Contemporanul » Film » Către un cinema popular

Către un cinema popular

Comedia lansată recent care concurează la aceeaşi categorie, America, venim! de Răzvan Săvescu (cu un box office de 20.000 de spectatori în două săptămâni) recurge la o strategie asemănătoare a folosirii beneficiilor unor succese TV. Este vorba în primul rând despre experienţa sitcomului, gen televiziv în care regizorul s-⁠a exersat îndelung în seriale precum La bloc, La servici, Gaşca, Clanul Popeştilor.

Aşa cum se putea anticipa, în anul în care ecourile Noului cinema românesc mai apar, din ce în ce mai stins, numai în scurtmetraje, reacţia contra „cine­maului de festival” s-⁠a concretizat mai ales în înmulţirea peliculelor de gen, careDana-afis forţează adeziunea publicului încercând să-⁠l „distreze”. Sigur că ar fi momentul să ne amintim că cinematograful e o artă de masă, în primul rând prin modul de producţie. La realizarea unui film iau parte numeroşi artişti şi tehnicieni şi numai arareori unul singur (regizorul) reuşeşte să-⁠şi imprime adânc pecetea, cum susţinea „politica autorilor” acreditată de criticii-⁠cineaşti de la revista Cahiers du cinema, cu François Tuffaut şi Jean-⁠Luc Godard în frunte.

Aspectul colectiv al filmului se regăseşte nu numai în elaborarea lui, ci şi în modul de difuzare. Cinemaul a fost destinat încă de la început marelui public, luat în ansamblu, fără deosebire de vârstă, gen, clasă, religie. E momentul să ne amintim că cinemaul nu este, prin definiţie, o artă elitistă, care ar presupune coduri specifice de lectură. Producătorii de film în general şi mai ales cei hollywoodieni au avut mereu grijă ca produsele cinematografice finanţate de ei să se adreseze individului mediu şi să-⁠i solicite acestuia un efort minim de înţelegere. A furniza plăcere în primul rând este idealul celor decişi să creeze un cinema popular, care răspunde aşteptărilor unui public dornic de distracţie şi ar putea umple sălile.

Cam aşa gândesc cei care au decis să dezvolte această direcţie în cinemaul românesc, înregistrând rezultate de box office oarecum satisfăcătoare pentru producţia naţională a ultimilor ani (vezi cazul Selfie de Cristina Iacob cu peste 90.000 de spectatori înregistraţi în octombrie), dar încă mult mai puţin spectaculoase decât comediile româneşti de altădată (Nea mărin miliardar de Sergiu Nicolaescu, peste 3 milioane de bilete vândute ).

Foarte interesant, legătura dintre vechiul şi noul succes de box office vine din soluţia exploatării popularităţii câştigate prin show-⁠urile TV. Dacă Nico­laescu folosea nu numai carisma lui Amza Pellea, ci şi personajul creat de el în emisiuni foarte gustate, Selfie înghesuie în distribuţie vedete ale unor programe de mare audienţă ale postului de televiziune Pro TV precum Alex Velea, Smiley, Mihaela Rădulescu, Florin Călinescu pur şi simplu ca soluţii de marketing.

Comedia lansată recent care concurează la aceeaşi categorie, America, venim! de Răzvan Săvescu (cu un box office de 20.000 de spectatori în două săptămâni) recurge la o strategie asemănătoare a folosirii beneficiilor unor succese TV. Dana-afis-1Este vorba în primul rând despre experienţa sitcomului, gen televiziv în care regizorul s-⁠a exersat îndelung în seriale precum La bloc, La servici, Gaşca, Clanul Popeştilor etc. Cu antecedente de actor, Săvescu semnează scenariul împreună cu actriţa Oana Ioachim, ambii ştiind multe lucruri despre spectacolele de tip şuşă pentru românii din diaspora, din care se inspiră povestea. Totul gravitează în jurul experienţei unei trupe de actori provinciali din Târgovişte, plecată să susţină un spectacol Caragiale la New York. Cum diurna primită e insuficientă, ei se lasă tentaţi de un impresar escroc şi pornesc, în minibu­sul lui hodorogit, într-⁠un turneu de show-⁠uri pentru românii din Statele Unite. Actorii care visau să-⁠şi sporească prestigiul jucând în America îşi găsesc mereu scuze pentru acceptarea unor compromisuri „alimentare”, interpretând poezii de Adrian Păunescu, imitaţii de Florin Piersic, dansând ţigăneşte sau cântând cântece din repertoriul lui Tudor Gheorghe şi al Mariei Tănase. Un re­pertoriu pe gusturile nos­talgice ale unor spec­tatori care şi-⁠au trăit adolescenţa în România anilor 80. Ceea ce are cu adevărat haz în aceste pasaje este complicitatea ironică a actorilor din distribuţia filmului, dublată de ironia artiştilor implicaţi în aventura turneului.
Şi numele interpreţilor din America, venim! sunt asociate serialelor de televiziune, dar sunt validate şi de o carieră teatrală şi cinematografică onorabilă. Gheorghe Ifrim, Tania Popa, Mihai Călin, Adri­an Văncică, Ion Sapdaru sau Alexandru Bindea joacă toţi cu mare plăcere şi au contribuit, probabil, cu detalii ale turneelor în străinătate la care au luat şi ei parte. Distribuţia este înnobilată de prezenţa actriţei de origine croată Mira Furlan, afirmată în filmul lui Emir Kusturica Tata în călătoria de afaceri şi lansată apoi într-⁠o carieră internaţională cu participări în celebre seriale TV precum Lost. Ea joacă acum rolul unei milionare excentrice care devine salvatoarea actorilor înşelaţi de impresarul cinic, interacţiunea ei cu românii rătăciţi în America dând naştere unora dintre cele mai bune momente comice, precum discuţia ei cu presupuse apropouri erotice, cu actorul nevorbitor de engleză interpretat de Gheorge Ifrim.
Cu un umor aflat pe o treaptă mai sus decât cel din #Selfie, comedia America, venim! înregistrează totuşi scăderi venite din compromisurile cu sitcom-⁠ul, care favorizează momentele solistice ce pun, pe rând, în valoare talentul actoricesc al actorilor (mai ales Gheorghe Ifrim, Tania Popa, Adrian Văncică), dar nu permite articularea unei structuri dramaturgice solide. Cum finalul sugerează că trupa provincială, revenită acasă în România, mai primeşte o ofertă pentru un turneu în Spania, ne aşteptăm la un sequel al comediei, în care minusurile semnalate de comentatorii filmului ar putea fi corectate.

Un susţinător fervent al cinemaului popular, Kiki Vasilescu, debutant în regia de lungmetraj cu Terapie pentru crimă şi cu antecedente de scenarist la Pro TV, pretinde sus şi tare că se simte în stare să furnizeze sălilor de cinema producţii care să umple de spectatori. Declarându-⁠se „plictisit de filmele de artă” şi convins că „cinemaul trebuie să fie entertainment” el se lansează în realizarea unui thriller derivat, susţine domnia sa, din Léon (1994) de Luc Besson, regizorul francez care s-⁠a specializat în genurile de imitare a filmelor americane. Vasilescu preia personajul feminin Mathilde jucată în pelicula citată de Natalie Portman, pentru a o imagina, după 20 de ani, locuitoare a Bucureştiului şi tentată să devină ucigaş plătit. El îşi motivează lipsa de realism a poveştii despre o funcţionară de bancă transformată în killer amintindu-⁠ne că „nici la New York Supermanii nu zboară peste tot”. Pare pur şi simplu un program estetic, aplicat într-⁠un thriller cu inserţii de animaţie (de fapt se mişcă foarte puţin nişte desene alb-⁠negru cu pete roşii, ca în Sin City), regizorul declarând că modelul acestui patchwork modernist ar fi fost Natural Born Killers de Oliver Stone. Desenele lui Mirel Drăgan par mai bine folosite în romanul scris de Bogdan Hrib după film, o primă încercare de novelizare în experienţa noastră editorială.

Cartea (apărută la Editura Tritonic) are şi avantajul de a lăsa spectatorul să-⁠şi imagineze situaţii şi reacţii, acesta fiind scutit de ţipetele neîntrerupte ale Claudiei Pavel (cunoscută din cariera de cântăreaţă sub numele de Cream) care reprezintă teribil de stângace o ucigaşă (fie şi în devenire) profesionistă. Kiki Vasilescu nu pare să ştie prea multe despre dirijarea actorilor şi nici despre felul cum se articulează o poveste cinematografică. Bunele intenţii şi riscurile financiare asumate de domnia sa ca investitor unic în această producţie independentă nu sunt suficiente pentru ca Terapie pentru crimă să devină succesul popular visat.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Dana Duma

Dana Duma, publicist, critic de film. Publica la Ideea Europeana monografia „Woody Allen Bufon si filosof”, carte distinsa cu Premiul Uniunii Cineastilor. „Woody Allen este un erou. Nu numai pentru ca multi il considera «ultimul mare comic american» dar si [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest