Contemporanul » Film » Dana Duma: Un an cinematografic de tranziţie

Dana Duma: Un an cinematografic de tranziţie

Cele două filme semnalează apariţia unei noi generaţii de regizori care duc mai departe câteva dintre achiziţiile Noului cinema românesc, dar propun şi formule narative şi expresive diferite

Evaluarea anului cinematografic 2017 ar trebui începută cu verificarea anticipărilor de la bilanţul lui 2016, foarte generos la capitolul premii internaţionale, foarte bine reprezentat de creaţii ale regizorilor de prim-⁠plan (Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Marian Crişan), cu un trend ascendent privind box office-⁠ul filmelor naţionale. Anticipam atunci că 2017 nu va putea egala aceste succese şi, în bună măsură, nu ne-⁠am înşelat. Spun „în bună măsură” pentru că rezultatele sunt puţin peste aşteptări. Am avut în continuare pelicule selectate şi premiate la marile festivaluri internaţionale. Anul a început cu numele Danei Bunescu în palmaresul de la Berlin, premiată cu un Urs de Argint pentru montajul filmului Ana, mon amour de Călin Peter Netzer. La Festivalul de la Karlovy Vary Premiul FEDEORA a revenit unei opera prima, Mariţa de Cristi Iftime, în timp ce o Menţiune specială pentru interpretare a fost acordată Voicăi Oltean pentru rolul din Breaking News de Iulia Rugină. La Sarajevo un alt film de debut, Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor figurează în palmares de două ori: Cea mai bună regie – Emanuel Pârvu şi Cel mai bun actor – Şerban Pavlu.

Un succes remarcabil au înregistrat producţii româneşti 2017 la Festivalul de la San Sebastián, unde Bogdan Dumitrache a obţinut Premiul pentru Cel mai bun rol masculin – în Pororoca de Constantin Popescu, film foarte apreciat de presa de specialitate, iar o Menţiune specială a secţiunii Premios Sebastiane a revenit debutantei Ivana Mladenovic pentru Soldaţi. Poveste din Ferentari. Alte premii la festivaluri europene au confirmat valoarea unor documentare de lungmetraj, precum Ţara moartă de Radu Jude, răsplătit cu Premiul special al juriului la Locarno.

Toate aceste semne de recunoaştere internaţională a filmelor româneşti nu reuşesc, din păcate, să pună capăt indiferenţei autorităţilor în faţa dispariţiei accelerate a sălilor de cinema din oraşele noastre. Despre situaţia dezastruoasă a sălilor bucureştene (mai ales a celor din centrul Capitalei) am scris acum două numere în paginile acestei reviste. Acest contrast dintre valoarea confirmată a producţiilor cinematografice naţionale şi susţinerea lor instituţională şi administrativă va rămâne, probabil şi în 2018, indicator negativ de bilanţ anual. Nu cred că restaurarea sau construirea de noi cinematografe trebuie lăsată numai în sarcina întreprinzătorilor privaţi. O strategie culturală serioasă nu poate ignora acest capitol.

Sigur că, aşa cum arată acum, producţia anuală românească este rezultatul eforturilor unor mici companii particulare, care primesc sau nu susţinere financiară în urma concursurilor de proiecte de la Centrul Naţional al Cinematografiei. Cu toate protestele şi frustrările înregistrate în urma rezultatelor, aceste concursuri au ales în general proiectele meritorii, titlurile filmelor premiate amintite mai sus s-⁠au numărat, aproape toate, printre câştigătoarele ediţiilor trecute. Există producători din ce în ce mai profesionalizaţi, care reuşesc să propună proiecte viabile, să găsească co-producători în interiorul şi în afara ţării şi să trimită pelicule la festivalurile potrivite. Există şi producători care mizează pe succesul comercial, încearcă să satisfacă nevoia de divertisment a publicului, se pricep să includă în distribuţie vedete TV cu nume bine pompate de materialele publicitare. În 2017 s-⁠au lansat asemenea filme, precum Hawaii de Jesus de Cero, văzut de 23.000 de spectatori, sau Ghinionistul de Iura Luncaşu, care, cu cele 33.000 de bilete vândute, abia egalează box-office-⁠ul comediei muzicale de calitate 6,9 pe scara Richter de Nae Caranfil, care nu a beneficiat de o maşinărie publicitară de acelaşi calibru. Un succes al campaniei de promovare este însă o altă producţie independentă, Octav de Sergiu Ioan Celibidachi, care a reuşit să intereseze peste 56.000 de spectatori.

Strategiile de lansare a premierelor cinematografice ar trebui să devină un alt obiectiv prioritar pentru 2018, pentru că s-⁠a văzut cât de mult pot lucra în favoarea unui film (chiar dacă este vorba de unul cu buget mic), din rezultatele comediei Două lozuri de Paul Negoescu (peste 50.000 de bilete vândute în 2016).

Nu aş încheia bilanţul cinematografic 2017 fără a aminti două dintre premierele apărute în decembrie, aflate şi pe lista câştigătorilor de premii internaţionale. Ambele sunt producţii cu buget mic şi poveşti de familie purtând semne ale stării societăţii româneşti de azi.

Mariţa, debutul în regie a lui Cristi Iftime, este un road movie derulat aproape în timp real, despre reunirea în seara de Crăciun a unei familii cu trei fraţi adulţi care îşi regăsesc pentru câteva ore tatăl plecat în urma divorţului. Drumul cu maşina înspre casa de vacanţă şi apoi masa festivă sunt marcate de încercările de re-⁠apropiere în relaţia fiilor cu un pater familias locvace, egoist şi fanfaron (Adrian Titieni) care acaparează discuţia, dar nu-⁠şi recucereşte poziţia pierdută. Calităţile filmului ţin de autenticitatea gesturilor mărunte şi a dialogurilor, de reliefarea detaliilor relevante din rutina cenuşie şi – nu în ultimul rând – de calitatea distribuţiei din care mai fac parte Alexandru Potocean, Bogdan Dumitrache, Ana Ciontea şi Victoria Cociaş.

Cealaltă premieră a ultimelor zile din an, Meda sau partea mai puţin fericită a lucrurilor este debutul lui Emanuel Pârvu, cunoscut mai ales ca actor şi regizor de teatru, dar şi ca semnatar al unor scurtmetraje selectate în festivalurile naţionale. Cu Premiul pentru regie la Sarajevo el îşi vede validată trecerea la lungmetrajul de ficţiune, „trecerea” referindu-⁠se şi la amănuntul că drama de familie premiată dezvoltă naraţiunea din scurtmetrajul Meda, recent distribuit şi pe micul ecran, la HBO. Pârvu dezvoltă acum fundalul social al dramei lui Doru, un tăietor de lemne recent rămas văduv, care face eforturi pentru a păstra custodia Medei, fetiţa adolescentă aflată de opt ani în asistenţă maternală în familia lui. El trebuie să lupte pentru întocmirea unui dosar (bun) către Protecţia copilului, pentru plata impozitelor restante şi pentru asigurarea traiului zilnic într-⁠o comunitate rurală lovită de sărăcie. Descrierea autentică a acestei lumi cu oameni aspri şi uneori violenţi oferă filmului o factură documentară care îi conturează avantajos identitatea. Autorul are meritul de a nu activa mecanismele melodramei şi de a urmări cu onestitate traseul eroului pe drumurile noroioase ale satului, între o instituţie şi alta, care de care mai birocratică şi mai puţin prietenoasă. Singura soluţie pentru rezolvarea problemelor financiare ale eroului pare braconajul, asocierea lui Doru la grupul care organizează o vânătoare de urşi pentru un politician setos de senzaţii tari. Finalul deschis întăreşte, totuşi, problematica etică a filmului care mizează, din fericire, pe cartea austerităţii şi beneficiază de interpretarea inspirat interiorizată a lui Şerban Pavlu, pe bună dreptate premiat la Sarajevo. Cele două filme semnalează apariţia unei noi generaţii de regizori care duc mai departe câteva dintre achiziţiile Noului cinema românesc, dar propun şi formule narative şi expresive diferite. Să vedem dacă ei vor reuşi să păstreze la acelaşi nivel prestigiul cinematografic românesc atât de surprinzător câştigat în ultimul deceniu.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Duma

Dana Duma, publicist, critic de film. Publica la Ideea Europeana monografia „Woody Allen Bufon si filosof”, carte distinsa cu Premiul Uniunii Cineastilor. „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera «ultimul mare comic american» dar si [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest