Contemporanul » Eseu » Constantina Raveca Buleu: Despre Dracula (cultură şi mit)

Constantina Raveca Buleu: Despre Dracula (cultură şi mit)

Mai temperat, răspunsul postbelic la realităţile comuniste este urmărit în reflectări literare britanice şi americane, seria lor fiind deschisă de Iarna decanului, romanul lui Saul Bellow.

Imposibil de ignorat în lumea postmodernă pe care o trăim, fenomenul Dracula şi repercursiunile negative – în ochii iubitorilor de valori autohtone pure – ale asocierilor sale imagologice cu Transilvania generează un flux ficţional irepresibil, dese­ori sufocat de clişee, care trebuie însă investigat lucid şi decomplexat, cu o impecabilă armătură ştiinţifică. Este ceea ce face sistematic şi avizat Marius-⁠Mircea constantina-cop-nr5-p8Crişan, mai întâi în lucrarea sa din 2013, The Birth of Dracula Myth: Bram Stoker’s Transylvania (apărută în 2013 la editura Pro Universitaria din Bucureşti) consacrată romanului lui Bram Stoker şi surselor consultate de acesta pentru imagologia spaţiului transilvan. Investigând complexul ficţional-⁠mi­tologic inventat de scriitorul irlandez, cercetătorul român re­constituie Transilvania aparent autentică, ancorată în lecturile lui Stoker, dar se con­centrează mai ales asupra Tran­silvaniei proiective, mitice, ca univers structurat dihotomic, cu reprezentări paradisiace, respectiv infernale, malefice, în care forţele binelui se luptă cu cele ale răului. Aplicarea binomului lui Northrop Fry în decriptarea straturilor ima­ginarului transilvan din ficţiunea lui Bram Stoker îi permite cercetătorului să propună o reinterpretare a mitului Dracula, orientată înspre punerea în valoare a bogăţiei spirituale şi a frumuseţii naturii Transilvaniei, în detrimentul elementului senzaţional care a prevalat în imaginarul şi hermeneutica de până acum. În acelaşi an, îi apare lui Marius-⁠Mircea Crişan, la Editura Pro Universitaria din Bucureşti, continuarea studiului anterior, sub titlul Impactul unui mit: Dracula şi reprezentarea ficţională a spaţiului românesc, în care autorul analizează complexitatea mitului Dracula şi influenţa acestuia asupra imaginii României în reprezentările literare engleze şi americane.

Primul pas al acestui demers secund presupune inventarierea ficţiunilor care au mizat pe stereotipizarea Transilvaniei ca spaţiu vampiric, începând cu arheologia romanului Dracula, din 1897, al lui Bram Stoker, în care exegetul scoate la lumină nu numai sursele romancierului, ci şi relaţia semantică dintre vampiri şi strigoi, contestată de mulţi antropologi, aflată la rădăcina întregului mit al vampirului transilvan. Şi dacă tot a venit vorba despre sursele utilizate de către romancier, o variantă canonică a originii asocierii domnitorului Vlad Ţepeş cu Dracula lui Bram Stoker indică înspre pamfletele germane resentimentare la adresa domnitorului român. Ipoteza e spulberată de cercetarea lui Marius-⁠Mircea Crişan, care furnizează o cu totul altă explicaţie: alături de articolul lui Emily Gerard despre strigoii din Transilvania (Transylvanian Superstitions, publicat în iulie 1885 în revista The Nineteenth Century) şi de mai multe volume ce tratau istoria Imperiului Austro-⁠Ungar şi a Principatelor Române, scriitorul irlandez a parcurs, în biblioteca de la Whitby, An Account of the Principalities of Wallachia and Moldavia, o broşură publicată în 1820 de consulul Marii Britanii la Bucureşti, William Wilkinson, în care este menţionat „voievodul Dracula”, acompaniat de o notă explicativă ce sugerează sinonimia cu Diavolul în limba „valahă”. Esenţială, corecţia exegetică atrage după sine imperativul prudenţei în investigarea asocierii dintre personajul lui Stoker şi voievodul Vlad Ţepeş, fenomen care se manifestă relativ târziu în ficţionalizările literare şi cinematografice.

Marius-⁠Mircea Crişan urmăreşte cariera literară a lui Dracula şi a spaţiului transilvan vampirizat în ficţiunile de secol XX, cartografiind nu numai clişeele, ci şi incidenţele geografice şi onomastice reale. Atent la influenţa canonică a romanului lui Bram Stoker şi la obscurizarea spaţiului transilvan şi a istoriei româneşti, el analizează o surprinzătoare colecţie de ficţiuni literare şi jurnale de călătorie (multe scrise de entuziaşti ai fenomenului) inspirate de Dracula anului 1897, începând cu prozele publicate în anii ’30 în reviste dedicate genului SF, trecând printr-⁠o producţie literară extrem de asemănătoare cu un festival al monştrilor, unde Fran­kenstein, Elisabeta Bathory şi Dracula coexistă, şi terminând cu alegoriile infernului comunist, precum Children of the Night de Dan Simmons, care se bucură în paginile studiului de o dezbatere multifaţetată. Erudit secondată de critică, privirea lucidă, alertă la orice inadvertenţă, domină şi capitolul Arta succesului prin confortul stereotipului, unde autorul disecă background-⁠ul documentar, valoarea stilistică şi mecanismele de marketing din The Historian, bestseller-⁠ul semnat de Elizabeth Kostova. „Povestea în sine e frumoasă”, admite cercetătorul la capătul confruntării hermeneutice cu ele­-
mentele acestui roman, dar constată laconic: „Păcat de cei ce ştiu prea multă istorie, căci s-⁠ar putea s-⁠o guste mai puţin”.

Într-⁠un mod deloc surprinzător, nota dominantă a celor mai multe dintre aceste scrieri este dată de propensiunea de a demoniza Transilvania (şi, prin extensie, România), contrareacţia venind dinspre lumea academică sau dinspre cea diplomatică, unde promovarea frumuseţilor transilvane de către prinţul Charles sau descrierea din Dracula is Dead, cartea scrisă de Sheilah Kast şi Jim Rosapepe, fostul ambasador al Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, echivalează cu o redimensionare a imaginii spaţiului românesc în Occident, eliberată de prejudecăţi şi reducţii funeste.

Surmontări ale stereotipului potrivit căruia perimetrul românesc e teritoriu vampiric se produce – arată Marius-⁠Mircea Crişan – şi în universul literaturii, graţie unei serii de creaţii în care România funcţionează ca scenă a redescoperirii de sine. Pe parcursul unui consistent capitol, Marius-Mircea Crişan recuperează po­zitivitatea transilvană reflectată în scrieri interbelice, datorate mai ales călătorilor străini precum Walter Starkie, Patrick Leigh Fermor, Henry Baerlein, Sir Sacheverell Sitwell, ultimul fiind primit la constantina-nr-5-p8castelul Bran de către Regina Maria. Entuziasmul faţă de dimensiunea spirituală a românilor sau de frumuseţea peisajului transilvan marchează şi notele de călătorie ale contemporanilor, Dervla Murphy, Alan Ogden, Caroline Juler sau William Blacker. În ca­zul celui din urmă, în jurnalul publicat în 2009, Along the Enchanted Way: A Romanian Story, descoperirea Transilvaniei echivalează cu o redescoperire de sine, surpriza autorului de a găsi la faţa locului o altă Românie decât cea li­vresc-⁠întunecată generând exerciţii introspective neaşteptate, adeseori acompaniate de nostalgie.

Mai temperat, răspunsul postbelic la realităţile comuniste este urmărit în reflectări literare britanice şi americane, seria lor fiind deschisă de Iarna decanului, romanul lui Saul Bellow. În siajul cercetărilor efectuate de către Carmen Andraş, autorul detaliază, printre altele, valenţele deconstructive la palierul stereotipiei negative ale unui roman scris într-⁠un spirit polemic în raport cu Dracula, The Long Shadows de Alan Brownjohn. Apoi, sintetica incursiune a cercetătorului în istoria literaturii universale dezvăluie incredibila adaptabilitate a figurii vampirului la schimbările culturale, cu o radicală mutaţie la polul negativ al secolului al XIX-⁠lea la percepţia sa romantic-⁠pozitivă din ficţiunile contemporane, dovada cea mai evidentă fiind seria Twilight a scriitoarei Stephenie Meyer.

Obligatorie pentru a realiza o abordare completă, survolarea de către Marius-⁠Mircea Crişan a cinematografiei reflectă, pe de o parte, incredibila susţinere furnizată de film literaturii de gen, şi, pe de alta, o accentuare a clişeelor despre Ardeal ca spaţiu vampiric. Masiv şi pregnant propagat de film, stereotipul Transilvaniei vampirice se deconstruieşte însă graţie literaturii. Răspunsul literaturii române la provocarea mitului Dracula urmează o linie rectificatoare, care dă drept la replică domnitorului Vlad Ţepeş şi îi încorporează imaginea în exerciţii ficţionale sofisticate, unde miza încetează să mai fie senzaţionalul impus de genul horror. Astfel, în Jurnalul lui Dracula, Marin Mincu creează un voievod renascentist compozit, alcătuit din legende şi măşti, pentru care scrisul este raţiunea esenţială de a fi, deoarece jurnalul îi garantează echilibrul psihic şi controlul asupra imaginii sale în faţa posterităţii. Dacă ipostaza finală a voievodului lui Marin Mincu este ţapul ispăşitor, principele versiunii sintetice a lui Alexandru Muşina (Nepotul lui Dracula) răspunde unui decomplexat instinct ludic şi îşi joacă partitura în cheie parodică. Revărsare de livresc, mitologie şi autoreferenţialitate, dramatizarea lui D.R. Popescu (B. Stoker şi Contele Dracula sau Diavolul englez) îl are în centru nu pe Dracula, ci pe autorul său, Bram Stoker, iar figura vampirului se încarcă simbolic în arealul creaţiei. Păstrând la suprafaţă convenţiile literaturii vampirice, Victor Iancu deconstruieşte în Blândul Dracula mitul Transilvaniei ca spaţiu terifiant şi mută centrul de greutate înspre o mitologie erotică.

Perspectiva românească asupra istoriei domină în Vlad Ţepeş în ianuarie, creaţia dramaturgului Mircea Bradu, precum şi în piesele lui Marin Sorescu, Răceala şi a A treia ţeapă (cărora cercetătorul le alocă analize ample), replică explicită la legenda întunecată şi defăimătoare, glorifică personalitatea voievodului fără a cădea în stereotipii patriotarde. Mai mult decât atât, cea dintâi asociază figura lui Vlad Ţepeş cu spaţiul sacru, contrapondere radicală la maleficul dominant al stereotipului vampiric.

Metodologic şi atitudinal, finalitatea lui Marius-Mircea Crişan pare a se configura în sfera interpretării mitului Dracula de către D.R. Popescu în B. Stoker şi Contele Dracula sau Diavolul englez: „Arta este o provocare… Ea e un vampir, ea ne suge sângele, anii, zilele, clipele… Visul nostru e mult mai înalt decât cantitatea de sânge din noi”. Avertizaţi de cercetător că şi acest al doilea studiu consacrat mitului Dracula nu reprezintă decât „o treaptă” către o lucrare viitoare, putem conchide, odată cu el, că hermeneutica însăşi a fenomenului Dracula „vampirizează”: „este o provocare… Ea e un vampir…”

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest