Polemica premiului Goncourt –Vintilă Horia a renunţat la premiu – a făcut din Dumnezeu s-a născut în exil un best-seller mondial. Profesorul Viorica Patea de la Universitatea din Salamanca, a expus în detaliu procesul de denigrare care a condus la renuţarea la premiu
Anul trecut, în data de 17 decembrie, s-a sărbătorit la Madrid, la Universitatea Alcalá de Henares, printr-un act de reflecţie şi studiu, Centenarul naşterii scriitorului român Vintilă Horia (1915-1992), urmat a doua zi de o sl
ujbă religioasă la Cimitirul Civil La Almudena din Madrid, loc unde până de curând se înmormântau persoane contrare ritului catolic prin ideologie sau prin confesiune, precum liber-cugetători, atei, protestanţi, masoni şi chiar evrei.
La împlinirea a aproape un sfert de secol de la dispariţia sa, intensitatea şi sensibilitatea omagiului a demonstrat valabilitatea operei unuia dintre marii intelectuali creştini europeni din secolul al XX-lea şi amprenta pe care a lăsat-o personalitatea sa asupra celor care l-au cunoscut, cum a afirmat Carmelo López-Arias Montenegro, escritor.
Simpozionul a fost deschis de către autorităţile academice ale Universităţii Alcalá de Henares: Juan Francisco Elices Agudo (director al Centrului de Limbi Străine), José Raúl Fernández del Castillo (vicerector), Manuel Pérez Jiménez (director al Departamentului de Filologie) şi Antonio Alvar (director al Catedrei de Limbi Clasice).
Vintilă Horia s-a născut la Segarcea şi s-a stins din viaţă la Madrid, la 76 de ani, după o viaţă intensă şi dură datorată exilului la care s-a văzut obligat după cel de-al Doilea Război Mondial. Doctor în Drept şi licenţiat în Litere, în 1940 a intrat în corpul diplomatic, iar ca diplomat a fost trimis la Roma şi la Viena, locuri care au înscris în sensibilitatea sa esenţa europeismului şi a creştinismului, trăsături cardinale în Europa, cum declara acelaşi scriitor în cadrul simpozionului.
În data de 28 noiembrie 1960, Vintilă Horia a câştigat Premiul Goncourt, cel mai de seamă premiu acordat pentru proză în Franţa, pentru romanul Dumnezeu s-a născut în exil, despre a cărui importanţă în proza contemporană a glosat, în cadrul omagiului organizat la Universitatea Alcalá de Henares, scriitorul Antonio Enrique. E vorba de un jurnal imaginar al poetului roman Ovidiu, exilat în Dacia, care cunoaşte naşterea Domnului şi exprimă sentimentele păgânismului în aşteptarea Mântuitorului, tot aşa cum evreii îl aşteptau pe Mesia.
Polemica premiului Goncourt –Vintilă Horia a renunţat la premiu – a făcut din Dumnezeu s-a născut în exil un best-seller mondial. Profesorul Viorica Patea de la Universitatea din Salamanca, a expus în detaliu procesul de denigrare care a condus la renuţarea la premiu. Horia a completat trilogia exilului cu romanele Cavalerul resemnării (1961) şi Prigoniţi-l pe Boeţiu! (1983). Toate operele posterioare au fost publicate şi traduse în limbi culte: A şaptea scrisoare (1964), O femeie pentru Apocalips (1968), Marta sau al doilea război (1982), Mormânt în cer (1987) ş.a.
Pe lângă această activitate de romancier, Vintilă Horia a fost şi un animator cultural, aşa cum a reflectat în conferinţa sa hispanista Sanda Popescu Duma – traducător din română în spaniolă şi din spaniolă în română, profesor de spaniolă, franceză şi engleză la diverse universităţi din Spania, Statele Unite şi România–, în căutarea cheilor ştiinţifice, filosofice şi teologice ale viitorului lumii, integrate în cărţile bazate pe interviuri Călătorie la centrele pământului (1971), despre care a vorbit scriitorul José Javier Esparza şi Anchetă dincolo de vizibil (1971) sau în crearea şi conducerea revistei de gândire Futuro presente [Viitorul prezent] sau în colaborarea săptămânală în paginile de cultură ale jurnalului El Alcázar [Cetatea].
A fost, după cum l-a numit scriiorul şi jurnalistul Pedro Fernández Barbadillo, „un scriitor total”, „unul dintre acei fundatori ale cărui cărţi şi articole ne călăuzesc într-o lume în ruine până la acel mormânt în cer către care toţi suntem chemaţi”.
Prin intervenţia sa, Carlos Ruiz Miguel, profesor de Drept Constituţional la Universitatea Santiago de Compostela, a evidenţiat contribuţia lui Vintilă Horia la filosofia juridică cu studiul Drepturile omului şi literatura secolului al XX-lea, la literatură cu Introducere la literatura secolului al XX-lea şi la esenţa universală şi creştină a lumii hispanice cu Recucerirea Descoperirii (1992). Horia a fost destul de critic la adresa mişcărilor ca Renaşterea sau epoca Revoluţiilor, deoarece, a semnalat Ruiz Miguel, „determinismul şi mecanicismul care insuflau aceste mişcări făceau imposibilă libertatea care se proclama. Determinismul şi mecanicismul se găseau în legătură cu uitarea sau negarea Dumnezeului creştin. O lume fără Dumnezeu se transformă într-o lume inumană”.
La simpozion a participat şi scriitorul Aquilino Duque, finalist al Premiului Nadal în 1973 şi Premiu Naţional de Literatură în 1974, cel care a remarcat hispanismul latent în toată opera lui Vintilă Horia şi dimensiunea necuprinsă a operei sale, „vastă în genuri şi inchietudini”: „Menţinea deschis în Madrid consulatul unei culturi centroeuropene în care Europa care a omorât Spiritul deja nu mai crede”.
Preotul Francisco José López-Sáez de la Universitatea Pontificia de Comillas din Madrid a subliniat că „itinerarul său vital a constat în trecerea de la nostalgia exilului la o credinţă creatoare de comuniune”. A adăugat că Horia a contribuit în mod remarcabil la apropierea dintre tradiţia ortodoxă şi Biserica Catolică.
A avut „o credinţă creştin ortodoxă imposibil de separat de cea catolică”, a arătat scriitorul şi jurnalistul Carmelo López-Arias, care a adus şi mărturia doctorului Juan Matías Santos, psihiatru şi profesor de neuroştiinţe la Universitatea Atacama din Chile, care spunea că Vintilă Horia „avea o capacitate unică de a prinde faptele cotidiene cu scopul de a le vedea through-through, unele prin altele, şi de a te purta de la banal la o analiză profundă, înţeleaptă şi pătrunzătoare a ceea ce se întâmplă pentru a remarca ceea ce s-ar putea să se întâmple. Asta, deoarece era ceva mai mult decât un profet în mai mult de un aspect. Cum am avea nevoie de el în aceste timpuri atât de compromiţătoare de azi!”.
Academicianul Basarab Nicolescu, fundator şi preşedinte al Centrului Internaţional de Studii şi Cercetări Transdisciplinare (CIRET), a vorbit de corespondenţa Domniei Sale cu Vintilă Horia, în care ne-a descoperit un epistemolog: „literatura e o tehnică a cunoaşterii, ca şi celelalte, inclusiv fizica”, un european: „român prin naştere, francez prin cultură, madrilen prin inima sa şi italian prin spiritul său, un om universal”, un gramatician al lumii: „cred că sunt multe lucruri de pus la punct în lumea de virgule în care trăim”, un entuziast: „Eu lucrez intens la un roman centrat asupra figurii lui El Greco şi problemelor teribile, profunde şi puţin cunoscute sau prost interpretate ale vremii lui (…). Îl scriu în limba spaniolă, primul roman scris în această limbă şi care, redactându-l, îmi dă enorme satisfacţii. E ca şi cum aş dori să nu-l termin niciodată, să scriu mii de pagini dedicate acestui subiect cu care mă identific pe multiple planuri de esenţă şi existenţă. Ca şi mine, pictorul de la Toledo a găsit calea către sine însuşi aici, şi venise de departe, era un exilat”, un încrezător umanist: „E posibil ca tezele lui Basarab Nicolescu să creeze o nouă mentalitate în lumea occidentală, pregătită pentru această schimbare încă de pe vremea când marii fizicieni germani de la începutul secolului deschideau, prin descoperirea atomului, o poartă nepreţuită către adevărata ştiinţă şi către o cuprindere a omului în limitele lui autentice”, un homo politicus: „în politică, transdisciplinaritatea ne poate conduce la metapolitică, un alt concept care are o relaţie intimă cu tehnica mea a cunoaşterii, aşa cum am dezvoltat-o după apariţia cărţii mele Voiaj la centre…”, un căutător de sensuri care ar putea schimba lumea: „Putem face din Blaga, prin gândirea noastră, vreau să spun prin forţa noastră de a-i scoate în relief actualitatea, un motor pentru înnoirea de mâine (…). Aş fi vrut să vorbesc cu tine despre sensul anti-entropic al poeziei lui Blaga (…). Cred că în volumele lui fundamentale ca Lauda somnului şi La cumpăna apelor, această posibilitate de anti-entropie, care are în fond un substrat ezoteric profund, apare în toată măreţia ei unică. Nici un alt poet român sau european nu a fost atât de aproape de adevăr ca Blaga datorită vastei lui posibilităţi de a sta pluridisciplinar în faţa lucrurilor. De la el la mistică saltul ar fi fost uşor de realizat, însă poate că nu asta îi era misiunea”, un descoperitor al asemănărilor: „Am descoperit cât de asemănători sunt poeţii cu fizicienii. Heisenberg a marcat propria mea viaţă, nu numai pe plan filosofic dar, de asemenea, pe plan ştiinţific, anumite cercetări ale mele din fizica particulelor elementare, întâlnindu-se în mod providenţial cu rezultate ale lui Heisenberg din anii 5025”.
La simpozion au mai participat Geta Orian, profesor la Universitatea din Alba Iulia, Ramón de Marcos Sanz, doctor în ştiinţe politice şi fost elev al lui Horia la Facultatea de Ştiinţele Comunicării a Universităţii Complutense şi Soledad Porras Castro de la Universitatea din Valladolid.
Atât Ramón de Marcos cât şi José Javier Esparza au afirmat că nu s-ar fi apropiat şi nu ar fi înţeles politica de atunci şi de azi, dacă nu l-ar fi avut profesor pe Vintilă Horia. Pe de altă parte, recunoşteau aceiaşi elevi, mulţi dintre politicienii de azi ai Spaniei s-au format la şcoala aceluiaşi profesor şi scriitor, Vintilă Horia.
La Madrid, Zilele Centenarului au fost organizate de un grup de români pe care parcă o mână providenţială i-a aşezat într-un timp şi într-un spaţiu dat ca să se întâlnească şi să urmeze un scop: cel al omagierii unui român care depăşeşte spaţii fizice şi care uneşte literatura cu ştiinţa şi cu credinţa prin artă.
În ţară, s-au organizat la Alba Iulia, Craiova, Segarcea şi Ploieşti – oraşul căruia academicianul Basarab Nicolescu i-a donat arhiva personală care cuprinde fotografii, scrisori de la Vintilă Horia –, manifestări importante dedicate scriitorului român.
