Contemporanul » Eseu » Iulian Boldea: Cotidianul ca ritual livresc

Iulian Boldea: Cotidianul ca ritual livresc

Drama poetului este una a inautenticităţii şi a instabilităţii definirii propriei identităţi. Situat între propriul text şi eul său greu de fixat în oglinzile poemului, autorul, pândit de „semnele raţiunii” este mereu în pericol de a aluneca din condiţia sa de fiinţă cu statut ontic bine precizat în conturul halucinant, cu repere amăgitoare al poemului

Mircea Ivănescu are afinităţi semnificative cu poetica optzecistă, atât în privinţa tectonicii imaginarului liric, cât şi din perspectiva instrumentarului poetic, fapt remarcat de Al. Cistelecan: „O genă ivănesciană e constitutivă optzecismului, cel puţin în măsura în care acesta îşi acoperă sintaxa concretului biografic, a gestului dezeroizat şi a retoricii blazate, fără aprindere imaginativă; stilul deceptiv al consemnării, dese­nul sec al scenei irelevante, ritualitatea recuperării de secvenţe cotidiene puse în montaje de concret, ca şi ostenţia non-⁠⁠imaginativă şi oralistă a poeziei se trag (şi) din Mircea Ivănescu”. Întâmplările, scenele, parabolele din aceste poeme cu iz autotelic sunt transcrise într-⁠⁠o tonalitate minoră, desenate într-⁠⁠o grafie anonimă, împinsă până la limitele neutralităţii. Lucrul cel mai important e că aceste întâmplări sugerează, prin lipsa lor de pondere şi de semnificaţie ontologică, mai curând absenţe decât prezenţe, aproximări, în tuşe fugitive, ale unui adevăr inconsistent şi inconstant, ale unui real fantasmatic. „Personajul” liric emblematic al acestui spaţiu livresc, teatralizant şi utopic, este Mopete, produs al textului ce se rosteşte şi edifică pe sine neîncetat, proiecţie ficţională a unui eu liric ironic şi parodic, mască indolentă şi aluzivă a diverselor instanţe discursive ce se întretaie, interferează şi coexistă în poemele lui Mircea Ivănescu: „acuma mopete îşi udă migălos în glastra/ sa sufletească un resentiment neplăcut faţă de bruna/ rowena. Şi priveşte fix cum sub luna/ falsă a melancoliei se leagănă flori amare, albastra// tristeţe – adică ingenuă – a brunei rowena, îşi spune/ acuma mopete, să fi fost deci înşelătoare?/ mopete încearcă, destrămat sufleteşte, din cioburi rare/ risipite în timpul său lăuntric să-⁠⁠şi mai adune/ semnificaţii – şi i se desfac între degete” (mopete şi resentimentele). Mircea Ivănescu conturează, în spaţiul poemelor sale grave, ironice şi parodice în aceeaşi măsură, un univers al reveriei livreşti şi al ludicului suavizat în care, cum observă Ion Pop, „sub măştile diferite se ascunde (…) poetul – autor, actor şi regizor, în mereu reluatul spectacol al poiesis-⁠⁠ului”. Registrul poetic este, aşadar, preponderent acela ludic, prin care se desolemnizează temele mari, iar trăirile sunt transcrise în peniţa fragilă a calofiliei livreşti.

Poezia lui Mircea Ivănescu, marcată de tranzitivitate, în sensul conceptului lui Gheorghe Crăciun, este una de atmosferă, cu un aer vag teatralizant şi o tonalitate fals epică, s-⁠⁠a spus, ce întreţine iluzia verosimilităţii acestor „scene” în care eul se află angrenat. De altfel, Mircea Ivănescu este cel care se dezice de postulatele mallarmeene ale lirismului, recuperând biografismul şi narativitatea, restaurând, în poeme lipsite de anvergură semantică, limbajul comun, cu ticurile şi banalitatea sa. Sesizând specificul ultim al lirismului ivănescian, Al. Cistelecan constată că poetul „nu fuge de limba tribului şi nu i-⁠⁠ar fi scris nimănui că e coborâtor din absolut. Din contră, el coboară din contingenţă şi acesteia vrea să-⁠⁠i dea consistenţă. Pe de o parte, folosind limbajul cât mai inapt de vocaţie poetică, pe de altă parte, irelevând performanţa sugestivă sau imaginativă. Vorbind ca-⁠⁠n proză, chiar şi atunci când elaborează cele mai riguroase sonete (mai toate cu rimă clandestină, «inaudibilă»), el readuce limbajul în umilitate cotidiană; mai degrabă într-⁠⁠o condiţie denotativă decât conotativă (dar, de fapt, operând un fel de «de-⁠⁠conotativizare»). Textele sale sunt monotone în dicţiune şi ele îşi simulează şi monotonia expresivă; evenimentele expresive sunt anonimizate, aplatizate în masa textului, ca şi cum acesta ar trebui să fie unidimensional”.

Pentru Marian Popa, poezia lui Mircea Ivănescu este o „stranie neutralizare a vieţii prin vers şi a versului prin actul existenţei cotidiene. Ironia, ironia la propria ironie fac ca poezia să devină invulnerabilă; se poate observa preocuparea pentru descompunerea unui mecanism sufletesc monden, folosindu-⁠⁠se procedeele prozei impresioniste, care necesită completarea imaginii prin experienţa cititorului”. Mircea Ivănescu este un poet ce îşi recunoaşte, în fiecare poem, în fiecare vers aproape, condiţia sa de prizonier al limbajului, de creator aflat în captivitatea cuvintelor, cărora le percepe, cu luciditate, atât precaritatea ontică, fragilitatea, deficitul existenţial, cât şi forţa de a comunica trăiri dintre cele mai diverse, de a edifica o lume ficţională, cu contururi diafane, cu un relief imponderabil şi o esenţă imaterială. Pe de altă parte, poetul resimte şi doza însemnată de convenţionalitate adăpostită de trupul cuvântului, figura de o autenticitate improbabilă a textului fiind, astfel, pusă şi ea sub semnul scepticismului. Ion Pop presupune că „miezul poeticii lui Mircea Ivănescu se află tocmai aici: toată poezia lui se propune ca joc sui generis, instaurând o figură posibilă a realului. Mai exact, ea reconstituie preliminariile poemului şi retrasează totodată actul construcţiei sale ca real imaginar sau imaginar primind statutul realităţii. E o poezie, aceasta, care-⁠⁠şi conţine propria «lectură», implicând meditaţia asupra capacităţilor de expresie ale verbului raportat la «trăirea» autentică, şi nu mai puţin o punere sub semnul întrebării a înseşi calităţii trăirii, de vreme ce chiar experienţa vitală, actul existenţial nu se pot transmite decât prin intermediul unor cuvinte rareori (sau niciodată) coincidente cu starea lăuntrică a subiectului”.

Mopete şi ipostazele e o astfel de poezie ce ne dezvăluie poetica şi poietica lui Mircea Ivănescu. Este un text ce se structurează pe principiul autoreferenţialităţii, adică al reflectării în cadrul poemului, tocmai a poemului pe cale de a se face, în structurile sale cele mai relevante, în dinamica sa integratoare. Poetul, prizonier al cuvintelor, dar şi al unui real pe care vrea să-⁠⁠l fixeze în text, se scrie pe sine, îşi închide propria făptură ficţională în cadrul strâmt al poemului : „mopete scrie un poem despre mopete/ stând la masă în local, scriind aplicat/ un poem despre mopete – (mopete are pe masă un tom complicat/ cu minunăţii despre evul mediu – şi pete/ de cerneală pe degete, de mult ce-⁠⁠şi scoate notiţe)”. Care este condiţia lui mopete, cel din poem, creatură a propriului său eu, fantasmă iluzorie ce are o dublă identitate, de creator şi de creatură, de eu cu statut ontic precizat şi de eu ficţional, cu pondere existenţială diminuată? Veleităţile de libertate şi de independenţă ale lui mopete sunt repede infirmate de condiţia sa de făptură livrescă, de figură de hârtie, cu consistenţă iluzorie. Finalul poemului pune în scenă tocmai această ambiguitate a condiţiei lui mopete, această ambivalenţă de identitate şi de rang existenţial. Făptura lui este de două ori ficţionalizată, o dată de autor, de Mircea Ivănescu, şi a doua oară chiar de el. E o oglindire a sa de grad secund, o dezvăluire a propriei făpturi în ipostaza ei ficţională, ca model imaginar ce răsfrânge, himeric, mirajul existenţei reale: „mopete s-⁠⁠a răsturnat./ care din ei? el – celălalt? celălalt?”. O senzaţie difuză de tristeţe se desprinde din acest poem ce configurează destinul unei făpturi de hârtie, al unei fiinţe ce-⁠⁠şi trădează inconsistenţa reală, incapacitatea de a trăi decât printre obiecte ficţionalizate, iluzorii şi irelevante. Drama poetului este una a inautenticităţii şi a instabilităţii definirii propriei identităţi. Situat între propriul text şi eul său greu de fixat în oglinzile poemului, autorul, pândit de „semnele raţiunii” este mereu în pericol de a aluneca din condiţia sa de fiinţă cu statut ontic bine precizat în conturul halucinant, cu repere amăgitoare al poemului. Spaţiul închis al poemului nu favorizează deloc expansiunile ori avânturile spre lume, dimpotrivă, realitatea este constrânsă la o existenţă prin procură, inhibată şi retractilă.

 

Bibliografie critică selectivă

■ Al. Cistelecan, Poezie şi livresc, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1987; Iulian Boldea, De la modernism la postmodernism, Editura Universităţii „Petru Maior”, Târgu-⁠⁠Mureş, 2011; Al. Cistelecan, Mircea Ivănescu (monografie), Editura Aula, Braşov, 2003; Gheorghe Grigurcu, Existenţa poeziei, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1986; Mircea Iorgulescu, Rondul de noapte, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1974; Nicolae Manolescu, Literatura română postbelică, Editura Aula, Braşov, 2001; Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române, Editura Paralela 45, Piteşti, 2008; Marin Mincu, Poezie şi generaţie, Editura Eminescu, Bucureşti, 1975; Eugen Negrici, Introducere în poezia contemporană, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1985; Ion Pop, Jocul poeziei, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1985; Eugen Simion, Scriitori români de azi, I, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 1978; Radu Vancu, Mircea Ivănescu. Poezia discreţiei absolute, Editura Vinea, Bucureşti, 2007.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Iulian Boldea

Iulian Boldea s-a nascut la 2 martie 1963, in orasul Ludus, judetul Mures. A absolvit Liceul teoretic „Al. Papiu-Ilarian” si Facultatea de Filologie din cadrul Universitatii „Babes-Bolyai” din Cluj-Napoca. Debut absolut in anul 1983. Intre anii 1985-1989 a fost redactor [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest