Contemporanul » (Con)texte » Maria-Ana Tupan: Geometrii ale imaginarului

Maria-Ana Tupan: Geometrii ale imaginarului

În România, politicul nu a inspirat dezgust, nici lui Maiorescu, nici lui Enescu, nici diplomatului Blaga. Aura de anxietate de care e înconjrată noţiunea acum e produsul epocii de după război, când elitele au fost date pe mâinile instituţiilor represive şi ale unor analfabeţi criminali de către guvernanţi nu cu mult mai educaţi.

A fost, fără îndoială, o altă Spanie în comparaţie cu faţă cunoscută în 2007, deşi scopul vizitei a fost tot participarea la o conferinţă. O informaţie venită din partea ghidei unui grup nr-08-MA-tupan-pozade turişti cu destinaţia Avilla-⁠Segovia, căruia m-⁠am alăturat după conferinţă, m-⁠a făcut să meditez la relaţiile dintre putere şi mediul academic. Autocarul trecea pe lângă Palatul Moncloa, ansamblul arhitectonic din care face parte fiind deopotrivă sediul Preşedintelui guvernului şi al Universităţii Complutense. Mai devreme, văzusem la Universitatea San Pablo, prima dintre cele şase universităţi catolice „clasate înaintea universităţii de stat, Complutense”, cum ni se spune, portretul fostului rege, Juan Carlos. Se poate ghici, din organizarea spaţiului, influenţa doctrinară, a remarcat Mitchell Peters (Universitatea Europea, Madrid), unul dintre participanţi.

Conferinţa anterioară fusese organizată de o societate de universitari (ISTW), grupaţi în jurul lui Eland Books, un editor independent, aparţinând la ceea ce Habermas a numit „sfera discursului public”, care a oferit, începând cu secolul luminilor, alternativa unui spaţiu liber de expresie celui instituţionalizat de L’Ancien Régime. ISTW (Societatea Internaţională a Literaturii de Călătorie) are deschidere către ţările separate cândva de Cortina de Fier, o percepţie a literaturii sensibilă la contexte istorice şi ideologice, un ethos democratic, fiind un reper al „corectitudinii politice”.

Common Grounds, organizatorul prezentei conferinţe, cu sediul tot în America (Universitatea Michigan), este o expresie a establishmentului academic, asociat Programului Naţional pentru modele în educaţie prin seria „The Learner”, sub auspiciile căreia s-⁠a desfăşurat conferinţa dedicată metodelor inovative şi viitorului ştiinţelor umaniste. Din Comitetul Director al societăţii, fac parte universitari de prestigiu, provenind, cu puţine excepţii, din America, Anglia şi Spania. Programul descurajează „tradiţionalele modele sumative” de transmitere a cunoştinţelor în favoarea modelării învăţării pe mecanismele de funcţionare a creierului, înlocuind memoria umanităţii cu conţinuturi care verifică sau dezvoltă capacitatea elevului/ studentului de rezolvare secvenţială a unor activităţi. Lecţia ajunge să semene cu un program de calculator, paradoxul fiind acela că omul, care a inventat creierul cibernetic, îl are acum de model. Orientarea e în esenţă futuristă, urmărindu-⁠se motivarea unor subiecţi umani în vederea reformării societăţii pe un anume făgaş.

Dacă pot generaliza pe baza experienţei la un singur campus, acela al Politehnicii, Universitatea San Pablo e în acord cu atmosfera Madridului din centrul istoric: elegant, sobru, străin de excesele şi vulgarităţile consumerismului. Geometria austeră coexistă cu un lux simbolizând preţuirea pentru valorile cunoaşterii, pe care va fi simţit-⁠o până şi Principele Machiavelli, care, ieşind din politică, îmbrăca toga pentru a intra în bibliotecă. Nu se poate ca, văzând amfiteatrul uriaş de la parter, cu fotolii îmbrăcate în pluş purpuriu şi fireturi aurii, dar şi cu dispozitive IT de ultimă oră, să nu te întrebi, murind de invidie, oare cum o fi să predai într-⁠un asemenea amfiteatru?

Dispunerea în sălile de curs şi seminarii e într-⁠adevăr una care indică prezenţa autorităţii, cu discipolii aşezaţi în şiruri de bănci în faţa catedrei, dar tot restul spaţiului pare închinat unei autorităţi mai presus de un anume individ, tutorele supunându-⁠se el însuşi unui set de valori. Marginile aleilor sunt cultivate doar cu două specii de flori, albastrul levănţicii şi roşul leandrului amintind de culoarea liturigică a Fecioarei şi de sângele Mântuitorului. Chiar şi meniul cantinei se rezumă la preparate necondimentate, simple, care nu stârnesc apetitul, ci doar înlătură senzaţia de foame, îngăduind spiritului să se dedice unor chemări mai presus de poftele joase. Nu am putut să nu mă gândesc la compatrioţii care transformă până şi mesele funerare în festinuri…

Atunci am vizitat Toledo, unde până şi buticurile pentru turişti îşi expun obiectele într-⁠un democratic menu al celor trei culturi: hispanică, arabă, ebraică. Avilla şi Segovia, vizitate acum, sunt faţa imperială, de la Apeductul roman bimilenar – care „ar mai putea funcţiona şi acum”, insistă ghida – la însemnele comuniunii dintre tron, biserică şi cunoaştere ce i-⁠a asigurat triumful: în zidul protector al Avillei, unul dintre turnuri e catedrala; Alcazarul Segoviei priveghează asupra uneia din mănăstirile întemeiate de Sfânta Tereza de Avilla, iar în interior, simţi prezenţa spectrală a Reginei Isabella, patroana lui Columb, şi a regelui Filip al II-⁠lea, patronul alchimiştilor de care se leagă începuturile chimiei moderne.

În România, politicul nu a inspirat dezgust, nici lui Maiorescu, nici lui Enescu, nici diplomatului Blaga. Aura de anxietate de care e înconjurată noţiunea acum e produsul epocii de după război, când elitele au fost date pe mâinile instituţiilor repre­sive şi ale unor analfabeţi criminali de către guvernanţi nu cu mult mai educaţi. Deşi orientată diferit, afilierea politică sugerată de spaţiile madrilene mi s-⁠a părut o alegere liberă şi o opţiune ce nu se opune cu brutalitate altor grupuri de interese, ci doar apără valorile pe căi diferite şi mutual tolerante.

Rezumând acum în puţine cuvinte, am pledat în comunicarea mea pentru teorie contra activismului pragmatic, pur procedural, văzând în interdisciplinaritate, atât calea regală către creativitate – ceea ce s-⁠a afirmat cu energie de mai toţi participanţii – , cât şi posibilitatea de a reconstitui istoria ideilor şi de a reconecta fiecare generaţie la memoria umanităţii. Ştiinţa educaţiei a ajuns într-⁠un moment când se reconsideră totul, începând cu întrebarea lansată de organizatori: „Ce se înţelege prin învăţare?”. Oare ce fel de societate vei construi, mă întreb, dacă alegi omul fizio-⁠biologioc (psihologia cognitivă studiind modul de funcţionare a creierului) contra omului istoric? Programul unui calculator se bazează pe stricte înlănţuiri logice, formale. Adversar al teoriei, Valentine Cunningham reproşează adepţilor „celui mai mare imperialist cultural”, Teoria cu majusculă, incoerenţa logică de a combina perspectiva ideologică şi implicarea în realitate cu formalismul pur sau tehnologiile limbajului. Fizica cuantică, a particulelor care îşi inversează cu mare uşurinţă spinul sau se manifestă în stări contrare, a localizărilor subatomice ce schimbă stările socotite cândva stabile ale lumii clasice a invalidat însă logica identităţii, interdisciplinaritatea fiind efectul trecerii la logicile post-⁠formale, polivalente. La originile schimbării s-⁠a aflat şi poetul-matematician Ion Barbu, adept al Programului de la Erlangen, al şcolii italiene de geometrie proiectivă, care a premers „arhitecturilor” matematice ale algebrei geometrice de astăzi. Interdisciplinaritatea care nu e salată interdisicplinară, ci se bizuie pe o viziune holistă, îşi propune să identifice invariantele epistemologice (structuri de informaţie) ale unei ordini culturale transdisciplinare. Cum scrie Jean Dieudonnee în „Arhitectura matematicii” (1950): existenţa unor probleme similare, a unor unelte conceptuale şi metode comune în domenii aparent foarte diferite. Geometria proiectivă hiperspaţială a transformărilor biraţionale concepută de Corrado Segre, Luigi Cremona ş.a. a reprezentat apariţia unui nou domeniu disicplinar care transforma rezultate algebrice în limbaj geometric. Nu există linii şi spaţii paralele în geometria proiectivă, acestea fiind articulate în modele cu dimensiuni superioare, de n-⁠ dimensiuni, în conformitate cu hărţi restrictive, în funcţie de postulate, axiome, parametri expliciţi ce asigură existenţa unor isomorfisme între elementele setului deschis ale unui spaţiu topologic.

Matematicianul Ion Barbu vedea în Programul de la Erlangen o schimbare comparabilă cu revoluţia coperniciană. Domeniile disciplinare deveneau module (seturi de invariante) studiate sub aspectul isomorfismului.

În Joc secund, Ion Barbu realizează spaţii duale prin permutări de subspaţii care inversează includerea. O relaţie axiomatică (afirmată ca definitorie) se stabileşte între natură şi „grupurile apei”, realitatea tridimensională fiind recuperată ca proiecţie a bidimensionalei imagini acvatice.

Heptagonul care încheie ciclul „Isarlâk” suprapune geometria topologică a figurii cu şapte unghiuri şi limbajul (cuvântul El Gahel, cu şapte litere) având în comun propietatea că sunt semne. Aceste semne – unghiuri şi litere – sunt „dispuse ciclic”, figura fiind un spaţiu topologic ce rămâne neschimbat când e supus deformărilor. Putem citi literele (ELGAHELELGAHELELGAHEL…) sau înainta de-⁠a lungul liniilor la infinit. Pentagonul e produs prin operaţiuni aditive şi multiplicative, de la punct ajungându-⁠se la suprafaţă şi, de aici, după cum ar indica o simulare la computer, la hiperspaţiul torusului.

Poetul se proiectează pe sine în spaţiul creat prin isomorfism cu Isarlâkul istoric, din a cărui perspectivă el e un profan, El Gahel. Refuzând levantinismul libidinal, se defineşte pe sine, privindu-⁠se din oglinda Isarlâcului textual, la modul negativ, ca alteritate. Ion Barbu e un exemplu al modului cum o idee poate fi exprimată în discursuri total diferite sau „tradusă” dintr-⁠unul în altul pe baza unor isomorfisme.

La vremea lor, matematicienii geometriei proiective erau priviţi cu condescendenţă, căci la ce serveşte speculaţia care nu are nicio posibilitate de aplicaţie practică? În vremea noastră, când imprimantele în 3-⁠dimensiuni au devenit realitate, nimeni nu-⁠şi aminteşte de originile proiecţiilor geometrice în spaţii cu dimensiuni superioare. Scrierile matematice ale lui Ion Barbu nu sunt digitalizate, deşi poate că adolescenţii matematicieni şi fizicieni care sunt primii în Europa ar putea fi motivaţi (nu accent, ci obsesie a Conferinţei „The Learner”, Madrid 2015) să rămână în România pentru a reface şcoala Ţiţeica-⁠Barbilian.

Proiectat pe fondul unuia dintre grandioasele bijuterii arhitectonice din Gran Via, în Plaza de Espana, grupul statuar alcătuit din Cervantes şi odraslele imaginaţiei sale – Don Quijote cu iubita şi servitorul – este loc de pelerinaj. Tradiţia literară nu pare deloc aici conţinutul defunct al dezavuatelor „expoziţii rezumative pe domenii disciplinare”. E o prezenţă vie, care magnetizează (iar magnetismul înseamnă viaţă) turişti de toate culorile, biologice şi vestimentare, care au aceeaşi înţelegere a operei lui Coullaut-⁠Valera, tatăl şi fiul, deşi vin de pe toate continentele. Urcă treptele, se târăsc pe sub asinul lui Sancho, deoarece marginea subţire şi înaltă a piedestalului ar cere îndemânare de gimnastă, şi ies victorioşi, pozând cu braţul pe urechea sau pe frâul acestuia pentru aparatele celor rămaşi „la sol”. Cu Rocinante nu se pozează nimeni, deoarece gâtul încordat de efort supracabalin al gloabei iese în afara postamentului. De fapt, cele trei erori sunt… patru. Figura feminină apare în două ipostaze, ca pentru a ne atrage atenţia că numai prin proiecţia imaginară a artiştilor şi savanţilor ajunge realitatea târgoveţei Aldonza Lorenzo să fie dublată de aceea a Dulcineei del Toboso.

0

Cum am putea îmbunătăți acest articol?


+
=


Verify Human or Spambot ?

Despre Maria-Ana Tupan

Prof. Dr. Habil. Maria-Ana Tupan (n. 1949) este autoare a unor studii de istorie, critică şi teorie literară, apărute la edituri academice din ţară şi din străinătate, precum şi a unui curs de istorie a literaturii britanice de la origini [...]

Vezi descriere completă

Scrie un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Sunt de acord cu termenii si conditiile Contemporanul.ro: Contemporanul.ro isi rezerva dreptul de a sterge/edita orice comentariu si de a interzice postarea comentariilor care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob.

*

Anticariat online

Pin It on Pinterest