Contemporanul » Editorial » Stafia prezentului

Stafia prezentului

Stafia prezentului este, iată, compusă, în fapt, din discursuri „morale”, excesiv inflamate, acuze publice de pe un tron autoconstruit, mii de articole de ziar şi reviste care se învârt în jurul unor probleme mici, ades inventate, cu aere doctorale, suficiente prin aceea că se recoltează mereu din acea felie de intelectualitate a ţării, cel mai adesea necreatoare, în sensul exact al acestui cuvânt, parazitând însă binişor pe cultură.

Grav e că acest curent, val al dezamăgirii a târât după sine şi valuri de tineri, care nu trăiseră infernul, realitatea comunistă şi care aveau şi au puţine date despre istoria şi frământările moderne, cel puţin ale României şi ale românilor. Lor li se putea arăta – şi agita! – o realitate care de fapt nu exista, o luptă inventată aproape pe de-⁠a-⁠ntregul, dându-⁠le, unora dintre ei, convingerea că numai „ei” posedă adevărul şi o justă apreciere a realităţii. Împingându-⁠i nu spre studiu sau spre reflectare, spre găsirea unei reale vocaţii sau spre înţelegerea conceptului de istorie, a mentalităţilor, ci spre ocazia de a se autopropulsa – aproape prin orice mijloace – şi de a ocupa centrul scenei publice, goale, se spunea, de reale autorităţi. Un fel de revoltă, de răzmeriţă după revoluţia reală contestată tocmai pentru a se face loc liber alteia, altora: tinerilor contra bătrânilor, spiritelor „curate” contra celor „compromise, murdărite, detracate” ale comunismului, fără nici un fel de nuanţare, de diferenţiere, prea obositoare pentru nişte spirite febrile, dornice de „renume, de glorie” (nebănuind că acest tip de glorii dispar la fel de repede cum apar, după moda, regula, tirania „sticlei” de televizor, azi, în lume, factor de evaluare perisabil, o aproape comică consacrare!)

Stafia prezentului este, iată, compusă, în fapt, din discursuri „morale”, excesiv inflamate, acuze publice de pe un tron autoconstruit, mii de articole de ziar şi reviste care se învârt în jurul unor probleme mici, ades inventate, cu aere doctorale, suficiente prin aceea că se recoltează mereu din acea felie de intelectualitate a ţării, cel mai adesea necreatoare, în sensul exact al acestui cuvânt, parazitând însă binişor pe cultură, pe trecutul literar, cu o insistentă mixtiune cu acelaşi segment al actanţilor politici, ceilalţi fiind de-⁠a dreptul afurisiţi. O parte, restrânsă, în sens valoric, a intelectualităţii contemporane care se eed-breban-nr-2-SAM_2973rijează în elită, singura elită „onorabilă” şi repre­zentativă! Dovadă că preşedintele de atunci, amabil, trimite şi un avion ca să invite această „unică elită” la un colocviu pe nu ştiu ce teme uitate a doua zi!

Da, atunci, la începuturile noii ere a libertăţii româneşti, am fi vrut – subsemnatul şi nu puţini dintre creatorii veritabili, încercaţi, ai literelor contemporane – să facem parte din această „elită”; poate prezenţa noastră i-⁠ar fi acordat un plus hotărâtor de verosimilitate şi reprezentanţă. Ar fi vrut – sunt convins – dacă ar fi trăit şi Marin Preda şi Nichita Stănescu, ca să luăm doar doi giganţi postbelici, a căror persoană sau operă nu sunt aproape niciodată citate, discutate, dacă nu sunt de-⁠a dreptul calomniate de membrii acestei „elite” cu tot mai accentuate semne de veritabilă sectă a culturii (în trecutul apropiat chiar şi al politicii).

Azi, însă, mi-e teamă că… n-⁠am mai dori această onoare! De altfel, cine ne-⁠ar putea-⁠o conferi? După două decenii de la „evenimente” (cum zic unii din această „elită”), mi-⁠e teamă că tot numele execrate, „compromise, expirate”, ca şi operele lor, rămân în picioare; şi va trebui, dle Manolescu – dumneata o faci, de altfel, strălucit în proaspăta Istorie… pe care o citesc, aproape ca pe cea a lui Călinescu, ca pe un roman! – şi compania, să ne întoarcem spre trecutul cultural apropiat, contemporan, cu o altă privire, cu un alt calm, era să scriu: cu o altă ideologie! Nu e numai trecutul nostru, e într-⁠un fel şi fiinţa noastră, corpusul nostru de idei, de reale succese, adesea majore, pe terenurile spirituale, indiferent şi în ciuda oricărei opresiuni. Ce ne pasă nouă, celor puţini e drept – azi ca în orice timp! – dar cu atât mai inconfundabili, slujitori ai literei scrise, fascinaţi de metaforă, vers, proză, roman, teatru, eseu, creatori sau „doar” comentatori, de vremuri, prejudecăţi, primari, activişti, dictatori, preşedinţi, când avem în mână un instrument, vechi de când lumea se ştie şi se cunoaşte ca „lume”, dalta, peana sau stilul scribilor babiloneni sau egipteni, ca şi ale aezilor, trubadurilor care-⁠l revendică pe cel mai orb şi mai inspirat dintre ei, autorul lui Ulise, rătăcitorul printre insule, visând un pământ, un loc care nu există şi apoi, părându-⁠i-⁠se că este la ţintă, ucigându-⁠i, strivindu-⁠i în sânge pe cei care se lăfăiau pe scaunele şi la masa sa! Dar rămânând cu spada şiroind de sânge deasupra capului înfricat al aedului, al cântăreţului găsit printre câini, pe treptele sălii de ospeţe – aşa şi acolo unde îl va găsi, dacă va vrea, mereu în istorie! – când acesta îl roagă, cu un bun-⁠simţ ciudat la un poet, şoptit probabil de o zeiţă ascunsă, cu mult simţ practic:
– Nu mă ucide!

Uimit, probabil, de o cerere pe care nu i-⁠o făcuse nici unul dintre mândrii prinţi, tirani care zăceau alături cu trupurile sfârtecate, călătorul, navigatorul îmbătrânit de lungu-⁠i drum, rămas fără ortaci şi fără corabie, ezită; şi în această linişte, răgaz, amânare – semn al unui destin ce va deveni simbol, apoi, în secole – poetul adaugă, viclean, spunând, în parte, adevărul sau ceva ce seamănă cu acesta, minţind cu bună ştiinţă, dar, ca la o curte, respectând nu adevărul, ci convenţia lui:
– Ei mau obligat să cânt!
Cum tiranul Ithacăi ezită şi pare uimit, poetul, arogant, adaugă:
– Dar un zeu stă deasupra cântecelor mele!
Apoi, văzându-⁠se sau doar crezându-⁠se salvat, ca orice miraculat, devine insolent, chiar magnanim, împărţind de data aceasta el – nu prinţul – favoruri înalte:
– Şi dacă vrei, am să te cânt şi pe tine, ca pe un zeu!

Şi… insolent sau nu, poetul s-⁠a ţinut de cuvânt: l-⁠a întronat, cu adevărat, ca zeu al timpului nostru pe unul din micii tirani ai unei insule pierdute în marea Egee, Ulise sau Odiseus, intrigant, viclean oştean de sub zidurile Troiei, sfetnic al lui Agamemnon, amant al unor zeiţe crude, demonice, umblător cu vorba, colportând decenii la rând în tot imperiul fluid, mişcător, al acelui neam de comercianţi şi abili navigatori, vickingi ai vremii lor; poetul, cel care-⁠şi ţinea ghitara ridicată ca să n-⁠o amuşine câinii îndrăzneţi, ca un semn heraldic, Femios, rudă bună cu Homer sau înaintaş al lui Homer însuşi – cel care nu vedea nu pentru că nu putea, ci pentru că, asemeni unui concetăţean de-⁠al său care căuta un om în pustiul uman din jur, nu voia să vadă decât eroi, cai în luptă, care stârnind praful şi pietrele, cvadrigile uşoare şi repezi, femeile sculptate într-⁠o carnaţie de piatră şi de orgoliu, regi care se întorc victorioşi pentru a fi prinşi şi răsturnaţi în plasa trădării casnice, zei şi zeiţe ce seamănă izbitor şi chiar mai bine, mai veridic, cu cei pe care îi numim „oameni” în timp ce aceştia, ca Ajax, se bat, nebuni de glorie, agitând paloşul, cu oile necuvântătoare sau, ca Ahile, irosindu-⁠şi geniul trupului şi viaţa în zadarnicul cult al prieteniei!

■ Fragment

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Nicolae Breban

Nicolae Breban, romancier, eseist, poet, dramaturg, publicist (n. 1 februarie 1934, Baia Mare), unul dintre cei mai importanţi romancieri români. Familia Breban se refugiază la Lugoj, unde tatăl scriitorului va funcţiona în cadrul Episcopiei Unite (1940-1941). Nicolae Breban îşi începe, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest