Contemporanul » Film » Călin Căliman: Hanul de la răscruce

Călin Căliman: Hanul de la răscruce

Putem considera, aşadar, pe bună dreptate, că Marian Crişan, prin scenariul şi filmul său, vorbeşte despre oameni, destine şi realităţi ale României de azi, drama lui Slavici dezvăluindu-⁠şi astfel implicaţiile social-⁠istorice-⁠etice, filosofice, psihologice

Hanul de la răscruce din westernul clasic Moara cu noroc era celebru atât pe vremea nuvelei scrise de Ioan Slavici către sfârşitul veacului al XIX-⁠lea, cât şi pe vremea filmului realizat de Victor Iliu prin anul 1957, deci acum aproape şase decenii. Dar iată că unui regizor din zilele noastre, Marian Crişan, membru de drept al Noului Cinema Românesc (datorită filmelor sale foarte personale, Morgen şi Rocker), i-⁠a venit ideea să mute hanul de odinioară (cu personajele şi dramele sale cu tot) în imediata noastră apropiere, i-⁠a zis cabana „Orizont”, şi filmului realizat din această permutare, cu premiera românească în 12 februarie 2016, i s-⁠a spus tot Orizont. Să ne reamintim puţin lumea de altădată din hanul de la răscruce: marian-crisan-fotocârciumarul era Ghiţă (Constantin Codrescu), iar frumoasa lui femeie era hangiţa Ana (Ioana Bulcă), întruparea „răului” era Lică Sămădăul, porcarul grofilor (Geo Barton), jandarmul era Pintea (Colea Răutu), în lumea hanului mai apăreau Bătrâna (Marietta Rareş), oamenii lui Lică, certăreţi, beţivi, grosolani, care beau şi măncau fără să plătească, printre care Buză Ruptă (Benedict Dabija), Săilă Boarul (Atanasiu Atlas), mai apăreau la han Răuţ (Gheorghe Ghiţulescu); Doamna în doliu (Valeria Gagialov), Comisarul (Filip Ronea), Martzi (Sandu Sticlaru), Lae (Aurel Cioranu)…Victor Iliu avea alături, la ora aceea, artişti de renume precum operatorul Ovidiu Gologan (ale cărui lumini şi umbre de-⁠a dreptul geniale dobândeau funcţii dramaturgice în conflict), regizorul secund Liviu Ciulei, scenariştii Al. Struţeanu şi Titus Popovici (care au citit cu smerenie textul lui Slavici), scenografii Filip Dumitriu şi Nicolae Teodoru, autoarea costumelor Florina Tomescu, compozitorul Paul Constantinescu. Personajele originare îşi păstrează semnul şi în filmul de astăzi, chiar dacă ele îşi modifică identitatea, cârciumarul devine Lucian (András Hatházi), femeia sa este Andra (Rodica Lazăr), sămădăul de odinioară este astăzi Zoli (Bogdan Zsolt), revine în film şi Pintea (Valeriu Andreuţă), apare Adi (Emilian Oprea), apare şi un senator (Mihai Dorobanţu), avem de a face şi cu un poliţist (Radu Ciobănaşu), revine Femeia în negru (Elena Ivanca), Bătrâna de ieri este astăzi Victoria (Maria Seleş), mai joacă în film Vlad Corb (copilul), Ciprian Necula (un chelner), Emilia Gyorgyjakab (o chelneriţă), Silviu Davidescu ş.a. Ca şi Victor Iliu odinioară, Marian Crişan, astăzi, are alături artişti de seamă: înainte de toate pe scenaristul Marian Crişan (al cărui scenariu este, în primul rând, un omagiu adus prozatorului originar şi scenariştilor din filmul de altădFilm-Orizont-marian-crisanată), apoi pe directorul de imagine Oleg Mutu (unul dintre cei mai înzestraţi operatori ai noilor generaţii), pe scenografii Simona Pădureţu şi Andrei Dorobanţu, pe autoarea costumelor Alexandra Alma Alexandra, pe sunetistul Mihai Bogos…

Scenaristul şi regizorul Marian Crişan, pornind încă o dată de la nuvela clasică a prozatorului Ioan Slavici, nu a recurs la o simplă adaptare a conflictului de ieri la realităţi contemporane: conflictul filmului de astăzi este generat şi susţinut de realităţi strict contemporane. Sămădăul de altădată, Zoli, face parte din mafia tăietorilor ilegali de lemne din pădurile ţării, ba chiar este un lider al acestei mafii atât de nocive pentru societatea contemporană românească, şi, din această postură, el se consideră un fel de „stăpân” al locurilor (ca Lică Sămădăul, din alte motive, altădată). Putem considera, aşadar, pe bună dreptate, că Marian Crişan, prin scenariul şi filmul său, vorbeşte despre oameni, destine şi realităţi ale României de azi, drama lui Slavici dezvăluindu-⁠şi astfel implicaţiile social-istorice-etice, filosofice, psihologice şi – de ce nu? – estetice ale unui alt timp istoric, ale prezentului imediat. Banii, în general, şi inclusiv bancnota ruptă îşi au rolul lor şi în conflictul contemporan, dar scânteia tragică nu mai este, neapărat, patima îmbogăţirii absolute ca în drama lui Slavici (unde conflictul se raporta la un cu totul alt context social-⁠istoric), accentul este pus, astăzi, pe implicaţiile morale ale înfruntării dintre cârciumarul Lucian şi stihiile declanşate de comportamentul autoritar, necinstit şi pervers al lui Zoli. Poate de aceea, scenaristul şi regizorul a simţit nevoia să-⁠şi salveze, în final, principalii eroi, pe Lucian şi Andra (care, sub formă de Ghiţă şi Anca, piereau în filmul lui Victor Iliu, odată cu sămădăul criminal), re-⁠născân­du-⁠i, practic, în noaptea de Înviere, „topindu-⁠i”, parcă, în mulţimea din sat, aflată sub vraja lui „Christos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din morminte, viaţă dăruindu-⁠le”… Inteligent şi profund gândit, scenariul i-⁠a permis regizorului, putem spune de pe acum asta, deşi suntem în primele luni ale lui 2016, unul dintre cele mai valoroase filme ale anului cinematografic românesc. Şi, în afara celor spuse până acum, există multe alte argumente care ne susţin punctul de vedere.

Filmul debutează cu secvenţele în care familia lui Lucian ajunge la hanul de la răscruce din munţii Apuseni, respectiv la cabana arătoasă, cu hotel şi restaurant, „Orizont”, pe care urmează să o administreze. Ecourile vieţii şi ameninţărilor de afară se fac simţite încă înainte ca restaurantul să fie inaugurat, când oameni ai lui Zoli (aceia care vor veni pe tot parcursul filmului, consumând câteodată fără să plătească) bat la uşa cârciumei lui Lucian. După ce localul va fi deschis, îi regăsim pe oamenii lui Zoli la o masă de restaurant, ca o prezenţă ameninţătoare, neliniştitoare. La un timp după aceea, în hanul de la răscruce apare însuşi Zoli, şi, treptat, înţelegem că el, datorită afacerilor sale dubioase dar prospere, se consideră un fel de stăpân al zonei şi înţelegem de asemenea că în camioanele acoliţilor săi sunt transportaţi copaci furaţi din pădurile Apusenilor. Conflictul dintre cinste şi necinste se declanşează automat. Nu am intenţia, însă, aici, să parcurg, cronologic şi exhaustiv, datele intrigii propriu-zise. Intervin multe alte elemente în naraţiunea cinematografică, prin forţa lucrurilor conflictul dintre cinste şi necinste ajunge şi la poliţie, iar confruntarea dintre Lucian şi Zoli dobândeşte şi conotaţii – să le zicem – sentimentale, din momentul în care „sămădăul” contemporan pune ochii pe Andra. În hanul de la răscruce situaţia devine tot mai tensionată, iar deznodământul justiţiar izbucneşte ca o flacără uriaşă, nu numai la propriu, ci şi la figurat.

Regizorul Marian Crişan a alcătuit o distribuţie performantă, dar cu chipuri, în majoritate, insolite. Noutatea cinematografică de excepţie este prezenţa unui valoros actor de teatru transilvan, András Hatházi în rolul cârciumarului Lucian, interpretul creând un personaj puternic individualizat pe care l-⁠am putea denumi, dacă ar fi să-⁠i dăm o definiţie, drept „omul cumsecade în carne şi oase”. Partenera sa de viaţă, Andra este Rodica Lazăr, care izbuteşte, după două roluri esenţiale în 2015, acela al Emei din Live de Vlad Păunescu şi acela al mamei din filmul tragic al lui Doru Niţescu Carmen, un al treilea rol emblematic. Foarte bun, nuanţat şi sigur pe el (dar deloc ostentativ sau caricatural) este şi celălalt valoros actor de teatru transilvan, Bogdan Zsolt în rolul lui Zoli, un pilon solid al conflictului cinematografic. Chiar dacă unele personaje de plan doi sunt mai puţin individualizate decât în filmul anterior (unde Buză Ruptă, de pildă, sau Săilă Boarul aveau o personalitate bine definită), şi alţi interpreţi ai distribuţiei pe care am amintit-⁠o în prima parte a acestui comentariu creează personaje valabile, cum o face şi Emilian Oprea, de pildă, în rolul lui Adi. Pentru că aminteam mai sus de artiştii valoroşi care au făcut parte din echipa regizorului Marian Crişan, o menţiune suplimentară merită neîndoios imaginea operatorului Oleg Mutu, care susţine aplicat, atât în secvenţele de interior, cât şi în exterioarele din preajma hanului de la răscruce, crescendo-⁠ul tensionat al intrigii cinematografice, excelând în secvenţele finale ale nopţii de Înviere. Cu riscul de a mă repeta, ţin să pedalez pe ideea conform căreia colaboratorul cel mai preţios al regizorului Marian Crişan, la acest film, a fost scenaristul Marian Crişan, nu numai prin modul inteligent de adaptare a nuvelei originare la realităţi româneşti contemporane, ci prin însăşi ideea de a porni acest film de la nuvela lui Slavici Moara cu noroc. Lui, scenaristului Marian Crişan, care a colaborat excelent cu regizorul Marian Crişan – distins recent, ca o anticipare a acestui film de excepţie, cu premiul Uniunii Artiştilor şi Realizatorilor de Film (U.A.R.F) pe anul 2016 – i se datorează, în principal, faptul că filmul Orizont va rămâne, poate, sau probabil, filmul românesc al anului 2016. Oricum vor sta lucrurile, ne-⁠am bucurat sincer să regăsim hanul de la răscruce de odinioară în Apusenii de azi.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Calin Caliman

Calin Caliman, critic de film, ziarist, născut la Braşov în data de 17 mai 1935. Absolvent al Facultăţii de Filosofie, Universitatea din Bucureşti (1957), apoi al IATC „I.L. Caragiale”, secţia teatrologie – filmologie. Din anul 1959, redactor la revista Contemporanul, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest