Contemporanul » Film » Călin Căliman: Titus Vîjeu, enciclopedistul

Călin Căliman: Titus Vîjeu, enciclopedistul

Titus Vîjeu a realizat un volum necesar, despre un cineast de primă mărime al cinematografiei naţionale, a cărui „Artă a privirii” (elocventă şi în fotografia de pe coperta volumului!), de mare originalitate, ne determină să împărtăşim în totalitate punctul de vedere al autorului

Cel mai important eveniment editorial cinematografic al ultimilor patru-cinci ani este, neîndoios, apariţia la selecta editură Noi Media Print, a celor cinci volume monografice consacrate de enciclopedistul Titus Vîjeu unor cineaşti reprezentativi ai cinematografiei naţionale, Dan Piţa, Mircea Daneliuc, Elisabeta Bostan şi Nicolae Mărgineanu. Chiar dacă la unele dintre aceste volume m-⁠am referit în comentarii anterioare (din revista „Contemporanul” sau din revista „Film”), voi lua în discuţie, acum, întreg ciclul monografic al eminentului critic şi teoretician Titus Vîjeu, o operă cu titlu de excepţie în publicistica editorială românească.

Primele două volume ale acestui impresionant ciclu au fost consacrate regizorului Dan Piţa: primul, apărut în noiembrie 2012, era intitulat „Dan Piţa – Arta privirii”, iar al doilea „Cinema, cinema, cinema… Dialoguri cu Dan Piţa”. Primului volum îi consacram un amplu comentariu la data apariţiei, în care subliniam faptul că, încă din titlul primului capitol, parafrazând o „formulă” dintr-⁠un alt domeniu, Titus Vîjeu găsea o caracterizare esenţială pentru autorul comentat: „Dan Piţa – «Un cineast pe viaţă»”. Cum altfel ar fi putut fi caracterizat mai bine un om născut pentru cinema precum Dan Piţa? Chiar dacă autorul cărţii refuză, ulterior, criteriul strict cronologic, preferând – în favoarea studiului său monografic – „montajul de idei”, în următorul capitol al cărţii, „Un fluture la barieră”, începe cu „începutul” şi descoperă, în filmul studenţesc de absolvire al regizorului Dan Piţa, Viaţa în roz, sâmburele întregii creaţii cinematografice care a urmat. Deloc întâmplător, autorul cărţii revine la „filmul-⁠matrice” al regizorului Dan Piţa şi în capitolul următor, în care vorbeşte despre anii de studenţie ai regizorului Dan Piţa, despre contribuţia hotărâtoare la formarea sa a profesorului Victor Iliu, care n-⁠a mai apucat să vadă Viaţa în roz. În capitolul următor, „Viaţa ca un bivol. Punct”, este evocat momentul istoric al filmului-eveniment Apa ca un bivol negru, când absolvenţii de atunci ai Institutului, regizori şi operatori, au renunţat la filmele individuale de diplomă, pentru a realiza, împreună, „manifestul unei generaţii”. Urmează, în volumul lui Titus Vîjeu, o analiză atentă, aprofundată şi foarte personală a filmelor realizate de tandemul Mircea Veroiu-Dan Piţa la Roşia Montană. La capătul pertinentei analize a celor două filme, autorul cărţii conchide, pe bună dreptate: aceste filme „aveau să anunţe – sobru şi definitiv – destinul artistic al celor doi cineaşti. Experienţa trăită de ei în lumea aceea stranie a lui Ion Agârbiceanu avea să-⁠i conducă spre un mod aparte de a face film, într-⁠o lume în care valorile se selectau cu tot mai mare dificultate”. Analizând apoi experienţa mai mult decât pozitivă a unui film de actualitate precum Filip cel bun (cu Mircea Diaconu ca protagonist), autorul recurge la repetate „salturi în timp” privitoare la filme de actualitate ale regizorului din alte perioade istorice, în căutarea unor alţi „filipi cei buni” (şi găsindu-⁠i, în filme precum Concurs, Faleze de nisip, Pas în doi, Pepe şi Fifi, Omul zilei, Second Hand, Rochia albă de dantelă, Ceva bun de la viaţă). Pasionantul „montaj de idei” propus de Titus Vîjeu continuă şi în capitolele următoare, conducându-⁠mă spre următoarea concluzie în comentariul publicat al primului volum (o concluzie pe care o reiau, pentru că rămâne perfect actuală). Neîndoios, volumul „Dan Piţa – Arta privirii” reprezintă un moment cultural „de marcă” al prezentului imediat. El impresionează prin soliditatea judecăţilor sale de valoare, riguros argumentate, prin pertinenţa discursului analitic, prin ţinuta elevată a demersului estetic, moral şi filosofic, prin calitatea asocierilor culturale (cu mari cineaşti ai lumii, cu cinematografii de pe toate meridianele), prin buna cunoaştere a „teritoriului” investigat, prin solidaritatea cu preceptele de bază ale şcolii naţionale de film. Titus Vîjeu a realizat un volum necesar, despre un cineast de primă mărime al cinematografiei naţionale, a cărui „Artă a privirii” (elocventă şi în fotografia de pe coperta volumului!), de mare originalitate, ne determină să împărtăşim în totalitate punctul de vedere al autorului: „Este limpede pentru oricine este interesat de filmul românesc că Dan Piţa a reuşit să coaguleze în peste patru decenii de creaţie nu numai o filmografie, ci şi o operă, ce-⁠l recomandă drept unul dintre cei mai mari regizori români, dar şi un cineast european de mare interes”… Această concluzie rămâne valabilă şi după cel de al doilea volum consacrat de Titus Vîjeu regizorului Dan Piţa, „Cinema, cinema, cinema”, în care dialogul celor doi, literamente pasionant, pe teme de film şi viaţă, abordează esenţiale probleme estetice, morale şi filosofice, după cum o lasă să se întrevadă şi titlurile sumarului („Dincolo de Thanatos”, „Poteci şi hăţişuri”, „Pe pământ, sub pământ…”, „Geografia prieteniei”, „Filmul şi literatura”, „Dincolo şi dincoace de ocean”, „Locul unde se întâmplă multe…”, „Suflete în derivă”, „Simbolismul religios al solstiţiului”, „Între cărţi şi zăpezi”), capitole care preced filmografia cvasi-⁠exhaustivă a regizorului Dan Piţa dintre anii 1970 şi 2013 (cu titluri precum Viaţa în roz, Apa ca un bivol negru, Nunta de piatră, Duhul aurului, Filip cel bun, Tănase Scatiu, Profetul, aurul şi ardelenii, Bietul Ioanide, Pruncul, petrolul şi ardelenii, Concurs, Faleze de nisip, Dreptate în lanţuri, Pas în doi, Noiembrie, ultimul bal, Rochia albă de dantelă, Hotel de lux, Pepe şi Fifi, Eu sunt Adam, Omul zilei, Second Hand, Femeia visurilor, Ceva bun de la viaţă, Kira Kiralina), o filmografie din care nu lipseşte decât un titlu, Autor necunoscut – deşi, încă din forma iniţială, încheiată înainte de decembrie ’89, acest film putea fi considerat reprezentativ pentru cineast –, un film care n-⁠a fost finalizat, însă, conform intenţiilor regizorului, prin reluarea personajelor „după zece ani”, şi, în consecinţă, rămas necunoscut spectatorilor.

În octombrie 2015 a apărut volumul Mircea Daneliuc – monsieur l’auteur sau lupul singuratic al filmului românesc, despre care, de asemenea, am scris la ora apariţiei. Titus Vîjeu, care-⁠l cunoaşte de o viaţă pe Mircea Daneliuc, îşi începe cartea cu un portret al personajului, o misiune deloc uşoară, mai ales dacă ţinem seama de ceea ce spune la un moment dat autorul: „Ca unul ce-⁠l cunosc pe Mircea din prima zi a sosirii sale în Bucureşti, ca student la I.A.T.C., şi care-⁠am împărţit cu el căminul studenţesc şi, după absolvire, cazarma Şcolii de ofiţeri de rezervă din Drumul Taberei, ştiu că nu este un personaj comod”. Definind personalitatea Omului şi Cineastului Mircea Daneliuc, Titus Vîjeu îl caută, apoi, şi îl găseşte, în filmele şi cărţile sale, uneori sub formă de „monsieur l’auteur”, alteori ca „lup singuratic al filmului românesc” (cum o spune şi titlul cărţii), sau sub alte ipostaze, urmărind, prin asociaţii de idei surprinzătoare, drumul vieţii şi al creaţiei daneliucene, în strânsă şi indispensabilă relaţie cu realităţile ţării. Titus Vîjeu caracterizează pertinent auspiciile social-⁠politice în care s-⁠a produs debutul în lung metraj al unui cineast „inapetent din naştere la orice formă de constrângere”. Într-⁠un dificil context social-⁠politic, Mircea Daneliuc – pe un scenariu de Timotei Ursu – a realizat filmul Cursa, povestea a trei oameni la drum, practic confruntarea şi intersectarea a trei „lumi interioare”, cu efecte morale decisive în fondul sufletesc al personajelor. De analize substanţiale se bucură şi filmele celelalte de început ale regizorului Mircea Daneliuc, filmul de epocă Ediţie specială şi filmul de actualitate Proba de microfon, analiza căruia se încheie cu concluzii de tipul „Proba de microfon a fost filmul ce-⁠l confirma pe Mircea Daneliuc drept un cineast anti-⁠sistem”. Croaziera avea să constituie dovada peremptorie a acestei victorii personale împotriva sistemului, care, prin extensie, avea să devină şi victoria filmului românesc asupra unui sistem politic osificat”. De analize pertinente beneficiază şi alte filme daneliucene, Vânătoarea de vulpi şi Glissando. Câteva din scrierile „auster epice” ale lui Bogza – spune apoi Titus Vîjeu – „i-⁠au inspirat lui Mircea Daneliuc una dintre cele mai profunde şi tulburătoare creaţii ale sale, dar şi ale cinema-⁠ului naţional”, filmul Iacob. Deloc întâmplător, capitolul în care este analizat ireproşabil filmul Iacob se intitulează „La condition humaine”, aceasta fiind de fapt generoasa temă a filmului. Semnificative sunt şi titlurile capitolelor următoare ale cărţii lui Titus Vîjeu, în care Mircea Daneliuc este căutat şi găsit în filmele sale post-revoluţionare: „Suntem o societate isterică (…) nu ne mai facem bine”, „O lehamite fără cusur, o lehamite perfectă”, „Partea şi întregul”, „Monsieur l’Auteur”, „Ruperea pisicii şi alte erezii”, „Văzul şi litera”, „Scena de celuloid”, „Cele ce nu plutesc”…

Volumul consacrat regizoarei Elisabeta Bostan, intitulat Elisabeta Bostan – Imaginarium sau filmul în împărăţia candorii, este, de asemenea, o carte de-⁠a dreptul pasionantă, de intensă originalitate, dedicată unei regizoare-⁠nepereche. Dintr-⁠un capitol concluziv al volumului, am reţinut o caracterizare esenţială: Elisabeta Bostan a realizat filme „fără chipul şi asemănarea altora”. În acest spirit sunt analizate filmele de început ale autoarei, filmul despre „Homerul românilor” (Ion Creangă, fireşte), filmele despre „o fetiţă ca oricare” (Veronica, desigur), filmele despre „băiatul cu o singură bretea” care a cucerit Parisul (Năică, neîndoios), filmele despre „un urs din insula Vrangel” (Fram-⁠ul lui Cezar Petrescu, nu-⁠i aşa?), în acest spirit sunt privite relaţiile afective cu principale interprete ale sale, micuţa Lulu Mihăescu sau „campioana” de mai târziu (viitoarea Izabela Moldovan Bostan!), în acest spirit sunt discutate toate filmele regizoarei, în capitole, cum spuneam, de-⁠a dreptul pasionante, palpitante. Povestea fetei frumoase şi visătoare dintr-⁠un orăşel moldav care pornea în căutarea propriului destin într-⁠un Bucureşti încă devastat de război, era anul 1948, este exemplară şi am convingerea că regizoarea Elisabeta Bostan merita cu prisosinţă un asemenea volum de suflet despre personalitatea sa complexă, cuceritoare. De-⁠a dreptul performant este şi volumul lui Titus Vîjeu „Nicolae Mărgineanu – filmul sau invizibilul vizibil”, în care filmul şi viaţa dialoghează permanent, realităţile cinematografice se intersectează consecvent cu realităţile social-politice ale epocii, biografia cineastului se întâlneşte, pas cu pas, cu existenţa propriu-⁠zisă a personajului investigat, familia cineastului revenind insistent în cadru (ilustrul părinte, victimă tragică a regimului totalitar, superba soţie, Maria Ploae, o actriţă pentru toate anotimpurile, cei patru copii, Petru, Ana, Nicolae jr. şi Oana-Maria, angrenaţi, cu toţii, în lumea filmului), familia cinematografică a regizorului devenind, de asemenea, personaj principal al volumului. Capitolele cărţii (dintre care amintesc câteva: „O efigie a melancoliei”, „Descensus ad inferos”, „Vissi d’arte, vissi d’amore…”, „Academia suferinţei”, „O ţară din sârmă ghimpată”, „Nobile tristeţi transilvane”, „Biografii vizuale”, „En plein air”) parcurg întreaga filmografie a regizorului, alcătuită din titluri memorabile precum Un om în loden, Ştefan Luchian, Întoarcerea din iad, Pădureanca, Flăcări pe comori, Un bulgăre de humă, Undeva în Est, Priveşte îna­inte cu mânie, Capul de zimbru, Faimosul paparazzo, Binecuvântată fii, închisoare, Logodnicii din America, Schimb valutar, Poarta Albă, sau din documentare, de asemenea, antologice… Amintirile regizorului, ca şi bogatul material ilustrativ, conferă volumului un plăcut şi seducător ton personal…

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Calin Caliman

Calin Caliman, critic de film, ziarist, născut la Braşov în data de 17 mai 1935. Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti (1957), apoi al IATC „I.L. Caragiale”, secţia teatrologie – filmologie. Din anul 1959, redactor la revista Contemporanul, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest