi şi Nicolae Iorga faţă de romanul Ion, analiză faţă în faţă cu aspecte ale receptării Pădurii…, de la Felix Aderca, Mihail Dragomirescu, Pompiliu Constantinescu, Perpessicius, Eugen Lovinescu, Şerban Cioculescu, Vladimir Streinu, George Călinescu până la Tudor Vianu, Valeriu Cristea, Lucian Raicu, Crohmălniceanu, Nicolae Balotă, Al. Protopopescu, Zigu Ornea, N. Manolescu, Nicolae Creţu, Stancu Ilin, Niculae Gheran, Adrian Dinu Rachieru, Theodor Codreanu, I.Simuţ.

Analiza lui Călinescu este cel mai pe larg comentată, punându-⁠⁠se accent pe „psihologia sufletului mediocru combătut de două atitudini impuse dinafară” (de mediocritate exasperantă este acuzat şi celălalt erou analizat mai pe larg, a se vedea mai jos, Puiu Faranga, la p.83) şi „bunătatea instinctului său creator” (sesizată şi de Lovinescu) care nu transformă romanul într-⁠⁠un manifest politic sau naţionalist. „Conştiinţa estetică” triumfă! Ca şi Credinţa! În Iubire, dincolo de Moarte, demonstraţia fiind elocventă în capitolul „Apostol Bologa – homo religiosus”, şirul evenimentelor „fatale” suprapunându-⁠⁠se unei Săptămâni a Patimilor (alta!), fiecare zi având simbolistica sa…

Al doilea roman asupra căruia se opreşte Zanfir Ilie în studiul său de referinţă în literatura de specialitate de după Revoluţie, contribuind şi domnia sa la o nouă receptare şi reevaluare în rândul romanelor sale de prim plan, este Ciuleandra, apărut în anul 1926… Dansul sacru, melodia sfântă, imposibilitatea amintirii ei ca semn al izgonirii din paradis, sunt nucleul în jurul căruia se leagă demonstraţia în ceea ce priveşte influenţa religiozităţii asupra creaţiei lui Liviu Rebreanu. Este o întoarcere de la lumina neo-⁠⁠testamentară care este la un moment dat obsedantă în Pădurea… la tenebrele abisale ale Vechiului Testament în Ciuleandra, chiar dacă moto-⁠⁠ul cărţii este din Apocalipsa, unde parcă un blestem demn de vechi tragedii greceşti bântuie în labirintul sanatoriului de boli mintale…

Omorârea unui suflet cere pedeapsă, şi medicul care o iubise pe Mădălina conchide către Puiu Faranga, după cum observă Zanfir Ilie la pagina 72: „Ai omorât-⁠⁠o chiar de două ori; întâi i-⁠⁠ai ucis sufletul când ai luat-⁠⁠o şi a doua oară i-⁠⁠ai ucis şi trupul!”

Rămâne enigma posibilei regăsiri a unei bucurii primordiale în nebunia autentică, dansul final relevând, poate cuvintele din Apocalipsă care stau, cum scriam, ca moto: „Şi nu ştii că tu eşti ticălos/ Şi mişel şi sărac şi orb şi gol”. Demonstraţia de la paginile 73-⁠⁠75, care arată legătura pe care Rebreanu o are cu religiozitatea, este convingătoare: „Finalul romanului Ciuleandra consfinţeşte rolul moto-⁠⁠ului de cheie a întregii istorisiri în care Policarp Faranga vrea să uzurpe atributele Creatorului, eşuând în prăpastia păcatelor trufiei şi ale crimei, pentru care orice înţelegere nu are nici măcar ecou dincolo de suferinţă. (…) «Minuni face numai Dumnezeu!»”

„Având în vedere moto-⁠⁠ul, se poate spune că vanitosul aristocrat Policarp Faranga crezuse că şi el poate face minuni prin nefericirile unor oameni, prin crimă şi prin prefăcătorie. Ciuleandra este cronica tulburătoare a acestei erori fundamentale.”

Şi o mărturie că rugăciunile păcătoşilor pot fi fără un răspuns pozitiv din partea Divinităţii, o descriere a unui proces de automistificare a ideii de ispăşire, după cum se observă la pagina 85. Rătăcirii i se constată sau i se întăreşte diagnosticul (p.89): „Refugiul temporar în spaţiul exotic şi misterios al ocultismului şi al superstiţiilor derivate din tradiţii mistice legate de numărul 13 exprimă disperarea unui personaj rătăcit în faptele sale pentru care încearcă să găsească forme de înţelegere şi argumente dincolo de raţiunea obişnuită, dar şi dincolo de «căile Domnului», alegând să facă incursiuni în universul straniu unde credinţa şi blasfemia se întrepătrund sub semnul tainei.”

De aici şi o concluzie indirectă: un Apostol Bologa, murind, se salvează sufleteşte, un Puiu Faranga, murind sufleteşte, nu pare să aibă şanse, în afara invocatei minuni dumnezeieşti… Iată câte ceva dintre surprizele şi bogăţiile unei cărţi de analiză la propriu, omagială indirect (ultimul capitol se intitulează „Liviu Rebreanu, după 70 de ani – consideraţii finale”, fiind un laudatio, pe lângă fişa bio-⁠⁠bibliografică reprezentativă, care ne reaminteşte că Zanfir Ilie este singurul care a realizat un dicţionar al scriitorilor gălăţeni, apreciat, urmând a fi adus la zi în curând!), pledoarie pentru roman, cel care a fost, ca specie literară, „iubita din poveste, glorificată pentru frumuseţe, admirată pentru înţelepciune şi demnă de orice sacrificiu” (p.99), redeschizând pofta de a reciti marele romane ale unui clasic, aducându-⁠⁠ne la cunoştinţă şi lucruri despre care nu ştiam: de pildă, prietenia dintre Rebreanu şi H.G.Wells!

Aşa cum sublinia serios, dar şi hâtru la rându-⁠⁠i şi Adrian Dinu Rachieru, exegeza lui Zanfir Ilie este binevenită, confirmând „că marii scriitori nu pot fi «istoviţi»; ei ne oferă, mereu, surprize, critica dovedindu-⁠⁠se, spunea hâtrul Marin Sorescu, ne-⁠⁠isprăvită.” De parcă judecăţile critice şi istorice ar putea fi vreodată isprăvite, ori criticii literari n-⁠⁠ar dori şi ei „a pătrunde şi a înfăţişa absolutul care, cel puţin în artă (n.n. arta criticii), rămâne năzuinţa supremă”! Confirmă un critic de întâmpinare, adică subsemnatul!

■ Zanfir Ilie, Romanul de analiză la Liviu Rebreanu, Ed. Limes, Cluj-⁠⁠Napoca, 2014

1

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest