Contemporanul » Film » Călin Căliman: La sfârşit de an cinematografic

Călin Căliman: La sfârşit de an cinematografic

Îmbucurătoare sunt şi celelalte prezenţe în repertoriul anului cinematografic ale unor alţi cineaşti de frunte din noul cinema românesc. Corneliu Porumboiu, de pildă, a prezentat în premieră lung metrajul Comoara

Deşi, la ora apariţiei acestor rânduri, ne aflăm la sfârşit de an cinematografic, ţin să subliniez, din capul locului, că prezentul comentariu nu reprezintă un bilanţ exhaustiv al anului cinematografic românesc. Din cel puţin două motive esenţiale. Întâi, pentru că, acum, când scriu, mai sunt câteva săptămâni până la sfârşitul anului calendaristic (deci nu sunt excluse surprizele cinematografice mcalin-afis-1-nr12-2015ajore), şi în al doilea rând pentru că, luat cu viaţa, n-⁠am reuşit să văd chiar toate premierele româneşti. Adevăratele bilanţuri cinematografice ale anului 2015 vor fi făcute de Premiile Gopo şi de Premiile Uniunii Cineaştilor care vor fi acordate anul viitor. În rândurile care urmează vreau doar să văd unde se aşează filmele româneşti din 2015, văzute de mine până la ora aşternerii acestor rânduri pe tastele computerului, în – vorba lui Radu Cosaşu – „cinemateca mea personală”, şi ce premiere de până acum ale anului cinematografic românesc au şanse reale de a învinge timpul. Două filme domină, cred, anul cinematografic românesc: Aferim! de Radu Jude şi De ce eu? de Tudor Giurgiu, două filme de facturi foarte diferite, dar, ambele, reprezentative pentru „noul cinema românesc”. Aferim! este un film de excepţie al unui regizor de excepţie (aflat la al treilea lung metraj, după Cea mai fericită fată din lume şi Toată lumea din familia noastră, ambele piese de rezistenţă ale noului cinema românesc). Este un film de excepţie, insolit, în primul rând pentru că este un film de epocă, a cărui acţiune se desfăşoară în anul 1835, în Ţara Românească, când zapciul Constandin (interpretat de Teodor Corban), împreună cu fiul său, dorobanţ, Ioniţă (Mihai Comănoiu), pornesc în căutarea unui rob fugar, Carfin (Cuzin Toma), pentru a-⁠l înapoia stăpânului său, boierul satrap Iordache Cîndescu (calin-3-nr-12-2015Alexandru Dabija), cel care intenţionează să-⁠l pedepsească exemplar pe fugar, pentru că i-⁠ar fi necinstit nevasta (Mihaela Sârbu). Este un film de excepţie, paradoxal, pentru că, propunându-⁠şi, în condiţiile date, să dea naştere unui „western balcanic”, regizorul se inspiră din marile filme ale unor clasici ai genului precum Howard Hawks (de unde şi clipele de zâmbet ale dramei) sau John Ford, dar nu renunţă la principiile minimaliste ale noului cinema românesc. Filmat pe peliculă alb-⁠negru de către un director de imagine, la rându-⁠i de excepţie, Marius Panduru, ale cărui modele, în mod evident, sunt, de asemenea, westernurile clasice, şi care nu se sfieşte să recurgă la „citate” de efect (un citat ar fi, în altă ordine de idei, şi familia „moromeţiană” întâlnită, în acest road-⁠movie, de cei doi călători, alcătuită din Victor Rebengiuc şi Luminiţa Gheorghiu), Aferim!, filmul – scris pe hârtie de Radu Jude şi Florin Lăzărescu, şi în imagini de Radu Jude şi Marius Panduru – rămâne, şi din punct de vedere stilistic, filmul anului cinematografic românesc. Îl secondează, cum spuneam, filmul de o cu totul altă factură, al regizorului Tudor Giurgiu, De ce eu?, considerat, pe bună dreptate, de critică, un „thriller politic” şi pornit de la un caz real, intens mediatizat, „cazul Panait”, cazul unui tânăr procuror, de numai 29 de ani, care s-⁠a sinucis în anul 2002. Co-⁠scenarist, împreună cu Loredana Novak, regizorul Tudor Giurgiu s-⁠a documentat minuţios, refăcând traseul de viaţă al tânărului procuror căzut în dizgraţie tocmai pentru că a sfidat presiunile superiorilor ierarhici, refuzând ideea legăturilor obscure dintre justiţie şi comanda politică. În ceea ce mă priveşte, consider acest film ca pe o binevenită tentativă de reabilitare a profesiei de procuror după nefericitele auto-⁠compromiteri ale breslei din ultima vreme. În rolul procurorului Cristian Panait, se impune prin firesc şi autenticitate Emilian Oprea, într-⁠o distribuţie, în general, performantă, cu actori precum Dan Condurache, Virgil Ogăşanu, Mihai Constantin, Andreea Vasile, Attila Gasparik. Acelaşi operator de imagine, şi el performant, în acest film, fapt care ne determină să-⁠l considerăm pe Marius Panduru principalul director de imagine al anului cinematografic românesc.

Îmbucurătoare sunt şi celelalte prezenţe în repertoriul anului cinematografic ale unor alţi cineaşti de frunte din noul cinema românesc. Corneliu Porumboiu, de pildă, a prezentat în premieră lung metrajul Comoara, validându-⁠şi locul de frunte în noua generaţie regizorală, prin cel mai „cinematografic” film al creaţiei sale (din care fac parte filme precum A fost sau n-⁠a fost?, Poliţist, adjectiv sau Metabolism!). Regizorul-scenarist a găsit, într-⁠un bloc din Bucureşti, doi căutători de comori, şi lor le dedică această frumoasă poveste cinematografică: unul, Costi, este un modest funcţionar (al cărui copil visează comoara calin-1-nr-12-2015lui Robin Hood din povestea pe care tatăl i-⁠o citeşte seara), un personaj foarte „la locul lui”, atras, însă, de Vecin (un personaj aventuros, de fapt un mic întreprinzăror falimentar, al cărui bunic, se pare, a îngropat o comoară în curtea casei părinteşti, la venirea comuniştilor), în operaţiunea riscantă a căutării unei comori ipotetice. Cam aceasta ar fi naraţiunea cinematografică propusă de Corneliu Porumboiu în cel mai recent film al său, al cărui director de imagine este Tudor Mircea şi din distribuţia căruia fac parte, printre alţii, Cuzin Toma, Radu Bânzaru, Dan Chiriac, Adrian Purcărescu, Florin Kevorkian, Iulia Ciochină. Radu Muntean (autorul filmelor Furia, Hârtia va fi albastră, Boogie şi Marţi după Crăciun) a fost prezent pe ecrane cu lung metrajul Un etaj mai jos, filmul unei mari dileme morale, al cărui protagonist este un locatar dintr-⁠un bloc, Sandu Pătraşcu (acelaşi Teodor Corban, zapciul Constandin din Aferim!) a cărui viaţă paşnică, alături de soţia sa (Oxana Moravec) şi de fiul său (Ionuţ Bora) se schimbă, după ce a fost martorul unei altercaţii dintre doi vecini, soldată – după cum a aflat ulterior – cu o crimă. Regizorul are meritul deosebit de a-⁠i fi rezervat un rol vizibil unei actriţe legendare, Tatiana Iekel (mama lui Florin Piersic jr.), care joacă alături de Vlad Ivanov, Ioana Flora, Maria Popistaşu, Constantin Diţă, în acest complex film psihologic, al cărui regizor este şi co-⁠scenarist, alături de Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu. Cu un al doilea film reprezentativ (după Eu când vreau să fluier, fluier), Box, o poveste de dragoste mai specială, a fost prezent în repertoriul anului şi Florin Şerban, un alt autor de prim rang al noului cinema românesc. Printre interpreţii săi din acest film, Hilda Peter, Rafael Florea, Sorin Leoveanu. Ajuns la regie, înzestratul operator şi producător Cristian Comeagă a propus în 2015 filmul Cel ales, un film de autor şi de suspans, a cărui acţiune se petrece pe două planuri temporale (unul, la începutul anilor ’80 din veacul trecut, şi celălalt după o vreme), cu un personaj trecut prin experienţe de viaţă extreme, domnul X (Bogdan Stanoevici), într-⁠o distribuţie din care mai fac parte Olimpia Melinte, Nicodim Ungureanu, Laura Cosoi.

Anul 2015 a fost şi un an bogat în debuturi. Regizorul de dincolo de Prut Mihai Mihăescu, devenit sexagenar, a ajuns la un lung metraj în România, filmul Fata cu ochii verzi, un film cu ambiţii artistice superioare, în primul rând pentru că este o ecranizare a părţii a doua din „Romanul adolescentului miop” de Mircea Eliade, „Gaudeamus”. Filmul a fost realizat cu concursul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi, unde regizorul conduce o clasă de actorie. Joacă în film Tatiana Grigore (Nişka), Claudia Chiraş (Zozora), cele două muze ale lui Mircea, alter-⁠ego-⁠ul romancierului, printre ceilalţi interpreţi numărându-⁠se Andrei Grigore Sava, George Marici, Andreea Lucaci. Cu un film independent a fost prezentă în repertoriul anului cinematografic şi Ana Lungu, autoarea filmului Autoportretul unei fetecalin-2-nr-12-2015 cuminţi, un film – i-⁠aş zice – despre criza vârstei de 30 de ani, al cărei personaj principal, Cristina, este interpretat foarte convingător de Elena Popa, partenerul său fiind revelaţia actoricească a anului cinematografic, Emilian Oprea (procurorul din De ce eu?), printre interpreţi fiind şi părinţii regizoarei, Dan şi Magdalena Lungu (în rolurile părinţilor Cristinei!), Alexandru Lustig, Andrei Enache, Radu Iacoban, în timp ce director de imagine a fost Silviu Stavilă (care a filmat şi cu Cristi Puiu Marfa şi banii). Dintre debuturi m-⁠au interesat, în mod special, două: în Carmen, regizorul Doru Niţescu (un debut întârziat în lung metraj) propune – pe scenariul scris în colaborare cu Tudor Voican, după o idee de Cătălin Cocriş – o tragedie, filmul unui sfârşit iremediabil, datorat bolii incurabile a unei fetiţe, Carmen (interpretată curajos de Iulia Lupaşcu), un film gradat cu o rigoare ştiinţifică spre deznodământ şi susţinut de o distribuţie selectă, cu Rodica Lazăr (în rolul greu al mamei), cu Adrian Titieni, Maia Morgenstern, Mimi Brănescu şi Doru Ana printre protagoniştii conflictului; filmul Lumea e a mea al tânărului regizor Nicolae Constantin Tănase (fiul reputatului operator-⁠regizor Dinu Tănase) îşi propune să vorbească despre universul de gândire şi simţire al generaţiei 2000, urmărind scufundarea morală a unei adolescente, Larisa, o elevă dintr-⁠un oraş cu ieşire la mare (interpretată de Ana Maria Guran), o „scufundare” la propriu, presimţită de accentele suprarealiste ale acestui film care denotă, neîndoios, personalitatea certă a autorului. Filmul lui Nicolae Constantin Tănase, un film alcătuit aproape în exclusivitate din gros-⁠plan-⁠uri, îndeosebi ale eroinei principale (o adolescentă din mileniul III care încearcă zadarnic să-⁠şi găsească echilibrul existenţial) este filmul unui înzestrat stilist, ajutat eficient de tânărul operator Daniel Kosuth (fiul reputatului operator Gabriel Kosuth). Mai joacă în film Oana Rusu, Iulia Ciochină, Florin Hriţcu, Ana Vătămanu. Un debut regizoral cu totul şi cu totul special (şi evenimenţial!) a fost acela al reputatului operator de imagine şi producător Vlad Păunescu, care a debutat ca regizor cu filmul Live, povestea unei realizatoare TV, Ema, care-⁠şi riscă nu numai cariera şi sănătatea, ci chiar viaţa, pentru a scoate la lumină adevărul într-⁠o afacere cu interese mafiote (construirea unui parc eolian pe teritoriul unor morminte scitice). Pentru acest rol, complex şi captivant (dar şi pentru rolul mamei din Carmen!), Rodica Lazăr candidează, neîndoios, la titlul de actriţă a anului! Dar marea descoperire a filmului este Crina Tofan (interpreta Emei la 12 ani), care creează un personaj de-⁠a dreptul seducător, în sine, şi în relaţia cu Tudor Chirilă la vârstă tânără. Din păcate, acestuia din urmă i s-⁠a rezervat şi o „compoziţie de vârstă” (el devine tatăl adoptiv al Emei şi ajunge în postura unui bătrânel infirm de 60 de ani), o idee mai puţin inspirată. Există în film şi o Emă la 16 ani, Cristina Ciobănaşu, şi amintesc doar câteva nume dintr-⁠o distribuţie foarte amplă, Valentin Teodosiu, Catrinel Dumitrescu, Nicodim Ungureanu, Vladimir Găitan, Claudiu Bleonţ, Emilia Dobrin, Adrian Titieni, în timp ce Mircea Badea îşi joacă propriul rol în acest film cu multe de-⁠ale culiselor televiziunii, filmat de un operator foarte „în formă”, Adrian Silişteanu.

 Din „vechea gardă”, un singur regizor a fost prezent pe ecrane cu un film în premieră, Şerban Marinescu, autorul unei satire „cuminţi”, Doar cu Buletinul la Paris, un film cu doi „monştri sacri”, Mircea Diaconu şi Dorel Vişan, în creaţii remarcabile, într-⁠o distribuţie în general „valabilă”, din care n-⁠au lipsit Răzvan Vasilescu, Florin Zamfirescu, Cuzin Toma, Nicodim Ungureanu, Costel Caşcaval, Anca Sigartău, Adrian Titieni, Cecilia Bârbora şi nici Rodica Lazăr. Salutar şi debutul ca director de imagine al foarte tânărului Pătru Păunescu. N-⁠aş încheia acest comentariu fără a consemna şi două documentare de lung metraj, originale şi valoroase, ale anului cinematografic: Pădurea de Sinişa Dragin şi Aliyah DaDa de Oana Giurgiu…

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Calin Caliman

Calin Caliman, critic de film, ziarist, născut la Braşov în data de 17 mai 1935. Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti (1957), apoi al IATC „I.L. Caragiale”, secţia teatrologie – filmologie. Din anul 1959, redactor la revista Contemporanul, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest