Contemporanul » Eseu » Alexandru Surdu: Mergentheim. La sediul cavalerilor teutoni

Alexandru Surdu: Mergentheim. La sediul cavalerilor teutoni

N-⁠a mai rămas nimic din măreţia Reich-⁠urilor germane, imperiile s-⁠au prăbuşit, doar dealurile au rămas la fel, ca şi izvoarele tămăduitoare şi, coborâtă parcă dintr-⁠o icoană, sora aceea firavă, cu mersul grăbit, care trece dimineaţa podul peste râul Tauber, având pe mânecă semnul crucii negre pe scutul alb

Bad Mergentheim, cum i se spune astăzi, este o localitate situată într-⁠o zonă deluroasă din Sudul oraşului Würzburg, de unde proveneau triburile de suabi (schwabi) care s-⁠au răspândit în nualexandru-surdumeroase zone sudice (până în Peninsula Iberică) şi estice (Austria, până în Banat şi în nordul Bucovinei). Oraşul este vestit prin aşezămintele sale balneo-⁠curative (spitale, sanatorii, clinici de specialitate).

Legenda spune că ciobănaşul Franz Gehring ar fi descoperit izvoarele tămăduitoare în anul 1826, după ce a văzut că oile sale se adăpau din ele. Le-⁠a încercat şi ciobănaşul şi, făcându-⁠i bine, deşi erau sărate, l-⁠a anunţat şi pe bürgermaisterul cetăţii. Apele s-⁠au dovedit atât de bune, încât localitatea a devenit curând una balneară, denumirii oraşului fiindu-⁠i adăugat determinativul Bad. Curios este faptul că apele din zona Mergentheim se scurg în râul care se numeşte Tauber = Surdul!

În zona  curativă a fost amenajat un parc minunat, o „grădină de rai”, cum i-⁠am zice noi, iar pentru izvoarele tămăduitoare a fost construit un adevărat templu (Trinktempel). Aici îşi fac plimbarea (Spazierung) zilnic sute de vizitatori şi pacienţi, care se delectează spre seară cu jocurile de apă şi lumini ale fântânilor arteziene şi concertele mozartiene de pe arena „Amadeus” a parcului. Aici nu te vindecă numai apa izvoarelor şi aerul mufetelor, ci şi culorile şi sunetele, puterea lor sinergetică, la care se adaugă plăcerea drumeţiilor, pe fiecare deal în parte, dar, mai ales, pe Dealul Crucii Domnului (Herrnkreutz), cu treptele, aleile de pe creste şi belvederile sale.

Ceea ce se ştie mai puţin este faptul că aici era sediul, reşedinţa marelui maestru (Hochmeister) al Ordinului fraţilor teutoni ai spitalului Sfânta Maria din Ierusalim. Acesta era cunoscut ca Ordinul cavalerilor teutoni, ale căror „aventuri” au fost descrise în romanul lui Sienkiewicz Cavalerii cruciaţi.

Numai că „fraţii” aceştia n-⁠au fost numai cruciaţi, adică participanţi la a treia Cruciadă (1189-⁠1192), ci, aşa cum îi arată şi denumirea de „ospitalieri”, pe care o aveau şi cavalerii ioaniţi, dar n-⁠o aveau, de exemplu, cavalerii templieri, ei au fost, iniţial, întemeietorii unui spital (Hospital) la Akkon, în apropierea actualului Beirut, unde se refăceau resturile armatei lui Friedrich Barbarossa (1190), conduse de fiul acestuia, Prinţul Friedrich von Schwaben. Se consideră, după descoperiri arheologice, că teutonii de la Akkon veneau din Ierusalim şi că erau, ca şi conducătorul lor, originari din Şvabia. Cert este că îndeletnicirea „spitalieră” de recuperare şi reorganizare a trupelor cruciate presupunea apărarea acestora în cadrul unor cetăţi bine întărite, pe care le-⁠au construit cu măiestrie cavalerii teutoni prin toate locurile pe unde au trecut: Ierusalim, Akkon, Montfort, în Ţara Sfântă; Ţara Bârsei (Burzenland) în Transilvania, Polonia, Prusia şi Lituania – spre Nord; Olanda, Franţa, Spania, spre Vest; Elveţia, Austria, Italia, Sicilia şi Grecia, spre Sud; dar şi la ei acasă, în Şvabia.

Este desigur greu să ne imaginăm astăzi, când rar mai vedem câte o soră (călugăriţă) trecând podul peste râul Tauber, că întreaga localitate Mergentheim a fost, cu mult înainte de găselniţa ciobănaşului, pe la 1190, un spital de refacere şi reorganizare a cavalerilor teutoni, având alături şi o biserică, o incintă mare şi zidurile cu groaveri (Graben, şanţuri) pline cu apă. Se pare însă că şi aici se adevereşte mitul veşnicei reîntoarceri, într-⁠o formă sau alta, a spiritului (Geist) dominant al locului (Spiritus loci), care a fost aici şi va rămâne acela al Crucii Domnului.

Explicaţia expansiunii Ordinului teutonic o constituie extinderea cetăţilor cu biserici şi castele spitaliere şi constituirea lor în adevărate Burg-⁠uri, cu terenuri agricole, ferme, comerţ, meşteşuguri şi trupe de apărare, iniţial, şi apoi de atac. Nu trebuie uitată nici componenta religioasă, creştină catolică la început, care constituia şi germenele frăţiei călugăreşti a ordinului: spitalul, cetatea şi biserica erau elementele care au favorizat extinderea medievală fără precedent a Ordinului cavalerilor teutoni, având fiecare dintre ele în diferite perioade o importanţă mai mică sau mai mare. Crucea neagră pe scut alb a fost şi a rămas însă semnul distinctiv al Ordinului cavalerilor teutoni, pe care nemţii de astăzi îl numesc „Ordinul german” (Deutscher Orden), încercând să atenueze astfel câte ceva din „faima” cavalerilor teutoni.

Ce-⁠i drept, această „faimă” a şi dispărut odată cu cetăţile de tip medieval, care puteau fi organizate în stil „cavaleresc”. Apariţia marilor oraşe, ca şi a marilor armate, conduse de regi şi împăraţi, au condus la dispariţia şi chiar înfrângerea propriu-⁠zisă (Grundwald, 1410) a cavalerilor teutoni din cea mai puternică şi mai extinsă zonă pe care au stăpânit-⁠o. Dar ordinul cavaleresc era deja măcinat din interior. Marile oraşe nu mai puteau fi guvernate de către o stăpânire (Herrschaft) locală.

Chiar înaintea decăderii, în cetăţile lor se dezvoltaseră lent, dar permanent, diferite compartimente sociale independente. La început fraţii (Brüder) călugări erau egali în faţa oricui, ca şi în faţa lui Dumnezeu, egali în viaţă şi moarte, fără bunuri personale, în afara armelor şi a calului, pe care nu aveau dreptul să le posede alţii. În timpul luptelor însă conducerea era preluată de nobilii militari, care nu mai erau călugări (fraţi) şi care tindeau mereu să conducă comunităţile (Gemeinschaften) de cavaleri. Gradele nobiliare nu erau însă grade cavalereşti, cu toate că uneori se folosea, până în zilele noastre, titlul nobiliar de „cavaler”, fără ca cel care îl purta să fie călugăr. Imixtiunea nobiliară în rândul cavalerilor-⁠călugări a determinat adesea conducerea acestora de către nobili fără merite militare sau organizatorice.

Marile construcţii (palate, castele, catedrale, domuri, cetăţi) erau făcute de către breslaşii zidari, strămoşii francmasonilor, cu propriile lor forme organizatorice, dar şi ţesătorii, postăvarii, fierarii etc. erau organizaţi în bresle, ale căror interese nu mai puteau să coincidă cu cele războinice cavalereşti. Celebra Wanderung (perioada de „colindare” a calfelor pe la diferiţi meşteri) presupunea relaţii cordiale între cetăţi şi chiar internaţionale, imposibil de controlat datorită secretelor profesionale şi organizatorice, care subminau autoritatea militară a cavalerilor.

Pe de altă parte, cadrele bisericeşti catolice, preoţii, episcopii, cardinalii, care erau, ce-⁠i drept, călugări, dar nu făceau parte din ordine cavalereşti, deci, nu erau militari, ajungeau la conducerea acestora, producând multe anomalii păguboase, dar rentabile pentru papalitate, ceea ce a condus, mai ales după intervenţia lui Martin Luther contra turnurii catolice a ordinului, chiar la evanghelizarea lui, cum s-⁠a petrecut la Mergentheim. Oricum, intervenţia papalităţii a fost adesea hotărâtoare pentru existenţa Ordinului cavalerilor teutoni, dar şi păgubitoare în situaţii critice. În rest, mai ales pentru zilele noastre, când ordinul are mai mult o semnificaţie curativ-medicală, fiind alcătuit din fraţi şi surori (Brüder und Schwestern), adică din călugări şi călugăriţe (termenul de „soră” a rămas tradiţional), se face simţită din nou influenţa Bisericii Catolice în comunităţile ordinului (Komturein, Balleien, Konventen) din Germania, Belgia, Austria, Cehia, Slovenia şi Slovacia.

Este vorba de o reorganizare a Ordinului cavalerilor teutoni, care nu mai este însă de cavaleri (Ritterorden), ci revine la starea iniţială de spital (Hospital).

În ciuda denumirii Ordo Fratrum Domus Hospitalis Santae Mariae Teutonicorum in Jerusalem, Ordinul nu mai are „fraţi” (Brüder), adică simplii călugări, ci preoţi catolici cu diferite grade ierahice, dintre care cel mai elevat este Marele Maestru (Hochmeister). Ordinul are în schimb mai multe surori (Schwestern), inexistente pe vremea cavalerilor, dar are şi mulţi „familişti”, adică bărbaţi însuraţi şi femei căsătorite (medici, administratori, funcţionari, muncitori). În anul 2007 Ordinul German avea 91 de preoţi, 176 surori şi 744 familişti.

Există diferite centre ale Ordinului la care sunt organizate colaborări „ospitaliere” cu instituţiile medicale propriu-⁠zise. Profesionalismul surorilor medicale este proverbial şi, conform tradiţiei, „novicele” se bucură de o instrucţiune specială, fiind supuse la numeroase probe şi la o selecţie severă, până când îşi dobândesc seninătatea aceea, de origine teutonică, dar şi ca semn al credinţei desăvârşite, în faţa oricărei suferinţe, ca şi în faţa morţii: Wirf deine Sorge auf den Herrn.

La Mergentheim, castelul (Schloss) cavalerilor teutoni, a cărui biserică este astăzi evanghelică, s-⁠a transformat în muzeu (Deutschordensmuseum). În muzeul unei tradiţii de peste opt secole, cu pagini glorioase şi înfrângeri crunte. N-⁠a mai rămas nimic din măreţia Reich-⁠urilor germane, imperiile s-⁠au prăbuşit, doar dealurile au rămas la fel, ca şi izvoarele tămăduitoare şi, coborâtă parcă dintr-⁠o icoană, sora aceea firavă, cu mersul grăbit, care trece dimineaţa podul peste râul Tauber, având pe mânecă semnul crucii negre pe scutul alb: Im Kreutz ist Heil. Aşa a fost şi aşa va fi pentru totdeauna.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, înființată în 1981, este o publicație națională de cultură, politică și știință, în paginile căreia se găsesc cele mai proaspete știri privind evenimentele culturale, sociale și politice din România și din străinătate. De asemenea, veți fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest