Contemporanul » Editorial » Impostura la ea acasă

Impostura la ea acasă

Suntem, cum se spune, încă o dată pierduţi! Într-⁠o mare de vânturi şi de valuri ce se mişcă, în aparenţă, în toate direcţiile, nu rareori contradictorii, în fapt trăim, ni se pare, o altă zonă a fricii seculare care ni s-⁠a lipit de piele ca o armură topită.

Va trebui, poate, să luptăm ca altădată – de data aceasta cu un ina­mic-⁠prieten şi nu cu un inamic-
duşman cum am făcut după Al Doilea Război. Cu acest început de liberalism sau capitalism românesc, construit pe extrem de şubredele reflexe şi ruine – fizice şi morale! – ale unei jumătăţi de secol de absurd istoric şi social. E de mirare, de altfel, că după ce aproape cinci decenii în istoria comunităţii noastre au fost excluse, calomniate şi decimate elitele şi împinse în sus non-⁠valorile patente şi inşi castraţi de organ moral, ţara aceasta, numită România… mai există! Mai funcţionează, chiar şi astfel, şchiopătând, scuipând sânge şi otravă, dând din colţ în colţ, confundând realele personalităţi şi competenţe cu inşi abili şi supect de locvace, turuind abil şi truculent, gesticulând mereu credibil, cum fac unii feditorial-nr-5-p3als rataţi prin pieţele deschise ale Europei, vânzând tigăi cu teflon şi cuţite speciale sau răzătoare pentru diferite sorturi de legume şi fructe! Impostura este din nou la ea acasă, numai că sub o altă faţă! E adevărat că nu o mai apără poliţia politică, doar marile ziare şi sticla televiziunilor comerciale. Care, e drept, uneori mai ţipă şi în numele adevărului, dar cine să mai aibe puterea şi calmul de a mai deosebi şi de a mai auzi, discerne, ceea ce este necesar de ce este traficat, adevărul de demagogie, curajul social de oportunismele diverse, pitoresc colorate?

Suntem, cum se spune, încă o dată pierduţi! Într-⁠o mare de vânturi şi de valuri ce se mişcă, în aparenţă, în toate direcţiile, nu rareori contradictorii, în fapt trăim, ni se pare, o altă zonă a fricii seculare care ni s-⁠a lipit de piele ca o armură topită; o frică ce ia, poate, alte forme ca în trecutul depărtat sau apropiat şi una dintre ele, este şi această boală endemică de care e cuprins şi Vestul civilizat: consumismul. Noi, mă rog, având toate scuzele de a fi fost lipsiţi, înfometaţi şi frustraţi – şi sub acest aspect – o jumătate de secol. A avea trece, sub ochii noştri uimiţi şi nedumeriţi înaintea lui a fi! Posesia de bunuri, dreptul la moştenire, dreptul la inegalitate economică ca şi dreptul de a ne bucura de bunurile obţinute prin muncă cinstită şi performantă ţine, se ştie, de fundamentele liberalismului economic, ale capitalismului. Numai că noi, comunitatea românească, am trăit această experienţă, a unui regim liberal, burghez, cu mult prea iute şi improvizat, înainte de Al Doilea Război, iar după am fost aruncaţi într-⁠un sistem care nega cu brutalitate tocmai aceste valori şi principii. Iar azi, acum, după Decembrie ‘89, ideile şi practicile liberalismului economic, ale pieţei libere şi ale concurenţelor comerciale şi industriale diverse şi excesiv de aspre, de înalte pentru biata noastră tehnologie CAER, s-⁠au abătut asupra noastră ca un taifun; care nu-⁠şi slăbeşte în nici un fel virulenţa şi, încă o dată, în istorie, spre stupefacţia noastră infinită, binele ne afundă în sărăcie, dispersie socială şi profundă nesiguranţă, dacă nu frică existenţială…

Nu ştim ce să facem, încotro s-⁠o luăm, căpeteniile vieţii noastre publice, alese de noi – pentru a consfinţi încă o dată ironia, nu numai a istoriei, dar şi a alegerilor democratice! – odată înscăunaţi acolo unde trebuie, se comportă mai abitir ca vechii noştri năvălitori – Tătari, Ruşi, Turci, fanarioţi sau ieniceri, grofi şi magnaţi Unguri! Nu numai sub masca unor aleşi, ci şi sub masca celui mai afabil şi amabil prieten sau amic subtilizându-⁠ne sume consistente şi în valută din bugetul naţional – primari, consilieri, miniştri şi alţi specialişti şi membri în consilii de administraţie, ţara aceasta bogată şi mare este mulsă cu atâta insistenţă şi ferocitate, încât trebuie să importe petrol şi grâne, carne şi fructe, din străinătate şi chiar de pe alte continente şi sub scuza crizei continentale – dar ce, mai aveam noi nevoie de o scuză?

Sunt atacate ultimele resurse ale populaţiei, pensiile şi salariile, şi în loc de a fi produse noi locuri de muncă, se măreşte armata şomajului în mod prodigios. De parcă, într-⁠adevăr, cineva ar fi pus un pariu pe cea mai neagră variantă a deşteptării naţionale, sau, mai ştii, cum zic unele babe sceptice, de parcă am avea pe undeva, în lume, un duşman ascuns în spatele nu ştiu căror organisme străine, jignit de nu ştim ce sau de nu ştim cine, deoarece nu suntem şi nu am fost niciodată o ameninţare militară sau ideatică pentru nimeni, în istoria imperiilor europene; iar bunurile pe care le stăpânim, pământul şi limba noastră latină, le avem de multişor şi nu înţelegem de ce să ne fie pedepsită, o dată şi încă o dată doar încăpăţânarea noastră de a nu ne mişca timp de secole, tipică unor fiinţe care nu cer decât dreptul de a fi, aşa şi acolo unde s-⁠au născut, cu singura lor aroganţă – de a nu se trăda pe ei înşişi ca şi pe cei ce i-⁠au premers?!

Înţeleg uneori vânturile şi valurile de fatalism care i-⁠au cutreierat pe nu puţini cronicari, istorici, poeţi sau oameni de rând, în istoria noastră, dar eu recunosc, deşi îmbietoare, filosofia aceasta nu m-⁠a cucerit. Nu, nu pot să cred că asupra noastră apasă dintodeauna un fel de blestem istoric – doar dacă nu e vorba de un blestem al neîncrederii în propria noastră fire şi în propriul nostru noroc! Şi e adevărat că unele dintre spiritele noastre de vârf, luate de acelaşi val sau de tristeţea adâncă a unui ceas, au minţit cu voce tare şi înaltă; şi eu am mai dat un astfel de exemplu de minciună poetică care este scrijelită pe unul dintre cele mai sacre şi simbolice morminte româneşti – cel al lui Eminescu. Mormânt făr’de noroc / şi fără de prieteni citim pe piatra tombală a marelui poet, un mormânt, o ştim de mai bine de un secol, cu cei mai mulţi şi devotaţi prieteni din suflarea acestui pământ şi greu de cel mai mare noroc destinal pe care-⁠l poate cere şi visa fiul unei comunităţi de oameni în această viaţă.

Ceea ce nu înţelegem noi, uneori, este că norocul nostru, cel comunitar, ne vizitează, e drept, în aceleaşi valuri ca şi nenorocirile şi contrarietăţile aspre şi nedrepte ale istoriei, numai că, luând pildă de la alte naţiuni mai vechi în structurarea statală, ar cam trebui să ne pregătim, cum ar spune un om cuminte, pentru cele ce vin – bune şi rele! După cum putem observa, acum la începutul unui nou secol care nu pare a ne întâmpina cu braţele pline, un individ, o familie de oameni, dar şi o comunitate întreagă trebuie să se aştepte totdeauna la rău, când se abat asupra ei schimbările timpului şi ale istoriei, chiar dacă aceste schimbări, cum e cazul azi – sunt, în fiinţa şi esenţa lor, de bine, dacă ne află ne-⁠pregătiţi! Şi chiar şi binele social sau norocul pot apărea sub feţele lor întoarse, negative, rebarbative, dacă nu suntem pregătiţi, într-⁠un fel sau altul, de a le întâmpina, primi şi recunoaşte sub adevăratele lor trăsături şi condiţionări, reguli şi necesităţi. Dacă le întâmpinăm cu vechea nerăbdare furioasă sau cu poftele şi reflexele noastre panicate, fără a avea, încă o dată, încredere în cei care nu par a ne măguli sau servi interesele de moment. Fără a avea puterea de a îndrăzni într-⁠adevăr să clădim, de a edifica nu numai oraşe şi instituţii, dar şi conştiinţe, generaţii de tineri care ar trebui să privească spre noi, din nou, cu o anume încredere, ca spre posibile modele. Ca şi respectul faţă de cei competenţi şi harnici, cu un caracter stabil în orice situaţie, chiar şi favorabilă lor, inşi care se nasc şi se formează cu greu şi sunt aproape totdeauna împinşi la marginea societăţii dacă nu calomniaţi de-⁠a dreptul în taifunul marilor schimbări.

Dar cum să-⁠i recunoaştem între atâţia indivizi vorbăreţi şi şarmanţi care vin de nicăieri, se adună iute în grupuri de interese – numai ale lor, se înţelege! – preluând din modelele străine sau istorice mai ales pe cele în care meritul este înţeles ca o capacitate de a profita de orice ocazie sau persoană şi în care interesul public este doar o expresie învechită a unor profesori sau învăţători senili sau iremediabil stângaci social. Naivitatea sau stângăcia socială văzută ca o formă a unei infirmităţi aproape ridicole, iar deschiderea spre alţii, necunoscuţi, mai ales, un fel de greşeală politică, cum ne-⁠a învăţat ideologia comunistă, în al cărui templu, zeiţa dreptăţii care ţinea balanţa adevărului, trebuia să aibe ochii deschişi – pentru a putea deosebi şi idendifica prietenii, tovarăşii, de duşmani!

Încă o dată ne întrebăm: dacă era oarecum previzibil ca în regimul trecut, cel comunist, impus nouă cu brutalitate de o armată invadatoare, modelele umane din zonele majore ale societăţii să fie negative, demonstrând decenii la rând forţa, coeziunea şi cariera plină de succes a impostorilor – cei de azi, în libertate socială, sunt aleşi, nu ştim de cine, din nou, cei de la fundul societăţii şi, cu osebire, inşi dezgheţaţi care se adaptează iute aproape la orice formă şi program al administraţiei şi instituţiilor statale, actori înnăscuţi ai binelui public, confundând sau schimbând iute şi cu bună ştiinţă, ca la o alba-⁠neagra mereu propice, stânga şi dreapta politică, trecând nonşalant dintr-⁠o formaţie într-⁠alta, legând prietenii strânse şi apoi afurisind pe oricine le blochează accesul la anumite scaune şi robinete, privind mereu cu ochii lucioşi spre putere, indiferent care şi cu un amuzant dispreţ faţă de cei ce întârzie în opoziţie sau expectativă a deciziei.

■ Fragment

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Nicolae Breban

Nicolae Breban, romancier, eseist, poet, dramaturg, publicist (n. 1 februarie 1934, Baia Mare), unul dintre cei mai importanţi romancieri români. Familia Breban se refugiază la Lugoj, unde tatăl scriitorului va funcţiona în cadrul Episcopiei Unite (1940-1941). Nicolae Breban îşi începe, [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest