Contemporanul » Film » Dana Duma: Nostalgia (cinematografică) nu mai este ceea ce era

Dana Duma: Nostalgia (cinematografică) nu mai este ceea ce era

Purice se ambiţionează să creadă că nu e totul pierdut, renovează sala cu investiţii şi efort propriu, găzduieşte şi organizează evenimente (mai ales pentru copii) şi, pentru a păstra spectatorii în sala îngheţată, le oferă ceai şi pături, ajutat de casiera şi plasatoarea sălii

Nostalgia nu mai este ceea ce era este titlul unei cărţi de memorialistică (La nostagie n`est plus ce qu`elle était, Editura Seuil, 1975) a excepţionalei actriţe Simone Signoret, inspirat de un graffiti văzut de ea pe un zid din New York. Am împrumutat acest aforism anonim pentru a vorbi despre nostalgia faţă de un dana-cinema-mon-amour-2cinema de altădată sau faţă de practicile cinematografice dintr-⁠un trecut recent, sentiment ce nutreşte substanţa a două filme recent lansate: unul este mult aşteptatul lungmetraj al regizorului Quentin Tarantino, Cei opt odioşi/ The hateful eight, prezent pe lista Premiilor Globul de aur şi nominalizat la viitoarele Premii Oscar, iar celălalt este documentarul de lungmetraj Cinema mon amour de Alexandru Belc, premiat vara trecută la Sarajevo şi selectat în multe festivaluri de profil.

Tarantino revine la operaţiunea revizuirii westernului, cel mai american dintre genuri, începută cu Django dezlănţuit/ Django unchained (2012). Dacă acest film se angaja într-⁠un dialog cu trecutul (în forma istoriei cinematografului) fiind îmbibat de trimiteri la westernul clasic şi la westernul-⁠spaghetti, noua peliculă se angajează într-⁠un dialog cu prezentul, la care se referă mai ales prin satira la adresa prejudecăţilor şi stereotipurilor rasiste.

Tarantino propune o variantă revizionistă a genului, bifând totuşi reperele iconografice definitorii (peisajul muntos – unul acoperit de zăpadă –, diligenţa, cârciuma unde au loc înfruntările decisive), timpul istoric specific (puţin după încheierea războiului de secesiune nord-⁠sud), tipologia (şeriful, vânătorul de recompense, bandiţii etc). Deşi, într-⁠unul dintre numeroasele interviuri acordate recent, Tarantino declara că „lui John Ford nu i-⁠ar fi plăcut filmul”, referirea la clasica peliculă a acestuia Dilgenţa/ The Stagecoach (1939) este evidentă. O bună parte a evenimentelor are loc într-⁠o diligenţă, iar personaje sunt în număr de opt, ca la Ford. Influenţa westernurilor-⁠spaghetti – în special ale celor semnate de Sergio Corbucci – este mai subliniată, în primul rând, prin împrumutarea compozitorului Ennio Moricone, care scrie o partitură – premiată cu un Glob de aur – cu accente de suspans, amintind de sub-⁠genul italian la modă în anii ‘70 şi, în plus, filmează cu un aparat din aceasdana-hateful-eight-tv-spottă perioadă, pe peliculă de 70 mm. Farmecul cinematografului pe ecran panoramic din această epocă este reînviat de Cei opt odioşi, cu peisaje de o măreţie impresionantă, amplificată de tehnica asociată cu nostalgia.

În cele trei ore ale filmului urmărim o poveste cu accelerări şi încetiniri de ritm, subtil orchestrate de cineastul, care îşi confirmă măiestria de povestitor. Întâlnirea dintre doi vânători de recompense (jucaţi de Kurt Russell şi Samuel L. Jackson) şi un şerif (Walton Goggins) pe un drum înzăpezit din Wyoming şi refugierea acestora, la venirea viscolului, într-⁠un han cu clienţi dubioşi, declanşează confruntări concrete şi simbolice. Cele concrete sunt justificate de încercarea membrilor unei bande de a o elibera pe prizoniera (membră a grupului lor) dusă în funii la judecată înspre orăşelul apropiat. Confruntarea simbolică reface, în spaţiul hanului, conflictul dintre sudiş­tii adepţi ai sclaviei şi nordiştii cu vederi democratice. În centrul acestui conflict se află unul dintre vânătorii de recompense, un general de culoare care poartă asupra lui o scrisoare de la preşedintele Abraham Lincoln, interpretat magistral de Samuel L. Jackson. Prezenţa lui declanşează exteriorizarea resentimentelor şi traumelor legate de războiul recent încheiat. Dialogul abundent, dar sclipitor, scris de Tarantino, prevesteşte ascensiunea violenţei spre cotele hiperbolice din final (analogia cu lungmetrajul de debut al regizorului, Reservoir dogs se impune), reuşind în acelaşi timp să gradeze căderea măştilor, bine purtate la început de falşii drumeţi (Bruce Dern, Tim Roth Michael Madsen şi Demian Bichir), găsiţi de pasagerii diligenţei. ÎDana-Kurt-Russell-Samuel-L-Jackson-Hateful-Eightn schimbul de replici sunt incluse şi trimiterile acide la prezent, în special, la tratamentul violent aplicat de poliţie tinerilor delincvenţi afro-⁠americani, împotriva căruia regizorul Quentin Tarantino a luat deseori poziţie. De altfel, sindicatul poliţiştilor americani a încercat să boicoteze premiera filmului şi, se pare, cu oarecare succes.

Problema actualizării mesajului antirasist în Cei opt odioşi este că ea devine uneori prea apăsată şi şansa de revanşă oferită, în planul ficţiunii, personajelor de culoare, excesiv de partizană. În plus, ceea ce a întreţinut controversa în receptarea filmului, este excesul de violenţă în tratamentul aplicat prizonierei criminale (lovită şi bătută cu sadism), reprezentare misogină a femeii care i-⁠a adus totuşi lui Jennifer Jason-⁠Leigh o nominalizare la Oscar. De unde se confirmă din nou că actorii care vor neapărat statueta aurită trebuie să sufere puţin, într-⁠un fel sau altul.

Cealaltă ipostază a nostalgiei cinematografice, documentarul Cinéma, mon amour de Alexandru Belc se întâlneşte cu westernul lui Tarantino prin evocarea ecranului panoramic. Lungmetrajul portretizează un director de cinematograf care luptă cu mijloace donquijoteşti pentru sfidarea destinului sumbru al sălilor de cinema din România. Victor Purice este managerul sălii Dacia Panoramic din Piatra Neamţ, una dintre puţinele funcţionale (aproximativ 30) rămase în reţeaua România Film, dintre cele 400 existente imediat după revoluţie. Cinematograful său este unul dintre ultimele de pe teritoriul nostru care oferă proiecţie pe 35 mm. Aparatura necesară este conservată şi restaurată cu sfinţenie de managerul ajutat de foşti angajaţi, acum pensionari care, la fel ca el, nu pot trăi fără a vedea (şi proiecta) filme pe marele ecran.

Purice se ambiţionează să creadă că nu e totul pierdut, renovează sala cu investiţii şi efort propriu, găzduieşte şi organizează evenimente (mai ales pentru copii) şi, pentru a păstra spectatorii în sala îngheţată, le oferă ceai şi pături, ajutat de casiera şi plasatoarea sălii. Descrierea ritualurilor cotidiene ale acestui dependent de cinema acumulează scene de muncă, de relaxare (când cântă şi dansează alături de angajate), de dialog cu restul familiei care trăieşte în Italia şi pe care se dana-cinema-mon-amour-4ambiţionează să nu o urmeze. Portretul afectuos al acestui profesionist care încearcă imposibilul a fost lansat într-⁠un moment în care mesajul său optimist a mai atenuat ceva din pesimismul indus de nefastele evoluţii ale reţelei noastre de distribuţie: închiderea sălilor de cinema din Centrul Bucureştiului, motivată de noua lege privind clădirile cu risc seismic ridicat.

Proiectul demarat acum trei ani al acestui film face parte din campania „Salvaţi Marele Ecran”, iniţiată de Tudor Giurgiu şi echipa Festivalului Transilvania de la Cluj. Nu ştim dacă această campanie şi repetatele luări de poziţie ale cineaştilor şi cinefililor vor reuşi să-⁠i sensibilizeze pe cei care pot face ceva pentru salvarea sălilor din Bucureşti şi din alte oraşe, singurele unde se mai pot vedea pelicule româneşti şi europene. Politicienii, guvernanţii şi edilii ar trebui să înţeleagă însă că multiplexurile conduse după principiul profitului nu sunt o alternativă valabilă şi că foarte apreciatul cinema românesc merită nişte măsuri de protecţie. Efortul merită făcut şi pentru că filmul în limba naţională face parte din mult discutata strategie pentru identitate culturală.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Duma

Dana Duma, publicist, critic de film. Publica la Ideea Europeana monografia „Woody Allen Bufon si filosof”, carte distinsa cu Premiul Uniunii Cineastilor. „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera «ultimul mare comic american» dar si [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest