Din ultimul număr:
Contemporanul » Eseu » Vasile Muscă: Un posibil început al filosofiei româneşti

Vasile Muscă: Un posibil început al filosofiei româneşti

Dacă filosofia românească nu este una din acestea, atunci, totuşi, ce este ea? Dar să-⁠i lăsăm iarăşi să răspundă la această întrebare chiar pe cei care au participat, în epocă, la această dezbatere. Răspunsul lor impresionează şi azi prin profunzime şi limpezime, prin seriozitate

În memoria prof. Ion Ianoşi

Se pot lua în considerare mai multe date pe care le-⁠am putea lua drept început al filosofiei româneşti. Un avantaj al filosofiei, spunea şi Constantin Noica, este acela de a putea începe de oriunde.

O posibilă dată pe care o putem avea în vedere ca început al filosofiei româneşti este deschiderea la 6 martie 1818 în localul mănăstirii de la Sf. Sava din Bucureşti a şcolii româneşti conduse de Gh. Lazăr. Evenimentul a consacrat victoria, în programul de predare al şcolii, a kantianismului asupra senzualismului lui Condillac, reprezentat de celălalt profesor de filosofie, deion-ianosi-s-a-stins-din-viata asemenea un ardelean, Ladislau Erdeli. Însemnătatea evenimentului a fost consemnată de Ion Petrovici în următorii termeni: „Cu deosebire pentru starea culturală de atunci, când eram în faţa dibuirilor intelectuale, a fost, cred, mai binefăcătoare o filosofie raţionalistă cu caracter apodictic cum era – în vastele margini ale apriorismului – filosofia lui Kant, decât o filosofie empiristă ca aceea a lui Condillac, care – ca orice empirism, cuprinde germeni sceptici şi colorit ipotetic.”

Rezultatele acestei iniţiative nu au întârziat să apară între timp. Aşa se face că, într-⁠un text din 1944, la ceva mai mult de un secol după deschiderea şcolii lui Gh. Lazăr, într-⁠un bilanţ intitulat Rolul educativ al filosofiei, C. Rădulescu-Motru, cel numit şi Nestorul filosofiei româneşti, constată un fapt îmbucurător – „Avem în mişcarea filosofică aproape toate direcţiile care sunt în filosofia contemporană: ştiinţifică, personalistă, naţionalist, empiristă, pozitivistă, criticistă, idealistă, metafizică, fenomenologică, mistică etc., după preferinţele personale ale tinerilor români care au studiat în universităţile străine.”

Dar se poate pune imediat întrebarea: ce anume din acest amestec de influenţe străine înşirate de C. Rădulescu-⁠Motru în raportul său din 1944 se poate constitui într-⁠o filosofie cu adevărat românească? Dar, într-⁠un text cu ceva anterior, din 1927, din Personalismul energetic, C. Rădulescu-⁠Motru semnala o gravă deficienţă valabilă şi în continuare – „Ne lipseşte încă esenţialul. O conştiinţă filosofică originală românească nu se formează pe singurul fapt că se scrie filosofie în limba românească. Dacă prin aceea ce se scrie nu se dezvăluie aptitudinile şi aspiraţiile sufletului românesc, în zadar filosofia, care se scrie, este în limba română, ea tot străină rămâne.”

Să încercăm un răspuns la întrebarea ce trebuie să fie o filosofie românească. Acest calificativ nu este asigurat prin împrejurarea că respectiva concepţie este scrisă în limba română. Faptul luat în sine – acela ca filosofia să fie scrisă în limba română – încă nu este suficient, poate constitui cel mult o condiţie. Dar, cred că este adevărat şi inversul. Pentru faptul că nu este scrisă în româneşte sau în România, o operă de gândire nu trebuie imediat scoasă din patrimoniul culturii româneşti, dacă aparţine unui român. Mai sunt şi alţi mulţi factori de luat în consideraţie pentru a ne decide în vreun sens. Precizarea o găsim tot în C. Rădulescu-⁠Motru – „prin filosofie românească – scrie ilustrul gânditor – înţelegem: argumentarea sistematică, prin care o conştiinţă formată în mediul poporului românesc ajunge să-⁠şi împace, în mod sincer, adevărurile dovedite de ştiinţă şi credinţele tainice ale experienţei sale proprii; adică este reflectarea asupra celor ce se dau ca sigur ştiinţe, adusă la o gândire unitară cu conştiinţa de sine a omului produs în mediul românesc. Aceea ce este românesc în filosofia pe care o dorim, nu este dar felul cunoştinţelor asupra cărora se reflectează – acestea sunt date de ştiinţă în genere – ci atitudinea intimă a celui ce reflectează. Nu pietrele fac stilul unei clădiri, ci creaţia lăuntrică a celui ce clădeşte.”

Aşadar, în primul rând, putem trage concluzia că o filosofie nu-⁠şi dobândeşte calificativul de a fi românească numai pentru simplul fapt că este scrisă în limba română. De altfel, încă Titu Maiorescu a încercat la vremea lui să tempereze valul de entuziasm naţional introdus în cultura românească de paşoptişti. În al doilea rând, filosofia românească nu este nici ţesătura de idei abstracte, luate mai ales cu împrumutul, pe care de la înălţimea catedrelor lor o desfăşoară în faţa studenţilor lor majoritatea profesorilor din universităţile româneşti. Nu, nici aceasta nu constituie o filosofie cu adevărat românească. Acest lucru l-⁠a înţeles corect iarăşi Titu Maiorescu când îi reproşează lui Ion Petrovici – discipolul venit, într-⁠unul din anii începutului de secol trecut, să-⁠i aducă recent apăruta sa carte – Probleme de logică – că în cultura română o lucrare filosofică tratând o asemenea problematică de logică este încă prematură. Cu ion-Ianosi-contemporanul-portret-aura-christiaceastă ocazie Titu Maiorescu îi spune – „Toate bune, dar un lucru: o astfel de scriere nu e prematură la noi? Eşti convins că s-⁠a ajuns la evoluţia noastră culturală până la acest gen de lucrări?” Apoi, după o scurtă pauză, Maiorescu continuă „vezi, cazul lui Rădulescu-Motru. El este foarte fecund şi are lucruri bune. Dar pare-⁠mi-⁠se că, din cauza pe care ţi-⁠am spus-⁠o, scrierile lui curg pe deasupra.”

Dacă filosofia românească nu este una din acestea, atunci, totuşi, ce este ea? Dar să-⁠i lăsăm iarăşi să răspundă la această întrebare chiar pe cei care au participat, în epocă, la această dezbatere. Răspunsul lor impresionează şi azi prin profunzime şi limpezime, prin seriozitate. O filosofie românească nu înseamnă, nici în primul şi în ultimul rând, promovarea unor împrumuturi operate din patrimoniul gândirii universale, prin influenţe şi traduceri de tot felul. „Traducerile însă nu fac o literatură” este valabilă şi pentru filosofie. De asemenea, nu merge nici îndemnul „Scrieţi, băieţi, numai scrieţi.” În acumularea unei mari cantităţi de scrieri autohtone nu se formează încă o filosofie românească. Filosofia românească trebuie să crească şi să se hrănească, drept o condiţie absolut necesară a sa, din rolul realităţilor materiale şi spirituale româneşti. Un Platon sau Aristotel în antichitate, un Descartes ori Kant sau Hegel, nu pot fi înţeleşi temeinic în afara circumstanţelor materiale şi culturale ale popoarelor din care s-⁠au înălţat. Aşadar, pentru a putea vorbi de o filosofie naţională românească ea trebuie înrădăcinată în mediul cultural românesc. Disperarea pe care Cioran o poartă cu sine pretutindeni în lume, chiar strigată în franceză, este în substanţa sa intimă profund românească.

Rolul lui Titu Maiorescu în această luptă pentru o gândire românească a fost de o importanţă hotărâtoare, el fiind considerat pe bună dreptate adevăratul părinte al filosofiei româneşti. „Şi dacă această filosofie românească se va revărsa vreodată în istoria culturii universale – scrie Rădulescu-⁠Motru despre fostul său profesor – numele lui Titu Maiorescu va însemna data unei epoci. Cu el începe trezirea gândirii filosofice româneşti de sub influenţa culturii germane, franceze, engleze.” Cu Titu Maiorescu calea originalităţii filosofiei româneşti este deschisă, ca atare în faţa ei stă de acum înainte şansa unui viitor.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Recomandați articolul în rețelele sociale:

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest