Contemporanul » Cronică plastică » Luiza Barcan: Un magician al formelor – Alexandru Grosu

Luiza Barcan: Un magician al formelor – Alexandru Grosu

Ştiu eu că Dumnezeu îi iubeşte pe artişti. Mult de tot, şi le iartă ezitările, îndoielile, alunecările. Ştiu eu. Aşa cum, mult de tot Îl rog şi eu acum să ne ierte nebuniile acelei tinereţi coapte, frumoase, pline de trăire sinceră. Cum Îl rog să vă odihnească pe toţi în pace, pe malul unui Canal neasemuit de frumos, punându-⁠vă în mâinile voastre pricepute uneltele cu care să ciopliţi în veşnicie spre slava Lui.

Îmi închei prin acest articol tripticul evocării celor trei Alexandri, sculptorii Nancu, Ciutureanu şi Grosu, dedicându-⁠i ultimului dintre ei câteva gânduri pornite din inimă şi de care ştiu că s-⁠ar fi bucurat dacă Alexandru-Grosu-7le-⁠ar fi putut citi el însuşi într-⁠o zi de toamnă târzie, ca cea de astăzi, în care scriu (14 noiembrie 2014). Nu ne-⁠am cunoscut toamna, ci în plină vară a anului 1997, doar că în anotimpul frunzelor ruginite ne-⁠am împrietenit, undeva, într-⁠un loc izolat de lume, pe malul canalului Dunăre-⁠Marea Neagră, în timpul unei mai puţin obişnuite tabere de sculptură, de fapt o campanie socio-⁠artistică: programul „Habitat şi Arta în România”. Nu doar că au trecut de atunci 17 ani, că s-⁠a schimbat şi secolul şi mileniul, am sentimentul că s-⁠a petrecut ceva cu mult mai dramatic: o lume încă străbătută de razele speranţei a fost înghiţită de ape nămoloase. Era lumea noastră, a celor care puteam visa şi o făceam fără reţinere, închipuindu-⁠ne că gestul creator ar reuşi să transforme viaţa tuturor. Era lumea artiştilor cu generozitate şi har, lumea unor autentici cavaleri la Curtea Frumuseţii.

Pe Andi, cum îi spuneau prietenii, l-⁠am cunoscut şi ca artist dar şi ca profesor înzestrat cu seriozitate şi cu umor, manifestate simultan în relaţia lui cu ucenicii. Fiindcă am ucenicit pe lângă el la Basarabi, pe malul canalului, în curtea Motelului Debarcader, unde se zămisleau din metal şi calcar de Sitorman lucrări de artă monumentală gândite ca centri modelatori ai unor spaţii insalubre dintre cartierele de blocuri comuniste. Andi Grosu m-⁠a învăţat să cioplesc piatra, am mai spus-⁠o, dar aceea a fost mai mult decât o lecţie de măiestrie, a fost o lecţie de viaţă.

Înainte de a încerca să condensez multele gânduri care s-⁠ar putea rosti despre creaţia lui Alexandru Grosu, îmi place să-⁠mi amintesc cât de hâtru era acest bucovinean eşuat în capitală, retractil în faţa imposturii şi a slavei deşarte, izolat în atelierele sale de creaţie (fiindcă a schimbat mai multe sedii ale acestora) ca în adevărate sanctuare unde doar cu „certificat” de bună purtare putea pătrunde cineva. Îmi place să-⁠mi amintesc ce mult am râs împreună cu el şi cu prietenii noştri de multele şi săratele lui glume şi cimilituri, ce bucurie trăiam în atmosfera imposibil de regăsit din atelierul lui, în ce festin se tranformau gustările cu cartofii copţi în cuptor, slănina şi ceapă, însoţite de cafelele fierte pe reşou.

Iată câteva dintre acele momente, aşa cum mi-⁠au revenit în memorie în ziua trecerii lui Alexandru Grosu dintre noi:
„Bate mai rar, chinui piatra!” Prima lecţie de cioplit în parcarea de pe malul Canalului. „Acum vezi ce faci cu piatra, că doar n-⁠o să o pisezi pe toată, aşa”. A doua lecţie de cioplit. „Împriete­neşte-⁠te cu piatra”, a treia lecţie. „Uite, sculele astea mici erau pregătite pentru tine!” Predestinare. Tu m-⁠ai învăţat să cioplesc, să n-⁠am trac, să iubesc sculele de sculptor, calcarul de Sitorman. Când Alexandru-Grosu-2mi-⁠a fost gata lucrarea moşită de tine, că nu degeaba i-⁠am zis „Maternitate”, am izbucnit în plâns. M-⁠ai luat binişor pe după umeri şi m-⁠ai condus spre ponton ca să nu mă fac de râs în faţa sculptorimii viteze ce asista la momentul naşterii primei mele lucrări.

Când ciopleai, cloaţe mici de piatră săreau din şpiţ şi ţi se opreau în barbă. Şi acolo rămâneau. Imaginea asta n-⁠am s-⁠o uit niciodată. Cum n-⁠a uitat-⁠o nici pelicula filmată de Dan Romeo, colegul meu din TVR, la Basarabi. Aveai alături, chitite cu rost, pe piatra în transformare, pachetul de Carpaţi, sticla cu vin alb de Murfatlar şi casetofonul din care curgea lină, domoală, liniştitoare, muzica lui JJ. Cale, pe care-⁠l ascult acum în amintirea ta.

„A venit iarna, uite, omul alb face focul!” Era noiembrie, târziu, la Basarabi. Dăduse bruma peste ierburile de pe malul Canalului Dunăre-⁠Marea Neagră. Curăţam peştele adus de Tora Pastuh ca să-⁠l frigem cu năduf şi să ne bucurăm că lucrările erau amplasate, că trei luni de muncă în cele mai austere condiţii îşi găseau împlinirea şi locul. Am mâncat o genială ciorbă de peşte şi apoi peşte fript, şi am băut vodcă proastă, strânşi unul în altul, toţi cei din tabără, într-⁠o comuniune care nu s-⁠a mai refăcut niciodată după.

Într-⁠o zi de octombrie a anului de graţie 1997 împlineam 33 de ani. Voiam să fiu cu voi, la Basarabi. Angela Bocu mAlexandru-Grosu-3-⁠a aşteptat în gară, la Constanţa, şi m-⁠a adus pe seară cu maşina la Motelul Debarcader. Pe întuneric am ajuns. Când am deschis uşa, în holul mare, trona pe un postament sculptura colectivă pe care mi-⁠o croiserăţi toţi, din calcar de Sitorman şi metal. Era împodobită cu flori sălbatice şi ciulini de Dobrogea. În piatră erau înfipte două bare metalice sudate în forma numelui meu: Luiza. Iar punctul pe I-⁠ul din fier era o bucăţică de calcar. Am lucrarea acum, aici, lângă mine, dar s-⁠a pierdut punctul de pe I. Nu întâmplător, cum nimic nu e întâmplător. Punctul de pe I aţi fost voi.

„Păi, da, tu ai pile în televiziune. Pe tine te-⁠au machiat, te-⁠au coafat, te-⁠au dat cu pudră. Mie mi-⁠ai dat aşa de două ori cu pămătuful pe chelie şi gata!” Cuvintele cu care voiai să-⁠ţi ascunzi emoţia întâlnirii cu Iosif Sava şi a „Seratei” în direct unde se ticluise şi primul tău vernisaj, în… direct la TVR.

Iar acum voi face o trecere abruptă spre sculptura lui Alexandru Grosu. S-⁠a manifestat plenar, ca artist, în cele mai cunoscute tabere de creaţie de dinainte de 1989, dar şi după. A lucrat în toate materialele destinate sculpturii, cu egală dăruire, dar a rămas profund ataşat de lemn. Îmi spunea că lemnul pulsează de viaţă şi că el încearcă să-⁠l menţină viu, nu să-⁠l ucidă. Meşteşugul cioplitorilor ţărani se conjuga în arta lui Alexandru Grosu cu ştiinţa şi măiestria artistului şcolit. Era iubitor de lectură şi meloman împătimit. Pentru el chiar şi sunetele uneltelor care loveau în piatră sau lemn, spre a înlătura materia şi a scoate la lumină forma, erau muzică.

A lucrat şi plastică mică, sculptură de atelier, mixând materialele sau aplecându-⁠se doar asupra unuia dintre ele, fie că era vorba despre piatră, lemn sau bronz. A avut etape distincte în viaţa lui de artist. O vreme a fost obsedat de forma unui cal pe care l-⁠a cioplit în felurite ipostaze, studiindu-⁠i, totodată anatomia extraordinară a muşchilor şi tendoanelor, apoi a cioplit portrete elegante şi misterioase de femei, în compoziţii din marmură cu intarsii metalice. A avut şi o serie de lucrări cu personaje ce încercau să sfideze legile gravitaţiei. Iar bronzurile şi le şlefuia şi patina cu deosebită aplecare. Aprecia texturile, nu neglija niciodată nici suprafeţele, nici unghiurile multiple din care poate fi receptată o lucrare de artă în trei dimensiuni. Clasic şi extrem de modern, în acelaşi timp, Alexandru Grosu a fost un magician al formei şi unul dintre cei mai mari sculptori contemporani. N-⁠am nici o îndoială şi nici o reţinere când afirm aceasta. Am spus-⁠o şi în timpul cât mai era pe aici. Nu puteai să nu rămâi impresionat de talentul acesta ardent, capabil să creeze lumi paralele şi să pună în acord, într-⁠o singură lucrare, surse străvechi de inspiraţie cu o viziune aflată în deplin acord cu timpul său.

Indiferent din ce ar fi fost născute lucrările lui Alexandru Grosu, cu toate poartă asupra lor pecetea de neconfundat a unei personalităţi creatoare cu totul distincte. În multitudinea formelor ei, viaţa a reprezentat pentru acest sculptor profund dăruit profesiunii sale sursa de insAlexandru-Grosu-1piraţie primă. De aceea, interpretarea trupului şi a chipului omenesc şi-⁠a găsit în opera lui Alexandru Grosu un loc central. O interpretare căreia nu i-⁠a lipsit nici tragismul, dar nici umorul, cu graniţe nu de puţine ori mişcătoare.
Alexandru Grosu s-⁠a lăsat cucerit şi de câteva experimente artistice, în zona materialelor neconvenţionale. A realizat o sculptură în stuf, la Murighiol, dedicată bunului său prieten, sculptorului Vasile Ivan, căruia îi aparţinuse ideea unei tabere de sculptură în… stuf, fără a-⁠şi mai putea vedea împlinit gândul. A lucrat împreună cu câţiva arhitecţi şi alţi sculptori case din lut, lemn şi stuf la Capul Doloşman, judeţul Tulcea, trăind în condiţii extreme, primind astfel să experimenteze un mod de viaţă arhaic. A fost deschis şi spre trecut şi spre viitor.

Din păcate, lumea de după 1989 n-⁠a mai avut nici un fel de interes pentru artă, de orice fel ar fi fost ea. S-⁠au creat mici enclave care au rezistat noilor forme de impostură pe cât le-⁠a stat în putinţă. Apoi, rând pe rând, sculptorii mai ales, au început să iasă din scenă.

Andi m-⁠a ajutat să restaurez o lucrare monumentală a lui Alexandru Nancu pentru expoziţia retrospectivă din 2013. În acelaşi an s-⁠a străduit să-⁠i cioplească o cruce lui Alexandru Ciutureanu. Ultima lui lucrare, fără ca Andi Grosu să fi fost un religios explicit, a fost un Christ monumental din bronz, modelat tot în amintirea lui Lisandru Ciutureanu, cu o gingăşie emoţionantă.

Parcă s-⁠ar fi pregătit pentru marea plecare şi întâlnirea cu prietenii lui cei mai dragi.

Ştiu eu că Dumnezeu îi iubeşte pe artişti. Mult de tot, şi le iartă ezitările, îndoielile, alunecările. Ştiu eu. Aşa cum, mult de tot Îl rog şi eu acum să ne ierte nebuniile acelei tinereţi coapte, frumoase, pline de trăire sinceră. Cum Îl rog să vă odihnească pe toţi în pace, pe malul unui Canal neasemuit de frumos, punându-⁠vă în mâinile voastre pricepute uneltele cu care să ciopliţi în veşnicie spre slava Lui.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Conte

Revista Contemporanul, infiintata in 1981, este o publicatie nationala de cultura, politica si stiinta, in paginile careia se gasesc cele mai proaspete stiri privind evenimentele culturale, sociale si politice din Romania si din strainatate. De asemenea, veti fi la curent [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest