Contemporanul » Lecturi » A.G. Secară: Eseuri deloc imaginare

A.G. Secară: Eseuri deloc imaginare

Satul global al lui Marshall McLuhan a produs o copilărie globală, una în care Baba Cloanţa nu mai primeşte drept de rezidenţă, Făt-⁠Frumos din lacrimă sau din orice nu mai are audienţă, iar Setilă, Flămânzilă et company rătăcesc cu cardurile goale prin supermarketurile pline cu produse contrafăcute.

Cândva mă gândisem să scriu o carte de cronici de întâmpinare la cărţi imaginare. Am şi scris câteva, pierdute printre manuscrisele mele. Inventam scriitori şi cărţi, scriind despre ei şi despre ele. Mi-⁠am adus aminte de această intenţie citind manuscrisul unuia dintre cei mai interesanţi scriitori şi gânditori (rareori sunt şi una şi alta, din punct de vedere al sociologiei literaturii!) de la Dunărea de Jos, Ion Manea. Mai exact, citind textul „Reacţia lui Călinescu la intrarea în literatură a domnului Poponeţ”, unde am crezut că scriitorul chiar inventează o carte şi un scriitor. Dar consultând imediat Doamna Gugăl, am constatat, spre ruşinea mea, că există o carte numită Consumatorul de suflete şi că un Codin Maticiuc este cât se poate de real. Mai apoi am aflat de un Paul Rosolie, care a hotărât să fie înghiţit de viu de un şarpe anaconda, pentru a-⁠i studia mai bine mecanismele digestiei. Acest Paul Rosolie semăna atât de bine cu o serie de persA-G-Secara-fotoonaje ale lui Ion Manea, încât a fost cât pe-⁠aici să fiu păcălit: Nu, Paul Rosolie chiar a existat sau există dacă nu o fi făcut vreun alt experiment nebunesc cu vreun şarpe! O confirmă aceeaşi doamnă Gugăl! Din această perspectivă, mă tem că tot ceea ce este relatat în „Testul Eminescu şi tunul Shakespeare” (comercializarea unui test de confirmare a sifilisului cu numele poetului naţional!) este cât se poate de real!

Acestea de mai sus sunt scrise pentru a vă da seama de măiestria lui Ion Manea în conceperea eseurilor sale care, uneori, ca nişte ouă kinder, au în interior şi câte o povestire sau o anecdotă care slujeşte, moralist sau nu (doar Manea este şi un fabulist remarcabil!), eseului. Ca în textul care deschide festinul, „Care strigă acolo?” – că de acolo a venit sugestia cu ouăle kinder, deoarece apare un nepoţel ca personaj –, unde bunicul constată că deja trăieşte într-⁠o viaţă S.F., unde impactul tehnologiei este oarecum alienant, raportat la un stil de viaţă de acum câteva zeci de ani. Scrie Ion Manea: „Aproape pe nesimţite, lumea lui A fost odată se afundă tot mai mult în istorie, eliberând scena pentru miturile moderne şi postmoderne, care, în esenţă, aparţin lui Se întâmplă acum, chiar în clipa aceasta”. Satul global al lui Marshall McLuhan a produs o copilărie globală, una în care Baba Cloanţa nu mai primeşte drept de rezidenţă, Făt-⁠Frumos din lacrimă sau din orice nu mai are audienţă, iar Setilă, Flămânzilă et company rătăcesc cu cardurile goale prin supermarketurile pline cu produse contrafăcute… Dacă în lumea rurală a anilor ’50 copilăria se năştea la lumina lămpii, astăzi, aproape identic cu cea urbană, ea se naşte direct lângă calculator, telefonul mobil şi tabletă şi, în general, lângă întreaga aparatură, din ce în ce mai sofisticată, de receptare a mesajelor din diferite surse. Şi, în plus, peste tot în lume, la fel. În satul global, copilul din Galaţi se joacă la fel ca şi cel din New York, Tokio, Paris sau Rio de Janeiro.”

Între joaca nepoţelului şi a ginerelui la un Xbox sau ceva în genul şi vizita unor personaje din basme, într-⁠o visare, scriitorul meditează, de fapt, asupra condiţiei umane la momentul actual, aşa cum se întâmplă în toate textele, formaţia sa de sociolog spunându-⁠şi din când în când cuvântul, mai pronunţat, ca, de pildă, în „Băşica de porc cu grăunţe şi invenţia lui Zuckerberg”. Ori „Cervantes în lanţuri”, unde se detaliază şi pe marginea unui termen care intră mai greu în limba română, via sociologie şi… cinematografie, serendipitate. Sau „În căutarea oii rătăcite”, unde se analizează un fenomen, Festivalul şi Târgul de Carte Axis Libri. Unele eseuri sunt capitole dintr-⁠o sociologie a percepţiei publice literare, cum este „Pururi tânăr, înfăşurat în like-⁠uri!”. Câte un excurs istoric, de pildă asupra jocului destinului care a dus la apariţia „Caracterelor” lui La Bruyère, slujeşte tot corespondenţelor, similitudinilor ori contrastelor care se pot observa între trecut, prezent şi viitor, substanţă pentru călimara cu pixeli în care Ion Manea îşi înmoaie pana, tocul ori de unde-⁠şi umple stiloul ori… Desi­gur virtuale, fără doar şi poate!

Umorul, satira subtilă (care ne aduc aminte de seria de cărţi dedicată personajului Ion Ionescu, despre care scriam că sunt rodul unui scriitor pe care îl încadram oarecum între Hasek şi Kafka, absurdul ultimului fiind însă transformat neaoş într-⁠o jovialitate amintind de Eugen Ionescu cel tânăr, din tinereţe) contribuie la dezamorsarea unor situaţii delicate ale contemporaneităţii (sau, dintr-⁠o perspectivă istorică, continuatoare, a unui saphism oarecare), precum cea a unor minorităţi sexuale, în „Julieta şi Julieta sau decadenţa unei paradigme”. Unde este relatat cazul… a două vaci îndrăgostite una de alta. Că o fi fabulă, că o fi reală situaţia, relatată într-⁠un cotidian tabloid, mai contează!? Detaşându-⁠se, autorul scrie chiar şi despre umor în general, la începutul textului „Între Calicul lui Moş Costache şi Rinocerii lui Ionesco”, Ion Manea dovedindu-⁠se, nu numai aici, şi un teoretician, sau măcar un bun cunoscător al teoriei, care îmbină cu har teoria şi practica… literară. Pledează şi pentru … repovestirea poveştii şi reinventarea mitului, pe urmele asumate ale lui Mircea Eliade, observând cu atenţie şi cariera şi succesul autoarei lui Harry Potter…

Cu aer de profet cumsecade, cu mult bun-⁠simţ, proroceşte că timpul rinocerilor ionescieni, al adevăraţilor rinoceri, abia urmează să vină, ceea ce ne cam cutremură! Până atunci, Ion Manea este un fin observator al fenomenului cultural românesc în ansamblu (dar nici planul terestru în general nu este de neglijat, vezi şi anecdotele cu scriitori celebri!), pentru gălăţeni rezervându-⁠şi, probabil nişte memorii acide din cuvintele cărora nu va scăpa nimeni! Deşi, probabil, încifrat, textul „Scrisoarea lui Victor Hugo şi a 33-⁠a carte a unui autor” are nişte aluzii la personaje, vorba vine, reale! Şi nu este vorba de Victor Hugo, evident! Aşa se întâmplă şi în „Nuntă în cartierul cu metafore”, unde este satirizat „la sânge” un fenomen: cel al apariţiei pensionarilor scriitori, al editurilor de apartament ş.a.m.d. Uneori, precum în „Cu Rudyard Kipling prin librării”, textul este precum un articol de ziar, aducându-⁠ne aminte că Ion Manea a fost şi este un jurnalist remarcabil! De altfel, multe subiecte sunt găsite în presă, fiind folosite ca pretexte, despre multe neştiind mai nimic sau chiar nimic: de exemplu, despre particularităţile haremului regelui din Swaziland, despre poezia stradală din Mexic (care se vinde precum shaorma ori hot dog-⁠ul!), despre suveica mamei Ruţă, despre rolul cenzurii în America democrată ori Lulica, păpuşa Barbie a ţiganilor din România!

În „Acarul din staţia cu destine literare” meditaţia se îndreaptă asupra criticii literare şi asupra rolului ei, de a distinge şi de a arăta răspicat care este literatură de apartament şi care literatură care corespunde criteriului universalităţii.

Printre informaţiile ascunse în eseurile sale, spre final descoperim şi… un sicriu. Nu oarecare, şi nu gol! Şi nici pe un catafalc al unei biserici oarecare, dacă poate exista o biserică oarecare! Ci într-⁠un vagon special, care-⁠şi pierduse fractul! Iar în acel sicriu nu erau decât… rămăşiţele pământeşti ale marelui I.L. Caragiale, trimise din Germania spre Bucureşti, rămăşiţe care au rătăcit vreo două săptămâni prin Europa… Iată un subiect literar! Se va găsi un Gogol român – aluzie la ceea ce a făcut rusul cu „sufletele moarte”, subiectul unui eseu al lui Ion Manea – care să facă din acel sicriu ceea ce a făcut, de pildă, un Victor Cilincă cu sicriul în care era repatriat Cehov!? Mai exact, în distopia „Das Mioritza Reich”…

Unii înaintaşi strigă! Unii doar întreabă „Cine strigă acolo?” Bref, alţii răspund prin cărţi memorabile, cum este şi această antologie de eseuri, gen literar dificil, care presupune nu numai talent literar, ci şi o solidă cultură generală, ancorare în realităţi contemporane şi din totdeauna, calităţi pe care Ion Manea le are, propunându-⁠ne spre lectură o meditaţie asupra… lecturii, rostului cărţilor în orice format ar fi ele, destinului scriitorilor din totdeauna şi nu în ultimul rând o oglindă pentru orice tip de cititor/ cumpărător sau nu de carte!

■ Ion Manea, Călimara cu pixeli,
Axis Libri, Galaţi, 2015

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest